În Principiu îndeplinirii cu bună credinţă a obligaţiilor internaţionale îşi are originea forţa juridică a dreptului internaţional, în lipsa lui dreptul internaţional n-ar mai avea calitatea de drept. Principiul a luat fiinţă şi mult timp a fost cunoscut ca principiul respectării tratatelor internaţionale. El a fost consacrat în preambulul Pactului Ligii Naţiunilor, ca mai apoi să fie reafirmat în: preambulul Cartei ONU, în convenţiile de la Viena 1969,1986 cu privire la dreptul tratatelor, în declaraţia privind principiile de drept Internaţional 1970, în actul final de la Helsinki 1975, în statutul OSA, Carta OUA ş.a. În preambulul Cartei ONU se subliniază hotărârea membrilor ONU ,,de a crea condiţiile necesare p/u menţinerea justiţiei şi respectarea obligaţiilor născute din tratate şi alte izvoare ale Dreptului internaţional’’. În convenţia de la Viena din1969 se stipulează că ,,principiile liberului consimţământ şi al bunei credinţe şi regulă sunt recunoscute în mod universal. Conţinutul principiului e expus în Declaraţia Principiilor din 1970 în care se precizează importanţa acestui principiu p/u menţinerea păcii şi securităţii Internaţionale, precum şi p/u atingerea altor scopuri ONU; se subliniază ierarhia obligaţiilor internaţionale, iar pe această cale şi a normelor din care acestea rezultă. Pe prima treaptă a fost pusă Carta ONU. După obligaţiile asumate conform cartei, urmează obligaţiile ce decurg din principiile şi regulile general recunoscute ale dreptului Internaţional, apoi cele asumate prin acordurile internaţionale în conformitate cu aceste principii şi reguli. Actul final de la Helsinki din 1975 cuprinde aceleaşi dispoziţii ca şi declaraţia din 1970, în mod special acest act face precizarea că statele ,,în exercitarea drepturilor lor suverane, inclusiv a dreptului de a-şi stabili legile şi reglementările, trebuie să se conformeze obligaţiilor juridice ce le revin în virtutea dreptului internaţional…’’. Principiul se răsfrânge asupra tuturor obligaţiilor internaţionale, indiferent de izvorul lor, adică asupra celor decurgând din tratatele internaţionale, din normele cutumiare, precum şi din hotărârile obligatorii ale organelor şi organizaţiilor internaţionale. Drept obiect de protecţie sunt relaţiile dintre state şi alte subiecte de drept internaţional ce se referă la crearea, aplicarea şi încetarea acţiunii tratatelor internaţionale şi a cutumei internaţionale. Îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiilor internaţionale se bazează pe ideea de reciprocitate. Cel ce încalcă o normă de drept internaţional nu poate pretinde nici la drepturile ce decurg din aceasta. Principiul cuprinde ş.a. norme mai concrete: inadmisibilitatea refuzului unilateral şi arbitrar de la obligaţiile asumate, răspunderea juridică p/u încălcarea obligaţiilor internaţionale, inadmisibilitatea invocării dreptului intern ca justificare p/u neexecutarea obligaţiilor externe, datoria de a aduce legislaţia naţională în concordanţă cu obligaţiile internaţionale asumate, inadmisibilitatea contractării unor obligaţii contrare celor în vigoare în raporturile cu statele terţe.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
