În acest paragraf se va studia contradictorialitatea sub cele două aspecte ale sale şi anume:
1. Contradictorialitatea ca formă a procesului penal.
2. Contradictorialitatea ca principiu al procesului penal.
Din această perspectivă v-om determina care din ele este categoria predominantă. Problema rezidă în faptul că existenţa în ştiinţa dreptului procesual penal a două fenomene diferite ca conţinut şi caracter, dar denumite cu aceeaşi sintagmă duce la echivocuri.
Este evidentă, astfel, contrapunerea dintre tezele ştiinţifice despre formele istorice ale procesului penal care operează cu termenul „contradictorialitate” ca formă a procesului penal pe de o parte, şi, tezele ştiinţifice despre principiile procesului penal care operează cu aceeaşi noţiune în sens de principiu procesual penal, pe de altă parte.
Impactul acestei confuzii constă în aceea că natura şi conţinutul celor două instituţii sunt neclare, iar hotarele între ele sunt zădărnicite, ceea ce în rezultat duce la dificultăţi la aplicarea lor în practică şi în procesul legislativ.
Soluţionarea problemei coraportului dintre forma contradictorială de proces penal şi principiul contradictorialităţii este imposibilă fără examinarea conceptului de principiu al procesului penal ca gen şi cel de principiu al contradictorialităţii ca specie .
În literatura de specialitate s-au înrădăcinat două accepţiuni ale noţiunii de principiu al procesului penal.
În prima accepţiune pe prim-plan este situată legătura dintre principii cu proprietăţile fundamentale ale procesului penal. Autorii adepţi ai acestei poziţii definesc principiile procesului penal ca fiind: “reguli de bază consfinţite prin lege, care determină începuturile activităţii organelor de contracarare a criminalităţii; drepturile şi obligaţiile participanţilor la procesul penal şi care reflectă cele mai esenţiale proprietăţi şi trăsături ale procesului penal” .
Părtaşii celei de-a doua accepţiuni atenţionează asupra coraportului dintre principii şi alte norme procesuale. Ei determină principiile procesului penal ca fiind esenţa normelor cu caracter general şi special, care primesc detalizări în norme speciale .
O altă dispută în privinţa principiilor procesului penal s-a referit la modalitatea de consfinţire a acestora. Existau, în acest sens, opinii precum că constituie principii ale procesului penal doar acele principii care sunt expres consfinţite în lege. Alţi autori considerau (M.S. Strogovici) că se constituie ca principii ale procesului penal nu doar acele consfinţite în lege, ci şi ideile fundamentale pe care se bazează procesul penal. Ca urmare a acestei poziţii a fost recunoscută existenţa principiului contradictorialităţii în procesul penal sovietic, deşi în lege nu exista noţiunea respectivă şi nici acea noţiune de părţi, situaţie existentă până la adoptarea Bazelor legislaţiei de procedură penală al URSS din 1958 şi a Codului de procedură penală a RSSM din 24.03.1961 .
Prin urmare, principiul contradictorialităţii este principiul judecării cauzelor penale, potrivit căruia părţile având interese contrare au dreptul de a fi prezente în instanţă, de a lua cunoştinţă cu toate acţiunile şi probele părţii potrivnice; de a discuta în contradictoriu problemele de fapt şi de drept cu privire la cauza ce face obiectul procesului şi de a administra dovezi în combaterea acestor probe, ceea ce presupune separarea funcţiei de acuzare de funcţia de apărare şi o egalitate reală a părţilor în proces.
În teoria procesului penal au fost elaborate următoarele caracteristici ale principiilor procesului penal:
1. Principiile sunt nişte reguli;
2. Principiile au caracter fundamental pentru întreg procesul penal;
3. Ele trebuie să fie consfinţite prin norme juridice;
4. Ele trebuie să aibă caracter general procesual şi să se refere la toate etapele procesului penal sau cel puţin să aibă o manifestare deplină în faţa judecării cauzei ca fază finală a procesului şi să aibă o reflectare, fie şi mai mică, la celelalte etape procesuale.
5. Ele trebuie să aibă conţinut propriu, care să nu dubleze conţinutul altor principii.
Trăsăturile obligatorii ale principiilor sunt acelea, care, cumulativ întrunite, îi conferă unei norme procesual penale calitatea de principiu.
S. D. Şestacova exemplifică următoarele condiţii obligatorii pentru ca o normă să se constituie ca principiu al procesului penal:
Principiul este o normă prevăzută în lege, adică într-un act normativ adoptat de către organul legislativ al statului, act care deţine o putere juridică supremă;
Principiul este o normă, o regulă de conduită asigurată prin forţa coercitivă a statului. Astfel, reiese că principiul trebuie să dispună de structura unei norme juridice: ipoteză, dispoziţie, sancţiune.
Principiul nu este oricare normă procesual-penală, ci acea normă care are o semnificaţie constitutivă pentru întreg procesul penal şi care îi determină trăsăturile principale;
Principiul este norma care se află într-un anumit raport cu normele-principii ale procesului penal şi cu alte norme care nu sunt principii ale procesului penal.
Acest raport poate fi caracterizat în felul următor:
a) normele-principii ale procesului penal nu trebuie să se dubleze reciproc sau să reiasă una din alta;
b) normele procesual-penale care nu sunt principii trebuie să reiasă dintr-unul din principiile procesului penal, să-l concretizeze şi să fie în acord cu el, dar nicidecum să-l contrazică;
Principiul după caracterul său trebuie să fie general procesual şi să se refere la toate fazele procesului penal, dacă aceasta nu contravine principiului însuşi;
Principiul este element al sistemului de principii, sistem care asigură funcţionarea efectivă a activităţilor procesual-penale şi soluţionarea pozitivă a problemelor justiţiei penale .
De vreme ce am determinat elementele obligatorii ale principiilor procesului penal, considerăm că este oportun să trecem la analiza principiului contradictorialităţii.
Unul dintre primii cercetători care s-a preocupat de conţinutul principiului contradictorialităţii a fost M.S. Strogovici .
După opinia lui, principiul contradictorialităţii se realizează numai la faza judecării cauzei. Conţinutul acestui principiu cuprinde în sine separaţia celor trei funcţii procesuale principale (învinuire, apărare şi judecarea cauzei) şi faptul că învinuirea şi învinuitul se constituie ca părţi, având egalitate procesuală. În alte lucrări ale sale M.S. Strogovici specifică încă un element al principiului contradictorialităţii: poziţia activă a instanţei în proces , fapt care în prezent este combătut de către doctrinari.
Alţi autori consideră principiul contradictorialităţii ca fiind un principiu al întregului proces penal, deşi descriu conţinutul său numai în privinţa fazei de judecare a cauzei penale. Plus la aceasta, ei determină esenţa principiului contradictorialităţii nu doar ca separaţia celor trei funcţii procesuale principale, ci, adaogă la ele funcţia de înaintare şi respingere a acţiunii civile în procesul penal, menţionând ca o condiţie indispensabilă contradictorialităţii drepturile procesuale egale ale persoanelor ce au interes propriu în cauză. După părerea acestor autori, poziţia activă a instanţei de judecată nu se include în conţinutul principiului contradictorialităţii, dar concomitent ei stipulează că obligaţia instanţei de a intenta procese penale în privinţa unei noi acuzări şi unor noi persoane nu se contrapune principiului contradictorialităţii .
Cercetătorii contemporani determină trei elemente de bază ale principiului contradictorialităţii:
1. Separaţia funcţiilor învinuirii (şi susţinerii acţiunii civile); apărării (şi respingerii acţiunii civile) şi judecării;
2. Înzestrarea părţilor cu drepturi procesuale egale pentru realizarea funcţiilor sale;
3. Poziţia diriguitoare a instanţei de judecată şi dreptul exclusiv al acesteia de a lua hotărârea în cauza penală.
Сhiar dacă această opinie se referă la rolul diriguitor al instanţei, aceasta nu înseamnă că instanţa are dreptul să intenteze procese penale în privinţa unei noi acuzări sau unor noi persoane, să trimită dosarul organului competent pentru cercetări suplimentare din proprie iniţiativă. Instanţa din poziţia sa diriguitoare este obligată să înceteze examinarea şi să scoată dosarul de pe rol odată ce procurorul a renunţat la învinuire .
Pentru clarificarea conţinutului principiului contradictorialităţii este necesar să examinăm şi legislaţia în vigoare care îl consacră expres.
Să examinăm Codul de Procedură Penală al RSSM (abrogat deja) care a fost adoptat la 24 martie 1961 şi care a reglementat raporturile procesual penale inclusiv şi după un deceniu de la obţinerea independenţei de către Republica Moldova. Acest CPP nu a reglementat expres principiul contradictorialităţii. Totuşi în cap. XXII care se referea la „Condiţii generale ale dezbaterilor judiciare”, în art.215 „Egalitatea în drepturi a participanţilor în faţa judecăţii” era prevăzut: „Acuzatorul, inculpatul, precum şi partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii lor se bucură de drepturi egale în faţa judecăţii în ceea ce priveşte administrarea probelor, participarea la examinarea acestora şi formularea cererilor”.
După cum observăm, egalitatea în drepturi a părţilor era prevăzută doar în privinţa administrării probelor, examinării lor şi depunerii cererilor în faza judecării cauzei, în rest este vădită inechitatea dintre poziţiile părţilor dacă nalizăm prevederile legale referitoare la faza de urmărire penală.
Din moment ce Republica Moldova s-a declarat ca fiind stat de drept au trebuit să fie întreprinse şi unele schimbări esenţiale în cadrul sistemului de drept. Astfel, prin reformele aduse sistemului judecătoresc situaţia a fost modificată pozitiv şi anume: la 06.07.1995 Parlamentul adoptă Legea Republicii Moldova cu privire la organizarea judecătorească nr.514-XIII. Art.10 al acestei legi pentru prima dată în istoria Republicii Moldova prevede expres în al.(3) că: „Judecarea cauzelor se efectuează pe principiul contradictorialităţii”. Această realizare este una care nu poate fi nicidecum neglijată, însă ea nu a fost şi una deplină.
Critica noastră se referă la faptul că contradictorialitatea era recunoscută doar fazei de judecare a cauzei penale. Nu era clară poziţia părţilor în cadrul celorlalte faze ale procesului penal, deşi din legislaţie puteam deduce că există o inegalitate vădită între drepturile şi posibilităţile procesuale ale acestora.
La 14 martie 2003 a fost adoptat noul Cod de Procedură Penală al Republicii Moldova care a intrat în vigoare la 12 iunie 2003.
Acest nou CPP tinde a fi unul mai performant şi mai democratic decât vechea lege. Dacă se vor realiza sau nu aceste aşteptări vom vedea pe parcurs, un lucru este însă cert – contradictorialitatea a fost „încoronată”.
Spunem aceasta deoarece CPP nou a recuperat neajunsurile care au existat în privinţa contradictorialităţii până la adoptarea sa. Astfel, art.24 al CPP nou în alin.(1) prevede că „Urmărirea penală, apărarea şi judecarea cauzei sunt separate şi se efectuează de diferite persoane”. Prin această prevedere legea consacră aplicarea principiului contradictorialităţii în cadrul tuturor fazelor procesului penal.
Despre poziţia instanţei de judecată este prevăzut că „nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a adoptării şi nu exprimă alte interese decât interesele legii (alin.2, art.24 CPP).
În alin.3 al aceluiaşi articol este prevăzut că: „Părţile participante la judecarea cauzei au drepturi egale, fiind învestite de legea procedurală penală cu posibilităţi egale pentru susţinerea poziţiilor lor. Instanţa de judecată pune la baza sentinţei numai acele probe la cercetarea cărora părţile au avut acces în egală măsură”.
Alin.4 prevede ca „Părţile în procesul penal îşi aleg poziţia, modul şi mijloacele de susţinere a ei de sine stătător, fiind independente de instanţă, de alte organe ori persoane. Instanţa de judecată acordă ajutor oricărei părţi, la solicitarea acesteia, în condiţie prevăzute de CPP, pentru administrarea probelor necesare”.
O analiză mai detaliată a acestei prevederi legale o vom face în următoarele două capitole.
După încercările de a determina care totuşi este conţinutul principiului contradictorialităţii putem face unele concluzii de rigoare şi anume:
1. În teoria procesului penal există două puncte de vedere principale asupra conceptului principiului contradictorialităţii în procesul penal.
Doctrinarii care împărtăşesc primul punct de vedere se bazează pe aceea că principiul contradictorialităţii constă din separarea celor trei funcţii procesuale de bază: acuzarea, apărarea şi funcţia soluţionării cauzei dintre acuzare şi apărare de către instanţa de judecată, care are o poziţie activă .
Părtaşii celei de-a doua poziţii consideră că esenţa principiului contradictorialităţii rezidă în aceeaşi separare a celor trei funcţii procesuale fundamentale, însă cu deosebirea ca poziţia instanţei este inertă .
După cum arată S.D. Şestacova, concluziile doctrinarilor sovietici despre aceea că un element iminent pentru conţinutul principiului contradictorialităţii este poziţia activă a instanţei, se datorează perioadei de „guvernare a ideologiei sovietice (comuniste)” . În lucrările din acea perioadă sunt contrapuse principiul contradictorialităţii „sovietice” şi principiul contradictorialităţii „burgheze”. Acest antagonism se datorează faptului că în capitalism contradictorialitatea protejează persoana contra forţei de constrângere a statului, iar în socialism contradictorialitatea asigură instanţei de judecată posibilitatea de a stabili adevărul obiectiv cu ajutorul părţilor. În socialism din start nu este posibilă neconcordanţa dintre interesele statului şi a individului, de aceea principiul contradictorialităţii apare ca: „luptă în numele adevărului”.
Contrapunerea celor două accepţiuni ale principiului discutat constă doar în poziţia instanţei de judecată, separaţia puterilor fiind constantă în ambele cazuri.
Totuşi, atunci când avem a face cu poziţia activă a instanţei se anihilează cerinţa de separare a funcţiilor procesuale, deoarece instanţa în mod obligatoriu va întreprinde acţiuni fie în favoarea apărării, fie în favoarea acuzării.
2. În teoria procesului penal este discutabilă şi importanţa normei procesuale care stabileşte egalitatea părţilor în procesul penal. Unii autori consideră că egalitatea părţilor este un element necesar principiului contradictorialităţii, alţii consideră că egalitatea părţilor este un principiu independent al întregului proces penal .În aprecierea acestor două opinii trebuie să fie luate în calcul următoarele momente:
În primul rând, considerăm că egalitatea procesuală este un element necesar, dar nu şi suficient pentru asigurarea procesului penal. Realizarea completă a funcţiilor procesuale opuse (acuzarea şi apărarea) este posibilă numai în condiţiile în care purtătorii acestor funcţii sunt înzestraţi cu drepturi egale privind participarea la culegerea, prezentarea şi cercetarea probelor, la înaintarea demersurilor şi expunerea poziţiei proprii asupra oricărei probleme ivite pe parcursul cercetării cauzei. Aceasta înseamnă că principiul contradictorialităţii înglobează în calitate de elemente constitutive separaţia celor trei funcţii procesuale şi egalitatea în drepturi a părţilor. De aici conchidem că primul element nu are existenţă dacă cel de-al doilea este negat .
În cel de al doilea rând egalitatea procesuală a părţilor nu este condiţionată de separaţia funcţiilor procesuale. Dacă separaţia funcţiilor procesuale nu este deplină, atunci egalitatea procesuală a părţilor se poate constitui ca un principiu independent al procesului penal .
3. Alt subiect controversat se referă la sfera de aplicare a principiului cercetat. O parte din doctrinari pentru care şi eminentul M.S. Strogovici consideră că principiul dat se aplică la faza judecării cauzei. Alţi savanţi printre care şi N.S. Alexeev, V.G. Daev, V.Z. Lucaşevici, consideră principiul contradictorialităţii aplicabil şi fazei de urmărire penală .
Opinia noastră este că un principiu al dreptului procesual penal trebuie să se aplice la toate fazele procesuale dacă altfel nu reiese din conţinutul său. Dealtfel, un principiu ce se aplică selectiv şi nedeterminat nu mai este o normă general obligatorie şi determinantă pentru întregul proces penal, ci o normă specială cu aplicarea limitată.
De vreme ce separaţia funcţiilor procesuale este posibilă (şi în cazul nostru necesară) la toate fazele procesuale, precum este posibilă şi egalitatea în drepturile procesuale, putem afirma cu deplină încredere că principiul contradictorialităţii este un principiu general valabil pentru întreg procesul penal.
După cum putem conchide la acest moment, principiul contradictorialităţii este un principiu general valabil al procesului penal care constă în: separaţia celor trei funcţii procesuale de bază (apărarea, acuzarea şi justiţia), investirea părţilor cu drepturi şi posibilităţi procesuale egale şi rolul diriguitor şi nepărtinitor al instanţei de judecată.
O altă problemă ce se impune, după opinia noastră constă în coraportul a două noţiuni similare: forma istorică contradictorială a procesului penal şi principiul contradictorialităţii propriu-zis.
Pentru a determina care dintre ele deţine întâietatea, este necesar să facem o cercetare istorică, având în vedere că forma procesului penal este un element structural-organizatoric al activităţii procesual penale, iar principiul procesual este o normă general acceptată şi aplicabilă întregului proces, normă căreia trebuie să i se subordoneze restul normelor speciale.
Sub aspect cronologic forma procesului penal (în cazul nostru forma istorică contradictorială) a apărut cu mult înaintea principiilor procesuale. Pentru ca principiile să se constituie în calitatea lor de „norme diriguitoare” ale activităţii procesuale, este necesar să se statornicească principalele reguli de realizare a activităţii procesuale date. După ce aceste reguli s-au format ca reguli imuabile, statul trebuie să sancţioneze existenţa lor. Aceasta se va face prin legiferarea lor şi conferirea lor a unei structuri speciale (ipoteză, dispoziţie, sancţiune). Totuşi, simpla sancţionare a acestor reguli încă nu le conferă statut de principiu. Pentru a merita această poziţie superioară celorlalte norme, norma-principiu trebuie să fie generală şi să poată coordona întregul sistem de norme procesuale.
Reîntorcându-ne la trăsăturile de bază ale procesului contradictorial (ca formă istorică de proces) enunţate în paragraful anterior şi la conţinutul principiului contradictorialităţii pe care le-am stabilit deja în acest paragraf putem observa coincidenţa lor. Citând-o pe S.D. Şestacova menţionăm: „Esenţa formei contradictoriale a procesului penal constă în egalitatea statutului procesual al acuzatorului şi acuzatului (bănuit sau altă persoană în privinţa căreia există probe elocvente de acuzări) la toate etapele procedurii penale, egalitatea care se garantează prin egalitate procesuală şi separaţia totală a celor trei funcţii procesuale de bază”. Aceste prevederi legale, de fapt, consumă pe deplin conţinutul contradictorialităţii ca principiu general al procesului penal” .
Totuşi, opiniile doctrinarilor în privinţa coraportului celor două categorii discutate nu sunt univoce.
Unii autori (Daev V.G.) consideră că principiul contradictorialităţii nu există de facto, se înglobează în conţinutul altor principii independente ale procesului penal. Ca exemplu de astfel de principii pot servi: principiul înfăptuirii justiţiei exclusiv de instanţele judecătoreşti, prezumţia nevinovăţiei, principiului asigurării dreptului la apărare, principiul egalităţii părţilor în instanţa de judecată .
Altă opinie se referă la aceea că categoriile de formă şi principiu a procesului se coraportează ca general şi „special” de aceea legea procesual penală trebuie să prevadă nu „principiul contradictorialităţii”, ci „principiile contradictorialităţii” în dependenţă de forma procesului aleasă de legiuitor”. Această opinie argumentează prin faptul că contradictorialitatea este modul de realizare a procesului penal, care garantează la toate etapele egalitatea acuzării şi apărării. Acelaşi autor enumără următoarele principii ale contradictorialităţii:
1. Principiul realizării justiţiei (inclusiv adoptarea altor hotărâri ce influenţează soluţionarea cauzei penale) numai de către instanţa de judecată;
2. Principiul realizării urmăririi penale numai de partea acuzării;
3. Principiul asigurării învinuitului dreptul la apărare;
4. Principiul egalităţii părţilor.
În încheiere la paragraful respectiv, consacrat poziţiei principiului contradictorialităţii în cadrul sistemului de principii ale procesului penal, vom încerca să facem o clasificare tripartită a principiilor procesual-penale.
De fapt, confruntarea conţinutului funcţiilor procesual-penale cu trăsăturile organice ale formei procesului penal, permite să concluzionăm că în dependenţă de caracterul legăturii cu forma procesului penal, toate principiile procesului penal pot fi clasificate în trei grupe mari:
1. Principiile constitutive ale procesului penal. Sunt acele principii care instituie un conglomerat de norme constituind una din formele procesului penal: inchizitorială mixtă sau contradictorială. Aceste norme fie asigură posibilitatea reală de realizare a egalităţii procesuale, fie că o anihilează.
Exemplu: principiul înfăptuirii justiţiei exclusiv de către instanţa de judecată va fi unul constitutiv pentru forma contradictorială a procesului penal. Principiul opus acestuia va fi constitutiv pentru forma inchizitorială.
2. Principiile garanţii asigură realizarea celor constitutive. Astfel, prezumţia nevinovăţiei, egalitatea, publicitatea, nemijlocirea nu fac parte din categoria principiilor constitutive, în schimb reprezintă mijloacele cele mai eficiente de realizare a lor. Este clar că principii-garanţii sunt prezente în cadrul tuturor formelor de proces penal.
3. Principiile individualizatoare ale formei procesului penal.
Aceste principii disting cele trei forme ale procesului penal între ele, conferindu-le aspect istoric concret. Pot fi atribuite la aceste principii: legalitatea, transparenţa, egalitatea persoanelor în faţa legii şi a instanţei, etc.
În cele din urmă considerăm că studiul categoriilor juridice ale contradictorialităţii, precum sunt forma istorică şi principiile contradictorialităţii la nivel micro permite de a studia conceptul contradictorialităţii la nivel macro.
1. Contradictorialitatea ca formă a procesului penal.
2. Contradictorialitatea ca principiu al procesului penal.
Din această perspectivă v-om determina care din ele este categoria predominantă. Problema rezidă în faptul că existenţa în ştiinţa dreptului procesual penal a două fenomene diferite ca conţinut şi caracter, dar denumite cu aceeaşi sintagmă duce la echivocuri.
Este evidentă, astfel, contrapunerea dintre tezele ştiinţifice despre formele istorice ale procesului penal care operează cu termenul „contradictorialitate” ca formă a procesului penal pe de o parte, şi, tezele ştiinţifice despre principiile procesului penal care operează cu aceeaşi noţiune în sens de principiu procesual penal, pe de altă parte.
Impactul acestei confuzii constă în aceea că natura şi conţinutul celor două instituţii sunt neclare, iar hotarele între ele sunt zădărnicite, ceea ce în rezultat duce la dificultăţi la aplicarea lor în practică şi în procesul legislativ.
Soluţionarea problemei coraportului dintre forma contradictorială de proces penal şi principiul contradictorialităţii este imposibilă fără examinarea conceptului de principiu al procesului penal ca gen şi cel de principiu al contradictorialităţii ca specie .
În literatura de specialitate s-au înrădăcinat două accepţiuni ale noţiunii de principiu al procesului penal.
În prima accepţiune pe prim-plan este situată legătura dintre principii cu proprietăţile fundamentale ale procesului penal. Autorii adepţi ai acestei poziţii definesc principiile procesului penal ca fiind: “reguli de bază consfinţite prin lege, care determină începuturile activităţii organelor de contracarare a criminalităţii; drepturile şi obligaţiile participanţilor la procesul penal şi care reflectă cele mai esenţiale proprietăţi şi trăsături ale procesului penal” .
Părtaşii celei de-a doua accepţiuni atenţionează asupra coraportului dintre principii şi alte norme procesuale. Ei determină principiile procesului penal ca fiind esenţa normelor cu caracter general şi special, care primesc detalizări în norme speciale .
O altă dispută în privinţa principiilor procesului penal s-a referit la modalitatea de consfinţire a acestora. Existau, în acest sens, opinii precum că constituie principii ale procesului penal doar acele principii care sunt expres consfinţite în lege. Alţi autori considerau (M.S. Strogovici) că se constituie ca principii ale procesului penal nu doar acele consfinţite în lege, ci şi ideile fundamentale pe care se bazează procesul penal. Ca urmare a acestei poziţii a fost recunoscută existenţa principiului contradictorialităţii în procesul penal sovietic, deşi în lege nu exista noţiunea respectivă şi nici acea noţiune de părţi, situaţie existentă până la adoptarea Bazelor legislaţiei de procedură penală al URSS din 1958 şi a Codului de procedură penală a RSSM din 24.03.1961 .
Prin urmare, principiul contradictorialităţii este principiul judecării cauzelor penale, potrivit căruia părţile având interese contrare au dreptul de a fi prezente în instanţă, de a lua cunoştinţă cu toate acţiunile şi probele părţii potrivnice; de a discuta în contradictoriu problemele de fapt şi de drept cu privire la cauza ce face obiectul procesului şi de a administra dovezi în combaterea acestor probe, ceea ce presupune separarea funcţiei de acuzare de funcţia de apărare şi o egalitate reală a părţilor în proces.
În teoria procesului penal au fost elaborate următoarele caracteristici ale principiilor procesului penal:
1. Principiile sunt nişte reguli;
2. Principiile au caracter fundamental pentru întreg procesul penal;
3. Ele trebuie să fie consfinţite prin norme juridice;
4. Ele trebuie să aibă caracter general procesual şi să se refere la toate etapele procesului penal sau cel puţin să aibă o manifestare deplină în faţa judecării cauzei ca fază finală a procesului şi să aibă o reflectare, fie şi mai mică, la celelalte etape procesuale.
5. Ele trebuie să aibă conţinut propriu, care să nu dubleze conţinutul altor principii.
Trăsăturile obligatorii ale principiilor sunt acelea, care, cumulativ întrunite, îi conferă unei norme procesual penale calitatea de principiu.
S. D. Şestacova exemplifică următoarele condiţii obligatorii pentru ca o normă să se constituie ca principiu al procesului penal:
Principiul este o normă prevăzută în lege, adică într-un act normativ adoptat de către organul legislativ al statului, act care deţine o putere juridică supremă;
Principiul este o normă, o regulă de conduită asigurată prin forţa coercitivă a statului. Astfel, reiese că principiul trebuie să dispună de structura unei norme juridice: ipoteză, dispoziţie, sancţiune.
Principiul nu este oricare normă procesual-penală, ci acea normă care are o semnificaţie constitutivă pentru întreg procesul penal şi care îi determină trăsăturile principale;
Principiul este norma care se află într-un anumit raport cu normele-principii ale procesului penal şi cu alte norme care nu sunt principii ale procesului penal.
Acest raport poate fi caracterizat în felul următor:
a) normele-principii ale procesului penal nu trebuie să se dubleze reciproc sau să reiasă una din alta;
b) normele procesual-penale care nu sunt principii trebuie să reiasă dintr-unul din principiile procesului penal, să-l concretizeze şi să fie în acord cu el, dar nicidecum să-l contrazică;
Principiul după caracterul său trebuie să fie general procesual şi să se refere la toate fazele procesului penal, dacă aceasta nu contravine principiului însuşi;
Principiul este element al sistemului de principii, sistem care asigură funcţionarea efectivă a activităţilor procesual-penale şi soluţionarea pozitivă a problemelor justiţiei penale .
De vreme ce am determinat elementele obligatorii ale principiilor procesului penal, considerăm că este oportun să trecem la analiza principiului contradictorialităţii.
Unul dintre primii cercetători care s-a preocupat de conţinutul principiului contradictorialităţii a fost M.S. Strogovici .
După opinia lui, principiul contradictorialităţii se realizează numai la faza judecării cauzei. Conţinutul acestui principiu cuprinde în sine separaţia celor trei funcţii procesuale principale (învinuire, apărare şi judecarea cauzei) şi faptul că învinuirea şi învinuitul se constituie ca părţi, având egalitate procesuală. În alte lucrări ale sale M.S. Strogovici specifică încă un element al principiului contradictorialităţii: poziţia activă a instanţei în proces , fapt care în prezent este combătut de către doctrinari.
Alţi autori consideră principiul contradictorialităţii ca fiind un principiu al întregului proces penal, deşi descriu conţinutul său numai în privinţa fazei de judecare a cauzei penale. Plus la aceasta, ei determină esenţa principiului contradictorialităţii nu doar ca separaţia celor trei funcţii procesuale principale, ci, adaogă la ele funcţia de înaintare şi respingere a acţiunii civile în procesul penal, menţionând ca o condiţie indispensabilă contradictorialităţii drepturile procesuale egale ale persoanelor ce au interes propriu în cauză. După părerea acestor autori, poziţia activă a instanţei de judecată nu se include în conţinutul principiului contradictorialităţii, dar concomitent ei stipulează că obligaţia instanţei de a intenta procese penale în privinţa unei noi acuzări şi unor noi persoane nu se contrapune principiului contradictorialităţii .
Cercetătorii contemporani determină trei elemente de bază ale principiului contradictorialităţii:
1. Separaţia funcţiilor învinuirii (şi susţinerii acţiunii civile); apărării (şi respingerii acţiunii civile) şi judecării;
2. Înzestrarea părţilor cu drepturi procesuale egale pentru realizarea funcţiilor sale;
3. Poziţia diriguitoare a instanţei de judecată şi dreptul exclusiv al acesteia de a lua hotărârea în cauza penală.
Сhiar dacă această opinie se referă la rolul diriguitor al instanţei, aceasta nu înseamnă că instanţa are dreptul să intenteze procese penale în privinţa unei noi acuzări sau unor noi persoane, să trimită dosarul organului competent pentru cercetări suplimentare din proprie iniţiativă. Instanţa din poziţia sa diriguitoare este obligată să înceteze examinarea şi să scoată dosarul de pe rol odată ce procurorul a renunţat la învinuire .
Pentru clarificarea conţinutului principiului contradictorialităţii este necesar să examinăm şi legislaţia în vigoare care îl consacră expres.
Să examinăm Codul de Procedură Penală al RSSM (abrogat deja) care a fost adoptat la 24 martie 1961 şi care a reglementat raporturile procesual penale inclusiv şi după un deceniu de la obţinerea independenţei de către Republica Moldova. Acest CPP nu a reglementat expres principiul contradictorialităţii. Totuşi în cap. XXII care se referea la „Condiţii generale ale dezbaterilor judiciare”, în art.215 „Egalitatea în drepturi a participanţilor în faţa judecăţii” era prevăzut: „Acuzatorul, inculpatul, precum şi partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii lor se bucură de drepturi egale în faţa judecăţii în ceea ce priveşte administrarea probelor, participarea la examinarea acestora şi formularea cererilor”.
După cum observăm, egalitatea în drepturi a părţilor era prevăzută doar în privinţa administrării probelor, examinării lor şi depunerii cererilor în faza judecării cauzei, în rest este vădită inechitatea dintre poziţiile părţilor dacă nalizăm prevederile legale referitoare la faza de urmărire penală.
Din moment ce Republica Moldova s-a declarat ca fiind stat de drept au trebuit să fie întreprinse şi unele schimbări esenţiale în cadrul sistemului de drept. Astfel, prin reformele aduse sistemului judecătoresc situaţia a fost modificată pozitiv şi anume: la 06.07.1995 Parlamentul adoptă Legea Republicii Moldova cu privire la organizarea judecătorească nr.514-XIII. Art.10 al acestei legi pentru prima dată în istoria Republicii Moldova prevede expres în al.(3) că: „Judecarea cauzelor se efectuează pe principiul contradictorialităţii”. Această realizare este una care nu poate fi nicidecum neglijată, însă ea nu a fost şi una deplină.
Critica noastră se referă la faptul că contradictorialitatea era recunoscută doar fazei de judecare a cauzei penale. Nu era clară poziţia părţilor în cadrul celorlalte faze ale procesului penal, deşi din legislaţie puteam deduce că există o inegalitate vădită între drepturile şi posibilităţile procesuale ale acestora.
La 14 martie 2003 a fost adoptat noul Cod de Procedură Penală al Republicii Moldova care a intrat în vigoare la 12 iunie 2003.
Acest nou CPP tinde a fi unul mai performant şi mai democratic decât vechea lege. Dacă se vor realiza sau nu aceste aşteptări vom vedea pe parcurs, un lucru este însă cert – contradictorialitatea a fost „încoronată”.
Spunem aceasta deoarece CPP nou a recuperat neajunsurile care au existat în privinţa contradictorialităţii până la adoptarea sa. Astfel, art.24 al CPP nou în alin.(1) prevede că „Urmărirea penală, apărarea şi judecarea cauzei sunt separate şi se efectuează de diferite persoane”. Prin această prevedere legea consacră aplicarea principiului contradictorialităţii în cadrul tuturor fazelor procesului penal.
Despre poziţia instanţei de judecată este prevăzut că „nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a adoptării şi nu exprimă alte interese decât interesele legii (alin.2, art.24 CPP).
În alin.3 al aceluiaşi articol este prevăzut că: „Părţile participante la judecarea cauzei au drepturi egale, fiind învestite de legea procedurală penală cu posibilităţi egale pentru susţinerea poziţiilor lor. Instanţa de judecată pune la baza sentinţei numai acele probe la cercetarea cărora părţile au avut acces în egală măsură”.
Alin.4 prevede ca „Părţile în procesul penal îşi aleg poziţia, modul şi mijloacele de susţinere a ei de sine stătător, fiind independente de instanţă, de alte organe ori persoane. Instanţa de judecată acordă ajutor oricărei părţi, la solicitarea acesteia, în condiţie prevăzute de CPP, pentru administrarea probelor necesare”.
O analiză mai detaliată a acestei prevederi legale o vom face în următoarele două capitole.
După încercările de a determina care totuşi este conţinutul principiului contradictorialităţii putem face unele concluzii de rigoare şi anume:
1. În teoria procesului penal există două puncte de vedere principale asupra conceptului principiului contradictorialităţii în procesul penal.
Doctrinarii care împărtăşesc primul punct de vedere se bazează pe aceea că principiul contradictorialităţii constă din separarea celor trei funcţii procesuale de bază: acuzarea, apărarea şi funcţia soluţionării cauzei dintre acuzare şi apărare de către instanţa de judecată, care are o poziţie activă .
Părtaşii celei de-a doua poziţii consideră că esenţa principiului contradictorialităţii rezidă în aceeaşi separare a celor trei funcţii procesuale fundamentale, însă cu deosebirea ca poziţia instanţei este inertă .
După cum arată S.D. Şestacova, concluziile doctrinarilor sovietici despre aceea că un element iminent pentru conţinutul principiului contradictorialităţii este poziţia activă a instanţei, se datorează perioadei de „guvernare a ideologiei sovietice (comuniste)” . În lucrările din acea perioadă sunt contrapuse principiul contradictorialităţii „sovietice” şi principiul contradictorialităţii „burgheze”. Acest antagonism se datorează faptului că în capitalism contradictorialitatea protejează persoana contra forţei de constrângere a statului, iar în socialism contradictorialitatea asigură instanţei de judecată posibilitatea de a stabili adevărul obiectiv cu ajutorul părţilor. În socialism din start nu este posibilă neconcordanţa dintre interesele statului şi a individului, de aceea principiul contradictorialităţii apare ca: „luptă în numele adevărului”.
Contrapunerea celor două accepţiuni ale principiului discutat constă doar în poziţia instanţei de judecată, separaţia puterilor fiind constantă în ambele cazuri.
Totuşi, atunci când avem a face cu poziţia activă a instanţei se anihilează cerinţa de separare a funcţiilor procesuale, deoarece instanţa în mod obligatoriu va întreprinde acţiuni fie în favoarea apărării, fie în favoarea acuzării.
2. În teoria procesului penal este discutabilă şi importanţa normei procesuale care stabileşte egalitatea părţilor în procesul penal. Unii autori consideră că egalitatea părţilor este un element necesar principiului contradictorialităţii, alţii consideră că egalitatea părţilor este un principiu independent al întregului proces penal .În aprecierea acestor două opinii trebuie să fie luate în calcul următoarele momente:
În primul rând, considerăm că egalitatea procesuală este un element necesar, dar nu şi suficient pentru asigurarea procesului penal. Realizarea completă a funcţiilor procesuale opuse (acuzarea şi apărarea) este posibilă numai în condiţiile în care purtătorii acestor funcţii sunt înzestraţi cu drepturi egale privind participarea la culegerea, prezentarea şi cercetarea probelor, la înaintarea demersurilor şi expunerea poziţiei proprii asupra oricărei probleme ivite pe parcursul cercetării cauzei. Aceasta înseamnă că principiul contradictorialităţii înglobează în calitate de elemente constitutive separaţia celor trei funcţii procesuale şi egalitatea în drepturi a părţilor. De aici conchidem că primul element nu are existenţă dacă cel de-al doilea este negat .
În cel de al doilea rând egalitatea procesuală a părţilor nu este condiţionată de separaţia funcţiilor procesuale. Dacă separaţia funcţiilor procesuale nu este deplină, atunci egalitatea procesuală a părţilor se poate constitui ca un principiu independent al procesului penal .
3. Alt subiect controversat se referă la sfera de aplicare a principiului cercetat. O parte din doctrinari pentru care şi eminentul M.S. Strogovici consideră că principiul dat se aplică la faza judecării cauzei. Alţi savanţi printre care şi N.S. Alexeev, V.G. Daev, V.Z. Lucaşevici, consideră principiul contradictorialităţii aplicabil şi fazei de urmărire penală .
Opinia noastră este că un principiu al dreptului procesual penal trebuie să se aplice la toate fazele procesuale dacă altfel nu reiese din conţinutul său. Dealtfel, un principiu ce se aplică selectiv şi nedeterminat nu mai este o normă general obligatorie şi determinantă pentru întregul proces penal, ci o normă specială cu aplicarea limitată.
De vreme ce separaţia funcţiilor procesuale este posibilă (şi în cazul nostru necesară) la toate fazele procesuale, precum este posibilă şi egalitatea în drepturile procesuale, putem afirma cu deplină încredere că principiul contradictorialităţii este un principiu general valabil pentru întreg procesul penal.
După cum putem conchide la acest moment, principiul contradictorialităţii este un principiu general valabil al procesului penal care constă în: separaţia celor trei funcţii procesuale de bază (apărarea, acuzarea şi justiţia), investirea părţilor cu drepturi şi posibilităţi procesuale egale şi rolul diriguitor şi nepărtinitor al instanţei de judecată.
O altă problemă ce se impune, după opinia noastră constă în coraportul a două noţiuni similare: forma istorică contradictorială a procesului penal şi principiul contradictorialităţii propriu-zis.
Pentru a determina care dintre ele deţine întâietatea, este necesar să facem o cercetare istorică, având în vedere că forma procesului penal este un element structural-organizatoric al activităţii procesual penale, iar principiul procesual este o normă general acceptată şi aplicabilă întregului proces, normă căreia trebuie să i se subordoneze restul normelor speciale.
Sub aspect cronologic forma procesului penal (în cazul nostru forma istorică contradictorială) a apărut cu mult înaintea principiilor procesuale. Pentru ca principiile să se constituie în calitatea lor de „norme diriguitoare” ale activităţii procesuale, este necesar să se statornicească principalele reguli de realizare a activităţii procesuale date. După ce aceste reguli s-au format ca reguli imuabile, statul trebuie să sancţioneze existenţa lor. Aceasta se va face prin legiferarea lor şi conferirea lor a unei structuri speciale (ipoteză, dispoziţie, sancţiune). Totuşi, simpla sancţionare a acestor reguli încă nu le conferă statut de principiu. Pentru a merita această poziţie superioară celorlalte norme, norma-principiu trebuie să fie generală şi să poată coordona întregul sistem de norme procesuale.
Reîntorcându-ne la trăsăturile de bază ale procesului contradictorial (ca formă istorică de proces) enunţate în paragraful anterior şi la conţinutul principiului contradictorialităţii pe care le-am stabilit deja în acest paragraf putem observa coincidenţa lor. Citând-o pe S.D. Şestacova menţionăm: „Esenţa formei contradictoriale a procesului penal constă în egalitatea statutului procesual al acuzatorului şi acuzatului (bănuit sau altă persoană în privinţa căreia există probe elocvente de acuzări) la toate etapele procedurii penale, egalitatea care se garantează prin egalitate procesuală şi separaţia totală a celor trei funcţii procesuale de bază”. Aceste prevederi legale, de fapt, consumă pe deplin conţinutul contradictorialităţii ca principiu general al procesului penal” .
Totuşi, opiniile doctrinarilor în privinţa coraportului celor două categorii discutate nu sunt univoce.
Unii autori (Daev V.G.) consideră că principiul contradictorialităţii nu există de facto, se înglobează în conţinutul altor principii independente ale procesului penal. Ca exemplu de astfel de principii pot servi: principiul înfăptuirii justiţiei exclusiv de instanţele judecătoreşti, prezumţia nevinovăţiei, principiului asigurării dreptului la apărare, principiul egalităţii părţilor în instanţa de judecată .
Altă opinie se referă la aceea că categoriile de formă şi principiu a procesului se coraportează ca general şi „special” de aceea legea procesual penală trebuie să prevadă nu „principiul contradictorialităţii”, ci „principiile contradictorialităţii” în dependenţă de forma procesului aleasă de legiuitor”. Această opinie argumentează prin faptul că contradictorialitatea este modul de realizare a procesului penal, care garantează la toate etapele egalitatea acuzării şi apărării. Acelaşi autor enumără următoarele principii ale contradictorialităţii:
1. Principiul realizării justiţiei (inclusiv adoptarea altor hotărâri ce influenţează soluţionarea cauzei penale) numai de către instanţa de judecată;
2. Principiul realizării urmăririi penale numai de partea acuzării;
3. Principiul asigurării învinuitului dreptul la apărare;
4. Principiul egalităţii părţilor.
În încheiere la paragraful respectiv, consacrat poziţiei principiului contradictorialităţii în cadrul sistemului de principii ale procesului penal, vom încerca să facem o clasificare tripartită a principiilor procesual-penale.
De fapt, confruntarea conţinutului funcţiilor procesual-penale cu trăsăturile organice ale formei procesului penal, permite să concluzionăm că în dependenţă de caracterul legăturii cu forma procesului penal, toate principiile procesului penal pot fi clasificate în trei grupe mari:
1. Principiile constitutive ale procesului penal. Sunt acele principii care instituie un conglomerat de norme constituind una din formele procesului penal: inchizitorială mixtă sau contradictorială. Aceste norme fie asigură posibilitatea reală de realizare a egalităţii procesuale, fie că o anihilează.
Exemplu: principiul înfăptuirii justiţiei exclusiv de către instanţa de judecată va fi unul constitutiv pentru forma contradictorială a procesului penal. Principiul opus acestuia va fi constitutiv pentru forma inchizitorială.
2. Principiile garanţii asigură realizarea celor constitutive. Astfel, prezumţia nevinovăţiei, egalitatea, publicitatea, nemijlocirea nu fac parte din categoria principiilor constitutive, în schimb reprezintă mijloacele cele mai eficiente de realizare a lor. Este clar că principii-garanţii sunt prezente în cadrul tuturor formelor de proces penal.
3. Principiile individualizatoare ale formei procesului penal.
Aceste principii disting cele trei forme ale procesului penal între ele, conferindu-le aspect istoric concret. Pot fi atribuite la aceste principii: legalitatea, transparenţa, egalitatea persoanelor în faţa legii şi a instanţei, etc.
În cele din urmă considerăm că studiul categoriilor juridice ale contradictorialităţii, precum sunt forma istorică şi principiile contradictorialităţii la nivel micro permite de a studia conceptul contradictorialităţii la nivel macro.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
