În februarie 1982, la Kansas City Board of Trade (Bursa de Mărfuri din Kansas City), a fost introdus primul contract futures pe indici bursieri – Value Line Composite Average. În acelaşi an 1982, au fost lansate alte două contracte: NYSE Composite Index, la New York Futures Exchange – NYFE (filială a NYSE) şi Standard&Poor’s 500 Index, la Chicago Mercantile Exchange (CME), pentru ca în 1984 Chicago Board of Trade (CBOT) să introducă Major Market Index. În practica bursieră există două categorii de indici: – indici din prima generaţie, ca Dow Jones, Financial Times, Nikkei. Principala caracteristică se referă la faptul că în componenţa acestor indici se include valori mobiliare numai din ramuri industriale sau, chiar dacă titlurile componente prezintă o diversificare pe ramuri, alcătuirea indicelui e simplă, fără ponderea titlurilor în funcţie de capitalizarea bursieră, ceea ce face ca nivelul de reprezentativitate al indicelui să fie restrâns;
– indici din a doua generaţie (compoziţi), cum sunt NISE, Composite Index, Financial Times, 100 TOPIX.
Caracteristică pentru generaţia a doua este diversificarea largă a valorilor mobiliare ce intră în compoziţia indicelui, precum şi alcătuirea acestuia cu respectarea anumitor criterii ca:
a) selectarea eşantionului de firme incluse în structura indicelui – din acest punct de vedere se aleg valori mobiliare emise de societăţi din toate ramurile de activitate, inclusiv sectoare bancare, de asigurări şi servicii necomerciale de toate tipurile;
b) dispersia valorilor mobiliare incluse în structura indicelui – ceea ce înseamnă că difuzia acestora în rândul investitorilor să fie foarte mare, astfel încât nimeni să nu deţină controlul total asupra uneia din valorile mobiliare incluse;
c) gradul de capitalizare bursieră – adică în structura indicelui vor fi cuprinse valori mobiliare ce asigură un grad ridicat de capitalizare bursieră, atât din punct de vedere al valorilor tranzacţionate cât şi prin prisma nivelului dividendelor pe acţiune repartizate de emitent;
d) gradul de lichiditate al titlurilor incluse în structura indicelui – se aleg cele mai lichide valori mobiliare, cele pentru care interesul investitorilor e mare şi constant;
e) reprezentativitatea (ponderea) valorilor mobiliare în structura indicelui poate fi:
– pondere egală pentru toate valorile mobiliare luate în considerare;
– pondere cu capitalizare bursieră, caz în care se atribuie o importanţă mai mare acelor valori mobiliare pentru care dividendul pe acţiune e mai ridicat;
– ponderea atribuită numai prin prisma evoluţiei preţurilor valorilor mobiliare, ceea ce înseamnă că se acordă o importanţă mai mare titlurilor care au un curs în creştere pe un interval de timp suficient de mare considerat astfel încât să fie reprezentativ din punct de vedere al cererii pentru titlurile respective.
f) alegerea datei de referinţă pentru care nivelul indicelui se egalează cu 100, 1.000, 10.000 sau mai multe puncte ale indicelui. Prin urmare, nivelul iniţial al indicelui corespunde unui anumit moment, după care orice fluctuaţie a indicelui pune în evidenţă o creştere sau o scădere faţă de nivelul de bază.
Orice indice bursier se măsoară, aşadar, în număr de puncte de indice, iar în alcătuirea lui se ţine seama de eventualele modificări care intervin la nivelul societăţilor emitente ale titlurilor incluse în indice precum şi de condiţiile nou apărute pe piaţa respectivă, condiţii care ar putea impune modificarea indicelui.
Pe orice piaţă, organismele reprezentative ale bursei îşi asumă dreptul de calcul, cu condiţia ca orice modificare să fie justificată şi comunicată în piaţă anterior producerii ei.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
