How to Stop Missing Deadlines? Please Follow our Telegram channel https://t.me/PlopAndreiCom ( @plopandreicom)

APPLY FOR THIS OPPORTUNITY! Or, know someone who would be a perfect fit? Let them know! Share / Like / Tag a friend in a post or comment! To complete application process efficiently and successfully, you must read the Application Instructions carefully before/during application process.
Procesul psihologic deformarea declaratiilor martorilor.Marturia, din perspectiva psihologiei judiciare, este rezultatul unui proces de observare si memorare involuntara a unui fapt juridic, urmat de reproducerea acestuia, intr-o forma orala sau scrisa, in fata organelor de urmarire penala sau a instantelor de judecata. Prin urmare, ne aflam in fata unui proces de cunoastere a realitatii obiective, structurat in patru faze mai importante: receptia (perceptia) informatiilor, prelucrarea lor logica, memorarea si reproducerea sau recunoasterea, respectiv reactivarea.
Procesul de cunoastere a realitatii depinde, in esenta, de capacitatea fiecarei persoane de a receptiona informatiile primite, de a le prelucra, dar si de subiectivismul si de selec-tivitatea sa psihica, cu alte cuvinte de o multitudine de factori4.
s§1. Receptia faptelor si imprejiirarilor de catre martori
1.1. Receptia senzoriala.
1.1.1.          Elcmentele care defincsc receptia senzoriala a unor evenimente prima etapa a formarii marturiei, contureaza un proces psihic de cunoastere, care parcurge mai multe etape :
a. Senzdtia este cea mai simpla forma de reflectare senzoriala a insusirilor izolate, ale obiectelor sau persoanelor, prin intermediul unuia dintre organele noastre de simt. Aparitia senzatiilor si, ulterior, a perceptiei, este in functie de intensitatea stimulilor care actioneaza asupra analizatorilor. Analizator este definit sistemul sau aparatul organismului uman, alcatuit din organele de simt, caile nervoase de transmitere si centrii corespunzatori de pe scoarta cerebrala.
Senzatia nu se naste decat in momentul in care stimidul atinge un prag minim, capabil sa provoace senzatia. Cu cat sensibilitatea analizatorului este mai mare, cu atat este posibila nasterea de senzatii prin stimuli mai purin intensi. In egala masura exista si o intensitate maxima a stimulilor, dincolo de care nu se mai produc senza­tii. Este important de retinut ca intensitatea minima sau maxima prin care stimulii pot determina o senzatie – cunoscuta sub denumirea depragurile senzatiei – variaza de la persoana la persoana, magistratul trebuind sa aprecieze in fiecare caz in parte limitele posibilitatilor de perceptie ale unui martor.

b. Perceptia este, in schimb, consecinta unei reflectari mai complexe care
conduce la constientizare, la identificarea obiectelor si fenomenelor . Aceasta face
ca procesul perceptiei sa fie definit drept un act de organizare a senzatiilor,
implicit a informatiilor pe care un martor le-a receptat in functie de diferiti factori:
interes, experienta, necesitate s.a.
Limitele posibilitatilor de perceptie sunt determinate si de calitatea organelor de receptie, de prezenta unor stari de boala ce pot influenta negativ aparitia senzatiei sau distorsiona informatia.
Faptele, obiectele sau persoanele sunt percepute diferentiat, unele fiind inregis-trate imediat, spre deosebire de altele care tree pe un loc secundar, desi au posibilitatea de a influenta analizatorii. Cauzele acestei diferentieri, sub raport perceptiv, a unei persoane, obiect sau fenomen dintr-o masa mai mare de oameni, lucruri, sau fapte, pot fi dintre cele mai diferite. Astfel de cauze cum ar fi, de exemplu, cunoasterea acestor persoane, obiecte, fenomene, interesul manifestat fata de ele, modul in care elementul perceput se desprinde de fond, culoare, pozitie, miscare etc.
1.1.2.          Factori de distorsiune (bruiaj), determinati de legitatile generale ale
senzorialitatii, cu influenta directa asupra modului de receptionare, proprii fiecarei
persoane. Dintre aceste legitati men{ionam :
a. Modul de organizare a informatiilor la nivelul cortexului, care se constituie in structuri si configuratii (Gestalt), permitand martorului sa perceapa intregul inaintea partilor componente. Rapiditatea cu care sunt sesizate elementele compo-nente ale intregului variaza de la individ la individ. De excmplu, un martor ne poate spune despre o masina numai ca era de culoare deschisa, iar altul ne indica marca, diverse detalii, inclusiv numarul de circulate.
b.  Constanta perceptiei, fenomen care determina o anumita “corectare a
imaginii” percepute, clasic fiind procesul de asezare in pozitia normals a unei
imagini care, pe retina noastra, apare rastuniata, potrivit legilor opticii geoinetrice.
In acest caz, distorsionarile sunt specifice perceptiei de persoane, obiecte sau
Tmprejurari familiare martorului.
c. Fenomenul de iluzie, care conduce la perceptii eronate, prin deformarea
subiectiva a realifatii. Din diversele iluzii, cele optico-geometrice sunt mai
frecvente in bruierea marturiei. De pilda, o persoana poate fi apreciata mai scunda
sau mai Tnalta, dupa cum aceasta a fost perceputa Tntr-un grup de indivizi mai
scunzi ori mai Tnalti.
d. Fenomenul de expectants, prin care este pregatita sa receptioneze anumiti
stimuli, filtrandu-i pe altii. Exemplul clasic este eel al mamei care se treze§te
imediat la plansu! copilului, dar poate dormi linistita in prezenta altor zgomote mai
puternice.
e. Efectul “halo”, fenomen ce ne determina sa extindem, necritic, un detaliu
asupra intregului. Vezi cazul escrocilor care, datorita Tnfatisarii distinse si expri-
marii corecte, sunt crezuti cu usurinta, spre deosebire de o persoana onesta, dar cu
o prezenta mai putin agreabila.
1.2. Factori de distorsionare a receptiei senzoriale a martorilor din perspective crrminalistica. Clasificarea factorilor de bniiaj a marturiei, in literatura de specialitate, se face potrivit specificului procesului judiciar, fara diferentieri semnificative de cele intalnite in lucrarile de psihologie. Ascultarea unui martor presupune, de la bun inceput, sa se tina cont alaturi de legitatile generale ale senzorialitatii, de principalii factori obiec-tivi sj subiectivi capabili sa influenteze procesul de perceptie. Astfel :
1.2.1. Factorii de natura obiectiva, determinati de Tmprejurarile in care are loc perceptia, cei mai importanti fiind:
a. Vizibilitatea poate fi redusa de distanta de la care face perceptia, de conditiile
de44iiminare (Tntuneric, umbra, soare care bate din fata etc.), de conditiile meteo-
rologice (ceata, ninsoare, ploaie), de diverse obstacole interpuse Tntre eel care
percepe si locul in care se desfasoara evenimentul.
b. Audibilitatea este influentata, de asemenea, de distanta, de conditiile de
propagare a sunetelor, specifice fiecarui loc in parte (cunoscandu-se, spre pilda, ca
sunetele se propaga mai bine la suprafata apei, decat in padure sau localitate), de
existenta unor surse sonore care pot perturba auditia si de factorii meteorologici
(vant, ploaie, furtuna), obstacole care pot da nastere la ecouri, reverberatia sunete­
lor intalnite in locurile Tnchise §.a.
c.         Durata perceptiei reprezinta un alt factor obiectiv important de care depinde
calitatea receptiei. Intervalul de timp Tn care este posibila perceptia poate fi in
functie de perioada mai mare sau mai mica Tn care se desfa§oara o actiune, de viteza de deplasare, fie a persoanei sau a obiectului perceput, fie a celui care percepe. iar cateodata de tipul de iluminare (de exemplu, faptele percepute la lumina fulgerului sau a farurilor unui autoturism).
Unii dintre factorii amintiti mai sus pot influenta si perceptia tactila sau olfac-tiva. De exemplu, mirosul specific al unor substante toxice sau al tragerilor cu arme de foe poate fi redus sub actiunea curentilor de aer, a caldurii.
d. Disimularea mfStisSrii, alt factor de natura obiectiva care nu trebuie neglijat, este determinat de Tnsasi persoana autorului infractiunii, care incearca sa se faca perceputa cat mai greu, in acest sens apeland la deghizari, actionand cu rapiditate, cautand sa distraga atentia, inclusiv cu ajutorul unor complici, folosindu-se de Tntuneric sau de diverse obstacole pentru a nu fi vazut etc.
1.2.2. Factorii de natura subiectiva sunt reprezentati de totalitatea particularitatilor psiho-fiziologice si de personalitatea individului, apte sa influenteze procesul perceptiv. Dintre acejtia, consideram necesar sa-i amintim pe cei mai importanti1:
a.     Calitatea organelor de simt reprezinta un factor psiho-fiziologic esential
pentru o buna perceptie, orice defectiune a acestora, fie pe latura perceptiva, fie pe
cea corticala (orbire, miopie, surzenie etc.), reducand pana la anulare o parte din
posibilitatile receptive ale persoanei.
b. Personalitatea si gradul de instruire a individului joaca un rol semnificativ
Tn procesul perceptiv, mai ales atunci cand acestea sunt mai ridicate sau mai
apropiate de specificul faptei la care asista. De pilda, medicul ce poate percepe o
anumita stare patologica sau conducatorul auto care apreciaza mai exact viteza
unui autovehicul.
c. Vdrsta si inteligenta persoanei reprezinta alti factori subiectivi majori In perceptie,
atat experienta de viata, cat si calitatile intelectuale avand un aport deosebit Tn receptarea
faptelor, a imprejurarilor Tn care a aut loc un anumit eveniment.
d.     Temperamentul si gradul de mobilitate alproceselor de gdndire sunt factori
dupa care trebuie facuta diferentierea Tntre un individ §i altul cu privire la capaci-
tatea si modul de a rationa si de a distinge fapte sau date.
e.     Starile de obosealS, precum si reducerea capacitatii perceptive, ca urmare a
influentei alcoolului, drogurilor, medicamentelor etc., conduc, de asemenea, la o
scadere a acuitatii senzoriale.
f. Starile afective, Tndeosebi cele cu un anumit grad de intensitate, au o influenta
inhibitorie asupra procesului perceptiv, determinand alterarea sau dezorganizarea
acestuia, situatie Tntalnita destul de frecvent la persoanele care asista la fapte cu un
caracter socant (accidente grave, scandaluri, omoruri s.a.) si mai ales atunci cand, Tn
savarsirea faptelor respective, sunt antrenate rude, prieteni sau cunostinte apropiate.
g.         Atentia se numara printre factorii de care depind direct calitatea si realismul
informational al perceptiei. In primul rand, se cuvin avute Tn vedere calitatile
atentiei,
cum^sunt stabilitatea si mobilitatea acesteia, gradul de concentrare si
distributia ei. In al doilea rand, trebuie tinut seama de tipurile de atentie, voluntara
sau invohmtara, ultima Tntalnita mai des Tn cazul martorilor, din cauza aparitiei neastep- tate a unui stimul puternic, socant (tipat, impuscatura) sau a interesului pe care il poate atrage o persoana, obiect, discufie, actiune1.
h. Tipulperceptiv. DacS de factorii mentionati mai sus depinde direct corectitu-dinea percepfiei, trebuie sa avem in vedere sj faptul ca recepjia senzoriala mai poate fi in functie si de tipul perceptiv caruia ti apartine martorul2. Martorul cu receptie de tip analitic (specifics, in general, femeilor) are capacitatea de a retine mai multe amanunte, mai multe detalii, spre deosebire de tipul sintetic, care refine intregul, caracteristicile sale generale.
Precizam ca acestor factori subiectivi trebuie sa li se adauge si factorii de distor-shme tipici legilor generale ale senzorialitatii mentionafi anterior, ei alcatuind impreuna grupul de elemente ce pot bruia sau distorsiona receptja informatiilor.
Sectiunea a Ill-a Reguli tactice aplicate in ascultarea martorilor
Pregatirea ascultarii martorilor; aspecte generale
Pregatirea ascultarii martorilor este o regula absolut necesara, in special in faza de urmarire penala, si se cere respectata in toate imprejurarile, indiferent de gradul de dificultate al cauzei. In linii mari, pregatirea audierii presupune studierea datelor existente la dosar, stabilirea persoanelor care trebuie ascultate, cunoasterea person­alitatii acestora, a naturii relatiilor pe care le pot avea subiectii infractiunii, stabilirea locului, a momentului si a modului de citare, precum si pregatirea acelor materiale ce pot fi folosite de catre organul judiciar cu acest prilej2.
1.1.  Studierea dosarului cauzei. Studierea materialului cauzei are ca scop
principal stabilirea faptelor si imprejurarilor ce pot fi clarificate pe baza declaratiilor
martorilor, precum si stabilirea cercului de persoane care cunosc, in parte sau in
totalitate, aceste fapte, dintre care vor fi selectionati martorii.
Studierea dosarului nu se rezuma insa numai la aspectele mentionate. Aceasta presupune o aprofundare a tuturor datelor, informatiilor existente in caz, a altor materiale cu caracter probator, inclusiv o eventuala documentare, in vederea eluci-darii unor aspecte de ordin tehnic, care ies din cadrul judiciar, dar care pot servi indirect elucidarii unor imprejurari ale cauzei.
1.2. Stabilirea martorilor care pot fi audiati. Stabilirea persoanelor care pot fi
ascultate in calitate de martori, de catre organul de urmarire penala, se va face pe
baza criteriilor procesuale penale si criminalistice.
1.2.1. In primul rand, sunt idcntificate persoanele care au avut posibilitatea sa perceapa direct faptele si imprejurarile cauzei, dar si acelea care cunosc sau detin indirect date referitoare la fapta, din surse sigure, cat mai aproape de adevar. Din randul acestora vor fi selcctionate persoanele care, potrivit legii, pot depune marturie.
1.2.2.In ipoteza in care exista un numar mare de persoane detinatoare de informatii, este posibila o selectare a martorilor pe baza calitatii datelor pe care le detin, a personalitatii lor, a obiectivifatii si pozitiei fata de cauza cercetata. Sunt evitate astfel datele inutile, colaterale, lipsite de semnificatie, ori care pot deruta ancheta1.
1.2.3.Clarificarea naturii relatiilor acestora cu persoanele implicate in savar-sirea infractiunii, fiind cunoscut ca sentimente de genul prietenie, dusmanie fata de faptuitori sau existenta altor interese conduc la alterarea declaratiilor si chiar la marturie mincinoasa. Acest aspect trebuie avut serios in vedere la selectionarea martorilor.
1.3. Cunoasterea personalitatii martorilor. Cunoasterea personalitatii martorilor, absolut necesara pentru eficienta ascultarii, presupune obtinerea de date cu privire la profilul psihologic, la pregatirea si ocupatia, la natura eventualelor relatii cu persoanele antrenate in savarsirea infractiunii”. Fireste, trebuie cunoscuta pozitia martorului fata de fapta, precum si fata de conditiile in care a perceput aspectele in legatura cu care este ascultat.
Datele despre martor sunt necesare in prima faza a procesului penal sj mai putin in faza de judecata cand, de regula, faptele si imprejurarile cauzei sunt deja contu-rate. Totusi, aceasta nu inseamna ca instanta, pentru pronuntarea unei solutii te-meinice, pentru confirmarea sau infirmarea invinuirii, nu trebuie sa manifeste un rol activ si pe planul cunoasterii martorilor.
Organele de urmarire penala pot obtine datele referitoare la persoana martorului din studierea materialelor cauzei, din audierea altor persoane ascultate in cauza respectiva, a persoanelor de la locul in care isi desfasoara activitatea, de la domicilii! etc.
§2. Elemente tactice aplicate in pregatirea ascultarii martorilor
Pregatirea ascultarii martorului – sub raport tactic criminalistic – se va face in functie de obiectivele anchetei si activitatile destinate solutionarii lor, asa cum au fost ele planificate de organul judiciar in vederea aflarii adevarului.
2.1. Determinarea ordinii de audiere. Dupa stabilirea problemelor ce se cef clarificate sau verificate, va fi stabilita ordinea de ascultare a martorilor. De regula, martorii principali, cei care au perceput nemijlocit faptele, vor fi ascultati inaintea martorilor indirecti care au obtinut datele prin mijlocirea altor persoane sau, pur si simplu, din zvon public.
Ordinea de ascultare se mai stabileste si in functie de natura relatiilor dintre martor si partile din proces, ca §i in functie de pozitia lor fata de cauza. Potrivit specificului sau complexitatii anchetei, ascultarea martorilor se poate efectua fie inaintc, fie dupa ascultarea invinuitului sau a persoanei vatamate.
La stabilirea ordinii de audiere a persoanelor se are in vedere, totodata, si posi-bilitatea verificarii declaratiilor invinuitilor, ale altor martori, ca si sustinerile victimelor infractiunii.
2.2. Stabilirea momentului audierii. Un element tactic, aflat in stransa corela-
tie cu ordinea de ascultare, este stabilirea momentului si locului audierii.
Momentul ascultarii unui martor, raportat la ordinea audierii, este ales in functie de
mai multi factori, de care organul judiciar este obligat sa tina seama. Astfel:
a. Evitarea posibilei intelegeri intre martori, ca si influentarea celui care va fi
audiat de catre diverse persoane interesate in cauza (Tnvinuit, inculpat, parte vata-
mata, parte civila). Pentru aceasta, trebuie ca citarea sa se faca de urgenta, la ore
sau zile diferite, astfel meat sa nu existe posibilitatea Intalnirii martorilor la sediul
organului judiciar si nici suficient timp pentru a-si comunica date referitoare la
declaratiile facute, sau referitoare la Intrebarile puse de anchetator.
Ar fi indicat, cand conditiile o permit, ca martorii sa fie citati in aceeasi zi la intervale mici de timp si invitati in Tncaperi diferite. Aceasta reduce mult posibili­tatea contactului si a unei eventuale intelegeri Intre martori. In practica apar, uneori, situatii de contradictii izbitoare intre declaratiile martorilor, aspect de natura sa puna sub semnul Tntrebarii buna lor credinta, cu atat mai mult cu cat, in situatia data, nu se constata o diferenta evidenta in posibilitatile de percepere, fixare §i redare.
b.    La stabilirea momentului audierii, trebuie avut in vedere programul de acti-
vitate si profesia persoanei care urmeaza sa fie ascultata, binemteles numai dacd
este posibil
si fara a se submina obiectivitatea anchetei si autoritatea magistratului.
Daca situatia nu o impune, martorii pot fi ascultati in afara orelor de program,
exceptie facand cazurile deosebite, de genul infractiunilor flagrante, al infracti-
unilor cu un grad ridicat de pericol social.
Nu avem In vedere, sub nici o forma, pozitia sociala, “forta” economica, politics sau diverse demnitati, mai mult sau putin onorabile, detinute temporar de catre martor.
c. Locul de audiere neindicat expres de lege este, de regula, la sediul organului
judiciar.
Nu se exclude, insa, posibilitatea audierii la serviciu, la locul savarsirii
faptei, la spital, la domicilii! sau resedinta. Nu este recomandabila audiereain sediile
unor persoane juridice, ale unor institutii, servicii administrative s.a.
2.3. Pregatirea audierii. Pregatirea audierii martorilor necesita, uneori,
Tntocmirea unui plan de ascultare, pentru fiecare persoana in parte mai ales In
cauzele dificile, complicate. In plan vor fi incluse: problemele de clarificat,
Intrebarile si ordinea de adresare a lor, eventuale date desprinse din materialele
aflate la dosar pe care anchetatorul le poate folosi In timpul ascultarii.
Este de la sine Tnteles ca, Tn privinta continutului, Intrebarile se vor conduce dupa principiul mobilitatii si dinamismului, ele putandu-se completa, reformula, Tn functie de particularitatile si de evolutia audierii, a intregii anchete.
De asemenea, pot fi pregatite Inscrisuri, fotografii, mijloace materiale de proba care se considera necesare a fi prezentate martorului, pentru lamurirea unei Tmpre-jurari, verificarea de date sau, pur si simplu, Tn scop tactic, pentru a-1 ajuta pe martor sa-si reaminteasca cele petrecute.
§3. Reguli si procedee tactice criminalisticc aplicate Tn ascultarea propriu-zisa a martorilor
Audierea propriu-zisa a martorilor reprezinta momentul Tn care devine pregnant rolul regulilor de efectuare a acestui act procedural, act cu larga rezonanta. Ascul­tarea unui martor – si aici avem Tn vedere, cu preponderenta, Imprejurarea Tn care martorul se afla la prima ascultare, atat Tn fata organelor de urmarire penala, dar $i a instantelor de judecata – parcurge trei etape principale, guvernate, pe langa regulile procesuale penale si de reguli tactice criminalistice Tn etape distincte: etapa identificarii martorilor, etapa relatarii libere si etapa formularii de Tntrebari, de ascultare a raspunsurilor date de martor.
3.1. Conduita tactica in etapa de identificare a martorului. Etapa identifi­carii martorului, Tn care o includem si pe aceea a depunerii juramantului, consta potrivit prevederilor art.84 C.pr.pen., Tn Tntrebarea acestuia despre nume, prenume, etate, domiciliu (eventual resedinta, daca este cazul) si ocupatie. Daca exista vreo Tndoiala asupra identitatii martorului, aceasta se stabilejte prin orice mijloc de proba. In continuare, martorul este Tntrebat daca este sot sau ruda cu vreuna din parti si Tn ce raporturi se afla cu acestea, precum si daca a suferit vreo paguba de pe urma infractiunii. Conform art.85 C.pr.pen., Tnainte de ascultare, martorul depune juramantul. Dupa depunerea juramantului, martorului i se pune Tn vedere ca, daca nu va spune adevarul, savarje^te infractiunea de marturie mincinoasa.
Inca din aceasta prima etapa, aparent guvernata numai de norme procedurale, organul judiciar este obligat sa se conduca dupa cateva reguli tactice, proprii de-butului audierii, absolut necesare crearii unui climat psihologic adecvat obtinerii de declaratii complete ?i sincere.
a. Primirea martorului intr-o maniera corecta, civilizata, care trebuie sa fie
prezenta Tnca din momentul asteptarii pana Tn momentul audierii propriu-zise1. In
acest context, reamintim necesitatea luarii de masuri destinate evitarii contactului
cu alti martori, cu alte parti din proces.
b. Crearea unui cadru de ascultare sobru, caracterizat de seriozitate, lipsit de
factori stresanti, care pot distrage atentia martorului, cum ar fi, de exemplu,
prezenta unor persoane straine, a unor obiecte, aparate sau instalatii ce pot starni
curiozitate sau teama.
c. Comportarea organului judiciar intr-un mod calm, incurajator, astfel meat
sa fie redusa Tncordarea, nelinistea fireasca a martorului. Este total contraindicata
atitudinea de raceala, de sfidare, de aroganta, care poate conduce la inhibarea
martorului sau chiar la determinarea acestuia sa evite declaratii complete, mai ales
daca este bruscat. Un comportament necivilizat determina pe un martor sa nu
declare tot ce stie cu privire la faptele sj Tmprejurarile cauzei sau sa refuze sa
rasgunda la Tntrebari, desi este de buna-credinta”.
Intr-un cuvant, crearea cliinatului psihologic favorabil confesiunii se obtine prin discutii libere, prin abordarea degajata a unor probleme care nu intra imediat pe terenul investigat, dar care privesc persoana martorului, cum ar fi de exemplu, activitatea desfasurata la locul de munca, situatia familiala etc.’.
In acest mod, se pot cunoaste, in parte, si personalitatea martorului, ca si even-tualele raporturi cu alte persoane antrenate in savarsirea faptei si alte date care pot fi utile in clarificarea ei. Atitudinea calma, Tncurajatoare, sobra, dar nu rigida, trebuie mentinuta pe intreaga perioada a ascultarii martorului, in special in ipoteza primei audieri, cand anchetatorul si martorul se afla la primul lor contact.
3.2. Conduita tactica din momentul relatarii Iibere a martorului. In a doua etapa a audierii, denumita relatare libera, dupa crearea cadrului psihologic favorabil obtinerii unor declaratii sincere, martorului i se face cunoscut obiectul cauzei si i se arata care sunt faptele sau Tmprejurarile pentru dovedirea carora a fost propus ca martor, cerandu-i-se sa declare tot ce stie cu privire la aceasta (art.86 C.pr.pen.).
Relatarea liberaprezinta un anumit avantaj fata de declarable obtinute pe cale interogativa, datorita spontaneitatii sale, faptele fund prezentate asa cum au fost percepute si memorate de catre martor2. Pentru aceasta, martorul trebuie lasat sa expuna, potrivit personalitatii sale, asa cum isi reaminteste, ceea ce a perceput si conform modului sau de ordonare a ideilor. Se creeaza, astfel, §i posibilitatea studierii §i cunoasterii mai bune a martorului. Pe buna dreptate se sustine ca o depozitie libera prezinta garantia unei mari fidelitati, daca martorul nu are nimic de ascuns sau pe cineva de protejat.
Raportata la cele de mai sus, conduita magistratului, a anchetatorului, se va ghida dupa urmatoarele reguli:
a.     Ascultarea martorului cu rabdare si calm, fara a fi intrerupt, chiar daca
acesta relateaza faptele cu lux de amanunte, unele fara nici o semnificatie pentru
clarificarea cauzei, dar altele foarte importante, cu atat mai mult cu cat nu sunt
cunoscute de anchetator.
b.    Evitarea oricdrui gest, reactie sau expresie, mai ales ironica, prin care se
aproba sau resping afirmatiile martorului. Aceasta conduita nu trebuie interpretata
Tn sensul unei atitudini rigide, inhibitorii. Incruntarea, limbajul ironic, gesturile de
nervozitate, lipsa de atentie, expresii de genul: “Nu mai spune?”, “Hai, fii serios”,
“Ce vorbesti, domnule?”, au darul de a bloca martorul, de a-i crea netncredere in
organul judiciar.
c.     Ajutarea cu tact a martorului, mai ales daca nivelul intelectual II impiedica sa
faca o relatare libera cat de cat coerenta, fara Tnsa a-1 sugestiona. Nu trebuie sa
surprinda situatiile in care, insisi intelectualii se dovedesc a fi martori slabi,
incoerenti, blocati de situatia in care se gasesc.
d. Daca martorul se pierde in amanunte sau se abate in mod deliberat de la
subiectul relatarii,
organul judiciar trebuie sa intervina cu suficienta fermitate, dar
civilizat, in reorientarea relatarii spre obiectul marturiei. El va fi intrerupt sj rugat
sa se concentreze asupra problemelor care fac obiectul cauzei, fara ca prin aceasta
sa fie anulata spontaneitatea declaratiei.
e. Organul judiciar isi va nota aspectele mai semnificative, ca si eventualele contraziceri sau neclaritati din expunere, dar fara sa se procedeze cu ostentatie sau sa se intrerupa martorul cerandu-i sa mai repete o anumita idee sau sa fie mai explicit.
3.3. Reguli tactice aplicate in etapa formularii de intrebari. Ultima etapa a audierii nu are – eel putin teoretic – un caracter obligatoriu. In practica sunt intalnite situatii in care martorii fac declaratii complete si clare, inca din faza relatarii Iibere, fara a mai fi nevoie de intrebari. Totusi, organul judiciar este nevoit sa intervina cu intrebari de natura sa limpezeasca relatarile martorului sau sa le verifice. Aceasta etapa mai este denumita “Interogarea martorului”, “Relatarea ghidata”, “Depozitie-interogatoriu”1.
3.3.1.           Intrebarile sunt necesare intrucdt depozitia martorului poate contine
denaturdri
de natura obiectiva sau subiectiva, frecvente fiind:
Q    denaturarea prin addugare (aditie) in care martorul relateaza mai mult
decat ceea ce a perceput, exagerand sau nascocind fapte imaginare; Q    denaturarea prin omisiune, relatarea avand caracter incomplet, ca urmare a
uitarii, a subestimarii importantei unui anumit aspect, ca si urmare a unei
eventuale rele-credinte; Q    denaturarea prin substituire, in care faptele, persoanele, obiectele reale
percepute sunt Tnlocuite, substituite cu altele, percepute anterior, ca urmare
a asemanarilor existente intre ele; Q    denaturarea prin transfonnare, de genul modificarii succesiunii reale a
faptelor, a modificarii locului unor detalii in timp si in spatiu2.
3.3.2.           Pentru inldturarea acestor denaturdri, dar §i pentru stabilirea corectitu-
dinii sau exactitatii depozitiei organul judiciar va trebui sa intervina cu intrebari,
care sejmpart in mai multe categorii, din perspectiva tacticii criminalistice:
a. Intrebari de completare a aspectelor omise din declaratie sau care contin
detaliijsuficiente pentru stabilirea imprejurarilor de fapt.
b.     Intrebari deprecizare, necesare, de pilda, pentru determinarea cu exactitate a
circumstantelor de loc, timp si mod de desfasurare a unui eveniment, precum si
pentru stabilirea surselor din care martorul a obtinut date despre fapta.
c. Intrebari ajutatoare, destinate reactivarii memoriei, ca si inlaturarii dena-
turarilor, de genul substituirilor sau transformarilor, prin referiri, de exemplu, la
evenimente importante din viata martorului, evenimente desfasurate concomitent
cu faptele despre care este ascultat.
d.    Intrebari de control, destinate verificarii afirmatiilor, pe baza unor date certe,
in ipoteza sesizarii de denaturari, in special prin adaugare sau transfonnare ca si in
ipoteza existentei suspiciunii cu privire la buna-credinta a martorului.
Intrebarile se vor referi la problemele cuprinse in planul de audiere, insa, formularea lor ca atare, stabilirea ordinii in care vor fi puse, se face in functie de datele desprinse din relatarea libera a martorului, din coroborarea acestora cu alte informatii detinute de organul judiciar.
3.3.3.          Din punct de vedere tactic criminalistic, conform opiniilor exprimate in
literatura de specialitate, fundamentate pe o indelungata practica a organelor
judiciare, in formularea si adresarea intrebarilor este absolut necesar sa se
respecte urmatoarele reguli1:
a. Intrebarile trebuie sa fie dare, precise, concise si exprimate intr-o forma
accesibila persoanei ascultate, potrivit varstei, experientei, pregatirii si inteligentei sale.
b.    Intrebarile vor viza strict faptele percepute de catre martor, iar nu punctul
sau de^ vedere referitor la natura acestora sau la probleme de drept.
c. Intrebarile nu vor confine elemente de intimidare, de punere Tn dificultate a
martorului sau promisiuni pe care organul judiciar nu le poate respecta.
d. Prin modul de formulare a intrebarilor si tonul pe care sunt adresate nu
trebuie, in nici tin caz, sa se sugereze rdspunsul.
De$i fiecare dintre regulile tactice sus-mentionate Isi au importanta §i rolul lor bine delimitat Tn obtinerea de declaratii sincere si complete, consideram necesar sa insistam asupra importantei evitarii unor intrebari prin care martorului i se poate sugera raspunsul”.
Intrebarile sugestive conduc, prin natura lor, la denaturarea adevarului, re-prezentand, mai degraba, vointa anchetatorului, care nu corespunde Tn toate cazu-rile realitatii3. Aceasta sugestie, denumita si “indirecta”, devine cu atat mai periculoasa, cu cat ei i se pot alatura factori de “sugestie directa’, prin interventia rudelor, prietenilor, colegilor de serviciu, chiar si a anchetatorului, care Incearca sa-1 determine pe martor, apeland la cele mai diverse mijloace, sa faca declaratii conforme cu realitatea .
Dincolo de posibilul caracter sugestiv al Intrebarilor, luam Tn calcul sj sugesti-bilitatea de statut, care ii poate influenta pe cei de o conditie social-culturala redusa, raportat la pozitia magistratului5. Acest gen de sugestibilitate, indusa de autoritatea anchetatorului, se poate face simtita chiar si la persoane cu nivel cultural superior, cu o anume sensibilitate.
3.3.4.          Raportat la gradul lor de sugestibilitate, Intrebarile ar putea fi:
a. Intrebari determinative, deschise, lipsite de elemente de sugestibilitate
(“cum era Tmbracat Tnvinuitul ?”, “Tn ce zi a saptamanii s-a petrecut fapta?”) ca si
Intrebari la care se raspunde prin “da” si “nu” (“Tnvinuitul purta ceva pe cap?”).
b.       Intrebari incomplet sau complct disjunctive, Tnchise, care contin elemente
de sugestie, In special ultimele, martorul fund pus sa aleaga Intre cele doua al­
ternative (“Victima avea sau nu geanta?”, “Geanta era de culoare neagra sau al-
bastra?”). In exemplul dat, martorul este pus, practic, In situatia de a opta Intre cele
doua culori, mai ales daca isi aminteste ca victima avea intr-adevar geanta, dar nu i-a retinut culoarea;
c. Intrebari implicative (ipotetice), cu mare grad de sugestibilitate, Tntrucat pornesc de la presupunerea ca martorul a perceput o anumita imprejurare (“Cutitul era Tn mana dreapta sau stanga?”), desi este posibil sa nu fi realizat acest lucru. In exemplul nostru martorului i se sugereaza ca Tnvinuitul a avut cutit Tn mana. Sugestia devine si mai categories, atunci cand Intrebarea Incepe cu cuvintele: “”Nu este asa ca…?”(“Nu este a§a ca Tnvinuitul a amenintat victima cu cutitul si ca i-a smuls geanta din mana?”).
Atragem atentia si asupra nwdului in care sunt adresate intrebarile, Tntrucat, Insasi modularea vocii, ca si tonul vocii, pe langa faptul ca dezvaluie starea de nemultumire a anchetatorului, pot constitui un serios factor de sugestie.
3.3.5. Ascultarea raspunsurilor la intrebari presupune, obligatoriu, respec-tarea unei conduite tactice specifice, importanta ei fund confirmata de practica.
Atitudinea anchetatorului trebuie sa fie aceeasi ca si in momentul relatarii libere, dar cu unele nuantari tactice, impuse de faptul ca dialogul cu martorii, In aceasta faza, devine mai complex, inclusiv pe plan psihic. Pot fi situatii In care acest dialog sa se apropie relativ mult de duelul judiciar dintre magistrat si inculpat, Tndeosebi daca martorul se dovede§te a fi nesincer, cautand sa simuleze sau di-simuleze adevarul.
Regulile tactice specifice ascultarii raspunsurilor sunt, In esenta, urmatoarele:
a. Ascultarea martorului cu toatii atentia si seriozitatea, evitandu-se plic-
tiseala, enervarea, expresiile ori gesturile de aprobare sau dezaprobare care II pot
deruta pe martor.
b. La sesizarea unor contradictii In raspunsurile martorului, organul judiciar nu
trebuie sci reactioneze imediat, sa-si exteriorizeze surprinderea ori nemultumirea,
ci sa o inregistreze, pentru clarificarea ei ulterioara.
c.  Urmurirea cu atentie, dar far a ostentatie, a modului tn care reactioneaza
martorul la Intrebari, sau daca si-au facut aparitia indicii de posibila nesinceritate.
Daca se constata ca martorul incearcd sci minta, raportat la particulariiatile fiecarei cauze, procedeele tactice sunt diferite, unele apropiindu-se de cele specifice tacticii ascultarii Tnvinuitului, fireste fara depasirea cadrului legal.
In aceste tmprejurari, se va proceda la repetarea audierii, la reformularea si diversificarea Intrebarilor, inclusiv la confruntare, cu alti martori sau fSptuitori, insistandu-se asupra unor amanunte care nu pot fi avute in vedere de catre aceia care Isi “pregatesc” declaratia prin Intelegere cu partile sau alti martori.
Daca un martor Isi aduce aminte mai greu unels date, el poate sa-si reamin-teasca prin intrebari de referinta, fara sa i se sugereze raspunsul. Presupunand ca martorul a depasit momentul de tensiune fireasca de la inceputul audierii si ca s-a re^izat contact id psihologie intre el si anchetator, nu trebuie exclusa reaparitia unor manifestari emotionale In timpul audierii (congestionarea fe[ei, tremuratul mainilor, respiratie neregulata, schimbarea mimicii, a modului de verbalizare, o anumita crispare j.a.). Asemenea reactii se vor interpreta de la caz la caz diferentiat, ele nereprezemand Tntotdcauna un indiciu de nesinceritate.
Rolul activ al organului judiciar, Tn etapa finala a ascultarii, este, prin unr.are, cu atat mai pronuntat eti cat devine necesara completarea. clarificarea sau verificarea unor afirmatii, mai ales daca sunt contradictorii si, uneori, nesincere. In asemenea imprejurari, sau in ipoteza a ceea ce este denumit persistenta in eroare, se impune o reaudiere a martorului, pastrandu-se o conduits tactica similara. Un martor poate fi determinat, in ultima analiza, sa faca o declaratie sincera si prin prezentarea altor probe, din care sa rezulte cu claritate nesinceritatea afirmatiilor sale anterioare (declaratii, Tnscrisuri, inregistrari diverse etc.).
3.4. Verificarea si aprecierea declaratiilor martorilor.
3.4.1.          Verificarea declaratiilor este absolut necesara pentru stabilirea veracitatii
unei marturii. Verificarea va fi efectuata pe baza altor probe sau date existente la
dosar, prin intrebari referitoare, la modul in care martorul a perceput faptele, ori a
aflat despre acestea, neexcluzandu-se nici efectuarea de reconstituiri, atunci cand
se considera necesar.
Inceperea urmaririi penale, ca si trimiterea in judecata a unui martor mincinos, se face numai dupa ce magistratul are convingerea intima ca a perseverat indeajuns, cu rabdare si obiectivitate, folosind toate mijloacele admise de lege, pentru a determina persoana sa nu-si mentina declarative nesincere.
3.4.2.          Aprecierea declaratiilor reprezinta un moment semnificativ in activitatea
de cunoa§tcre $i de stabilire a adevarului. Operatia de analiza a unei declaratii se
efectueaza in cadrul examinarii si aprecierii Tntregului probatoriu, ea presupunand
un stiidiu comparativ al faptelor stabilite, inclusiv prin intermediul martorilor, cat
§i un stiidiu al calitatii surselor directe sau indirecte, din care provin datele .
In primul rand, evaluarea conditiilor martorilor impune o analiza de continut, pe baza careia organul de urmarire penala sau instanta de judecata interpreteaza §i evalueaza materialul informativ comunicat de martor, pentru a stabili in ce masura acesta serves,te, coroborat cu alte date, la aflarea adevarului”.
In al doilea rand, evaluarea marturiilor, obtinute intr-un anumit moment, serveste §i la luarea deciziei de audiere a noi martori, de administrare a altor mijloace de proba, intr-un cuvant, la adancirea investigatiei penale.

Join Us On Telegram @plopandreicom

Apply any time of year for Internships/ Scholarships

Plop Andrei: I was arrested in #Canada for the anti-communist revolution!

Plop Andrei: Moldova will be the next country attacked by the Russians!

Plop Andrei/ #Russia – #Ukraine War: What Will Happen Next?

Plop Andrei/ Lucrarea de master/ – Rolul mass-media în reflectarea conflictelor geopolitice. Studiu de caz: Mass-media în Federaţia Rusă/

Așa erau timpurile! Plop Andrei despre amintiri din copilărie, sport și școală!

Plop Andrei: Update/ De ce are Moldova de o mobilizare generală și de o armată profesionistă! Maia Sandu este AGENTUL de influență al Kremlinului?!

How to Stop Missing Deadlines? Follow our Facebook Page and Twitter !-Jobs, internships, scholarships, Conferences, Trainings are published every day!