Reglementările legale actuale consacră principiul prevenirii şi respectiv combaterii proceselor de degradare şi poluare a solului, determinate fie de fenomene naturale, fie de activităţi economico-sociale.
Relaţiile funciare se reglementează de Constituţia Republicii Moldova din 29.07.94 // MO nr. 1 din 27.08.1994, de Codul funciar (CF)Nr.828-XII din 25.12.91 şi de alte acte legislative, emise în conformitate cu el.
1.2. Toate terenurile, indiferent de destinaţie şi de proprietate, constituie fondul funciar al Republicii Moldova. (art.2 CF)
Într-o accepţiune generală, solul reprezintă stratul afînat, moale şi friabil care se găseşte la suprafaţa scoarţei Pămîntului şi care împreună cu atmosfera învecinată constituie mediul de viaţă al plantelor.
Fondul funciar, în dependenţă de destinaţia principală, se compune din următoarele categorii de terenuri:
– cu destinaţie agricolă;
– din intravilanul localităţilor;
– destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii speciale;
– destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative, terenurile de valoare istorico-culturală, terenurile zonelor suburbane şi ale zonelor verzi;
– ale fondului silvic;
– ale fondului apelor;
– ale fondului de rezervă.
Terenurile cu destinaţie agricolă.
Terenurile sînt declarate bune pentru agricultură pe baza materialelor cadastrului funciar. (art.36 CF)
Ele se repartizează pentru organizarea producţiei agricole şi agroindustriale:
– cetăţenilor Republicii Moldova;
– întreprinderilor, organizaţiilor şi asociaţiilor agricole şi agroindustriale de stat şi cooperatiste;
– instituţiilor de cercetări ştiinţifice, didactice şi altor instituţii agricole, şcolilor tehnice profesionale şi şcolilor de cultură generală săteşti;
– întreprinderilor agricole mixte.
Dreptul întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor agricole/agroindustriale de stat şi cooperatiste asupra terenului se păstrează în cazul intrării lor în componenţa asociaţiilor şi combinatelor agroindustriale, agrofirmelor şi altor formaţiuni şi la ieşirea din componenţa acestora. (art.37 CF)
Terenurile atribuite în proprietate ca loturi de lîngă casă, amplasate în extravilanul satului (comunei) sau oraşului, se consideră grădini. Cetăţenilor care nu au terenuri pentru grădini li se pot atribui loturi pentru legumicultură. Acestea se distribuie în folosinţă provizorie de către autorităţile administraţiei publice locale din terenurile de rezervă. Pe aceste loturi se interzice să se construiască clădiri capitale şi să se cultive plante multianuale. În caz de necesitate, se pot face construcţii provizorii de folosinţă personală pentru păstrarea inventarului legumicol şi pentru alte scopuri gospodăreşti. La stingerea dreptului de beneficiere asupra terenului, beneficiarii demolează construcţiile provizorii pe contul propriu. (art.39 CF)
În condiţii de arendă terenurile se atribuie persoanelor fizice şi juridice din Republica Moldova, din alte state, precum şi organizaţiilor şi asociaţiilor internaţionale. Persoanele care dau în arendă terenuri proprietate de stat sînt Guvernul şi autorităţile administraţiei publice locale în limita competenţei lor. Persoanele care dau în arendă terenuri proprietate privată sînt proprietarii titulari ai terenurilor respective. Relaţiile de arendă sînt reglementate de Codul Funciar, de Legea cu privire la arendă şi de alte acte legislative.
Terenurile din intravilan.
Terenurile din intravilan se află în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale, iar din municipii – în proprietate municipală.
Perimetru al localităţii este hotarul intravilanului (teritoriului ei) care îl desparte de extravilan. Perimetrul respectiv al localităţii se stabileşte prin reglementarea regimului proprietăţii funciare în conformitate cu planul general şi pe baza argumentării tehnico-economice a dezvoltării oraşului şi satului (comunei).
Perimetrul oraşelor se stabileşte şi se modifică de către Guvern.
Perimetrul celorlalte localităţi se stabileşte şi se modifică de autorităţile administraţiei publice locale. (art.43 CF)
Din componenţa terenurilor oraşelor şi satelor (comunelor) fac parte:
– terenurile pe care sînt amplasate construcţii şi alte amenajări;
– terenurile de uz public;
– terenurile pentru transporturile rutier, feroviar, naval, aerian, prin conducte, pentru liniile de telecomunicaţii, de transport electric, pentru exploatări miniere şi pentru alte industrii;
– terenurile împădurite;
– terenurile cu destinaţie agricolă şi alte terenuri. (art.44 CF)
Toate terenurile oraşelor şi satelor (comunelor) se folosesc în conformitate cu planurile lor de sistematizare şi cu planurile de organizare economico-funciară a intravilanului localităţilor. Planurile de sistematizare ale oraşelor şi satelor (comunelor) determină direcţiile principale ale folosirii terenurilor din intravilan pentru construirea caselor, a obiectelor industriale şi de altă natură, pentru amplasarea şi amenajarea locurilor de agrement, iar planurile de organizare economico-funciară a intravilanului determină direcţiile principale ale folosirii terenurilor care nu sînt destinate construcţiilor şi a celor care rămîn temporar neocupate de construcţii. (art.45 CF)
o Terenurile destinate construcţiilor urbane şi rurale cuprind terenurile pe care sînt amplasate construcţiile şi amenajările şi cele pe care urmează să fie construite case, clădiri de menire social-culturală, industrială şi cu alte destinaţii. Aceste terenuri se atribuie întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor pentru zidirea şi exploatarea construcţiilor industriale a caselor, a clădirilor de menire social-culturală, a altor construcţii şi amenajări, precum şi cetăţenilor pentru construcţia individuală de locuinţe.
o Terenuri de uz public din oraşe şi sate (comune) sînt terenurile folosite pentru căile de comunicaţie (pieţe, străzi, pasaje, drumuri şi altele asemenea), pentru necesităţile social-culturale ale populaţiei (grădini publice, parcuri, lacuri, plaje, bulevarde, scuaruri), pentru cimitire şi alte necesităţi ale gospodăriei comunale.
o Terenuri pentru transporturile rutier, feroviar, naval, aerian, prin conducte, pentru liniile de telecomunicaţii şi transport electric, pentru exploatările miniere şi pentru alte industrii sînt terenurile atribuite întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor respective pentru realizarea funcţiilor lor. Amplasarea construcţiilor şi amenajărilor pe aceste terenuri, precum şi lucrările de amenajare, le efectuează beneficiarii funciari prin hotărîrea autorităţilor administraţiei publice locale respective. Punerea la dispoziţia întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor a suprafeţelor pentru exploatarea industrială a zăcămintelor se face după demarcarea arterei miniere.
o Terenurile împădurite ale oraşelor şi satelor (comunelor) servesc ameliorării mediului înconjurător, organizării odihnei, nevoilor de cultură, apărării teritoriului localităţilor împotriva eroziunii cauzate de apă şi de vînt.
o Terenurile cu destinaţie agricolă în oraş şi sat (comună) sînt terenurile arabile, plantaţiile multianuale, fîneţele, imaşurile, pepinierele şi altele asemenea. Ele pot fi atribuite în folosinţa întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor agricole, precum şi cetăţenilor pentru agricultură, legumicultură, păşuni şi fîneţe.
o Din alte terenuri fac parte rîpele, ravenele, bolovănişurile şi alte terenuri necultivabile.
Autorităţile administraţiei publice locale execută complexul necesar de lucrări pentru amenajarea şi înverzirea teritoriilor oraşelor şi satelor (comunelor). Întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi cetăţenii sînt datori, în conformitate cu regulile aprobate de autorităţile administraţiei publice locale, să păstreze plantaţiile verzi, să ţină teritoriile, atribuite lor, într-o ordine conform cerinţelor sanitare şi de protecţie contra incendiilor.
Terenurile destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi terenurile cu alte destinaţii speciale sînt terenurile atribuite de autorităţile administraţiei publice locale pentru amplasarea şi exploatarea clădirilor administrative şi de deservire, a construcţiilor auxiliare şi construcţiilor industriale, miniere, de transport şi a altor întreprinderi, instituţii şi organizaţii, pentru construirea căilor de acces, a reţelelor inginereşti, organizarea producţiei industriale, construcţia magistralelor de transport, instalarea liniilor de telecomunicaţii, de transport electric. (art.52 CF)
În jurul întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor industriei transporturilor, telecomunicaţiilor şi al altor obiecte care provoacă efecte de poluare a terenurilor din vecinătate şi asupra producţiei lor, în dependenţă de caracterul industriei se stabilesc zone de influenţă în conformitate cu normele, aprobate de organele pentru protecţia mediului înconjurător. Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile în jurul cărora se stabilesc astfel de zone sînt obligate să marcheze hotarele zonelor cu semne informative speciale. Stabilirea acestor zone nu-i privează pe deţinătorii de terenuri de dreptul de proprietate, de posesiune şi beneficiere funciară. Deţinătorii ale căror terenuri au fost incluse în aceste zone de influenţă au dreptul la compensarea pierderilor legate de influenţa negativă asupra producţiei agricole şi celei silvice, precum şi de degradarea terenurilor, sau la privilegii fiscale.
Magistralele de transport, liniile de telecomunicaţii şi de transport electric, conductele de petrol şi de gaz, de canalizare, apeductele, precum şi alte instalaţii similare se vor grupa şi amplasa de-a lungul şi în imediata apropiere a căilor de comunicaţii, digurilor, canalelor de irigare şi de desecare în aşa fel încît să nu stînjenească efectuarea lucrărilor agricole.
Terenurile destinate necesităţilor de apărare şi trupelor de grăniceri şi de interne sînt considerate terenurile repartizate pentru amplasarea şi desfăşurarea activităţii permanente a unităţilor militare, instituţiilor de învăţămînt militar şi organizaţiilor Forţelor Armate, trupelor de grăniceri şi de interne.
Terenurile destinate ocrotirii naturii.
Din terenurile destinate ocrotirii naturii fac parte terenurile rezervaţiilor, parcurilor naţionale, parcurilor dendrologice şi zoologice, grădinilor botanice, braniştilor, monumentelor naturii, terenurile zonelor de protecţie şi zonelor sanitare.
Din categoria terenurilor rezervaţiilor fac parte terenurile în al căror perimetru se află obiecte naturale, ce reprezintă valoare ştiinţifică şi culturală (landşafturile tipice şi unicale, comunităţi de organisme vegetale şi animale, formaţiuni geologice, specii de plante, animale rare). Ele sînt repartizate pentru păstrarea în stare naturală a complexelor naturale tipice sau unicale pentru zona de landşaft cu tot ansamblul ei de componente, pentru studierea proceselor şi fenomenelor în mersul lor firesc în vederea elaborării bazelor ştiinţifice ale ocrotirii naturii.
Din categoria terenurilor parcurilor naţionale fac parte terenurile care au o deosebită valoare ecologică, istorică şi estetică în virtutea îmbinării reuşite a landşafturilor naturale şi culturale.
Din categoria terenurilor parcurilor dendrologice şi zoologice, ale grădinilor botanice fac parte terenurile repartizate pentru studierea, păstrarea şi îmbogăţirea în condiţii artificiale a resurselor florei şi faunei, pentru folosirea lor eficientă în plan ştiinţific, cultural, economic şi păstrarea genofondului.
Din categoria terenurilor de branişte fac parte terenurile destinate păstrării, restabilirii şi reproducerii resurselor naturale şi menţinerii echilibrului ecologic general, obiectele complexe biologice, paleontologice, hidrologice şi geologice de landşaft.
Din categoria terenurilor monumentelor naturii fac parte terenurile care au obiecte naturale unicale sau tipice, cu valoare ştiinţifică, cultural-instructivă şi de reconfortare, dar care nu sînt recunoscute drept monumente de istorie şi cultură.
Terenurile destinate ocrotirii naturii sînt prin exclusivitate proprietate a statului.
Pe terenurile destinate ocrotirii naturii este interzisă activitatea ce vine în contradicţie cu destinaţia lor specială. Ele sînt retrase din folosinţă, dacă această destinaţie nu corespunde regimului de protecţie, stabilit pentru aceste terenuri. (art.56 CF)
Terenurile destinate ocrotirii sănătăţii.
Din categoria terenurilor destinate ocrotirii sănătăţii fac parte terenurile pe care există obiecte de tratament natural (izvoare de ape minerale, nămoluri curative) şi condiţii climaterice deosebit de favorabile profilaxiei şi tratamentului. Aceste terenuri se atribuie în folosinţă staţiunilor balneare, instituţiilor terapeutice şi urmează a fi protejate în mod deosebit.
În scopul protecţiei obiectelor de tratament natural, la toate staţiunile balneare se creează zone de protecţie sanitară. În limitele lor se interzice darea terenurilor în posesiune, folosinţă, inclusiv în arendă, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor a căror activitate este incompatibilă cu protecţia obiectelor naturale curative şi cu menţinerea condiţiilor favorabile pentru odihna populaţiei.
Terenurile destinate activităţii recreative.
Terenuri destinate activităţii recreative sînt terenurile prevăzute şi folosite pentu odihnă şi turism. Din această categorie fac parte terenurile pe care se află case de odihnă, pensionate, sanatorii, campinguri, baze turistice, tabere turistice şi tabere de fortificare a sănătăţii, staţii turistice, parcuri şi tabere pentru copii, poteci didactico-turistice, trasee marcate.
Terenurile de valoare istorico-culturală.
Din categoria terenurilor de valoare istorico-culturală fac parte rezervaţiile istorico-culturale, parcurile memoriale, mormintele, monumentele arheologice şi arhitecturale şi complexele arhitecturale de landşaft.
Terenurile zonelor suburbane şi zonelor verzi.
Terenurile din extravilan destinate amplasamentelor, legate de amenajarea şi funcţionarea normală a gospodăriei orăşeneşti, precum şi cele ocupate de păduri, grădini publice şi de alte spaţii verzi, care au funcţii de protecţie, sanitaro-igienice, de fortificare a sănătăţii şi care sînt locuri de odihnă a populaţiei, se includ de către autorităţile administraţiei publice locale în zona suburbană şi în zona verde. Ele sînt protejate de stat.
Terenurile fondului silvic.
Terenuri ale fondului silvic sînt terenurile acoperite cu păduri, precum şi cele neacoperite cu păduri, însă destinate împăduririi.
În scopul asigurării împăduririi necesare şi prevenirii eroziunii solurilor, pentru împădurire pot fi folosite şi terenuri nefavorabile agriculturii.
Autorităţile administraţiei publice locale, de comun acord cu organele de stat pentru ocrotirea naturii, pot să atribuie terenuri din fondul silvic cetăţenilor, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, pentru a fi folosite temporar în scopuri agricole.
Modul de atribuire şi retragere a terenurilor din fondul silvic este stabilit de Codul Funciar, iar modul de folosire a lor de legislaţia silvică. (art.62 CF)
Terenurile fondului apelor.
Terenuri ale fondului apelor sînt terenurile aflate sub ape – albiile cursurilor de apă, cuvetele lacurilor, iazurilor, rezervoarelor de apă – mlaştinile, terenurile pe care sînt amplasate construcţii hidrotehnice şi alte amenajări ale serviciului apelor, precum şi terenurile repartizate pentru fîşiile de deviere (de pe maluri) a rîurilor, a bazinelor de apă, canalelor magistrale intergospodăreşti şi a colectoarelor.
Terenurile fondului apelor se folosesc pentru construcţia şi exploatarea instalaţiilor ce asigură satisfacerea necesităţilor de apă potabilă, tehnică, curativă, a altor necesităţi ale populaţiei, ale serviciului apelor, ale agriculturii, industriei, gospodăriei piscicole, energeticii, transportului, precum şi altor nevoi ale statului şi societăţii.
Terenurile fondului de rezervă.
Terenuri ale fondului de rezervă sînt toate terenurile neatribuite în proprietate, posesiune şi în folosinţă. Din ele fac parte şi terenurile asupra cărora dreptul de proprietate, posesiune şi beneficiere s-a stins în conformitate cu prevederile Codului Funciar.
Terenurile fondului de rezervă se află în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale şi sînt destinate pentru a fi date în proprietate, posesiune şi folosinţă cetăţenilor, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor în scopuri agricole, precum şi pentru alte nevoi ale statului şi societăţii.
Terenurile degradate – terenurile care prin eroziune, poluare sau prin acţiunea altor factori antropici şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de producţie pentru culturi agricole sau silvice şi anume:
1) terenuri cu eroziune de suprafaţă foarte puternică şi excesivă, indiferent de folosinţă;
2) terenuri cu eroziune în adîncime;
3) terenuri afectate de alunecări active, prăbuşiri, surpături şi curgeri noroioase;
4) terenuri nisipoase expuse erodării de către ape sau vînt;
5) terenuri cu aglomerări de petriş, bolovăniş, stîncării şi depozite de aloviuni torenţiale;
6) terenuri cu exces permanent de umeditate şi mlaştini;
7) terenuri sărate şi acide;
8) terenuri poluate cu substanţe chimice, petroliere sau toxice;
9) terenuri ocupate cu halde miniere, deşeuri industriale şi/sau menajere;
10) terenuri neproductive;
11) terenuri cu biocenoze afectate sau distruse.
Protecţia şi ameliorarea terenurilor degradate se asigură prin amenajări de îmbunătăţire, care reprezintă lucrări complexe de construcţii hidrotehnice de prevenire şi ameliorare a acţiunilor factorilor de risc – secetă, exces de apă, eroziunea solului, inundaţii – pe terenurile cu destinaţie agricolă sau silvică, avînd ca scop valorificarea capacităţilor de producţie a terenurilor şi a plantelor şi întroducerea în circuitul economic a terenurilor neproductive.
1.3. Obiectele relaţiilor funciare.
Obiecte ale relaţiilor funciare sînt:
– sectoarele de teren,
– cotele de teren,
– drepturile asupra acestora.
Sectoarele de teren se caracterizează prin suprafaţă, amplasament, hotare, au statut juridic şi alte caracteristici, specificate în documentaţia înregistrării de stat a dreptului asupra pămîntului.
Sectoarele de teren şi obiectele aferente acestora (solul, bazinele de apă închise, pădurile, plantaţiile multianuale, clădirile, construcţiile, edificiile etc.), strămutarea cărora este imposibilă fără a cauza pierderi directe destinaţiei lor, constituie bunuri imobile.
Sectoarele de teren pot fi divizibile şi indivizibile.
Se consideră divizibile sectoarele de teren care pot fi împărţite în porţiuni fără a le schimba destinaţia, fără a încălca normele antiincendiare, sanitare, ecologice, agrotehnice şi urbanistice, fiecare porţiune formînd după divizare un teren de sine stătător. Celelalte sînt considerate indivizibile.
Cotele de teren ale sectorului de teren aflat în folosinţă comună de asemenea constituie obiecte ale relaţiilor funciare.
Cotele de teren au expresie cantitativă şi descriere, cuprinzînd indicaţii privind destinaţia şi categoria de folosinţă. Cotele de teren în natură nu se delimitează.
1.4. Proprietatea asupra terenurilor.
Terenurile în Republica Moldova pot fi în proprietate publică şi privată.
Statul ocroteşte în egală măsură ambele tipuri de proprietate. (art.3 CF)
Titularii dreptului de proprietate, de posesiune, de beneficiere funciară sînt deţinători de terenuri. (art.4 CF)
Deţinătorii de terenuri cu titlu de proprietate privată pot fi cetăţeni ai Republicii Moldova şi investitorii străini.
Deţinătorii de terenuri cu orice titlu sînt protejaţi de stat.
1.5. Protecţia ecologică a terenurilor.
Terenurile, ca spaţiu de importanţă vitală, ca mijloc de producţie agricolă şi spaţiu de amplasare a tuturor obiectelor de activitate umană sînt protejate de stat.
Protecţia ecologică a terenurilor este prioritară altor forme de activitate.
Protecţia terenurilor constituie un sistem de măsuri juridice, organizatorice, economice şi de altă natură, prin care se urmăreşte folosirea lor raţională, preîntîmpinarea retragerii neîntemeiate a terenurilor din circuitul agricol, protecţia lor contra efectelor antropogene nocive, precum şi regenerarea şi sporirea fertilităţii solurilor, productivităţii terenurilor destinate agriculturii şi silviculturii. (art.78 CF)
Protecţia terenurilor se face pe baza calificării în complex a terenurilor agricole drept formaţiuni (ecosisteme) naturale complexe, ţinîndu-se cont de particularităţile lor zonale (regionale), de caracterul folosirii lor în scopul:
– preîntîmpinării degradării şi distrugerii terenurilor, altor urmări defavorabile ale activităţii economice;
– îmbunătăţirii şi restabilirii terenurilor supuse degradării sau distrugerii;
– creării unui mecanism de evidenţă şi control asupra stării ecologice a terenurilor, asigurării deţinătorilor cu normative ecologice ale regimurilor de folosire optimă a terenurilor.
Modul de protecţie a terenurilor este stabilit de legislaţia privind ocrotirea naturii şi mediului înconjurător.
Acţiunile de protecţie a terenurilor se efectuează pe baza proiectelor de reglementare a regimului proprietăţii funciare, de ameliorare şi de altă natură, elaborate şi aprobate în modul stabilit pe baza recomandărilor ştiinţei şi practicii înaintate.
Deţinătorii de terenuri:
organizează raţional teritoriul;
păstrează şi îmbunătăţesc fertilitatea solurilor, alte proprietăţi utile ale terenului, introducînd asolamente fundamentate ştiinţific, administrînd raţional îngrăşăminte, aplicînd metode cruţătoare de lucrare a terenului şi alte măsuri de protecţie;
protejează terenurile contra eroziunii, cauzate de ape şi de vînt, prin măsuri economico-organizatorice, agrotehnice şi hidrotehnice, prin crearea unui sistem de perdele forestiere de protecţie şi înierbare;
protejează terenurile contra subinundării, înmlăştinirii, salinizării, uscării excesive, tasării, poluării cu deşeuri industriale, cu substanţe chimice, biologice şi radioactive, produse petroliere, cu gunoi menajer şi de producţie, cu ape de scurgere, precum şi contra altor procese de ruinare;
protejează terenurile agricole contra acoperirii lor cu tufari, contra altor procese ce duc la înrăutăţirea stării lor agrotehnice;
conservează terenurile agricole degradate, dacă este imposibilă restabilirea fertilităţii solurilor;
recultivă terenurile degradate, restabilesc şi îmbunătăţesc fertilitatea lor, le antrenează în circuitul economic;
decopertează stratul fertil al solului în procesul efectuării lucrărilor de construcţie, ameliorative şi altor lucrări legate de distrugerea solului, îl păstrează şi îl folosesc în scopuri de recultivare şi ameliorare a terenurilor agricole;
realizează programele de stat de dezvoltare economică şi socială privind protecţia terenurilor. (art.79 CF)
Cointeresarea deţinătorilor în păstrarea şi îmbunătăţirea fertilităţii solurilor, în protejarea terenurilor de urmările negative ale activităţii de producţie poate fi realizată prin stimularea economică a folosirii raţionale şi a protecţiei terenurilor.
Stimularea economică prevede:
alocarea mijloacelor de la bugetul republican şi de la cel local pentru restabilirea terenurilor distruse nu din vina deţinătorilor;
scutirea de plată pentru terenurile aflate în stadiul de valorificare agricolă sau de îmbunătăţire a stării lor în perioada efectuării lucrărilor prevăzute de proiect;
acordarea de credite avantajoase;
compensarea parţială din mijloacele bujetului respectiv a reducerii venitului ca urmare a conservării provizorii a terenurilor distruse nu din vina deţinătorilor;
stimularea pentru îmbunătăţirea terenurilor, pentru sporirea fertilităţii solurilor şi a productivităţii lor, pentru obţinerea unei producţii pure din punct de vedere ecologic.
La proiectarea, amplasarea, construcţia şi darea în exploatare a obiectelor, edificiilor şi amenajărilor noi şi celor reconstruite, precum şi la implementarea unor tehnologii noi ce influenţează negative starea terenurilor, trebuie să se prevadă şi să se ia măsuri în vederea protecţiei lor, de comun acord cu organele de ocrotire a naturii.
Sînt interzise darea în exploatare a obiectelor şi aplicarea tehnologiilor care nu
asigură protecţia terenurilor contra degradării sau distrugerii. (art.80 CF)