În perioada postbelică s-a intensificat procesul de intervenţie a statului în viaţa economică. În cadrul acestui proces asistăm şi la apariţia unor uniuni vamale cu participarea statului, cum sunt, de exemplu, Comunitatea Economică Europeană (C.E.E.), cunoscută şi sub denumirea de Piaţa comună şi Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (A E.L.S.).
— Comunitatea Economică Europeană C.E.E. reprezintă o uniune vamală a ţărilor vest-europene care a luat fiinţă în baza Tratatului semnat la Roma în decembrie 1957 de către Franţa, R. F. Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg, ca ţări fondatoare, la care ulterior au aderat Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Grecia, Spania şi Portugalia.
Din punctul de vedere al relaţiilor comerciale, Piaţa comună constituie o formă caracteristică de concertare a politicilor comerciale tarifare a ţărilor membre. Cu alte cuvinte, C.E.E. apare ca o uniune vamală cu caracter închis, care presupune eliminarea între statele membre a taxelor vamale — deci formarea unui teritoriu vamal unic —, a restricţiilor cantitative în domeniul importului şi exportului de mărfuri, instituirea unui tarif vamal şi a unei politici comerciale comune faţă de ţările terţe.
În comerţul cu produse industriale dintre statele membre ale Comunităţii Economice Europene taxele vamale au fost înlăturate. De asemenea, s-a realizat şi instituirea tarifului vamal comun faţă de terţi in comerţul cu aceste produse. Nivelul taxelor vamale din tariful vamal comun a fost stabilit, în general, ca o medie aritmetică a taxelor vamale naţionale existente înainte de intrarea acestora în comunitate. Comerţul cu produse industriale în cadrul Comunităţii Economice Europene se realizează, în general, pe baza principiilor liberei concurente. Nivelul mediu al taxelor vamale care se practică la importul din terţe ţări în ţările membre ale Comunităţii Economice Europene este, de regulă, mai redus decât cel practicat de Statele Unite ale Americii şi Japonia.
Comerţul Comunităţii Economice Europene cu produse agricole are următoarele caracteristici: existenţa unor pieţe organizate pe plan comunitar; instituirea unor sisteme comune de preţuri; existenţa unei protecţii faţă de concurenţa ţărilor terţe; acordarea umor subvenţii pentru export.
Pieţele organizate pe plan comunitar se referă atât la comerţul cu produse agricole dintre ţările membre ale Comunităţii Economice Europene, cît şi la cel dintre acestea şi ţări terţe.
Pentru produsele agricole care se vând pe pieţele organizate pe plan comunitar sînt stabilite preţuri comune pe fiecare produs în parte. Mecanismul de sprijinire a pieţelor agricole se referă nu numai la stabilirea preţurilor, ci şi la menţinerea acestora la niveluri remuneratorii pentru producătorii agricoli. Sistemul preţurilor privind produsele agricole destinate pieţelor organizate pe plan comunitar cuprinde: un preţ orientativ, un preţ de intervenţie şi un preţ prag.
Preţul orientativ apare ca un preţ artificial, de calcul, în jurul căruia trebuie să oscileze preţurile produselor agricole în Piaţa comună. Nivelul acestui preţ este astfel stabilit încât să remunereze pe producătorii agricoli comunitari şi atunci când aceştia lucrează cu costuri de producţie ridicate. Pentru a se realiza menţinerea preţului la niveluri care să satisfacă pe producători, produsele agricole, excedentare sînt cumpărate de către organisme speciale, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul organizării comune de piaţă.
Preţul de intervenţie este cel folosit de organismele naţionale create în ţările membre ale Comunităţii Economice Europene pentru cumpărarea de la producători a produselor agricole ce le sînt oferite. Pentru majoritatea produselor agricole, preţurile de intervenţie se fixează anual de către Consiliul Ministerial al Comunităţii Economice Europene pentru anul agricol următor, care începe la 1 aprilie. În luare acestei decizii, Consiliul Ministerial are în vedere propunerile făcute de către Comisia Executivă a Comunităţii Economice Europene.
Preţul prag (preţul de ecluză sau altfel denumit) constituie baza pentru stabilirea prelevărilor la importul de produse agricole din ţări din afara Comunităţii Economice Europene. Preţul prag (preţul de ecluză etc.) are menirea de a nu permite produselor agricole extracomunitare să pătrundă în Comunitatea Economică Europeană la un preţ sub acest nivel prag dinainte stabilit. Sistemul prelevărilor la importul de produse agricole din ţări din afara Comunităţii Economice Europene s-a introdus pentru protejarea produselor comunitare de concurenţa străină.
Prin aceste prelevări, preţurile mai reduse la unele produse agricole pe piaţa internaţională sînt aduse la nivelul mai ridicat al preţurilor existente în cadrul Pieţei comune. Practic, prelevarea se calculează ca diferenţă intre preţul mai ridicat utilizat în cadrul Comunităţii Economice Europene şi preţul pe piaţa internaţională.
