Mecanismul de adoptare a deciziilor de stat.

Puterea centrală sau organele centrale ale puterii reprezintă vârful piramidei în stat. Preşedintele (şeful statului) este cea mai importantă persoană în cadrul politicii externe. În cadrul republicilor parlamentare, preşedintele nu are o importanţă atât de majoră şi este un personaj pasiv. Parlamentul – organ legislativ, este ales de populaţie. El poate fi bicameral sau unicameral. Parlamentul emite legi, aprobă bugetul, alege preşedintele în cazul republicii parlamentare. Conducerea – organ al puterii de stat. El este condus în republicile parlamentare de prim-ministru, iar în cele prezidenţiale de preşedinte. Aparatul de stat este un element permanent componenţa căruia nu depinde de schimbările politice. O parte din aparatul de stat o constituie armata, poliţia. În aceste cazuri aparatul de stat nu are influenţă în luarea deciziilor de stat. Organele locale în SUA, Anglia sunt formal independente, în alte state ca Italia, Franţa sunt direct supuse puterii centrale. Însă nici într-un caz sau altul organele centrale nu pot influenţa direct la luarea deciziilor în stat. Adoptarea deciziilor în stat se fac în dependenţă de regimul din fiecare stat în parte. Totul depinde în mâinile cui se află puterea în stat. În cazul republicilor parlamentare (Italia, Spania) prim-ministrul este cea mai importantă persoană în stat. Acesta alături de cabinetul său de miniştri (guvern) vor lua deciziile necesare. În cazul când este vorba despre aprobarea legilor acestea trebuie neapărat susţinute de Parlament. Proiectele de lege pot fi înaintate atât de guvern cât şi de preşedinte iar Parlamentul fie le aprobă, fie le resping. În cazul republicilor prezidenţiale (Federaţia Rusă, Franţa) preşedintele nu mai este o persoană simbolică în stat ci are largi posibilităţi pentru a impune mersul lucrurilor în statul pe care-l conduce.