How to Stop Missing Deadlines? Please Follow our Telegram channel https://t.me/PlopAndreiCom ( @plopandreicom)
APPLY FOR THIS OPPORTUNITY! Or, know someone who would be a perfect fit? Let them know! Share / Like / Tag a friend in a post or comment! To complete application process efficiently and successfully, you must read the Application Instructions carefully before/during application process.

Reuşita activităţii antreprenoriale depinde nu numai de organizarea optimă a procesului transformării factorilor de producţie în bunuri ci şi de efectuarea eficientă a procesului de consum. Realizarea acestor două procese ca un tot întreg depinde de incertitudine (“Multe incertitudini ale vieţii economice sunt ca şi şansa de a muri la o anumită vârstă: probabilitatea lor poate fi calculată şi de aceea, ele trebuie îndepărtate bazându-se pe seama altora. Astfel de riscuri trebuie să fie incluse între elementele costului de producţie; ele să nu fie o cauză a profiturilor sau pierderilor, ci să fie deduse pe seama lor. Există totuşi alte incertitudini, care nu pot fi reduse niciodată la măsuri obiective, pentru că implică situaţii neprevăzute. Singurul risc care ar conduce la profit…este unica incertitudine care rezultă din exercitarea responsabilităţii finale, care prin natura sa nu poate fi asigurată, nici capitalizată, nici salarializată.” M. Blaug).
Dacă nu ar exista întreprinderea, atunci agenţii economici ar cunoaşte apriori toate şansele de obţinere a profitului. În acest caz oferta va spori atât de mult în raport cu cererea încât cheltuielile şi veniturile producătorilor s-ar echilibra, iar profitul ar fi egal cu zero. Lipsa profitului, la rândul său, nu ar favoriza dezvoltarea antreprenoriatului. Profitul există în pofida declanşării concurenţei, echilibrului pe termen lung şi epuizării produsului.
“Profitul nu este o plată care trebuie făcută pentru a obţine o resursă, el este un rest, este ceea ce rămâne din venit după ce s-au acoperit costurile totale, este rezultatul previziunii viitorului cu mai mare acurateţe decât au făcut-o ceilalţi concurenţi. El este un venit aleator şi nu un venit forfetat, ceea ce determină pe fiecare agent economic să anticipeze cât mai bine circumstanţele activităţii sale” C. Popescu, D. Ciucur.
Considerat de mulţi specialişti drept motor al societăţii noastre, profitul constitue motivaţia obiectivă a întreprinzătorilor şi proprietarilor firmelor. “Motivaţia producătorului este perspectiva profitului, pe care caută într-o perioadă nespecificată de timp să-l maximizeze”.
În această perspectivă putem spune că toate firmele – indiferent de mărimea sau forma lor – îşi organizează şi desfăşoară activitatea sub semnul profitului, urmărind profitul care de departe se prezintă ca fiind criteriul cel mai important de apreciere a activităţii globale a acestora şi, desigur, singura sursă de dezvoltare a lor. Prin aceasta, profitul contribuie şi la satisfacerea în perspectivă a unor nevoi potenţiale de consum de bunuri şi servicii, constituind acel element ce impulsionează pe întreprinzător în organizarea producţiei de noi bunuri şi servicii.
Desigur, noi nu ne propunem a justifica existenţa profitului, plecăm de la realitatea concretă şi anume de la existenţa profitului în societate, de la faptul că acesta serveşte, la rîndul lui, la satisfacerea unor necesităţi economice. Cu alte cuvinte, nu punem în discuţie caracterul moral sau imoral al profitului, ci punem în discuţie efectele benefice ale profitului, sau mai bine zis, ale obţinerii acestuia, efecte ce se sintetizează în funcţiile pe care acesta le îndeplineşte în societate. Principalele funcţii ale profitului sunt următoarele:
1. Funcţia de motivare a firmelor, luate în ansamblu, ca entităţi economice şi ale întreprinzătorilor, şi proprietarilor firmelor respective. Profitul stimulează iniţiativa economică atît a proprietarilor, cît şi a întreprinzătorilor, el determină acceptarea riscului de către întreprinzători, şi prin aceasta, contribuie la stimularea producţiei de bunuri.
2. Funcţia de creştere, ce pune în evidenţă faptul că profitul stă la baza creşterii producţiei, a dezvoltării firmelor, a apariţiei de noi întreprinderi etc. El reprezintă sursa principală a acumulărilor pe baza cărora se constituie investiţiile, sursa de bază a creşterii economice.
3. Funcţia de control asupra activităţii firmelor. El este un adevărat barometru pentru fiecare firmă, indicînd nu numai eficienţa în general ci, pentru fiecare etapă din viaţa întreprinderii, nivelul eficienţei, permiţînd astfel efectuarea de comparaţii şi analize profunde asupra rentabilităţii firmei. Se poate aprecia că profitul este indicatorul principal de care conducerea firmelor ţine seama în elaborarea politicilor şi strategiilor lor economice. El generează şi imprimă tuturor participanţilor la viaţa economică un spirit de economisire care se transmite de la nivelul conducerii fiecărei firme pînă la ultimul salariat al acesteia. Mai mult, acest spirit de economie depăşeşte porţile firmei, fiind parte a comportamentului oamenilor în societate.
Desigur, toţi întreprinzătorii sunt interesaţi în a obţine profit şi, dacă se poate, cît mai mult profit. Cu cît profitul obţinut este mai mare, cu atît rentabilitatea, eficienţa firmei este mai mare. În cadrul fiecărei firme se determină volumul profitului obţinut într-o anumită perioadă, care este cunoscut şi sub denumirea de masa profitului. Ca o definiţie putem spune că masa profitului este suma totală dobîndită sub formă de profit de o firmă, într-o anumită perioadă de timp. Pentru firmă cunoaşterea masei de profit nu este suficientă, ea urmăreşte să aprecieze şi gradul de profitabilitate înregistrat, respectiv gradul de rentabilitate a afacerilor făcute. Iată de ce, firma raportează masa profitului la costurile făcute pentru obţinerea acestuia în perioada respectivă, obţinînd procentual gradul de profitabilitate, sau rata profitabilităţii. Aceasta se poate determina atît la nivelul firmei, cît şi pe produse sau grupuri de produse realizate de firmă, sau pe diverse activităţi desfăşurate de ea. Rata profitului, respectiv dimensiunea ei, dă informaţii extrem de utile întreprinzătorilor despre mersul afacerilor firmelor respective într-o perioadă sau alta. Desigur, toţi întreprinzătorii au, pe baza cunoaşterii ratei profitului, posibilitatea de a face analize asupra activităţilor desfăşurate de firme, precum şi de a stabili strategii care să urmărească maximizarea profitului, deci creşterea ratei profitului.
Efectele intrării sau ieşirii firmelor din ramură

Dacă într-o ramură oarecare se va înregistra, la un moment dat, o creştere a numărului de firme care produc un anumit bun (deci va avea loc o sporire a cantităţii din bunul respectiv) atunci vom sesiza o modificare a costurilor şi veniturilor tuturor firmelor care produc acel bun. Acest fapt se datorează următoarelor:
a) Intrarea unui număr însemnat de firme în ramură are ca efect imediat creşterea ofertei la bunul produs în cadrul ramurii, şi în mod firesc, scăderea preţului de vînzare. Venitul mediu, ca şi venitul margina ale fiecărei firme va scădea, deoarece vînzările se vor face la noile preţuri;
b) Intrarea în ramură a noilor firme va duce la creşterea cererii de factori de producţie, utilizaţi pentru producerea bunului respectiv. În aceste condiţii, preţul factorilor va creşte şi deci, în mod corespunzător, va creşte şi costul total al fiecărei firme.
Scăderea venitului şi creşterea costului vor avea ca efect reducerea profitului fiecărei firme, aşa că intrarea noilor firme atrase de mărimea profitului economic va reduce nivelul acestui profit. În aceste condiţii, motivaţia pentru noile firme de a produce bunul respectiv va dispărea, dar numai atunci cînd profitul economic al fiecărei firme în parte va scădea, în perioada lungă, la zero.
În concluzie: numărul firmelor poate să crească într-o ramură oarecare pînă ce profitul economic va scădea la zero.
Scopul fiecărui agent economic este de a obţine profit. Însă din cauza existenţei incertitudinii succesul, rezultatul activităţii este supus riscului. Pentru a micşora riscul în afaceri, antreprenorii pleacă de la următoarele consideraţii:

1. Cunoaşterea şi aplicarea teoriei. Ultima dă posibilitatea de a calcula cu rigurozitate intrările şi ieşirile fiecărui proces economic, fiecărei acţiuni de afaceri
Utilizând teoria economică, trebuie să se ia în vedere că:
a. Teoria economică “nu oferă un ansamblu de concluzii imuabile, aplicabile imediat în politică. Ea este o metodă, nu o doctrină, un instrument al minţii, o tehnică de gândire care îl ajută pe posesorul ei să tragă concluzii corecte”.
b. Teoria economică “este cea care conferă ştiinţelor economice aproape toată puterea lor de anticipaţie sau de clarificare. Fără teorie, ar trebui să ne căutăm, pe dibuite, ca orbul, calea printre probleme economice, opinii conflictuale şi propuneri politice opuse”.
c. “Teoria economică … este ştiinţa despre modul în care oamenii şi societatea învaţă să aleagă, cu trecerea timpului, cu ajutorul banilor sau fără participarea lor, acele resurse de producţie rare pentru producerea diferitelor mărfuri şi repartizarea lor în scopul consumării în prezent şi în viitor – între diferiţi oameni şi diferite grupări ale societăţii”.

2. Aplicarea gândirii economice contemporane. Aceasta evidenţiază faptul că suportul comportamentului agenţilor economici este interesul, raţionalitatea economică, cunoaşterea şi respectarea regulilor de joc elaborate de către stat. Că incertitudinea “nu este altceva decât lipsa informaţiei”, iar “informaţia din punct de vedere al alegerii (al deciziei) nu este altceva decât micşorarea incertitudinii”.

How to Stop Missing Deadlines? Please Follow our Telegram channel https://t.me/PlopAndreiCom ( @plopandreicom)

3. Evidenţierea criteriilor de activitate a tuturor tipurilor de agenţi economici. După cum s-a menţionat deja, lipsa informaţiei în activitate condiţionează riscul. Însă riscul are loc şi în unele acţiuni ale oamenilor, care sunt foarte bine informaţi de consecinţele nefavorabile. De exemplu, călătoria cu automobilul la distanţe mari este mult mai riscantă decât călătoria cu avionul, utilizarea în gospodărie a unui obiect ascuţit este mai primejdioasă decât a celui neascuţit, mulţi pasageri în automobil nu folosesc centurile de siguranţă.
Aceste exemple evidenţiază că sunt diverse tipuri de oameni: cei care resping riscul, neutri şi cei care adoră riscul. Vom determina trăsăturile fiecărei categorii de persoane utilizând următorul exemplu:
Să presupunem că are loc jocul cu aruncarea monedei. Dacă va cădea cifra monedei, câştigul va fi de un leu, iar dacă stema, atunci pierderea va fi de un leu. Care din cele trei categorii de persoane va juca?
Persoana neutră faţă de risc nu va juca, fiindcă şansele de câştig sunt 50% la 50%, iar venitul mediu va fi egal cu zero. Nu va prefera jocul nici persoana care nu adoră riscul. Aceasta poate să se includă în joc doar în cazuri când va avea o şansă care-i va garanta compensaţia riscului. Dacă la aruncarea monedei cade cifra, câştigul este de patru lei, iar dacă stema, atunci se pierde un leu. În această situaţie câştigul real poate fi 1/2*4 + 1/2*(-1) = 1,50 lei. Acest câştig mediu poate cumva să compenseze riscul jucătorului.
Va juca probabil doar amatorul de risc, care primeşte o anumită plăcere deja de la participarea la joc.
Investigaţia sociologică efectuată în anul 1998 (în R.M.), la care au participat 300 de respondenţi antreprenori – acţionari şi 200 de antreprenori particulari atestă faptul că orientările valorice ale antreprenorilor diferă de la individ la individ, în dependenţă de nevoile şi de felul fiecăruia de a fi, de a gîndi, de a concepe rolul şi valoarea vieţii.
Scopul principal al antreprenorilor este, bineînţeles, de a obţine profit pentru a-şi asigura existenţa sa şi a familiei, a-şi satisface diversele necesităţi vitale etc. De aici şi scopul final al activităţii antreprenoriale – de a maximiza profitul. În fond, acest profit nu se acumulează în tezaur, ce contribuie la dezvoltarea economiei, fapt ce este susţinut de 67 la sută din respondenţi. Fiecare al patrulea optează pentru sporirea investiţiilor şi doar a treia parte din antreprenori sunt preocupaţi de crearea noilor locuri de muncă. De aici apare şi contradicţia între acumularea de capital şi crearea noilor locuri de muncă, ultima constituind sarcina nu dintre cele mai puţin importante ale antreprenorilor.
Orientarea valorică a activităţii antreprenorilor depinde de realitatea obiectivă a mediului economic, de greutăţile cu care se confruntă antreprenorii. Succesul este garantat acolo unde se utilizează tehnică şi tehnologii noi, idei noi, gradul de eficienţă al cărora nu totdeauna este cert cunoscut. Utilizarea inovaţiilor în toate timpurile a constituit o responsabilitate majoră, ba chiar un risc.
Alarmant esre faptul că valorile morale şi psihologice a businessmanilor sau plasat pe ultimul plan. Doar patru la sută din ei au la baza afacerii valorile morale, cele psihologice lipsind totalmente. Circa o jumătate din cei intervievaţi au menţionat că la baza afacerii sunt valorile materiale, iar ceva mai mult de jumătate – valorile profesionale. Ultima cifră confirmă că pentru mulţi antreprenori posibilitatea de a cîştiga mult constituie un motiv important pentru a porni o afacere, îmbogăţirea rapidă nefiind singurul scop.
Întrucît în orice afacere persistă momentul de risc, un loc aparte în studierea valorilor rîvnite de antreprenori îi revine atitudinii lor faţă de imanentul risc. Acţiunile antreprenorilor în condiţiile relaţiilor de piaţă existente, a concurenţei nu pot fi prevăzute şi calculate cu o oarecare precizie, cu certitudine. Multe decizii pot fi luate în condiţii de incertitudine, efectul fiind imprevizibil. Anume în astfel de condiţii se manifestă riscul, care cere de la antreprenor mult curaj, profesionalism înalt.
Experienţa ţărilor dezvoltate confirmă că ignorarea sau subestimarea riscului economic în elaborarea strategiei şi tacticii în politica economică stopează dezvoltarea societăţii, a progresului ştiinţific. Riscul presupune, paralel cu posibilele pierderi, şi posibilitatea unor venituri adăugătoare. Cercetările efectuate denotă că atitudinea antreprenorilor faţă de situaţia de risc este, în mare măsură, negativă. Doar a cincea parte din respondenţi acceptă riscul permanent, 66 la sută din ei riscă doar în cazurile în care sunt siguri de rezultatul acţiunii, iar 13 la sută evită riscul totalmente.
Aşadar, pe prim plan s-au plasat orientările materiale ale antreprenorilor, cele morale şi profesionale, cum ar fi perspectiva de a participa la progresul societăţii, de a realiza ceva deosebit, a crea noi locuri de muncă rămînînd în umbră. Deci, conform rezultatelor cercetărilor efectuate putem conchide că orientările valorice ale antreprenorilor sunt variate. Totodată întrega activitate a antreprenorilor este concentrată în jurul egocentrismului, orientat spre satisfacerea scopurilor personale – maximalizarea profitului.

4. Cunoaşterea naturii fenomenelor incertitudinii şi a riscului.
Riscul reprezintă:
a. Sacrificiul unui avantaj imediat în schimbul unor avantaje viitoare.
b. Pierderea unui avantaj cert şi imediat într-o investiţie.
c. Incertitudinea asupra valorii unui bun financiar ce se va înregistra la o dată viitoare.

Se pot diferenţia două tipuri de incertitudini:
a. Probabilitatea cărora poate fi calculată, şi astfel de riscuri pot fi îndepărtate şi cheltuielile lor pot fi introduse în costul de producţie.
b. Incertitudini, care nu pot fi reduse niciodată la măsuri obiective, fiindcă implică situaţii neprevăzute.

Anume ultimul tip de incertitudine îl mobilizează pe antreprenor să acţioneze.
Analiza incertitudinii şi a riscurilor poate evidenţia următoarele fenomene:
 Unirea riscurilor. Acest fenomen va fi caracterizat folosind piaţa de asigurare a vieţii oamenilor. Asigurarea vieţii nu poate amâna decesul persoanei. Asigurarea poate, în caz de accident doar micşora şansa de a lăsa familia fără mijloace. Asigurând viaţa oamenilor, compania de asigurări, are venituri esenţiale.
 Repartiţia riscurilor. De exemplu, corabia care transportă ţiţeiul costă foarte mult şi de aceea este asigurată în mai multe companii.
 Riscul moral. De exemplu, proprietarul tinde să asigure automobilul contra furtului. Dar oamenii sunt diferiţi, unul este mai precaut şi încuie automobilul când pleacă, altul nu. În acest caz compania de asigurare nu poate mări taxa de asigurare, ea poate doar să determine şi să deservească numai clienţii care iau toate măsurile de protecţie după asigurarea automobilului.

5. Pentru a micşora riscul, antreprenorul trebuie să ia în consideraţie şi faptul că luarea deciziilor este un proces de folosire a informaţiei şi poate fi reprezentat astfel:

INFORMAŢIE DECIZIE ACŢIUNE

Agentul economic mai puţin informat alege întâmplător. Antreprenorul bine informat foloseşte diverse criterii de comportare, în funcţie de situaţia reală de pe piaţă.
a. Dacă pe piaţă domneşte presiunea (oferta este mai mare ca cererea), atunci cumpărătorul:
 va acorda prioritate vânzătorului a cărui ofertă la momentul dat este mai avantajoasă din punct de vedere al calităţii, preţului şi deservirii;
 va acorda prioritate vânzătorului cu care s-a obişnuit.
b. Dacă pe piaţă domneşte absorbţia (cererea este mai mare ca oferta), atunci:
 vânzătorului îi va fi indiferent cine ajunge la marfa sa ca să o procure;
 pentru a repartiza bunurile deficitare, organele de resort vor lua diverse măsuri;
 cumpărătorul poate încerca să-l corupă pe vânzător;
 vânzătorul va acorda prioritate cumpărătorului care formulează cele mai puţine pretenţii.
c. Dacă pe piaţă domneşte incertitudinea în cazul presiunii, povara nesiguranţei va fi suportată de vânzător. În economia caracterizată prin presiune se poate frâna mai eficient creşterea salariilor.
d. Dacă pe piaţă domneşte incertitudinea în cazul absorbţiei atunci povara nesiguranţei va fi suportată de cumpărător. În economia caracterizată prin absorbţie se poate frâna mai eficient creşterea preţurilor.
e. Conform teoriei neoclasice a riscului (Marschall A.), firma care activează în condiţii de incertitudine şi profitul căreia este o variabilă întâmplătoare se va călăuzi de cuantumul profitului scontat (aşteptat) şi mărimea fluctuaţiilor posibile ale profitului. De exemplu, dacă există doar două variante de activitate care au ca rezultat acelaşi profit aşteptat, atunci antreprenorul va alege varianta în care fluctuaţia profitului scontat va fi mai mică.
f. La luarea deciziilor, antreprenorul, va porni de la legea preţului crescând al riscului: pentru un profit scontat mai mare întreprinzătorul va accepta un risc mai mare.
g. Foarte des pot fi folosite tranzacţiile de transferare a riscului asupra altui agent economic. De exemplu, fermierul poate să vândă recolta neculeasă, direct pe câmp. În schimbul unei sume mai scăzute decât venitul scontat. Fermierul va face acest lucru, pentru a se elibera de riscul pe care îl poate suporta ulterior la o eventuală scădere a preţurilor la cereale.
În organizarea activităţii sale antreprenorul trebuie să utilizeze raţional şi pieţele de capital de asigurare şi de acţiuni.
Pentru a obţine un profit maxim, firma, antreprenorul poate folosi pe larg inovaţiile şi invenţiile, arbitrajul. Invenţia reprezintă “descoperirea noilor cunoştinţe tehnice şi aplicarea” lor în economie. Inovaţia caracterizează “introducerea noilor metode tehnice, noilor produse, noilor surse de ofertă şi noilor forme de organizare a industriei”. Arbitrajul reprezintă activitatea care include procurarea bunurilor la un preţ unic mic pe o anumită piaţă regională şi realizarea lor pe o altă piaţă cu un preţ mai mare. Prin urmare, arbitrajul se deosebeşte de speculaţie. Aceasta din urmă înseamnă procurarea mărfii la un preţ unic mic şi realizarea mărfii pe aceiaşi piaţă la un preţ mai mare peste o anumită perioadă de timp.

Popular Posts: Best Crypto Savings Accounts For Earning Interest

Plop Andrei: I was arrested in #Canada for the anti-communist revolution!

Plop Andrei: Moldova will be the next country attacked by the Russians!

How to Stop Missing Deadlines? Follow our Facebook Page and Twitter !-Jobs, internships, scholarships, Conferences, Trainings are published every day!