Specificul conflictelor actuale. Sfârşitul secolului XX a fost dominat de conflicte. Războiul Rece a luat sfârşit datorită lipsei de comunicare în ţările comuniste. Limbajul de lemn, controlul totalitar şi propaganda stalinistă au fost învinse de ţările democratice care promovau muzica rock, libertatea şi drepturile omului. Gorbaciov a sesizat noile tendinţe în societatea contemporană şi a observat noi tendinţe în dezvoltarea formelor de guvernământ. Propaganda stalinistă şi controlul paternist asupra mass-mediei trebuia înlăturat şi înlocuit. Libertatea de exprimare şi mass-media, prin difuzarea ştirilor necenzurate, muzica, cinematografia duc la globalizarea mondială. Potrivit lui Hlihor(1), prăbuşirea comunismului a generat un număr impresionant de conflicte în spaţiul fost comunist. Războiul de anvergură a devenit mai puţin probabil după încheierea Războiului Rece, însă persistă conflictele regionale şi interne şi vor exista mereu presiuni dinafara statelor şi instituţiilor internaţionale pentru a interveni. Din 1990 mai mult de jumătatea din toate conflictele armate s-au produs în ţările în curs de dezvoltare. Mijloacele pe care ţările din zonă le au pentru a menţine sub control aceste conflicte sunt modeste, soluţia fiind în majoritatea cazurilor externă. Războiul din Irak din august 1990 – martie 1991 a fost probabil ultimul conflict armat clasic din secolul XX, având drept combatanţi pe de o parte pe americani şi pe aliaţii acestora, iar pe de altă parte pe Saddam Hussein. Războiul din Irak este important pentru că marchează un nou început în arta războiului şi anume războiul mediatic, fiind primul război transmis în direct de către CNN. Ştirile au fost prezentate în aşa fel încât să consolideze imaginea SUA drept lider mondial. SUA a învins Irakul, iar după război şi-a menţinut imaginea de lider mondial politic, economic şi militar. Pentru cucerirea publicului SUA a folosit toate mijloacele de comunicare în masă existente: televiziune, radio şi internet. Pe deasupra, imaginea prezentată poporului american a fost aceea a unei armate învingătoare, în timp ce pierderile de vieţi (numeric) nu au fost prezentate pentru a nu descuraja şi pentru a nu conduce la pierderea popularităţii conducătorilor de la Casa Albă. Ca lider mondial, SUA s-a implicat în mod direct şi în crizele din Balcani, mai mult pentru a-şi susţine poziţia de lider, dar şi pentru o expansiune economică. Pe de altă parte, din punct de vedere politic Saddam Hussein a creat falsa imagine că toată lumea occidentală doreşte să-i submineze regimul2. Astfel, a folosit propaganda pentru a declanşa spiritul naţionalist al musulmanilor, dar s-a folosit şi de încrederea mare a acestora pentru a ataca Kuweitul. În ceea ce priveşte comunicarea, aceasta s-a desfăşurat atât pe baza mijloacelor clasice – diplomaţie, dar şi prin mijloace moderne mediatice şi anume propagandă, manipulare, etc. Mass-media nord americană a fost asaltată de materiale documentare şi de presă care ilustrau debutul victorios al armatelor aliate împotriva răului islamist. S-au utilizat de asemenea stereotipurile de fiecare parte a baricadelor, astfel încât stereotipurile despre musulmani au fost reînviate, creând atât milă pentru poporul asuprit cât şi ură pentru conducători, în timp ce occidentalii erau ilustraţi în culori vii ca şi cuceritorii veniţi să le ia ţara şi să îi exploateze. De multe ori s-a folosit termenul de cruciadă împotriva musulmanilor. În mod normal, în timpul conflictelor, comunicarea de orice tip se întrerupe, şi vor urma o serie de comunicate care urmăresc discreditarea adversarului, crearea unei imagini nefaste a acestuia şi motivarea acţiunii de a interveni armat ca fiind singura soluţie salvatoare pentru întregul glob. Irakul şi-a construit imaginea pe modelul propagandei totalitare, pe baza propagandei şi manipulării şi nu în ultimul rând în jurul carismaticului Hussein; recurgându/se la simboluri naţionale şi formulări de genul „restaurarea măreţiei trecute”. În plan intern propaganda funcţiona, însă pe plan extern aceasta era blamată şi chiar caricaturizată. Nu acelaşi lucru putem spune despre propaganda aliaţilor, şi anume aceasta a fost îmbrăţişată de marea majoritate a Europei, cu mici excepţii. Folosirea disproporţionată a forţei şi ameninţarea pentru aprovizionarea cu energie, apreciază centrul de analiză a conflictelor International Crisis Group.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
