How to Stop Missing Deadlines? Please Follow our Telegram channel https://t.me/PlopAndreiCom ( @plopandreicom)
APPLY FOR THIS OPPORTUNITY! Or, know someone who would be a perfect fit? Let them know! Share / Like / Tag a friend in a post or comment! To complete application process efficiently and successfully, you must read the Application Instructions carefully before/during application process.

După cum am menţionat deja, o condiţie „sine qua non” pentru realizarea contradictorialităţii este separaţia funcţiilor procesuale.
Separaţia funcţiilor procesuale, deşi este unul dintre cele trei elemente constitutive ale principiului contradictorialităţii, apare ca primordial între ele, fiindcă investirea părţilor cu drepturi funcţionale egale şi dreptul exclusiv al instanţei de a soluţiona cauza sunt impracticabile dacă mai întâi nu se asigură separaţia funcţiilor procesuale.
Ar fi bine în acest context, să facem o definire a funcţiilor procesuale. După cum expune P.A. Lupinscaia, simpla delimitare a drepturilor şi obligaţiilor procesuale ale subiecţilor procesului penal, precum şi determinarea scopului participării lor la proces nu caracterizează pe deplin statutul procesual al acestora .
Pentru a caracteriza pe deplin statutul procesual al subiecţilor participanţi, este necesar de a determina care funcţie procesuală îndeplinesc ei.
Funcţiile procesual-penale sunt direcţia şi tipurile activităţilor procesuale ale subiecţilor procesuali, condiţionate de scopul participării şi calitatea lor în cadrul procesului penal.
Funcţiile procesuale, subiecţii care le soluţionează şi ordinea de realizare a acestora sunt prestabilite de lege. Deşi legea nu utilizează sintagma „funcţii procesuale” nemijlocit, acestea pot fi uşor deduse.
Din cele expuse de către P.A. Lupinscaia, funcţiile procesuale realizarea cărora duce la îndeplinirea scopului procesului penal sunt funcţii procesuale de bază . Funcţiile de bază sunt exercitate de către organele de stat în virtutea obligaţiilor juridico-publice ale acestora, precum şi de către subiecţii care îşi apără drepturile şi interesele legale în cadrul procesului penal. Activitatea acestor organe şi subiecţi se concretizează în trei funcţii procesuale de bază:
1. Funcţia acuzării;
2. Funcţia apărării;
3. Funcţia soluţionării cauzei.
La aceste trei funcţii principale putem exemplifica şi alte funcţii procesuale:
– funcţia de înaintare şi susţinere a acţiunii civile (apropiată de funcţia apărării) şi
– funcţia de respingere a acţiunii civile (apropiată de funcţia acuzării) etc.
Teoria procesului penal unanim consideră că separaţia fermă a funcţiilor procesuale la faza de urmărire penală a procesului penal nu este prevăzută de lege, fapt cu care şi noi suntem de acord .
Concretizăm că lipsa separaţiei celor trei funcţii procesuale de bază nu înseamnă încă deţinerea lor de către o singură persoană sau organ. Este suficient ca cel puţin două dintre acestea să fie concentrate în mâinile unei persoane, de exemplu funcţia urmăririi penale şi soluţionării cauzei.
Funcţia acuzării la faza de urmărire penală nu se manifestă exact în acelaşi mod cum se manifestă la etapa judecării cauzei. În deosebi, specificăm faptul că la faza de urmărire penală, acuzarea se divizează în funcţia urmăririi penale, care se exercită cu precădere de către organul de urmărire penală, funcţia de supraveghere şi control asupra acţiunilor organului de urmărire penală este exercitată de către procuror . Considerăm că această specificare nu este tocmai funcţională pentru prevederile legale actuale. La faza de urmărire penală atribuţiile procurorului îi permit atât să efectueze urmărirea penală cât şi să verifice activitatea organelor de urmărire penală subordonate. Ca efect procurorul exercită funcţia acuzării şi la faza de urmărire penalăîn forma pe care o prevede legea în acest scop .
Din analiza legislaţiei deducem că funcţia apărării este separată de funcţia acuzării şi soluţionării cauzei, iar în privinţa separaţiei ultimilor două funcţii nu putem fi foarte fermi.
Aşadar, Codul de procedură penală al Republicii Moldova oferă posibilitatea procurorului de a concentra în mâinile sale cele trei funcţii procesuale de bază (despre funcţia apărării pusă în seama procurorului ne vom expune aparte).
Se observă foarte clar că procurorul pe lângă funcţia sa clasică de acuzator este în stare să adopte decizii care soluţionează cauza penală, după cum urmează:
1. Decide aplicarea măsurii preventive, modificarea şi revocarea ei, cu excepţia arestării preventive, arestării la domiciliu, liberării provizorii şi ridicării provizorii a permisului de conducere a mijloacelor de transport (art.52 alin.12 al CPP);
2. Pune persoana bănuită sub învinuire (art.52 alin.23 al CPP);
3. Încetează procesul penal, dispune scoaterea persoanei de sub urmărire penală sau clasează cauza penală în cazurile prevăzute de lege (art.52 alin.22 al CPP).
Această situaţie juridică permite procurorului de rea-voinţă să abuzeze de drepturile sale şi implicit să facă greu realizabilă contradictorialitatea prevăzută de art.24 al CPP.
Concluzia care se impune la acest moment este că procesul penal al Republicii Moldova la fază de urmărire penală este unul de tip mixt, deşi putem să-l numim şi inchizitorial în unele cazuri. Separaţia celor trei funcţii este nerealizată.
Deşi statutul procesual al procurorului şi aşa îl investeşte cu atribuţii suficiente pentru comasarea acuzării şi soluţionării cauzei în persoana sa, legiuitorul şi-a permis inconsecvenţa de a-l investi şi cu unele atribuţii ale apărării.
Argumentăm aceasta prin faptul că alin.3 al art.19 din CPP prevede că: „organul de urmărire penală are obligaţia de a evidenţia atât circumstanţele care dovedesc vinovăţia inculpatului, cât şi cele care îl dezvinovăţesc, precum şi circumstanţele care atenuează sau agravează răspunderea!
De fapt, această prevedere legală îl obliga pe procuror să exercite şi atribuţii ale apărării.
Totuşi, efectuând o analiză logică a legii procesual penale observăm că procurorul este reprezentant de bază al părţii acuzării (titlul III, capitolul I al CPP), cum este şi normal de altfel. Orice activitate a sa trebuie să fie efectuată în vederea acuzării şi nu a apărării.
Legea cere imposibilul de la procuror: imparţialitatea. Considerăm că procurorul este şi trebuie să fie parţial, sau, altfel sensul activităţii sale clasice s-ar pierde. Să nu să se confunde imparţialitatea cu obiectivitatea procurorului.
Obiectivitatea procurorului constă în aceea că el trebuie să aprecieze circumstanţele reale ale cauzei, să decidă dacă există sau nu componenţa de infracţiune, dacă persoana este sau nu vinovată. Nicidecum, însă, procurorul nu trebuie să culeagă probe în apărare – aceasta este obligaţia directă a apărătorului.
Scopul acestei prevederi legale prescrise poate fi doar presupus: fie că legiuitorul a vrut să compenseze în acest mod activitatea nesatisfăcătoare a avocaţilor, fie că legiuitorul pur şi simplu nu a observat această inconsecvenţă litigioasă. Dacă este prima cauză, atunci ar fi de dorit ca statul să găsească mijloace pentru ridicarea calităţii prestaţiei avocaţilor şi nu să impună procurorului atribuţiile acestora. Cum ar putea fi ridicată calitatea prestaţiei avocaţilor? Simplu, după opinia noastră. Este suficientă inserarea unei clauze de calitate în contractul încheiat între client şi avocat, prin care ultimul va conştientiza riscul unei prestaţii necalitative. La fel, ar fi foarte bine să fie mediatizată cât mai larg această problemă, încât clienţii să fie pe deplin informaţi despre riscul alegerii unui avocat necalificat.
A nu se înţelege că suntem contra avocaţilor, dimpotrivă – considerăm că implementarea acestei soluţii nu va face decât să crească prestigiul avocaţilor cu abilităţi profesionale înalte şi să scadă numărul avocaţilor care discreditează în ultimul timp această profesie nobilă.
Revenind la discursul nostru, prin comparaţie vom menţiona că şi în Codul de Procedură Penală al Federaţiei Ruse se prevede obligaţia procurorului de a exercita şi unele atribuţii ale apărării (art.20 din CPP al Federaţiei Ruse). Comentând această prevedere legală, autorul A.D. Karpuhin susţine că ea este una pur declarativă de vreme ce însuşi codul legalizează expres activitatea procurorului şi organului de urmărire penală ca activitate de partea acuzării. Această opinie este perfect valabilă şi pentru procesul penal al Republicii Moldova .
Aşadar, am constatat că separaţia funcţiilor procesuale de bază din perspectiva statutului procesual al procurorului este nerealizată. Pe de altă parte, legiuitorul a făcut un efort considerabil pentru realizarea separaţiei funcţiilor procesuale prin introducerea instituţiei judecătorului de instrucţie. Acesta apare ca „organ judecătoresc cu atribuţii proprii în desfăşurarea procesului penal, în faza de urmărire penală (art.29 alin.3 al CPP) care asigură controlul judecătoresc în cursul urmăririi penale (art.41 CPP). Rolul judecătorului de instrucţie în separaţia funcţiilor procesuale este considerabil, deoarece asigură ca judecătorul care soluţionează cauza să nu contacteze în nici un fel cu aceasta la faza de urmărire penală. Anume astfel instanţa îşi va exercita pe deplin imparţialitatea sa în cadrul soluţionării cauzei.
În concluzie la acest paragraf putem conchide că, spre regret, separaţia funcţiilor procesuale de bază este realizată într-o măsură nesatisfăcătoare, iar, după cum am menţionat la începutul paragrafului, separaţia funcţiilor procesuale este primordială pentru realizarea celorlalte două elemente ale principiului contradictorialităţii.

Popular Posts: Best Crypto Savings Accounts For Earning Interest

Plop Andrei: I was arrested in #Canada for the anti-communist revolution!

Plop Andrei: Moldova will be the next country attacked by the Russians!

How to Stop Missing Deadlines? Follow our Facebook Page and Twitter !-Jobs, internships, scholarships, Conferences, Trainings are published every day!