Varsta la care de regula un copil incepea scoala era de 7 ani. Adeseori parintii incredintau manastirilor copiii si sub aceasta varsta.
Invatatorul era un cleric sau un calugar. Aceasta trebuia sa aiba macar 25 de ani (dar erau invatatori si mai tineri) si sa fie autorizat de episcop sau de abate. Invatatorii si magistrii (in scolile de nivel mediu) nu erau remunerati, invatamantul fiind cansiderat gratuit. Dar ei pretindeau sa fie platiti de parintii elevilor. Pentru a evita abuzurile, episcopii si abatii le acordau beneficii, venituri stabile (prebendae).Regimul de viata al elevilor din scolile manastirilor era foarte aspru: supravagherea era stricta si permanenta, recreatiile erau inexistente, disciplina era rigida, iar pedepsele corporale (cu folosirea biciului) erau frecvente. Baia nu era admisa in manastirile benedictine, decat pentru cei bolnavi.(In Anglia, unde copiii erau scosi la plimbare saptamanal sau o data pe luna, ei faceau baie in fiecare sambata). In timpul lectiilor si al orelor de meditatie, elevii nu aveau voie sa vorbeasca intre ei decat prin semne. Varsta pubertatii punea educatorilor alte probleme, astfel solutiile propuse (denigrarea femeii sau sfintii care au rezistat ispitelor trupului) urmareau reprimarea sau refularea instinctului sexual.In aceasta scoala elementara invatatorul preda cititul, scrisul, cantul bisericesc si socotitul. Nu toate acestea erau predate tuturor elevilor si nici nu erau predate in paralel, ci in zile diferite si perioade succesive.Abecedarul nu era cunoscut: copilul incepea prin a invata literele, apoi silabele, iar cand trecea la cuvinte si propozitii avea in fata textul unui psalm. Prima carte de citire era Psaltirea, care in Evul Mediu a fost copiata in mii de exemplare. Dupa citire, copilul trecea la scris; cititul si scrisul erau doua exercitii independente, iar multi stiau a citi, dar nu a scrie. Cititul (lectio) era asociat cu cantul (cantilena), deoarece recitarea sau citirea unui psalm era cantata ā€“ ā€œpsalmodiataā€. Elevul trebuia sa ia parte la slujbe liturgice.Dupa citit, scris si cantat urma socotitul (calculatio). Tehnica obisnuita era socotitul pe degete, o metoda care putea indica cifrele pana la un milion. Aceasta metoda a continuat sa fie folosita in tot decursul Evului Mediu.Deoarece elevul invata cititul servindu-se de textul latin al psalmilor, primele notiuni de limba latina trebuia sa si le insuseasca inca din scola elementara. Invatatorul il punea sa memoreze scurte texte religioase sau cu caracter laic: distihuri de Cato, sentente si dictoane, povestiri scurte si ghicitori, fabule esopice in versiunea lui Fedru, versuri din Horatiu si Ovidiu, maxime atribuite lui Seneca si celor Sapte Intelepti ai Greciei, Proverbele lui Solomon sau citate din Parintii Bisericii.Incetul cu incetul elevii trebuiau sa se obisnuiasca sa vorbeasca latineste cu invatatorul si chiar cu colegii lor. Pentru a-i antrena, dascalul punea intrebari si astepta raspunsurile. Majoritatea manualelor, privind oricare dintre discipline, erau scrise sub forma dialogata. Dupa ce isi insusise un vocabular de baza minim, astfel incat sa poata construi propozitii simple si scurte fraze in limba latina, elevul incepea sa invete prozodia.

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships