How to Stop Missing Deadlines? Please Follow our Telegram channel https://t.me/PlopAndreiCom ( @plopandreicom) because we were limited by facebook to share our Opportunities!
APPLY FOR THIS OPPORTUNITY! Or, know someone who would be a perfect fit? Let them know! Share / Like / Tag a friend in a post or comment! To complete application process efficiently and successfully, you must read the Application Instructions carefully before/during application process.

Monday, February 02, 2015 Prin luarea măsurilor de siguranţă, se urmăreşte combaterea şi neutralizarea anumitor stări de pericol care creează o temere deosebită, crearea unei atmosfere de linişte şi siguranţă în locul stării actuale de incertitudine şi pericol. Uniunea Europeană traversează în momentul de faţă un proces de redefinire a identităţii şi coeziuni interne, în contextul noilor ameninţări ar trebui luate în calcul şi sub prisma gradului de dezordine în diplomaţia internaţională. Uniunea Europeană are nevoie de o strategie de natură politică şi geopolitică şi de relaţii internaţionale. A vorbi despre NATO înseamnă să vorbeşti de SUA, a vorbi de UE înseamnă să vorbeşti Germania. Până în anii 2010 Franţa şi Germania erau considerate ,,statele locomotive” ale Uniunii Europene acuma rolul de locomotivă îi revine doar Germaniei, transformând UE într-un simplu instrument al politicii germane iar Franţei îi revine rolul ,,primului vagon”.,,Unul din demersurile esențiale ale teoriei realiste contemporane se bazează pe faptul că înțelegerea fenomenelor internaționale pornește în mod fundamental doar de la distribuirea capacităților economice și militare între jucătorii esențiali ai sistemului .[1]” Începând cu Tratatul de la Maastricht ,,Uniunea Europeană a admis necesitatea unei politici externe și de securitate comune, însă fără a stabili ce era aceasta sau cum va fi determinată și implementată. Zece ani mai târșiu, UE era pe punctual de a înființa o forță de reacție rapidă de 60 000 de oameni pentru intervenții și misiuni de menținere a păcii. La îndemnul Franței și spre iritarea vizibilă a Casei Albe, guvernele europene se apropiau și de un accord privind o organizație autonomă de apărare capabilă să acționeze la distanță și independentă de NATO[2].” Pe când Germania consideră că America şi principalele ei aliaţi urmăresc obiective conflictuale, elita germană fiind nevoită de a-şi folosi pârghiile de cooperare europeană în domeniul apărării pentru a-şi urmări interesele în mod separat de cadru atlantic. Kennet Waltz atribuie ,,ranguri puterilor după mărimea populației și a teritoriului, dotarea cu resurse, capacitatea economică, puterea militară, stabilitatea politică și competența conducerii.”[3] Diplomaţia Germaniei la etapa actuală este una dintre cele mai bune, iar ca să ai o diplomaţie abilă ai nevoie şi de servicii de informaţii pe măsură. Termenul de serviciu de informații se referă la o organizație care culege și evaluează informații ce țin de politica externă, internă și de securitatea, prin canale deschise și secrete. Serviciile de informații sunt agenții guvernamentale care joacă un rol important într-un stat democratic, protejând securitatea națională și ordinea publică. ,,Serviciul Federal de Informații, sau Bundesnarichtendienst (BND) , este serviciul de informații externe, o agenție federală care se subordonează șefului Cancelariei Federale. Principala sa sarcină este de a culege informații relevante și valoroase despre statele străine, informații care să ajute la elaborarea politicilor externă și de securitate ale Germaniei. Atenția și resursele serviciului sunt orientate către regiunile cu potențial de criză.[4]”Sarcina pentru a culege și evalua informații cu privire la activități extremiste care pun în pericol securitatea Germaniei și la orice alte activități derulate de cetățenii străini îi revine Biroului Federal pentru Protecția Constituției, sau Bundesamt fur Verfassungsschutz (BfV) este serviciul intern de informații şi este o agenție federală care se subordonează Ministerului Federal de Interne. În ceea ce priveşte diplomaţia economică a Germaniei în interiorul UE Heilbrun sugerează chiar că ,,Germania îşi pierde interesul faţă de adâncirea integrării cu Franţa, şi încearcă, în schimb, să realizeze hegemonia asupra Europei de Est. Heilbrun sugerează că Germania foloseşte lărgirea UE ca un mijloc de a se emancipa în raport cu Franţa. Noii membri UE îi vor permite Germaniei să creeze un bloc nordic ai cărui noi membri sunt conştienţi de îndatorarea lor faţă de Germani, fiind posibil să caute sfaturi la Berlin şi nu la Paris.”[5] După cum consideră Andrei Miroiu ,,că spațiul veritabil de testare nu poate fi decât laboratorul științelor politice, istoria organizărilor poltice umane, în cazul relațiilor internaționale-istoria militară și diplomatică a actorilor internaționali. Istoria este poligonul de testare a teoriilor formulate în științele politice.”[6] Germania pe parcursul istoriei sale nu a dus niciodată lipsa de politicieni calculaţi iar unii autori germani au lansat o serie de abordări care au devenit obiect de dezbatere şi analiză publică determinând curente de opinie, orientări politice şi ideologice. Bismark este prototipul politicianului foarte calculat şi care ştie să guverneze din umbră, dar se ştie că el este decidentul. Buna cunoaştere a realităţilor poltice europene au făcut imposibilă evoluţia tradiţiilor şi a instituţiilor capabile să perpetueze conducerea inteligentă externă germane fiind printre altele ambasador în Rusia şi Franţa. Nominalizat de către regele Wilhelm I, drept cancelar (prim-ministru) la 23 septembrie 1862. Uzând de diplomaţia abilă va declanşa şi va câştiga războaiele împotriva Danemarciei (1864) şi Franţei (1870-1871), punând bazele Germaniei, a fost omul potrivit pentru construcţia Germaniei. Dispariţia sa de pe scena politică în 1890 a fost semnul unei scăderi profunde a calităţii diplomaţiei ţării. Școala germană este considerată cea mai veche și importanță grupare științifică. Precursorul și fondatorul geopolitcii germane a fost Friedrich Ratzel ( 1844 – 1904), creator de școală știiințifică, personalitate complexă care a dominat sârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea. Creatorul școlii geopolitice germane a fost Karl Haushofer (1869 -1946) militar de carieră( a ajuns până la gradul de general). În demersul sâu teoretic K. Haushofer consideră că ,,geopolitica e tot ce se poate ști astăzi despre o țară, privită ca piesă sau ca organism în angrenajul politic mondial”. ,,Ratzel formulează și o serie de legi ale spațiului și așezării în spațiu. Cum avea să sublinieze chiar autorul german aceste legi topesc în ele totalitatea principiilor privind creșterea spațială a statelor. Iată sistematizarea lor oferită oferită de Ratzel: 1) Spațiul unui stat crește o dată cu creșterea culturii sale. 2) Creșterea spațială a statelor însoțește alte manifestări ale dezvoltării lor, cum sunt forța ideilor, intensitatea comerțului, activitatea desfășurată în diferite sfere 3) Statele se extind prin asimilarea sau absorbirea unităților politice având o importanţă mai redusă 4) Frontiera constituie organul periferic al statului și în această calitate servește drept martor al creșterii, tăriei sau slăbiciunii sale, precum și al schimbărilor survenite în organismul său. 5) În creșterea sa statul tinde să înglobeze elementele cele mai valoroase ale mediului fizic înconjurător: linii de coastă, albii ale flufiilor și râurilor, zone bogate în diferite resurse 6) Primul impuls de creștere teritorială este primit de statele nedezvoltate, din exterior de la civilizațiile mai avansate. Tendința generală de asimilare sau absorbţie a națiunilor mai slabe se autoîntreține prin înglobaea de noi teritorii sau, după cum se exprimă autorul german, ,, istoria mișcărilor de expansiune arată că pofta vine mâncând.”[7] Divide et impera a fost utilizată de naţiunile care au încercat să-şi slăbească rivalii sau să-i menţină cum erau. Împărţiri şi desfiinţări ale Poloniei din 1772, 1793,1795,1940 (între Rusia, Prusia, Austria, Germania) care într-un anumit sens au marcat sfârşitul perioadei clasice a balanţei de putere prin excluderea celorlalte ar fi răsturnat balanţa de putere. În tratatul din 1772 încheiat între Austria şi Rusia, chiar erau stipulate că ,,achiziţiile … vor fi complete egale, fiind interzis ca dimensiunea unei porţiuni să depăşească partea celuilalt. În cazul României avem anexarea Basarabiei în 1812-1918, 1940-1941, 1944-1991, 1991-Republica Moldova cu o independenţă relativă (Armata a 14 rusă în Transnistria). După al doilea război mondial, divizarea Germaniei a reprezentat o soluţie temporară, în această perioadă RFG a devenit un stat ,, semi-suveran” în sensul că înterpretarea perdominantă a articolului 24 din Constituţia RFG împiedica implicarea Budeswehr în alte activităţi în afară de cele de ,, auto-apărare”. După colapsul brusc al blocului sovietic, problema germană a reapărut în mod subit şi neaşteptat ca chestiune centrală. Meritul reunificării Germaniei – un caz unic de fuziune într-o epocă de fisiune aparține lui Helmut Kohl, pe 28 noiembrie 1989 a prezentat un program de care conducea prudent la unificarea Germaniei. Administraţia Kohl nu a consultat opinia anglo-franceză în chestiunea unificării germane înainte de a face din această politică un obiectiv declarat. În al doilea rând, negocierele cu Uniunea Sovietică şi Polonia privind unificarea au avut loc bilateral. ,,Nici britanicii, nici francezii nu se grăbeau să îi vadă pe germani reuniți. Mai mult francezii contau pe Gorbaciov să se opună unificării Germaniei – cum le explica Mitterand consilierilor săi pe 28 noiembrie 1989, ,, nu trebuie să fac eu nimic; îi vor opri sovieticii. Nu vor îngădui niciodată o Germanie mare atât de aproape de ei [8].” Reprezentanţii neorealismului au ajuns la concluzii în general pesimiste în vederea rolului Germaniei unificate în emeregentă polticii internaţionale (Mearsheimer, 1990; Layne, 1993; Waltz, 1999). ,,Mearsheimer prezice o revenire la multipolarism în Europa, în timp ce Layne şi Waltz pun accent pe apariţia unei multipolarităţi la nivel global, în care Germania, Japonia şi China se afirmă şi se balansează puterea SUA. Însă fiecare recunoşte că în lipsa unei ameninţări sovietice puternice, dispare nevoia ca Germania să fie legată de garanţia de securitate oferită de NATO.[9]” Germania s-a implicat în iniţiative concepute pentru a reduce temerile Rusiei cu privire la extinderea NATO. De altfel aducerea Rusiei la masa dialogului în criza Ucraineană este propunerea Germaniei. În timp ce SUA rămâne cea mai puternică ţară din lume, nu pot menţine singure pacea şi prosperitatea internaţională, şi niciun caz nu le pot extinde. Sucesul presupune parteneri, iar aceasta înseamnă menţinerea vechilor alianţe şi dezvoltarea unor reţele noi, care implică puteri în ascensiune, cum sunt China, India şi Brazilia.[10] Conflictul Ucrainean cu regiunile separatiste a apărut în momentul când relaţiile ruso-germane erau foarte bune. După destrămarea URSS a urmat extinderea NATO spre est. Mai întâi în 1998 au fost admise Cehia, Ungaria şi Polonia iar în 2004 admiterea Estoniei, Letoniei, României şi Bulgariei care ia surprins pe ruşi. Strategia pe termen lung în care prevede încercuirea treptată şi izolarea Rusiei, iar dorinţa ucrainenilor de a adera la structurile euro-atlantice reprezintă un pericol şi un coşmar pentru ruşi. Principalele riscuri pe care ruşii le consideră ameninițări la adresa Federației Ruse sunt: – riscul slăbirii influenței politice, economice și militare în lume -instalarea de baze militare străine și desfășurarea de trupe importante în apropiere de frontierele ruse; – apariția și escaladarea unor conflicte atât în interioul țării cât și la frontierele sale. Dacă în 2004 ruşii erau prea slabi pentru a pune piedici aderării în prezent v-a încerca prin toate metodele de a se opune aderării Ucrainei la NATO.,, Printre ruși domină superstiția stranie conform căreia ei ar fi predestinat să cucerească lumea. Apelurile la bravură această idee de soartă inevitanilă și pe recompensele sale glorioase dau greș arareori. Unui sentiment de acest tip i-a fost atribuită remarcabila răbdare și rezistenșă care distinge soldatul rus în mijlocul celor mai mari privațiuni -impresii au fost adunate de către Neill S. Brown în 1851-1852 pe când era ministru al Statelor Unite în Rusia. “[11] Conducătorii ruşi percep ţara lor ca pe o putere, tratată cu dispreţ de UE şi SUA iar o posibilă cedare Ucrainei în sfera de influenţă a occidentului ar însemna pentru Rusia că nu este în stare să rezolve o problemă regională, cum poţi să te consideri o putere globală când nu eşti în stare să rezolvi o problemă regională. ,,Schmbarea masivă a structurilor socioeconomice și a institițiilor, a modului de viață și de gândire nu au fost în stare să afecteze ,, forța elementară și persistența”. Forța elementară și perseveranța rușilor, inițiativa americanilor, bunul simț nedogmatic al englezilor și disciplina și duritatea germanilor sunt unele dintre calități care se vor manifesta în bine sau în rău.[12] “Ratzel deschide cercetarea geografică spre fenomenul social și statal, fără de care demersul geografic nu ar avea sens; mai mult, autorul german încearcă o întemeiere și explicare din perspectiva geografică a statului, a evoluției și puterii sale. Astfel, el depășește granițele geografiei politice și face analiză geopolitică. Ratzel valorifică în interior, pentru sine și pentru stat, pământul care nu fusese încă ocupat: aceasta este colonizarea internă. Dacă nici aceasta nu mai ajunge, atunci poporul năvălește în afară și apar toate acele forme ale creșterii spațiale (…) care duc în cele de urmă, în mod necesar, la dobândirea de noi teritorii: aceasta este colonizarea externă. Invazia militară, cucerirea, este adeseori strâns legată de această colonizare.[13] Un exemplu recent este Crimeea care a trecut sub administraţia Moscovei iar ruperea de teritorii în Ucraina încă nu s-a terminat. ,,John Adams, fost preşedinte al Statelor Unite era citat la finele secolului XVIII cu menţiunea: ,, Sunt două metode pentru a cuceri o naţiune: una prin sabie şi cealaltă prin îndatorări.[14]” Ruşii au ales sabia iar strategia transformării unor minorităţi etnice sau religioase în state naţionale a funcţionat întotdeauna. ,,Psihologia Linie Maginot a statului-major francez în perioada interbelică a devenit un sinonim pentru gândirea strategică greșită. În timp ce tehnlogia modernă. mai ales tendința spre mecanizarea transporturilor și comunicațiilor, indica probalitatea unui război de mișcare, statul-major francez continua să gândească în termini luptelor de tranșee din primul război mondial. Pe de altă parte potențialul strategic al războiului mecanizat, statul-major german și-a planificat campanile în termini unei mobilități fără precedent. Conflictul dintre cele două concepții nu numai în Franța dar și în Polonia și Uniunea Sovietică a produs prin blitzkrieg o superioritate a puterii.”[15]Uniunea Europeană se confruntă cu probleme interne cum ar fi Grecia, Spania, Italia Marea Britanie şi nu-şi permite luxul ca să mai primească în forma ei actuală o Ucraină care se confruntă cu serioase probleme legate de corupţie, financiare şi economice, să presupunem pentru un moment că se va termina lupta ucraunenilor cu separatişti şi va începe o altă luptă dintre oligarhi fiecare cu armata sa. ,,Viziunea imperială a rusilor nu a dispărut niciodată (nici n-ar fi fost posibilă), pe fondul unei poltici expansionist secular, a unei politici externe ruseşti marcată de Războiul Rece, frustrările militare, umilinţa naţională etc. Lunga şi dureroasa tranziţie rusească alimentează în mod firesc idea imperială şi nostalgie după URSS. “[16] Ucraina ori va fi cucerită întreg teritoriul de ruşi ori va trebui împărţită în zone corespunzătoare gamei de realităţi geopolitice şi etnoculturale. Ucraina este un stat artificial cu teritorii care au aparţinut României, Ungariei, Poloniei. În perioada interbelică România şi Polonia erau vecini. Atât Varşovia cât şi Bucureştiul consideră absurde împărţirea vestului Ucrainei. Mai mult Varşovia şi-a asumat rolul de lider regional în spaţiul ex-sovietic şi este avocatul Ucrainei în Uniunea Europeană. Cu cât conflictul se va prelungi cu atât Ucraina va deveni mai săracă, iar Ucraina de vest, catolică, cu regiuni mai puţin dezvoltate aspiră cu cea mai mare dorinţă spre Uniunea Europeană. Limba ucraineană se aseamănă foarte mult cu limba poloneză iar ura ucrainenilor faţă de ruşi devine tot mai mare şi tot ce rusesc ucraineni vor renunţa treptat, odată cu trecerea a limbii ucrainene de la alfabetul chirilic la cel latin vom avea de facto o limbă poloneză cu mici diferenţe. Polonia se dezvoltă rapid pe când Ucraina de vest va deveni şi mai săracă, diferenţa enormă în termeni de dezvoltare în care vom avea o situaţie asemănătoare cu cea a RFG şi RDG, iar unificarea s-ar putea produce după modelul german sau prin aderarea Ucrainei de Vest la Uniunea Europeană, Polonia fiind un membru cu greutate în politica Uniunii Europene . Ucraina centrală unde minorităţile etnice şi lingvistice sunt slab reprezentate. Ucraina estică, ortodoxă, puternic rusificată, unde este concentrată puterea economică a ţării. Kievul nu este pregătit pentru o confruntare cu Moscova, cu cât conflictul se prelungeşte cu atât ruşii se vor extinde spre frontiera României, ucraineni vor rămâne fără ieşire la Marea Neagră. Centrul politic al Ucrainei (autorităţile supreme) sunt concentrate în Kiev, centrele economice sunt reprezentate de Dnepropetrovsk, Harkov, Nicolaev şi Donbas iar centrul intelectual şi al afacerilor este Odesa. Fără centrele economice şi cel al afacerilor din Ucraina va rămâne doar centrul politic cu ,, Knezatul Kievean” . Raporturile ruso-române n-au fost niciodată cordiale iar relaţiile româno-ucrainene sunt complexe, adesea contradictorie (şelful continental al Mării Negre şi Insula Şerpilor, Canalul Bâstroe, încălcarea drepturilor omului a minorităţii române din Ucraina). De politica României va depinde dacă ruşii se vor opri pe Nistru sau pe Prut, de politica României va depinde dacă frontiera NATO va fi pe Nistru sau pe Prut! Un scenariu ar putea fi cererea guvenului de la Chişinău ca Alianţa Nord Atlantică să treacă Prutul pentru apărarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. În perioada interbelică România și-a datorat abilitatea de a juca un rol mai mare decât resursele sale, în principal personalității unui singur om, ministrul de externe Nicolae Titulescu. Pentru unii criza este provocată pentru celălalt este accidentală. Este o ocazie bună pentru Bogdan Aurescu de a modifica raporturile de forţă din zonă, iar pentru asta vorba lui Nicolae Titulescu: “Dati-mi o bună politica internă şi va dau o bună politică externă!” Soarta europei se va decide pe frontiera rusă cu cea a Poloniei, României, Finlandei şi a Statelor Baltice. Potrivit lui Robert Kagan, în timp ce ,, Europa se îndepărtează de putere sau, cu alte cuvinte, trece dincolo de putere, într-o lume a legilor, a regulilor a negocierii şi a cooperării transnaţionale.., Statele Unite ale Americii rămân împotmolite în istorie, exercitând puterea într-o lume anarhică, hobbesbiană în acele legi şi reguli înternaţionale care nu sunt sigure şi în care securitatea adevărată, apărarea şi promovarea unei ordini liberale depind de posesia şi folosirea forţei militare.”[17] Foametea de spațiu devine explicabilă și are un temei adevărat atunci când se înregistrează o densitate prea mare, care nu mai asigură condiții potrivite de evoluție: ,, Pe un teren mic, oamenii devin prea numeroși, se apropie unii de alții, se încaieră și se luptă între ei, se epuizează dacă nu li se oferă spațiu nou de colonizare.[18] Dezvoltarea economică şi militară a Chinei este acceptată ca o oportunitate, pentru a-şi menţine ritmurile de creştere care sfidează legile economiei. China are nevoie de noi teritorii iar aceste spaţii libere se găsesc în Rusia şi în Africa. Din momentul în care Rusia va fi distrusă din interior după scenariul dispariţiei URSS şi principiul ,,dezbină pentru a domina” rezultatul final va fi împărţirea teritorială în mai multe state slave mici şi slabe iar China de azi nu se compară cu China anilor 90 şi aceste state slave nu vor putea face faţă ,,migraţiei” chineze. Pe 28 martie Angela Merkel i-a oferit liderului chinez Xi Jinping o hartă a Chinei din 1735, harta pe care Merkel a numit-o „prima hartă exactă a Chinei” si care cuprinde toate teritoriile care au fost pierdute de atunci de catre Beijing, inlcuzand aici Mongolia si o parte importantă din Siberia. Însa pe această hartă apar si alte teritorii care fac astăzi parte din teritoriul Rusiei, cum ar fi si Insula Sahalin. Stirea despre harta-cadou, aparuta în media din Hong Kong pentru prima oară, a făcut efectiv explozie pe internetul chinezesc şi în mass-media natională, stârnind un imens val de sentimente patriotice. În acelasi timp pe internet au apărut o sumedenie de multumiri adresate de bloggerii chinezi Angelei Merkel sub ideea ca această hartă este ”mai grăitoare decât o sută de mii de cuvinte”, generând un val de sentimente pro-germane.[19] Pe de altă parte ruşii este unicul aliat de încredere, odată cu ştergerea de pe agenda NATO a problemei ruse următoarea ţară în prim plan va fi China iar chinezii înţeleg foarte bine acest lucru. Parteneriatul dintre China şi Rusia în sfera militară ţine de interesele vitale ale ambelor ţări în spaţiul Asiatic şi de marginalizarea influenţei SUA în Asia. Investiţiile şi modernizarea armatei sunt semne că China se întoarce la o imagine de putere în care aspectele economice,politice şi militare coexistă. Guvernul chinez încearcă să exporte în Africa modelul său de dezvoltare bazată pe un sistem de pieţe restricţionate de prioritatea fundamentală a menţinerii unui guvern totalitar şi a unui partid unic. Africa cu cele mai întinse zone împadurite din lume, cele mai mari bogătii de pe glob,cu economii fragile care ţine strâns sub control puterea politică, cu cele mai sărace ţări din lume. Dezvoltarea tehnologiei din ultimii ani a transformat societatea sub multe aspecte. Cu toate acestea, se consideră ca ţările dezvoltate din punct de vedere industrial nu se află decât la începutul utilizării unor tehnologii care nu s-au maturizat şi care se află încă în plină dezvoltare. Europenii resping politica de forţă care au dominat relaţiile internaţionale timp de secole cu consecinţe teribile. Prin acceptarea şi aplicarea conceptului de siguranţă a statului, în opoziţie cu actualul drept european al drepturilor omului, se urmăreşte restrângerea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţeanului, prin exercitarea unui control mai strict asupra individului ca persoană. Construirea unei Europe unite se face ca urmarea forţei de atracţie economică a acesteia a acceptării de către europeni a unei sistem de valori comun precum şi a conştientizării comunităţii de destin a ţărilor europene. Schimbările profunde care se petrec în mediul de securitate marchează începutul unei noi ere . Cea mai mare amenințare la adresa statelor democratice sunt riscurile la adresa securității interne ca urmare a actelor teroriste și migrației ilegale. Preîntâmpinarea săvârşiri altor fapte de cruzime presupune realizarea unor obstacole în calea realităţilor din care ar decurge starea de pericol, mergându-se până la suprimarea definitivă a acestora, făcând imposibilă săvârşirea în viitor a unor fapte de cruzime generate de existenţa respectivelor stări de pericol. Eliminarea fundamentaliştilor din societatea europeană nu este posibilă doar cu legi, cu legi care să limiteze libertatea de exprimare a europenilor, trebuie de limitat persoanele care migrează în UE şi care nu acceptă sistemul de valori europene şi reprezintă un grad de pericol social ridicat ar trebui monitorizaţi în ,,centre educative” construite în Groenlanda de genul Guantanamo care vor urma programe intensive de reintegrare socială ,,educaţi” de soldaţi din UE membre NATO, de preferat acei care au luptat în Afganistan şi în Irak. De educat 1-3 ani maxim şi pe urmă să fie deportaţi în ţările lor de origine pentru a nu se repeta precedentul Kosovo. Motivaţia puterilor poltice care stă la baza celor mai însemnaţi paşi în relaţiile internaţionale. Între germani şi americani există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte modul în care aceştia văd rolul lor în lumea de azi, Germania întotdeauna a manifestat o tendinţă pronunţată de a-şi plasa interesele mai presus racţia internaţională comună. Europa neavând mijloace necesare de a menţine pacea la periferie iar criza din Ucraina demonstrează acestă incapacitate, Federaţia Rusă nu doreşte să-i afecteze interesele geostrategice la Marea Neagră şi nu va ceda la această zonă. Polonia a început înarmarea, acest lucru trebuie să facă şi România, neglijarea tendințelor globale sau pe cale de a deveni globale poate avea efecte dramatice pentru orcine, indiferent de mărime și putere. Fiind în prima linie anume pe aceste teritorii se vor duce luptele grele.

How to Stop Missing Deadlines? Follow our Facebook Page and Twitter !-Jobs, internships, scholarships, Conferences, Trainings are published every day!