Min.Fin. va acorda instituţiei financiare garanţie de stat pentru împrumutul solicitat de agentul economic numai după ce acesta va depune la Min.Fin o Cerere care va include: denumirea şi adresa agentului economic; numărul contului de decontare în instituţia financiară care îl deserveşte; valoarea împrumutului pentru care se solicita garanţia de stat şi condiţiile de creditare; business-planul care indică destinaţia împrumutului pentru care se solicită garanţia de stat; denumirea instituţiei creditoare care acordă creditul pentru care se solicită garanţia de stat; altă informaţie necesară.
Apoi agentul economic trebuie să prezinte documentele şi informarea necesară evaluării situaţiei financiare şi solvabilităţii sale. Min.Fin. face analiza economică a materialelor prezentate şi stabileşte gradul de risc pentru fiecare garanţie, in procente.
In baza aceasta, Min.Fin. stabileşte plata pentru fiecare garanţie acordată. Această plată urmează să fie virată de agentul economic în fondul de risc. Ministerul Finanţelor nu acordă nici o garanţie de stat dacă nu sunt identificate şi virate în fondul de risc mijloace suficiente pentru acoperirea riscului evaluat. în cazuri excepţionale, prin hotărârile adoptate de Parlament, agenţii economici pot vira mijloace financiare în fondul de risc ulterior acordării garanţiilor.
Resursele fondului de risc pentru fiecare garanţie de stat se compun din: mijloacele bugetare prevăzute în legea bugetară anuală, care constituie o alocaţie permanentă si mijloacele băneşti virate de agenţii economici pentru garanţia acordată şi carconstituie cel puţin 5 la sută din suma principală a împrumutului garantat de stat.

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships