Răspunderea juridică penală în raporturile de dreptul mediului.

Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvîrşită (infracţiunea), iar componenţa infracţiunii, stipulată în legea penală, reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale.

2.1.1. Infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvîrşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală. (art.14 CP RM)
Infracţiunea este o faptă socialmente periculoasă, ilegală, săvîrşită cu vinovăţie şi pedepsită în mod penal, ce atentează la orînduirea socială sau de stat, la sistemul economic, la avuţia proprietarului, la persoană, precum şi alte fapte care încalcă ordinea de drept şi sînt prevăzute de lege ca infracţiune.[A.Borodac, p.46]

Infracţiunea ecologică include fapta social-periculoasă (acţiune sau inacţiune) prevăzută de lege ce atentează la ordinea de drept ecologică şi care cauzează daună mediului ambiant, sănătăţii omului sau crează astfel de pericol.

Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii sînt:
a) pericolul social al infracţiunii – fapta este dăunătoare pentru societate, adică pricinuieşte sau creează primejdia de-a pricinui o anumită daună relaţiilor sociale;
b) ilegalitatea penală – fapta prejudiciabilă concretă trebuie să fie prevăzută de legea penală; acţiunea prejudiciabilă nu poate fi calificată ca infracţiune, dacă în momentul săvîrşirii ei ea n-a fost prevăzută de legea penală, adică ea n-a fost ilegală;
c) vinovăţia – atitudinea psihică a persoanei faţă de acţiunile (inacţiunile) prejudiciabile, precum şi urmările lor;
d) pasibilitatea de pedeapsă – pedeapsa se exprimă prin ameninţare, adică prin posibilitatea aplicării pedepsei pentru fapta prejudiciabilă şi ilegală.

2.1.2.La tragerea persoanei la răspundere penală, organele de anchetă şi cele judiciare trebuie să indice precis ce infracţiune a săvîrşit persoana şi de care normă a legii penale este prevăzută această infracţiune. Soluţionarea acestor probleme este bazată pe concepţia privind componenţa de infracţiune.
Componenţa de infracţiune este un sistem de elemente şi semne (trăsături) obiective şi subiective, stabilite de legea penală, ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă.
Elementele componenţei de infracţiune reprezintă părţi componente ale unui sistem integral al infracţiunii. Aceste părţi integrate se numesc elementele sau laturile infracţiunii.
Distingem patru părţi componente ale faptei infracţionale:
a) obiectul – relaţiile sociale, ocrotite de legislaţia penală, ce atentează la valorile sociale unanim recunoscute, enumerate în particular de Codul Penal al RM, partea specială.
b) latura obiectivă – actul exterior al atentării prejudiciabile la obiectul ocrotit de legea penală (fapta, consecinţele, raportul dintre faptă şi consecinţă, locul, timpul, împrejurările, metodele săvîrşirii infracţiunii).
c) subiectul – persoana fizică (16 ani (excepţie 14 ani)) şi persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător (art.21 CP)
d) latura subiectivă – atitudinea psihică a persoanei faţă de fapta săvîrşită, sub formă de intenţie sau imprudenţă, şi faţă de consecinţele ce pot avea loc (vinovăţia sub formă de intenţie sau imprudenţă, motivul după care se conducea vinovatul, scopul pe care tindea să-l atingă prin săvîrşirea infracţiunii).

2.2. Infracţiuni ecologice.
Conform Codului Penal al RM, Partea specială, Capitolul IX, distingem următoarele infracţiuni ecologice:
Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice. (art. 223 CP)
Încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice. (art. 224 CP)
Tăinuirea de date sau prezentarea intenţionată de date neautentice despre poluarea mediului. (art. 225 CP)
Neîndeplinirea obligaţiilor de lichidare a consecinţelor
încălcărilor ecologice. (art. 226 CP)
Poluarea solului. (art. 227 CP)
Încălcarea cerinţelor de protecţie a subsolului. (art. 228 CP)
Poluarea apei. (art. 229 CP)
Poluarea aerului. (art. 230 CP)
Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere. (art. 231 CP)
Distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere. (art. 232 CP)
Vînatul ilegal. (art. 233 CP)
Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vînatul
sau cu alte exploatări ale apelor. (art. 234 CP)
Încălcarea regimului de administrare şi protecţie
a fondului ariilor naturale protejate de stat. (art. 235 CP) (Vezi Anexa Nr.1)

2.3. Pedepsele penale.
Pedeapsa penală este o măsură de constrîngere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului ce se aplică de instanţele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvîrşit infracţiuni, cauzînd anumite lipsuri şi restricţii drepturilor lor. (art.61 CP)
Pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale, corectarea condamnatului, precum şi prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni atît din partea condamnaţilor, cît şi a altor persoane.
Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

Categoriile pedepselor penale ecologice aplicate persoanelor fizice:
a) amendă;
b) privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate;
c) munca neremunerată în folosul comunităţii;
d) închisoare.
Munca neremunerată în folosul comunităţii, închisoarea, se aplică numai în calitate de pedepse principale.
Amenda, privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se aplică atît ca pedepse principale, cît şi ca pedepse complementare.

Categoriile pedepselor penale ecologice aplicate persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător:
a) amendă;
b) privare de dreptul de a exercita o anumită activitate;
c) lichidare.
Amenda se aplică în calitate de pedeapsă principală.
Privarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a exercita o anumită activitate şi lichidarea acesteia se aplică atît ca pedepse principale, cît şi ca pedepse complementare.

Amenda este o sancţiune pecuniară ce se aplică de instanţa de judecată în cazurile şi în limitele prevăzute de CP RM.
Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. Unitatea convenţională de amendă este egală cu 20 de lei.
Mărimea amenzii pentru persoanele fizice se stabileşte în limitele de la 150 la 1.000 unităţi convenţionale, în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvîrşite, ţinîndu-se cont de situaţia materială a celui vinovat, iar pentru infracţiunile comise din interes material – pînă la 5.000 unităţi convenţionale, luîndu-se ca bază mărimea unităţii convenţionale la momentul săvîrşirii infracţiunii.
Mărimea amenzii pentru persoanele juridice se stabileşte în limitele de la 500 la 10.000 unităţi convenţionale, în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvîrşite, de mărimea daunei cauzate, luîndu-se în considerare situaţia economico-financiară a persoanei juridice. În caz de eschivare cu rea-voinţă a persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de la achitarea amenzii fixate, instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu urmărirea patrimoniului.
În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite ca pedeapsă principală sau complementară, instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu arest sau închisoare. Suma amenzii se înlocuieşte cu arest sau închisoare, calculîndu-se o lună de arest sau închisoare pentru 50 unităţi convenţionale.
În cazul în care condamnatul nu este în stare să plătească amenda stabilită ca pedeapsă principală sau complementară, instanţa de judecată poate, să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii, calculîndu-se 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru 50 unităţi convenţionale de amendă. (art. 64 CP)

Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate constă în interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul la săvîrşirea infracţiunii.
Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate poate fi stabilită de instanţa de judecată pe un termen de la 1 la 5 ani.
La aplicarea pedepsei privative de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate în calitate de pedeapsă complementară la amendă sau muncă neremunerată în folosul comunităţii, termenul ei se calculează de la data rămînerii definitive a hotărîrii, iar la aplicarea ei în calitate de pedeapsă complementară la închisoare, termenul ei se calculează din momentul executării pedepsei principale. (art.65 CP)

Munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnatului, în afara timpului serviciului de bază sau de studii, la muncă, determinată de autorităţile administraţiei publice locale.
Munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe un termen de la 60 la 240 de ore şi este executată de la 2 la 4 ore pe zi.
În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la munca neremunerată în folosul comunităţii, ea se înlocuieşte cu arest, calculîndu-se o zi de arest pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor recunoscute ca invalizi de gradele I şi II, militarilor, femeilor gravide, femeilor care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani, persoanelor care nu au atins vîrsta de 16 ani şi persoanelor care au atins vîrsta de pensionare.
Munca neremunerată în folosul comunităţii va fi prestată timp de cel mult 18 luni, timp care se calculează de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti. (art.67 CP)

Închisoarea constă în privarea de libertate a persoanei vinovate de săvîrşirea unei infracţiuni prin izolarea impusă a acesteia de mediul normal de viaţă şi plasarea ei, în baza hotărîrii instanţei de judecată, pe un anumit termen, într-un penitenciar.
Închisoarea se stabileşte pe un termen de la 6 luni la 25 de ani (10 ani – în cazul infracţiunilor ecologice).
La stabilirea pedepsei pentru o persoană care la data săvîrşirii infracţiunii nu a atins vîrsta de 18 ani, termenul închisorii nu poate depăşi 15 ani.
La stabilirea pedepsei definitive în cazul unui concurs de infracţiuni, pedeapsa cu închisoare nu poate fi mai mare de 30 de ani, iar în cazul unui cumul de sentinţe, ea nu poate depăşi termenul de 35 de ani.
În cazul înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu o pedeapsă mai blîndă, cu titlu de graţiere, se aplică închisoarea pe un termen de 35 de ani. (art.70 CP)

Privarea unei persoane juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a exercita o anumită activitate constă în stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii, de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare, de a primi subvenţii, înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a exercita alte activităţi. Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate poate fi limitată la un anumit teritoriu sau la o anumită perioadă a anului şi se stabileşte pe un termen de pînă la 5 ani sau pe un termen nelimitat. (art.73 CP)

Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător constă în dizolvarea acesteia, cu survenirea consecinţelor prevăzute de legislaţia civilă. Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător se stabileşte în cazul în care instanţa de judecată constată că gravitatea infracţiunii săvîrşite face imposibilă păstrarea unei atare persoane juridice şi prelungirea activităţii ei. (art.74 CP)