How to Stop Missing Deadlines? Please Follow our Telegram channel https://t.me/PlopAndreiCom ( @plopandreicom)
APPLY FOR THIS OPPORTUNITY! Or, know someone who would be a perfect fit? Let them know! Share / Like / Tag a friend in a post or comment! To complete application process efficiently and successfully, you must read the Application Instructions carefully before/during application process.

În perioada sovietică contradictorialitatea în procesul penal era foarte puţin prezentă, manifestându-se mai ales prin dreptul bănuitului şi învinuitului la apărare.
De atunci lucrurile s-au schimbat esenţial, deşi am demonstrat în paragrafele anterioare că elemente ale procesului inchizitorial mai există şi astăzi.
Odată cu începutul reformei judiciare din anii ’90 şi recunoaşterea principiului contradictorialităţii prin Legea nr.514-XIII din 06.07.1995 „cu privire la organizarea judecătorească”, au fost consacrate legislativ şi anumite axiome, care au permis pentru prima dată să se aplice elementele principiului contradictorialităţii nemijlocit în procesul penal. Aceste „reguli-axiome” sunt:
1. Recunoaşterea prin Constituţie a dreptului la apărare (art.26 al Constituţiei Republicii Moldova) şi prin CPP al RSSM (art.13);
2. Accesul apărătorului la etapa de urmărire penală din momentul reţinerii persoanei, aplicării unei măsuri preventive sau din momentul punerii sub învinuire art.26 alin.3, art.25 alin.5 din Constituţia Republicii Moldova şi art.43 al Codului de Procedură Penală al RSSM;
3. Aplicarea măsurii preventive sub formă de arest exclusiv de către instanţa de judecată (art.73, alin.(5) CPP al RSSM;
4. Consacrarea dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică de a ataca acţiunile acesteia prin instanţa de judecată (art.art.53, 119 din Constituţia R.M.) şi accesul la justiţie (art.20 Constituţia R.M). Considerăm că aceste reglementări primare, au permis la acel moment să fie egalate (într-o măsură acceptabilă) posibilităţile procesuale ale bănuitului, învinuitului şi ale organului de urmărire penală.
Consacrarea expresă a dreptului la apărare şi accesul efectiv al apărătorului în cauza penală din momentul reţinerii persoanei, punerii ei sub învinuire sau aplicarea acesteia unei măsuri preventive, acordă bănuitului, învinuitului mijloace suplimentare, calificate pentru apărare. Este clar că un apărător calificat, specialist, va putea aplica cu mult mai bine mijloacele legale de apărare decât bănuitul sau învinuitul însuşi.
Apărătorul îşi exercită funcţia în două etape:
1. Participarea în anumite acţiuni procesuale, precum şi dreptul de a lua cunoştinţă cu materialele cauzei penale;
2. Prezentarea demersurilor, depunerea plângerilor şi prezentarea probelor .
Referitor la participarea în diferite acţiuni procesuale a apărătorului nu ne vom referi deoarece am examinat această problemă în paragraful anterior. La cele expuse trebuie să adăugăm doar că până la adoptarea poziţiei actuale a apărătorului se întâlneau încălcări deosebit de grave a drepturilor omului, precum, interogarea persoanei în calitate de martor şi ulterior atragerea ei în calitate de bănuit în baza informaţiilor depuse de acesta în calitate de martor.
Astfel, se practica interogarea persoanelor despre care se cunoştea că ar fi comis o infracţiune (dar nu existau probe) în calitate de martor. Bineînţeles că aceste persoane erau preîntâmpinate despre răspunderea penală pentru depunerea de mărturii false sau refuzul de a face mărturii. În acest fel persoanele depuneau mărturii care ulterior erau folosite împotriva lor.
Situaţia creată părea paradoxală – era mult mai convenabil să te afli în calitate de bănuit decât în calitate de martor, deoarece în primul caz persoana avea dreptul să se apere, pe când în cel de-al doilea nu putea să opună nici un fel de rezistenţă în acest sens.
La crearea acestei situaţii a contribuit şi prevederea legală conform căreia persoana citată în calitate de martor era obligată să comunice tot ce ştie referitor la cauza examinată (art.59 CPP al RSSM). Organele de urmărire penală au abuzat din plin de această prevedere legală, chiar dacă doctrina de atunci spunea că anchetatorul, care bănuieşte că martorul ar fi contribuit la comiterea infracţiunii, nu este în drept să-i dea întrebări care l-ar face pe martor să-şi recunoască vinovăţia .
Este clar că în situaţia descrisă persoana care avea calitatea de „martor-bănuit” nu putea beneficia de nici una din garanţiile procesuale prevăzute de lege, iar despre realizarea principiului contradictorialităţii nu putea fi nici vorbă.
Soluţionarea acestei situaţii s-a făcut odată cu adoptarea noului Cod de Procedură Penală, care în articolul 21 prevede libertatea de mărturisire împotriva sa. Această prevedere este aplicabilă oricărei persoane participante la proces, şi nu doar bănuitului, învinuitului cum era prevăzut în CPP al RSSM.
O altă problemă ce se impune la capitolul asigurării contradictorialităţii la faza de urmărire penală este participarea apărătorului la procesul de probaţiune.
Este unanim recunoscut că apărătorul este cel mai bine pregătit şi cel mai forte oponent al acuzării. El este unicul capabil să administreze probele în apărare, utilizându-şi abilităţile juridice speciale. Totuşi, posibilităţile apărătorului de a participa la procesul de probaţiune sunt destul de limitate. Astfel, din art.68 al CPP şi Titlul IV din CPP rezultă că apărătorul participă la procesul de probaţiune prin următoarele acţiuni:
1. Culegerea de informaţii necesare pentru acordarea asistenţei juridice, inclusiv caracteristici ale persoanei reprezentate de la locul de muncă, informaţii de la organul autoadministrării locale, instituţii, organizaţii etc. Aceste entităţi sunt obligate să-i acorde avocatului informaţiile solicitate;
2. Să „interogheze” persoane care cunosc despre circumstanţele cauzei cu acordul acestora;
3. Să apeleze la specialişti în diverse domenii care pot să ajute la soluţionarea cauzei;
4. Să aibă întrevederi cu persoana pe care o reprezintă în condiţii de confidenţialitate şi nelimitat;
5. Să fixeze (inclusiv cu ajutorul mijloacelor tehnice) informaţia care se conţine în materialele cauzei în care participă în calitate de apărător;
6. Să efectueze alte activităţi ce nu contravin legislaţiei în vigoare .
Menţionăm că materialele colectate în acest mod obţin calitatea de probe după ce au fost examinate de către organul de urmărire penală în scopul verificării administraţiilor (art.95 din CPP al R.M. ). Adică, până când organul de urmărire penală nu va decide că materialele colectate de către apărător sunt admisibile ca probe, ele vor fi doar simple informaţii .
Art. 95 al CPP oferă dreptul de a decide admisibilitatea probelor organului de urmărire penală şi instanţei de judecată. Este evident că la faza de urmărire penală admisibilitatea probelor o va decide exclusiv organul de urmărire penală, iar cazuri când ofiţerul de urmărire penală refuză să anexeze materialele prezentate de către apărător nu sunt o raritate.
Cum poate fi asigurată echivalenţa posibilităţilor procesuale egale în asemenea cazuri? Soluţii sunt mai multe:
1. Prezentarea materialului probat al apărării direct judecătorului, la faza examinării cauzei în instanţă.
Este o soluţie bună, dar face imposibilă apărarea drepturilor persoanei bănuite la etapa judiciară. Spre exemplu, se poate tergiversa examinarea cauzei însăşi, dacă apărătorul va aştepta abia examinarea în instanţă ca să prezinte o probă edificatoare pentru soluţionarea cauzei ;
2. Permiterea apărării să efectueze o cercetare paralelă a cauzei, cu posibilitatea de a fixa procesual rezultatele acesteia.
Este o soluţie ingenioasă, dar în opinia noastră va modifica esenţa funcţiei apărării, iar acest fapt este nedorit.
Soluţia pe care am preferat-o este ca apărătorului să-i fie permisă anexarea oricăror probe la dosar (excepţie: cele obţinute ilegal), iar împuternicită a decide admisibilitatea lor să fie instanţa. Anume astfel se va asigura egalitatea procesuală a acuzării şi apărării în procesul de probaţiune. Instanţa va putea declara ca fiind inadmisibilă atât probe prezentate de apărare, cît şi cele prezentate de acuzare.
Revenind la mijloacele de asigurare a contradictorialităţii la faza de urmărire penală putem spune că din analiza doctrinei şi legislaţiei în vigoare deducem unele norme ce realizează acest deziderat:
1. Posibilitatea de a ataca acţiunile organului de urmărire penală şi ale procurorului care sunt considerate de către apărător ca fiind ilegale. Organul competent de a examina aceste plângeri este judecătorul de instrucţie. Anume asupra acestui nou subiect procesual am dori să ne axăm atenţia. Art.29 CPP îl defineşte ca „organ judecătoresc cu atribuţii proprii în desfăşurarea procesului penal (în faza de urmărire penală). Considerăm că judecătorul de instrucţie cu adevărat va contribui la asigurarea contradictorialităţii, chiar dacă actualmente legea nu este foarte insistentă în acest sens. Totuşi, dacă vor fi inserate modificările de rigoare judecătorul de instrucţie într-adevăr va fi un garant al contradictorialităţii la faza de urmărire penală a procesului penal. Atenţionăm că anterior dreptul de a examina plângerile sus-menţionate aveau organele ierarhic superioare ale organelor care au încălcat prevederile legale. Este absolut binevenită competenţa instanţei de judecată de a examina asemenea plângeri, deoarece astfel se asigură o examinare obiectivă;
2. Posibilitatea părţii apărării de a înainta demersuri pentru obţinerea de probe suplimentare. Aceste demersuri sunt obligatorii de a fi examinate de către organul de urmărire penală;
3. Drepturile persoanei bănuite, învinuite în cadrul numirii expertizei;
4. Răspunderea juridică (inclusiv penală) a organelor de urmărire penală pentru acţiuni ilegale în cadrul exercitării funcţiilor lor;
5. Alte garanţii procesuale prevăzute pentru protejarea drepturilor şi intereselor legale ale persoanei bănuite, învinuite. (Ex: prezumţia nevinovăţiei).
6. Controlul judiciar al procedurii de urmărire penală (art.art.298-300 CPP).
Controlul judiciar al procedurii de urmăririi penale are ca efect ridicarea calităţii activităţii organelor de urmărire penală. Acesta contribuie esenţial la asigurarea contradictorialităţii, dealtfel, organul de urmărire penală, fiind conştient despre aceea că orice dispoziţie a sa emisă cu încălcarea legii va fi anulată de judecătorul de instrucţie.
Pe lângă prevederile legale deja existente, propunem să fie adoptate şi altele care vor contribui la asigurarea contradictorialităţii la faza de urmărire penală cum ar fi: prevederea legală care va permite apărătorului să participe efectiv la procesul de probaţiune în faza urmăririi penale si prevederea legală care va asigura dreptul apărătorului să administreze probe judecătorului de instrucţie;

Popular Posts: Best Crypto Savings Accounts For Earning Interest

Plop Andrei: I was arrested in #Canada for the anti-communist revolution!

Plop Andrei: Moldova will be the next country attacked by the Russians!

How to Stop Missing Deadlines? Follow our Facebook Page and Twitter !-Jobs, internships, scholarships, Conferences, Trainings are published every day!