În această categorie intră incendiile întâmplătoare, izbucnite indiferent de voinţa omului, cum sunt: incendiile provocate de electricitatea atomsferică (trăznetul), de razele solare, autoaprinderile datorate fie descompunerilor anumitor substanţe, fie fixării oxigenului din aer. Incendiile întâmplătoare se mai pot datora cutremurelor de pământ, furtunilor puternice, meteoriţilor care distrugând anumite instalaţii, pot determina declanşarea incendiului. a. Incendii determinate de descărcările electricităţii atmosferice (trăznetul)
Aceste incendii presupun împrejurări atmosferice speciale, a căror legătură cu izbucnirea focului trebuie însă dovedită prin descoperirea urmelor caracteristice ale acestuia, căci în timpul descărcărilor electricităţii atmosferice se pot provoca incendii premeditate.
Pentru a deosebi un incendiu accidental sau provocat de incendiile determinate de descărcările electricităţii atmosferice, se cercetează din primul moment obiectele care pot să poarte aceste urme şi care se prezintă fie ca urme mecanice de rupere sau zdrobire, fie ca urme de ardere, topire sau volatilizare.
În cazul incendiilor determinate de descărcările electricităţii atmosferice se vor descoperi, pe lângă urmele de aprindere, şi o serie de urme mecanice, de sfărâmare, rupere, dislocare sau zdrobire, pe ziduri, cărămizi, duşumele, pe obiectele conducătoare de curent electric. Cărămizile în locurile de lovire a trăznetului vor deveni sticloase, datorită temperaturii înalte.
Asupra obiectelor de metal, electricitatea atmosferică acţionează prin magnetizarea sau demagnetizarea fierului şi a oţelului sau prin acoperirea cu un strat de oxid a metalelor atinse, care la obiectele de bronz sau din alamă primesc o culoare violacee. Unele metale sunt topite iar altele volatilizate, fiind depuse pe diferite obiecte din jur, cum ar fi ţiglele de pe acoperiş, vasele de porţelan, dinţi si unghiile persoanelor electrocutate etc. Îndeosebi instalaţiile electrice, antenele de radio sau televiziune sunt adeseori sunt complet volatizate. Cablurile electrice de cupru sau aluminiu sunt volatilizate fără ca învelişul izolant să fie înlăturat. Volatilizarea metalelor nu se produce în toate cazurile de incendiu prin trăznet, decât în cazurile descărcărilor electrice extrem de puternice.
Uneori trăznetul provoacă aprinderi simultane în mai multe locuri putând trezi bănuiala unui incendiu premeditat. În aceste cazuri, locurile aprinderilor simultane trebuie examinate din punctul de vedere al inflamabilităţii lor, descărcările electrice atmosferice necăutâdu-le anume ca o mână criminală.
În mod obişnuit descărcările electricităţii atmosferice ce ating locurile înalte, vârfurile metalice, conductele electrice sau locurile care sunt aşezate alături de o întindere de apă.
Când se presupune că un incendiu a luat naştere în cursul unei descărcări a electricităţii atmosferice concomitent cu stingerea probelor la locul faptei, se vor lua informaţii asupra condiţiilor atmosferice, la locul şi în timpul incendiului, atât de la martorii oculari ai acestuia cât şi de la institutele meteorologice.
b. Incendii determinate de razele solare
Aceste incendii sunt mai puţin frecvente decât cele provocate de trăznet, dar le întâlnim totuşi în locuri deschise, cum sunt pădurile cu multe uscături, miriştile etc. Un ciob de sticlă cu proprietăţi optice de a concentra razele solare ce-l străbat, un obiect sferic şi lucios de aluminiu, iar în încăperi ţiglele de sticlă pentru a asigura luminarea podurilor, glasvândurile sau sticlele defecte cu umflături au rol de lentilă. O pereche de ochelari, un vas de sticlă plin cu apă, o oglindă de bărbierit etc. pot determina în unele condiţii favorabile aprinderea obiectelor inflamabile din apropierea lor. Aprinderile datorate razelor solare sunt foarte rare deoarece soarele trecând la meridianul unui punct, razele sale vor fi concentrate numai în timp foarte scurt pentru a putea determina o aprindere, presupunând că toate celelalte condiţii sunt favorabile.
c. Electricitatea statică
Electricitatea statică, acumulată în principal prin frecarea a două corpuri izolate electric, prin scurgerea unor lichide rele conducătoare de electricitate pe conducte sau diverse recipiente, poate determina apariţia unei scântei de descărcare electrică destul de slabă, însă suficientă pentru declanşarea aprinderii, într-un mediu de gaze uşor inflamabile.
d. Autoaprinderile
Autoaprinderea este, de asemenea, un fenomen de natură fizico-chimică sau biologică.
Autoaprinderile determinate de descompunerile chimice:
Autoaprinderile pot lua naştere în urma unor procese chimice de descompunere sau în urma fixării oxigenului din aer.
În această categorie de incendii intră cele provocate de substanţe în descompunere spontană. Datorită reacţiilor chimice interioare, substanţele în descompunere dacă sunt înmagazinate în condiţii lipsite de aerisire, pot determina aprinderea în urma exploziei sau a unei aprinderi bruşce. S-au întâlnit cazuri când unele materiale ca: focuri de artificii, focuri bengale etc, păstrate într-o unitate comercială fără a fi vândute, au determinat aprinderea magazinului.
Substanţele care se pot aprinde spontan, în urma unei oxidării lente, sunt foarte numeroase şi pot fi grupate în mai multe categorii: cărbuni, uleiurile animale şi vegetale, furajele etc.
Cărbunii.
Întocmai ca şi alte corpuri cărbunii absorb oxigenul din aer şi-l depozitează în pori cu cât suprafaţa cărbunelui în contact cu aerul este mai mare cu atât acest proces de absorbire a oxigenului se face mai intens. Astfel cărbunii în depozitele uscate prin pierderea apei se fisurează, mărind suprafaţa de contact cu aerul, iar când sunt în stare de pulbere acest contact este maxim. Dacă depozitarea de cărbune este prost făcută fără aerisirile regulamentare, iar cantitatea de cărbune este destul de mare pentru ca procesul de compresiune continuă a gazelor să ridice temperatura depozitării, autoaprinderea este posibilă. Aprinderea se produce prin oxidarea cărbunelui de către oxigenul pe care l-a absorbit. Aceste aprinderi pot avea loc în calele vaselor, în depozitele din gări sau ale fabricilor de gaz din cărbune. Pentru a evita incendiul, depozitările se fac cu numeroase aerisiri şi se controlează cu tije cu termometru. Depozitările de negru de fum sunt şi mai inflamabile, ele fiind un regim special, trebuind lopătate tot la opt zile.
Uleiurile vegetale şi animale.
Uleiurile prin absorbirea oxigenului din aer se transformă în răşini (uleiuri sicative), absorbind până la 5-15% oxigen faţă de greutatea lor, în 48 ore. Uleiurile nesicative absorb în mod lent o cantitate mult mai mică, dar şi acestea pot da naştere la autoaprinderi dacă sunt puse pe suprafeţe poroase, cum sunt hârtia, materialele textile etc.
Aparatul lui Maskey dă posibilitatea unei verificări experimentale dacă o substanţă se poate oxida prin absorbirea oxigenului din aer şi dacă poate da naştere la autoaprindere.
Uleiurile vegetale se pot aprinde şi sub formă de seminţe, ca cele de bumbac, de in, turte de floarea-soarelui sau bumbacul comprimat în baloturi, firele de lână ca deşeuri în războaiele de ţesut, datorită uleiurilor cu care se acoperă pentru a pute fi mai uşor prelucrate etc.
Unele substanţe se aprind datorită stării de pulverulente formând în locurile de producţie aerosoli inflamabili ca: făina, tutunul, firele sintetice, zincul, azotul de potasiu etc.
Autoaprinderile de natură biologică:
Substanţele vegetale dacă nu sunt înmagazinate uscate şi acest lucru nu se poate respecta întotdeauna, vor intra într-un proces de fermentaţie datorită dezvoltării vertiginoase a bacteriilor, profitând de umiditate, de lipsa unor curenţi de aer şi de o temperatură constantă.
Bacteriile descompun materia vegetală umedă degajând căldură, dar incendiul este provocat de fermentaţiile bacteriene, care sunt foarte oxidante şi care trecând prin diferite procese chimice ajung până la autoaprindere. Masa vegetală a depozitării lipsită de aerisire se transformă în cărbune piroferic.
Depozitările de fân şi de lucernă sunt cele mai sensibile la aceste autoaprinderi, dar ele pot avea loc şi în cazul de tutun, frunze moarte, paie şi chiar hârtie, în cazul hârtiilor vechi, autoapriderea este ajutată de substanţele cu care sunt acoperite(oxidanţi).
Agricultorii presară sare la centrul depozitărilor pentru a preîntâmpina fermentarea sau creează culoarea de paie uscate.
Aceste incendii pot fi uşor prevenite prin măsurarea cu regularitate a temperaturii centrale a depozitărilor; cu puţin timp înainte de autoaprindere depozitul de materii vegetale degajă vapori de apă şi un miros intens de ars.
Aprinderile spontane în contact cu aerul sau apa:
Din categoria acestor substanţe fac parte: fosforul alb şi pilitura de aluminiu, magneziu şi zinc precum şi varul nestins. Fosforul alb se aprinde uscat sau umed, când vine în contact cu aerul; piliturile metalice menţionate mai sus, în anumite condiţii de umiditate atmosferică, iar varul nestins când vine în contact cu apa fără a fi într-o cantitate destul de mare pentru a-l dilua. Temperatura varului nestins aprinde butoiul în care este păstrat, iar scânteile şi aşchiile aprinse ale acestuia aprind obiectele inflamabile aflate în jur.
Studierea autoaprinderii prin fixarea oxigenului din aer este legată de numele lui Dennstaedt din Hamburg care pe lângă constatările valoroase publicate a construit un cuptor special cu ţeavă care poate fi menţinut la o anumită temperatură (100-105ºC). Ţeava centrală este împărţită în două camere, una pentru încălzire, iar cealaltă pentru substanţa examinată. Camerele comunică între ele printr-o ferestruică. Aparatul este prevăzut cu trei termometre unul pentru indicarea temperaturii generale, unul pentru indicarea temperaturii camerei de încălzire şi unul pentru indicarea temperaturii substanţei de cercetat.
Întregul aparat va fi încălzit la 100ºC sau la 150ºC şi în acest timp în camera substanţei de cercetat se introduce carbonic. În momentul când termometrele indică temperatura specifică a unor anumite depozitări în fermentare se înlocuieşte gazul carbonic cu curent de aer proaspăt conţinând oxigen. Dacă din acest moment termometrul înfipt în materialul de cercetat indică o rapidă creştere a temperaturii pe când celelalte termometre rămân staţionare , acesta se găseşte în stare de autoaprindere, datorită fixării rapide a oxigenului. Aşa se explică de ce unele materiale greşit depozitate se aprind în momentul când umblându-se la ele straturile interioare – aproape carbonizate – primesc un curent de aer proaspăt.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
