Particularităţile răspunderii juridice în domeniul dreptului mediului.

1.1. Răspundere – obligaţia de a suporta consecinţele nerespectării unor reguli de conduită, obligaţie ce se incumbă autorului faptei contrare normelor sociale de conduită şi care poartă întotdeauna amprenta dezaprobării sociale a unei asemenea conduite.[Gh.Avornic, p.209]
Natura regulii încălcate determină natura formei de răspundere.
Răspunderea juridică – forma cea mai gravă a răspunderii sociale, raport juridic special ce constă în obligaţia de a suporta sancţiunea prevăzută de lege ca urmare a comiterii unui fapt juridic imputabil.
Premisele răspunderii juridice sînt faptul juridic şi norma juridică. Pentru a reclama o răspundere juridică este mai întîi necesar a se stabili existenţa unui fapt juridic şi natura lui: infracţiune, delict, abatere disciplinară etc., care pot naşte răspunderi juridice diferite:
– răspundere penală;
– răspundere administrativă;
– răspundere disciplinară ş.a.

1.2. Răspunderea juridică este un element foarte important al mecanismului juridic de ocrotire a mediului ambiant. Ea intervine pentru încălcarea ordinii ecologice stabilite în RM, pentru încălcarea regulilor şi normativelor ce reglementează securitatea ecologică a societăţii, pentru distrugerea sau nimicirea ilegală a bogăţiilor naturale.
Răspunderea ecologică – obligaţia persoanelor fizice, persoanelor juridice şi statului de a respecta normele ce reglementează corelaţia societăţii şi naturii, în vedere îmbinării ştiinţifice a intereselor ecologice şi economice.

Funcţiile răspunderii ecologice:
a) de stimulare – se materializează în motivarea persoanelor, prin pîrghii juridice şi economice, să protejeze mediul ambiant;
b) de compensare – orientată spre restabilirea deplină, în formă materială sau bănească, a prejudiciilor provocate mediului;
c) de prevenire – preventiv acţionează asupra comportamentului subiectelor prin înăsprirea treptată a măsurilor de constrîngere.
În funcţie de caracter şi metoda de reglementare, distingem răspundere ecologică economică şi răspundere ecologică juridică.
Răspunderea ecologică economică se bazează, în particular, pe interesul material al beneficiarului resurselor naturale în micşorarea gradului de poluare sau excluderea altei influienţe negative asupra mediului.
Răspunderea ecologică juridică este consecinţa acţiunilor ilegale ale persoanelor fizice şi juridice. Ea este stabilită de către organele de stat prin metode juridico-administrative şi apare în legătură cu faptul provocării daunelor mediului în ansamblu sau anumitor componente ale sale.

Temeiul apariţiei răspunderii ecologice este delictul (conteavenţia) ecologică.
Delict ecologic – comportament nelegitim şi vinovat al unei persoane, ce este îndreptat împotriva ordinii ecologice şi care a cauzat un prejudiciu naturii sau a creat un pericol real de a pricinui o pagubă.
Obiect al delictelor ecologice – mediul ambiant, ocrotit de legislaţie, omul, bunurile materiale create de societate.
Latura obiectivă a delictelor ecologice – caracterul ilegal al comportării persoanei vinovate, care atentează la ordinea de drept ecologică stabilită în societate.
Rezultatul obiectiv al acestor încălcări – intervenirea daunei sau ameninţarea reală cu această daună.
Subiecte ale delictelor ecologice – persoanele fizice, persoanele juridice [persoanele oficiale ale acestora]
Latura subiectivă – vinovăţia persoanei care a cauzat prejudiciul naturii, în ambele forme:
a) intenţia – vinovatul îşi dădea seama de caracterul social periculos al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut consecinţele ei social periculoase şi le-a dorit (intenţie directă) sau le-a admis în mod conştient (intenţie indirectă); ex.: vînătoarea nelegitimă, pescuitul nelegitim, nimicirea semănăturilor prin păşunat etc.
b) imprudenţa – vinovatul fie că a prevăzut posibilitatea provocării consecinţelor social periculoase ale acţiunii sau inacţiunii sale, dar în mod nechibzuit considera că ele ar putea să nu se producă (încrederea exagerată în sine), fie că nu a prevăzut posibilitatea unor asemenea consecinţe, deşi trebuia şi putea să le prevadă (neglijenţa); ex.: nerespectarea regulilor securităţii contra incendiilor în păduri, neglijarea regulilor de folosire a mijloacelor chimice în agricultură etc.

Răspunderea juridico-ecologică poate fi clasificată după diferite criterii.
Reieşind din obiectele naturii, distingem răspundere juridico-ecologică pentru încălcarea legislaţiei despre ocrotirea pămîntului, apelor, pădurilor etc.
Conform sancţiunilor aplicate, răspunderea juridico-ecologică se clasifică în răspundere penală, civilă, materială, administrativă, disciplinară.