Mecanismul de protejare a agriculturii comunitare de concurenţa ţărilor terţe se realizează prin utilizarea unor taxe vamale, a unor taxe de prelevare sau suprataxe de prelevare. Prin aceste mijloace se înlocuiesc mecanismele de protecţie pe care le folosesc ţările din afara Comunităţii Economice Europene la importul produselor agricole, cum sunt, de exemplu, contingentele cantitative, preţurile minime de import etc.
Subvenţiile pentru export se acordă în cazurile când produsele agricole se exportă de către ţările membre ale Comunităţii Economice Europene la preţuri mai mici decât cele existente în interiorul acesteia. Mărimea subvenţiei acordate exportatorilor comunitari se calculează ca diferenţă între nivelul preţurilor din interiorul Comunităţii Economice Europene şi cel de pe piaţa internaţională. Anual Piaţa comună acordă importante subvenţii producătorilor agricoli.
În realizarea politicii agricole comune a Comunităţii Economice Europene un rol însemnat îl joacă Fondul European de Orientare şi Garanţie Agricola (F.E.O.G.A.). Secţia de orientare a Fondului European de Orientare şi Garanţie Agricolă asigură finanţarea măsurilor cu caracter structural care vizează dezvoltarea agriculturii comunitare, iar secţia de garanţie asigură mecanismul de intervenţie pentru buna funcţionare a sistemului comunitar de preţuri ale produselor agricole. Resursele secţiei de garanţie agricolă sînt utilizate, in principal, pentru finanţarea măsurilor privind sprijinirea nivelului convenit al preţurilor produselor agricole pe plan comunitar şi pentru subvenţionarea produselor agricole exportate pe pieţele internaţionale. Resursele Fondului European de Orientare şi Garanţie Agricolă provin din bugetul comunitar, iar cheltuielile efectuate din acesta deţin ponderea în totalul cheltuielilor bugetare ale Comunităţii Economice Europene.
In ansamblu, politica agricolă comunitară este caracterizată de gradul înalt de protecţionism şi de nivelul relativ ridicat al preţurilor produselor agricole. In acest fel, s-a ajuns ca preţurile unor produse agricole să fie mar ridicate pe plan comunitar decât în alte ţări. Subvenţiile agricole pot avea uneori consecinţe negative asupra producţiei şi comerţului cu produse agricole. Este vorba de faptul că acestea pot conduce la reducerea cererii interne de produse de import şi, în acelaşi timp, la creşterea disponibilităţilor pentru export. Drept urmare, nu este exclusă scăderea artificială a preţurilor pe piaţa mondială, cea re slăbeşte competitivitatea exporturilor chiar în cazul unor producători eficienţi. Aceasta alimentează o anumită stare de încordare între S.U.A. şi „cei 12″ din Piaţa comună, deoarece conduce la reducerea volumului exporturilor de produse agricole ale S.U.A.
— Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (A.E.L.S.) a luat fiinţă la începutul anului 1960, ca un răspuns la constituirea Comunităţii Economice Europene. In momentul înfiinţării, din această asociaţie făceau parte: Marea Britanie, Austria, Danemarca, Elveţia, Norvegia, Portugalia şi Suedia. Ulterior, la Asociaţia Europeană a Liberului Schimb au mai aderat Islanda şi Finlanda (cu statut de asociat). De la 1 ianuarie 1973, Marea Britanie şi Danemarca au părăsit această asociaţie, deoarece au aderat la Comunitatea Economică Europeană.
Asociaţia Europeană a Liberului Schimb este o formă de integrare comercială, care şi-a propus desfiinţarea taxelor vamale numai în schimburile comerciale dintre statele membre ale asociaţiei, fără a institui un tarif vamal comun faţă de ţările terţe şi fără a renunţa la tarifele vamale naţionale. Aceasta înseamnă că Asociaţia Europeană a Liberului Schimb reprezintă, de fapt, o zonă de comerţ liber, adică o formă de integrare comercială mai simplă decât uniunea vamală, în care ţările membre nu aplică taxe vamale la importul dintr-o altă ţară membră, iar faţă de ţările din afara asociaţiei aplică în continuare tarifele naţionale cu trăsăturile lor caracteristice.
In anul 1977, între Comisia Economică Europeană şi Asociaţia Europeană a Liberului Schimb s-a încheiat un acord de liber schimb, în urma căruia în Europa Occidentală s-a format o vastă zonă de comerţ liber, de altfel cea mai mare din lume. Crearea acestei zone, care iniţial a apărut ca un factor pozitiv, nu s-a dovedit a fi constant favorabilă pentru Asociaţia Europeană a Liberului Schimb, deoarece în timp ce schimburile în interiorul acestei asociaţii sînt echilibrate, cele cu Piaţa comună sînt adesea deficitare.
Rezultă că Asociaţia Europeană a Liberului Schimb, ca zonă de comerţ liber n-a elaborat o politică comună în alte probleme decât cele privind comerţul reciproc, iar eliminarea restricţiilor ce împiedicau desfăşurarea largă a comerţului reciproc s-a făcut prin renunţarea la unele obstacole, cum sunt, de exemplu, taxele vamale, contingentele cantitative etc.

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships