How to Stop Missing Deadlines? Please Follow our Telegram channel https://t.me/PlopAndreiCom ( @plopandreicom)

APPLY FOR THIS OPPORTUNITY! Or, know someone who would be a perfect fit? Let them know! Share / Like / Tag a friend in a post or comment! To complete application process efficiently and successfully, you must read the Application Instructions carefully before/during application process.

Practica îndelungaţă a dus la formarea unor reguli cutumiare privind condiţiile în care  trebuie să se facă încheierea tratatelor internaţionale, în parte codificate prin Convenţia de la Viena din 1969 referitoare la tratatele internaţionale. Tratatul poate fi încheiat în formă scrisă sau verbală, aceasta neavând efect asupra valorii juridice a tratatului, dreptul internaţional neimpunând în general o formă obligatorie. De regulă, însă, tratatele se încheie în formă scrisă, întrucât astfel se oferă garanţii mai mari în ce priveşte consemnarea exactă a voinţei părţilor, atât pentru respectarea lor riguroasă, cât şi pentru probarea conţinutului obligaţiilor atunci când una din părţi nu le respectă.
            Competente să încheie tratate internaţionale în numele statelor sau organelor constituţionale ale acestora, dreptul internaţional recunoscând competenţele stabilite prin legislaţia internă a fiecărui stat. Aceasta se stabileşte de regulă prin constituţia statului, dar şi prin legi speciale.
            Constituţiile majorităţii statelor prevăd că negocierea  şi semnarea tratatelor se fac de către organele executive ( preşedintele sau guvernul), iar ratificarea este atributul parlamentului.
            Practic, însă, spre deosebire de trecut când şefii de stat (împăraţi, regi, preşedinţi) încheiau direct tratatele internaţionale, astăzi aceştia negociază numai în mod excepţional, ei participând de regulă prin reprezentanţi împuterniciţi.

            Potrivit art.91 din Constituţia României şi prevederile Legii nr. 4/1991 cu privire la încheierea şi ratificarea tratatelor, în ţara noastră preşedintele încheie tratate în numele ţării, care sunt negociate de guvern. Preşedintele poate da împuterniciri în acest scop primului –ministru, ministrului afacerilor externe sau altor membri ai guvernului, precum şi unor reprezentanţi diplomatici ai României.
            Guvernul României poate negocia şi semna acorduri, convenţii sau alte înţelegeri internaţionale la nivel guvernamental şi aprobă încheierea de instrumente jutridice internaţionale la nivel departamental.
            Acordurile şi înţelegerile care prin conţinutul lor nu impun ratificarea de către parlament sau aprobarea de către guvern, cunoscute sub denumirea de acorduri în formă simplificată, se încheie de ministrul afacerilor externe prin schimburi de note sau de scrisori ori de către alţi miniştri în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe.
            Sunt supuse Parlamentului spre ratificare sau aderare prin lege toate tratatele internaţionale încheiate în numele României, precum şi acordurile, convenţiile şi înţelegerile semnate la nivel guvernamental  dacă acestea se referă la colaborarea politică şi militară, dacă semnarea lor presupune adoptarea unor legi noi sau modificarea legilor în vigoare, dacă ele implică un angajament politic sau financiar ori se referă la probleme privind regimul politic şi teritorial al statului, la statutul persoanelor, la drepturile şi libertăţile cetăţeneşti ori la participarea la organizaţii internaţionale, precum şi tratatele internaţionale în cuprinsul cărora se prevede în mod expres că nu sunt supuse ratificării sau aderării.
            Procedura de încheiere a tratatelor se desfăşoară în trei faze principale: negocierea textului tratatului, semnarea tratatului şi exprimarea consimţământului statului de a fi luat parte la tratat.
            1) Negocierea tratatului
            Este faza în care prin tratative duse între reprezentanţii statelor abilităţi în acest sens se elaborează textul unui tratat.
            Abilitarea de a negocia se dă de către autorităţile competente ale fiecărui stat conform regulilor de drept intern. Documentul de abilitare poartă denumirea de depline puteri şi se eliberează de regulă în numele guvernului de către Ministerul Afacerilor Externe, sub semnătura ministrului.
            Deplinele puteri se pot da fie numai pentru a negocia, fie pentru a negocia şi semna tratatul, sau pentru alte operaţiuni ( cum ar fi parafarea, de exemplu) întotdeauna precis circumscrise.
            Depăşirea sau încălacarea mandatului cuprins în deplinele puteri lipseşte de valoare juridică actele încheiate.Statele pot, totuşi , ca în cazul în care un reprezentant şi-a depăşit mandatul să aprobe ulterior sau să recunoască valoarea juridică a actelor semnate de acesta.
            Potrivit practicii internaţionale, consacrată şi în legislaţia internă, anumiţi reprezentanţi ai statelor nu sunt obligaţi să prezinte depline puteri la efectuarea actelor legate de negocierea şi încheierea unui tratat. Aceştia sunt şeful statului, şeful guvernului şi ministrul de externe; şeful misiunii diplomatice ( numai pentru tratatele bilaterale încheiate cu statul unde este acreditat); reprezentanţii acreditaţi ai statelor la o conferinţă internaţională convocată în vederea elaborării unui tratat.
            Procesul de negociere a tratatului cuprinde anumite acte cu caracter preliminar, tatonări făcute de organele competente, în special prin reprezentanţele diplomatice acreditate, pentru a se afla dacă statul sau organele statului respectiv intenţionează sau acceptă să angajeze negocieri asupra problemei în cauză, pentru a se stabili nivelul negocierilor, eventual felul tratatului ce urmează a se negocia şi, cu caracter preliminar, problemele asupra cărora urmează a se purta negocierile.
            Negocierile propriu –zise încep prin verificarea deplinelor puteri, pentru a se evita ca ulterior una din părţi să invoce incompetenţa reprezentantului său şi a se stabili de la început cadrul exact al tratativelor şi rezultatul la care se poate ajunge.
            Ducerea tratativelor cuprinde o suită de operaţii legate de prezentarea de către fiecare din părţi a poziţiei asupra problemelor de reglementat, argumentarea acestora, prezentarea reciprocă de documente informative privind problemele în discuţie sau de acte normative interne privind aceste probleme, luarea în discuţie a unor principii şi reglementări internaţionale în materie etc. Pe această bază, se formulează conţinutul celor trei părţi ale tratatului (preambul, dispozitiv, partea finală).
            Parafarea tratatului. Dacă negociatorii nu au împuternicirea de a semna textul tratatului, acesta se parafează.Parafarea se face prin înscrierea pe fiecare pagină, jos în colţuri, a iniţialelor numelor persoanelor care au negociat tratatul..Parafarea nu obligă juridic statele, ci dovedeşte doar faptul că părţile au ajuns la un acord asupra textului parafat. Parafarea poate interveni şi în cursul tratativelor, pe măsură ce părţile cad de acord asupra unor paragrafe sau articole ale textului propus.
            Ulterior, părţile pot fie să semneze textul parafat, fie să ridice noi probleme în discuţie, continuând negocierile până la acordul final.
            2) Semnarea tratatului
            Constituie a două fază a încheierii tratatului. Semnarea unui tratat se poate face pur şi simplu sau „ad referendum” ( în acest caz semnătura este valabilă sub rezerva aprobării de către un organ superior).
            Semnarea exprimă voinţa părţilor de a accepta conţinutul tratatului şi a se obliga la cele prevăzute de acesta. Semnarea poate avea, însă, o valoare juridică diferită, în raport de voinţa părţilor contractante. Din acest punct de vedere se distinge între:
            -tratatele care urmează să dobândească forţă juridică obligatorie numai printr-o procedură ulterioară, distinctă de semnare, denumită ratificare;
            -tratatele care dobândesc forţă juridică prin semnarea lor;
            În primul caz, semnarea are ca efect juridic numai autentificarea textului tratatului, confirmarea că textul semnat reprezintă versiunea definitivă.Ea implică dreptul statului semnatar de a ratifica tratatul şi obligaţia de a se abţine de la orice acţiuni contrare spiritului tratatului până la ratificarea acestuia.
            3) Exprimarea consimţământului statului pentru a fi parte la tratat.
            Cea de a treia fază a încheierii tratatelor apare ca necesară pentru tratatele care nu se consideră încheiate numai prin depunerea semnăturii, în fapt însă majoritatea tratatelor internaţionale.
            Textul autentificat al tratatului ca urmare a semnării lui capătă forţă prin recurgerea la unul din următoarele mijloace juridice: ratificarea, aderarea, acceptarea sau aprobarea.
            Ratificarea este operaţiunea juridică prin care tratatul semnat de persoana împuternicită în acest scop este aprobat de organele de stat competente a angaja statul în relaţii internaţionale.
            Ratificarea se justifică prin motive de oportunitate, pentru mai multă siguranţă în ce priveşte volumul şi caracterul obligaţiilor asumate. Întrucât nu este necesar ca toate tratatele să fie supuse ratificării, s-a încercat a se stabili o delimitare între acestea, fără a se putea face, însă, cu destulă precizie. Problema este de competenţa internă a statelor.
            În afara situaţiilor prevăzute de legislaţia internă a fiecărui stat, tratatele vor mai fi supuse ratificării ori de câte ori însuşi tratatul prevede ca fiind necesară ratificarea, ori când părţile au convenit ulterior. De asemenea, când intenţia de ratificare rezultă din conduita părţilor în timpul negocierii sau din deplinele puteri ale negociatorilor.
            Nu există un termen pentru ratificarea tratatelor, dar părţile pot fixa de comun acord  asemenea termene în mărime absolută (cifre sau date exacte) sau în termeni generali (ex.:”cât mai curând posibil”).
            De asemenea, nu există nici obligaţia de a ratifica un tratat.
            Practica internaţională cunoaşte multe situaţii de acest fel. Ex.: S.U.A. nu au ratificat Tratatul de la Versailles din 1919.
            Ratificarea tratatului se face de către părţi, la un nivel comparabil al organelor de ratificare.
            Actul de ratificare se încorporează ulterior într-un document numit de instrument de ratificare, care se comunică, se schimbă sau se depune spre păstrare statului depozitar ( depunerea are loc în cazul tratatelor multilaterale).
            Numai din momentul efectuării, după caz, a uneia din aceste operaţii tratatul capătă deplină forţă juridică.
            În cazul în care ratificarea  a fost făcută de către un alt organ  decât cel competent (ratificare imperfectă), situaţia acestui tratat este apreciată în mod diferit în dreptul internaţional: unii îl consideră ca valabil, alţii susţin că tratatul trebuie să producă efecte împotriva statului care este vinovat de ratificarea greşită, iar majoritatea consideră că tratatul nu este valabil.
            Aderarea. Este procedeul juridic la care se recurge în situaţia în care statele nu au semnat un tratat multilateral, indiferent dacă au participat sau nu la negocierea acestuia, iar ulterior apreciază că este necesar să devină parte la  acel tratat.
            Aderarea este posibilă numai dacă tratatul în cauză prevede această în mod expres în textul său, ori dacă din tratat rezultă intenţia părţilor de a permite ca şi alte state să poată adera la acesta.
            Acceptarea sau aprobarea tratatului constituie procedee mai noi pe care statele le pot folosi pentru a deveni părţi la tratat, pentru  a se evita procedura mai îndelungată şi mai complicată a ratificării de către parlament.
            Competenţa dea accepta sau aproba un tratat revine de regulă guvernelor. Aceste proceduri sunt utilizate numai în cazul tratatelor ce nu implică un angajament politic major sau se referă la domenii de colaborare mai puţin importante.

Join Us On Telegram @plopandreicom

Apply any time of year for Internships/ Scholarships

Plop Andrei: I was arrested in #Canada for the anti-communist revolution!

Plop Andrei: Moldova will be the next country attacked by the Russians!

Plop Andrei/ #Russia – #Ukraine War: What Will Happen Next?

Plop Andrei/ Lucrarea de master/ – Rolul mass-media în reflectarea conflictelor geopolitice. Studiu de caz: Mass-media în Federaţia Rusă/

Așa erau timpurile! Plop Andrei despre amintiri din copilărie, sport și școală!

Plop Andrei: Update/ De ce are Moldova de o mobilizare generală și de o armată profesionistă! Maia Sandu este AGENTUL de influență al Kremlinului?!

How to Stop Missing Deadlines? Follow our Facebook Page and Twitter !-Jobs, internships, scholarships, Conferences, Trainings are published every day!