Baroreceptorii sinocarotidieni
Sunt situaţi deasupra carotidei primitive, pe carotida internă se află o porţiune dilatată sub formă de bulb numit sinus carotidian. Sunt cei mai bine studiaţi deoarece sinusul carotidian poate fi izolat vascular şi perfuzat fără lezarea inervaţiei locale.
Aceste formaţiuni receptoare sunt stimulate prin distensia transversală (dilatare) sau longitudinală (alungite) consecutive variaţiilor presiunii arteriale fiind mai sensibili la presiunea pulsatilă (imprimată de sistolele ventriculare) decât la cea stagnantă. Descărcările de impulsuri din fiecare unitate baroreceptoare încep la o anumită presiune (=prag de 60 mmHg) şi se intensifică progresiv pe măsura creşterii presiunii până la un anumit nivel maxim ce nu depăşeşte 180-200mmHg.
Impulsurile descărcate de baroreceptorii sinocarotidieni se transmit ascendent în nucleul tractului solitar pe fibrele nervului sinusal (nervul Hering ramură a glosofaringianului ce conţine aproximativ 650-700 fibre dintre care 3,5% sunt fibre groase cu diametrul de 3-5 µm şi prag de descărcare între 120- 150 mmHg iar 17,5% sunt fibre subţiri ce deservesc chemoreceptori.
                        Baroreceptorii aortici  
            Sunt situaţi la nivelul crosei aortice la emergenţa arterei subclaviculare.
Au un prag de stimulare mai ridicat (110mmHg) ceea ce justifică implicarea lor numai la creşterile presionale.
Impulsurile aferente de la nivelul receptorilor aortici se transmit ascendent prin nervii aortici drept şi stâng (fibre nemielinizate ce conduc cu viteză redusă 1-2m/s) sau ale nervului vag.
Creşterile presiunii arteriale (sau compresia carotidelor deasupra bifurcaţie ) măresc frecvenţa impulsurilor până la un anumit nivel proporţional cu creşterea presiunii, impulsuri care determină atât scăderea debitului cardiac (scade frecvenţa şi contractilitatea cardiacă) cât şi a rezistenţei vasculare (reflex depresor).
            Scăderea presiunii arteriale (sau compresia carotidei comune) stimulează baroreceptorii sinocarotidieni şi aortici determinând: tahicardie, vasoconstricţie,    creşterea presiunii şi a debitului cardiac (reflex presor). Receptorii sinocarotidieni şi aortici aşezaţi la o zonă de răscruce a circulaţiei, de unde pleacă spre creier cea mai mare cantitate de sânge, reprezintă mecanisme de siguranţă care contrabalansează variaţiile bruşte ale presiunii arteriale sistemice menţinând astfel o irigaţie constantă a creierului ceea ce justifică denumirea de nervi tamponi dată de Wright. Efectele baroreceptorilor sunt de scurtă durată datorită adaptării rapide (1-2 zile) la nivelul presional, modificare ce  face ca aceştia să participe numai la corectarea rapidă a modificărilor presionale.
Baroreceptorii atriali               
Sunt situaţi subendocardic, endocardul atrial fiind zona cardiacă cu cea mai bogată inervaţie. Au densitate mare în atriul drept la nivelul orificiului de vărsare ale venei cave decât în atriul stâng (în jurul joncţiunilor venei pulmonare. Sunt de două tipuri:
 
·                  tipul A care descarcă în sistolă şi care ar determina reflexul Bainbridge;
·        tipul B care descarcă în diastolă (mai puţin sensibili datorită situării lor în paralel cu musculatura atrială) şi care ar determina inhibiţia secretore de AND (prin aceasta ar controla în permanenţă volumul vascular). Stimularea receptorilor atriului drept prin creşterea întoarcerii venoase determină creşterea frecvenţei cardiace deşi cercetările recente privind efectul tahicardizant (descoperit iniţial de Bainbridge în 1915) au precizat că acesta se datorează 20-27% influenţelor exercitate de către distensia atrială asupra nodulului sinoatrial.
Reflexul Bainbridge are rolul de a preveni acumularea sângelui în vene, atrii şi circulaţia pulmonară. Stimularea receptorilor atriului stâng determină creşteri importante ale frecvenţei cardiace şi o creştere a fluxului sanguin  renal (prin inhibitori eliberaţi de ADH) mecanism prin care se micşorează volumul ventricular şi intravascular de răspuns la starea de imponderabilitate (când sângele, în absenţa gravitaţiei se deplasează din membrul inferior spre cap şi torace).
                        Baroreceptorii ventriculari  
Sunt mai puţin numeroşi, evidenţi subendocardic şi subepicardic în ambii ventriculi, producând efecte depresoare în cazul destinderilor mari nefiziologice ale ventricului stâng.
                        Baroreceptorii pulmonari
           
Se găsesc în adventicea trunchiului arterei pulmonare şi a ramuri drepte şi stângi ale acesteia. Sunt stimulaţi de distensia vaselor pulmonare şi determină vasodilataţie cu hipotensiune arterială şi bradicardie.
            Baroreceptorii mezenterici
Determină efecte depresoare dovedite experimental prin experienţa lui Goltz când stimularea unei anse intestinale determină bradicardie.

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships