Principalele caracteristici ale ZEL

Prin caracteristicile lor, ZEL contribuie la producerea de bunuri şi servicii, la “crearea”, dar şi la “devierea” de comerţ, la liberalizarea schimburilor de mărfuri şi servicii. Principalele caracteristici ale ZEL sunt:
• Amplasamentul zonei libere;
• Statutul juridic şi legislaţia din cadrul ei;
• Obiectul de lucru;
• Activitatea;
• Administrarea.
Amplasamentul sau aşezarea geografică este principalul factor care determină apariţia şi dezvoltarea unei ZEL. Amplasamentul zonei este de regulă restrâns la o suprafaţă de teren, limitată de frontiere naturale sau artificiale şi situată în apropierea sau în interiorul unei căi de transport(port maritim sau fluvial, aeroport, cale ferată), prin care se tranzitează un volum mare de mărfuri de export şi import. Panama şi Hong Kong sunt exemple aproape perfecte ale unei situaţii ideale pentru comoditatea transporturilor şi comunicaţiilor. Chiar şi Elveţia, care aproape în întregul ei este o zonă liberă, deşi nu are ieşire la mare, posedă în schimb mijloace de transport şi comunicare excelente, terestre şi aeriene.
Statutul juridic al zonei este reglementat prin legi şi diferite acte normative, care permit accesul mărfurilor în regim vamal liberalizat şi fără restricţii de cantitate, cu condiţia ca acestea să nu fie prohibite de legislaţia ţării respective.
Abordarea legislaţiei şi conţinutul legii ZEL depinde de obiectivele ei şi de gruparea responsabilă cu iniţierea şi dezvoltarea zonei. Pentru zonele libere comerciale mai vechi obiectivele erau deseori limitate de prevederea de depozite pentru mărfuri exceptate de la plata tarifelor aflate în tranzit. Iniţiativa dezvoltării venea din partea unei autorităţi portuare sau din partea unei agenţii similare, sau din partea autorităţii municipale în jurisdicţia căreia ar opera zona. Ministerul Industriei, Comerţului şi Dezvoltării avea un interes scăzut privitor la proiect. Singurul grup guvernamental cu interes major într-un asemenea proiect era administraţia vamală, care dorea să se asigure că nu existau mărfuri exceptate de plata taxelor, care să intre ilegal pe piaţa locală. Multe din legislaţiile zonelor libere vechi prevedeau controale vamale stricte.
Cel mai adesea legea prevedea ca:
1. Zonele libere comerciale sau antrepozitele vamale să fie autorizate de administraţia vamală.
2. Licenţa(autorizaţia) să fie acordată fie unei autorităţi portuare, fie unui operator de depozitare, fie autorităţii municipale.
3. Operatorul să fie subiectul unor condiţii de operare stricte, elaborate de administraţia vamală.
4. În timpul activităţii să fie prezent un funcţionar vamal.
5. Activitatea de producţie să fie interzisă.
6. Magazinele şi depozitele să fie antrepozite vamale.
În general, scopul legii este “de a asigura înfiinţarea, controlul şi conducerea zonelor libere şi problemele legate de acestea”. Legea desemnează un ministru cu responsabilitate integrală asupra zonei libere. Această lege nu trebuie să specifice detaliat toate tipurile de activităţi ce se pot desfăşura în zona liberă. Se va acorda o libertate de acţiune mare autorităţii pertinente. Totuşi ea poate conţine unele criterii de evaluare a proiectelor. Toţi operatorii din zonă vor primi licenţe din partea ministrului sau autorităţii zonei libere.
Obiectul de lucru al zonei îl constituie mărfurile care port fi introduse în cadrul acesteia, în special reexportul, în scopul unor prelucrări din care să rezulte alte mărfuri pentru export.
Activitatea în cadrul zonei include o gamă variată de operaţiuni la care sunt supuse mărfurile. Cele mai frecvente activităţi întreprinse sunt:
– Activităţi de restaurare a mărfii:
• Cântărire
• Sortare
• Asamblare(combinare)
• Ambalare
• Depozitare
– Activităţi industriale:
• Prelucrare(activă sau pasivă)
• Fabricare
• Producţie
• Transformare
– Activităţi comerciale(marcare) şi comercializare
– Activităţi de cercetare şi transfer de tehnologie
– Operaţiuni de tranzit şi reexport.
Administrarea activităţii zonei revine, de regulă, unui organ specializat – Administraţia(Autoritatea) ZEL, pe baza unor norme de funcţionare emise în baza legislaţiei specifice instituite de autorităţile ţării de reşedinţă. În cazul unor ţări în care funcţionează mai multe zone libere există un organism naţional cu rol de “Autoritate” pentru fiecare zonă aparte. Formele organizatorice ale “Autorităţilor” sunt relativ diversificate ca de altfel şi competenţele lor.
Diferite agenţii guvernamentale, cele mai importante fiind administraţiile vamale, Ministerul şi/sau Agenţia responsabilă de dezvoltarea ZEL, organizaţia responsabilă cu planificarea fizică şi controlul mediului înconjurător au rolul de a promova şi controla promovarea şi dezvoltarea ZEL. Sunt folosite diferite formule şi aranjamente pentru a cuprinde diferite agenţii:
• La Shannon în Irlanda, o corporaţie guvernamentală se ocupă cu dezvoltarea ZEL şi evaluează cererile investitorilor. Ministrul ce răspunde de acest lucru eliberează licenţe pe baza recomandărilor corporaţiei. Vama operează independent. Municipalitatea răspunde de planificarea fizică şi controlul mediului înconjurător. Cele trei organizaţii cooperează pe baze legale şi ca agenţii independente.
• În estul Asiei s-a înfiinţat o agenţie de administrare puternică, având cumulate responsabilităţile privitoare la licenţe, dezvoltarea şi conducerea zonei.
• Mexic sau Mauriţius nu au o administraţie oficială. În Mauriţius investitorii solicită statutul ZEL Ministrului Comerţului şi Industriei.
O administraţie vamală eficientă şi relativ onestă este importantă, astfel aceasta asigură investitorilor lucrul independent. În alte cazuri administraţia zonei poate primi rolul de supervizor al vămii sau chiar responsabilitatea acesteia. Administraţia vamală poate fi creată ca un compartiment al ZEL, dacă este necesar. Vama poate fi implicată de la început în realizarea proiectării ZEL, inclusiv în ceea ce priveşte legislaţia. Personalul vamal al zonei trebuie să beneficieze de o pregătire specială. Poziţia lor tradiţională este de a preveni contrabanda sau importurile fără documente adecvate în timp ce accentul în ZEL trebuie pus pe rapiditatea mişcării mărfurilor.