Aparitia publicitatii este plasata de multi autori in antichitate, cand prin intermediul diverselor mijloace (scrise sau orale) se incerca informarea consumatorilor cu privire la anumite produse. Inscriptiile descoperite  pe diverse materiale  (tablita de ceramica, papirus) sau strigatele prin care era anuntata vanzarea unui anumit produs pot fi considerate precursoarele anunturilor publicitare  din prezent. Totusi, trebuie avute in vedere o serie de aspecte, legate mai ales de modul de realizare si de motivare a acestor activitati, aspecte care daca sunt luate in calcul ne permit sa afirmam ca astfel de actiuni pot reprezenta eleemente incipiente de publicitate si mai putin elemente coerente si planificate care sa reprezinte cu adevarat ceea ce intelegem astazi prin aceasta activitate.

Avand in vedere aceste elemente se poate considera totusi inceputul acestei activitati promotionale in perioada mentionata, dar despre dezvoltarea ei nu putem vorbi decat dupa aparitia tiparului si chiar ceva mai tarziu, dupa ce dinamismul economico-social a determinat accentuarea separarii si independentei productiei si consumului, astfel ca a devenit din ce in ce mai necesar sa se coreleze cele 2 activitati (mai ales ca in procesul reproductiei acestea sunt interdependente). In acest mod consumatorii sunt mai bine informati despre oferta existenta,putand sa aleaga in cunostinta dee cauza produsele necesaresatisfacerii nevoilor lor, iar intreprinderile pot sa-si coordoneze mai eficient activitatea de productie, in concordanta cu nevoile reale ale consumatorilor.
Momente importante in istoria publicitatii
Perioada
Evenimentul
 
1441
1477
1625
1751
1799
1840
1871
1887
1917
1926
1947
anii ’90
Utilizarea semnelor
Utilizarea vocii
Descoperirea tiparului de catre Johannes Guttenberg
Primul anunt publicitar
Primul anunt publicitar intr-un ziar de limba engleza
Primul ziar specializat in publicitate
Primul anunt de mica publicitate
Primul anunt publicitar intr-un ziar romanesc
Aparitia primei agentii specializate de publicitate
Publicitatea in reviste
Infiintarea Asociatiei  Americane a Publicitatii
Publicitatea la radio
Inceputul utilizarii publicitatii la televiziune
Utilizarea retelelor interactive de calculatoate drept suport pentru publicitate
Globalizarea activitatii publicitare
Campanii publicitare simultane si similare in intrega lume
Situatia prezentata mai sus este valabila si astazi, dar tendinta actuala este ca transmitarea informatiei de la emitent la receptor sa fie realizat mai putin in scop informativ si mai mult in scop persuasiv, ceea ce determina uneori schimbarea rolului pe care il are publicitatea.
Publicitatea este foarte importanta deopotriva pentru intreprinderile ce o realizeaza si pentru consumator. Acesta din urma are posibilitatea sa cunoasca mai bine din multe puncte de vedere (in cazul unei publicitati corecte)  produsele existente pe piata si astfel sa aleaga cel mai avnatajos produs.
Daca in cazul conceptualizarii comunicarii si activitatii exista mai multe puncte de vedere, uneori cu diferente mari, in cazul definirii publicitatii punctele de vedere ale specialistilor sunt apropiate. Dinamismul economico-social a determinat de asemenea si o puternica diversificare a formelor concrete de desfasurare a publicitatii. Aceste modalitati pot fi grupate dupa o serie de criterii care vizeaza obiectul publicitatii, tinta acesteia, aria geografica de raspandire, varsta produsului pentru care se realizeaza publicitatea, tipul mesajului difuzat sau suportul mesajelor publicitare.
Realizarea unor actiuni publicitare eficiente presupune un efort  intens din partea intreprinderii. Ea trebuie sa defineasca cat mai clar tinta si obiectivele campaniei promotionale, incercand totodata sa stabileasca o schita a modului in care aceasta se va derula.
1.2.Formele publicitatii
Criteriul
Modalitati de realizare a publicitatii
Obiectul publicitatii
1.Publicitatea de produs
2.Publicitatea de marca
3.Publicitatea institutionala
Tinta publicitatii
1.Publicitatea destinata consumatorilor finali de pe piata nationala
2.Publicitatea destinata consumatorilor finali de pe piata (alta decat cea nationala)
3.Publicitatea destinata intermediarilor
Aria geografica de raspandire a publicitatii
1.Publicitate locala
2.Publicitate regionala
3.Publicitate nationala
4.Publicitate internationala
Varsta produsului pentru care se realizeaza publicitatea
1.Publicitate de informare
2.Publicitate de sustinere
3.Publicitate de reamintire
Tipul mesajului publicitar
1.Publicitate factuala
2.Publicitate manuala
Suportul mesajelor publicitare
1.Publicitate prin presa
2.Publicitate prin radio
3.Publicitate prin televiziune
4.Publicitate prin cinematograf
5.Publicitate exterioara
6.Publicitate prin tiparituri

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships