1. Conceptul de crime împotriva umanităţii.Crimele contra umanităţii sunt definite ca fapte grave de violenţă, comise pe scară largă de către indivizi, fie că aceştia sunt sau nu agenţi ai statului, împotriva altor indivizi într-un scop esenţialmente politic, ideologic, rasial, naţional, etnic sau religios.
            Crimele contra umanităţii au apărut în cadrul dreptului internaţional penal după al doilea război mondial, ca o reacţie la atrocităţile săvârşite de către naziştii germani şi militariştii japonezi, în teritoriile ocupate, împotriva populaţiei locale şi, în cadrul lagărelor de exterminare, a unor categorii largi de persoane pe motive naţionale, etnice sau rasiale.
            Ele au figurat pentru prima oară în actele constitutive ale tribunalelor de la Nürenberg şi Tokio. Ulterior, alte acte politico-juridice internaţionale au interzis fapte ce se încadrează în conceptul de crime împotriva umanităţii. Printre acestea sunt de menţionat:
            -Conventia din 1948 pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid;
            -Declaraţia Naţiunilor Unite asupra interzicerii utilizării armelor nucleare şi termonucleare, adoptată prin Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U. nr. 1653 (XVI) din 24 noiembrie 1961;
            -Convenţia din 1973 asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid;
            -Declaraţia asupra protecţiei oricărei persoaneîmpotriva dispariţiilor forţate (Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U. nr. 47/133 din 18 decembrie 1992);
            -Statutele tribunalelor internaţionale penale pentru fosta Iugoslavie, respectiv pentru Ruanda, precum şi Statutul Curţii Penale Internaţionale.

            Din coroborarea conţinutului diverselor convenţii sau al altor instrumente politico-juridice internaţionale, rezultă că fac parte din categoria crimelor împotriva umanităţii următoarele fapte:
            a) Asasinatul (omorul intenţionat);
            b) Exterminarea;
            c) Aducerea în sclavie sau obligarea la muncă forţată;
            d) Deportarea, inclusiv epurarea etnică;
            e) Expulzările forţate;
            f) Orice alte acte inumane împotriva oricărei populaţii civile (tortura, violul, lipsirea de libertate etc);
            g) Persecuţiile pentru motive politice, rasiale sau religioase;
            h) Practica sistematică a dispariţiilor forţate;
            i) Folosirea armelor nucleare şi a aaltor tipuri de arme de distrugere în masă;
            j) Genocidul;
            k) Apartheidul.
            Se poate observa că unele dintre faptele ce se încadrează în categoria crimelor împotriva umanităţii figurează şi printre infracţiunile clasice de drept comun (omorul, tortura, violul, lipsirea de libertate, obligarea la muncă forţată etc.).
            Crimele împotriva umanităţii se deosebesc, însă, de infracţiunile de drept comun prin unele trăsături proprii, în special prin gravitatea deosebită, caracterul de masă şi mobilul săvârşirii lor.
            Gravitatea deosebită a crimelor împotriva umanităţii este exprimată de aceea că prin asemenea fapte se aduc atingeri importante vieţii, integrităţii corporale fizice şi mentale, valori supreme ale fiinţei umane, într-un mod care pune în pericol existenţa biologică a mai multor persoane, faptele grave de natura crimelor împotriva umanităţii fiind expresia unor palnuri concertate, ele constituind acţiuni premeditate de anvergură.
            Caracterul de masă al crimelor împotriva umanităţii se manifestă prin numărul mare de victime pe care acestea le produc, asemenea crime fiind îndreptate împotriva populaţiei civile ca atare, nu a unor indivizi, fie că se referă la o masă amorfă de indivizi, fie că lezarea priveşte anumite grupuri, constituite în baza unor criterii precise care le delimitează de populaţia civilă în general.
            Mobilul săvârşirii crimelor împotriva umanităţii îl constituie, de regulă, o politică deliberată şi urmărită consecvent pentru reprimarea, persecutarea sau exterminarea unor grupuri de oameni, fie pentru că acestea ar constitui un pericol actual sau potenţial pentru cei ce iniţiază asemenea fapte ori le săvârşesc, fie în baza unor convingeri, de regulă, cu caracter extremist, de natură ideologică, etnică sau religioasă, ale autorilor sau inspiratorilor faptelor respective.
            La incriminarea în concret a unor fapte de natura crimelor împotriva umanităţii, una sau alta dintre trăsăturile care le caracterizează poate să prevaleze, dar, de regulă, cele trei trăsături trebuie să fie întrunite cumulativ.
            2.  Genocidul
            Crima de genocid este una dintre cele mai grave fapte penale incriminate potrivit dreptului internaţional. Ea constă în distrugerea sau persecutarea unor grupuri umane constituite ca entităţi nationale, etnice, rasiale sau religioase.
            Convenţia din 1948 pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid prevede in acest sens, în art. I, următoarele: „ Părţile contractante confirmă că genocidul, fie că este comis în timp de pace sau în timp de război, este o crimă internaţională, pe care ele se angajează să o prevină şi să o pedepsească”.
            Potrivit art. II al Convenţiei din 1948, genocidul constă într-unul din actele enumerate în continuare, săvârşit cu intenţia de a distruge total sau parţial un grup naţional, etnic, rasial sau religios ca atare:
            a) Uciderea membrilor grupului;
            b) Atingerea gravă a integrităţii fizice sau mentale a membrilor grupului;
            c) Supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care antrenează în mod necesar distrugerea sa fizică totală sau parţială;
            d) Măsurile vizând împiedicarea naşterilor în sânul grupului;
            e) Transferul forţat dintr-un grup în alt grup.
            Analiza definiţiei genocidului evidenţiază câteva elemente semnificative pentru fizionomia juridică a acestei crime internaţionale.
            Genocidul este caracterizat in primul rând prin intenţia de a distruge un grup uman, în baza unor criterii. Prin acest element genocidul se particularizează în raport cu celelalte crime împotriva umanităţii, apărând ca un caz agravat, calificat, de crimă împotriva umanităţii.
            Intenţia calificată a autorului unei crime de genocid este de a distruge, fie în totalitate, fie parţial, un anumit grup uman. Nu este, prin urmare, necesar, pentru a exista o crimă de genocid, ca prin fapta săvârşită să se distrugă întotdeauna în întregime un grup uman, uneori aşa ceva fiind chiar imposibil, dacă se are în vedere numărul adesea imens al indivizilor care compun un asemenea grup. Distrugerea  parţială a grupului ca intenţie sau ca realizare în fapt este în aceeaşi măsură o condiţie suficientă pentru existenţa infracţiunii de genocid, ca şi distrugerea integrală.
            Convenţia din 1948 enumeră prrintre categoriile de persoane protejate împotriva actelor de genocid grupurile naţionale, etnice, rasiale sau religioase.
            La elaborarea convenţiei, s-a ridicat problema dacă nu ar fi nacesar ca, alături de cele patru categorii, să figureze şi alte grupuri umane care de-a lungul istoriei au format obiectul unor acterde reprimări masive cu intenţii de lichidare, cum ar fi grupările politice, sau dacă nu ar trebui incriminat şi genocidul cultural sau ecocidul, dar pentru diverse motive compromisul realizat în definirea genocidului a exclus asemenea elemente.
            Convenţia din 1948 prevede în art. III că vor fi pedepsite actele de genocid dar şi înţelegerea în vederea  comiterii genocidului, incitarea directă şi publică, precum şi complicitatea la comiterea genocidului, ca şi tentativa de a comite acte de genocid.
            Art. IV al aceleiaşi convenţii prevede că persoanele care au comis genocidul, deci autorii faptelor, cei ce complotează în scopul comiterii unor asemenea acte, instigatorii şi complicii, precum şi cei care încearcă  să comită crima de genocid, vor fi pedepsiţi indiferent de calitatea lor, guvernanţi, funcţionari ori particulari, pentru subiectele crimei de genocid neimpunându-se o calificare a acestora în sensul dreptului penal, o poziţie specială în raport de victimă sau de locul pe care îl ocupă în angrenajul social.
            Convenţia din 1948 cuprinde în art. V angajamentul statelor-părţi de a lua în cadrul legislaţiei lor interne măsurile necesare  pentru asigurarea aplicării dispoziţiilor convenţiei şi, în mod deosebit, de a prevedea sancţiuni penale eficace care să lovească persoanele vinovate de genocid sau de celelalte acte în legătură cu genocidul (asocierea în vederea comiterii faptei, instigarea, complicitatea, etc.).
            În ce priveşte judecarea crimei de genocid, Conventia prevede în art. VI că persoanele vinovate de genocid sau de o faptă în legătură cu acesta vor fi aduse în faţa tribunalelor competente ale statului pe teritoriul căruia s-a comis actul sau în faţa unei curţi penale internaţionale. O asemenea curte penală specială nu a fost niciodată înfiinţată, dar genocidul figurează în prezent  printre infracţiunile ce intră în competenţa Curţii Penale Internaţionale, înfiinţată în 1998.
            Se stabilea astfel o competenţă  jurisdicţională alternativă, a statelor pe teritoriul cărora s-a comis actul şi a unei curţi penale internaţionale. Aceasta nu exclude, desigur, competenţa şi a altor state, în conformitate cu principiul represiunii universale.
            3. Apartheidul
           
            Discriminarea rasială, unul din cele mai odioase aspecte ale discriminării în defavoarea persoanei umane şi a popoarelor, practicată pe scară largă de-a lungul  istoriei, constituie astăzi o încălcare gravă a principiilor şi normelor de drept internaţional.
            Prin numeroase declaraţii şi rezoluţii, între care, Declaraţia Naţiunilor Unite asupra eliminării oricăror forme de discriminare rasială, adptată în 1963, Adunarea Generală a O.N.U. a afirmat în mod solemn necesitatea de a se elimina rapid toate formele şi toate manifestările de discriminare rasială în toate părţile lumii şi de a se asigura protecţia şi respectarea persoanei umane.
            Ca urmare, la 21 decembrie 1965, a fost adoptată printr-o rezoluţie a Adunării Generale a O.N.U. şi deschisă spre semnare „ Convenţia internaţională asupra eliminării oricăror forme de discriminare rasială”, în cadrul; căreia statele părţi condamnă orice formă de discriminare, în special segregaţia rasială şi apartheidul, şi se angajează să prevină, să interzică şi să elimine pe teritoriul lor practicilede această natură prin toate mijloacele de care dispun, inclusiv prin incriminarea lor şi luarea unor măsuri de sancţionare penală.
            La 30 noiembrie 1973, tot printr-o rezoluţie a Adunării Generale a O.N.U. a fost adoptată „ Convenţia internaţională privind eliminarea şi reprimarea crimei de apartheid”, care a intrat în vigoare în 1976.
            Potrivit acestei convenţii (art. 1) , apartheidul constituie o crimă împotriva umanităţii. Convenţia declară în mod expres criminale organizaţiile, instituţiile şi persoanele care comit crima de apartheid, stipulând că sunt pasibili de răspunderea penală internaţională, indiferent care ar fi motivul faptelor lor, atât persoanele considerate pur şi simplu ca indivizi, cât şi membrii unor organizaţii şi instituţii sau reprezentanţii statului, dacă aceştia comit una din faptele incriminate prin convenţie.
            Crima de apartheid este definită ca acte inumane comise cu scopul de a institui sau de a întreţine dominaţia unui grup rasial de fiinţe umane şi de a oprima în mod sistematic grupul respectiv, inclusiv politicile şi practicile asemănătoare , de segregare şi discriminare rasială.
            În cuprinsul convenţiei se enumeră, limitativ, categoriile de acte inumane care constituie latura obiectivă a crimei de aprtheid, dacă sunt săvârşite în condiţiile şi cu scopurile prevăzute în definiţia acesteia (art. 2):
            a) Refuzul, faţă de un membru sau de membrii unui grup rasial, al dreptului la viaţă şi la libertate al persoanei umane prin recurgerea la unul din următoarele acte: atentatul asupra vieţii, atingerea gravă a integrităţii fizice sau mentale, a libertăţii ori a demnităţii sau supunerea la torturi, la pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, precum şi arestarea arbitrară sau deţinerea ilegală a acestora;
            b) Impunerea deliberată faţă de un grup rasial a unor condiţii de viaţă destinate să antreneze distrugerea lor fizică totală sau parţială;
            c)  Luarea de măsuri legislative sau de altă natură, destinate să împiedice un grup rasial să participe la viaţa politică, socială, economică şi culturală a ţării şi să creeze în mod deliberat condiţii care să împiedice dezvoltarea deplină a grupului în cauză, în special prin privarea de libertăţile şi drepturile fundamentale ale omului;
            d) Luarea de măsuri, inclusiv de ordin legislativ, vizând divizarea populaţiei după criterii rasiale, prin crearea de rezervaţii sau ghetouri separate pentru membrii grupurilor rasiale, interzicerea călătoriilor între persoane aparţinând unor grupuri rasiale diferite sau exproprierea bunurilor şi a fondurilor aparţinând unor asemenea grupuri sau membrilor acestora;
            e) Exploatarea muncii grupurilor rasiale, îndeosebi prin supunerea lor la  muncă forţată;
            f) Persecutarea organizaţiilor sau a persoanelor prin privarea lor de libertăţi sau drepturi fundamentale pentru motivul că se opun politicii de apartheid.
            Statele părţi la convenţie se angajează să ia toate măsurile, de ordin legislativ sau de altă natură, necesare pentru a împiedica încurajarea în orice mod a crimei de apartheid şi a altor politici segregaţioniste asemănătoare acesteia, ca şi a practicilor de această natură, precum şi pentru a elimina orice asemenea încurajări.
            De asemenea, ele se angajează să urmărească şi să pedepsească potrivit jurisdicţiei proprii persoanele răspunzătoare pentru săvârşirea crimei de apratheid şi să ia măsurile legislative, judiciare şi administrative care se impun în acest scop. Asemenea măsuri trebuie să fie luate  de fiecare stat, indiferent dacă persoana care a comis o asemenea faptă este cetăţean al ţării respective, este cetăţean al altei ţări, ori are statut de apatrid şi indiferent dacă aceasta este rezidentă sau nu pe teritoriul statului în care s-au produs faptele.
            Convenţia referitoare la la apartheid conţine o dispoziţie similară celei din conventia referitoare la genocid în ce priveşte judecarea de către un tribunal penal internaţional cu o competenţă specială pentru această categorie specială de crime. Un asemenea tribunal nu a fost creat, dar apartheidul figurează printre crimele internaţionale cu care a fost investită noua Curte Penală Internaţională.

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships