In stiinta politica actuala, prin autoritate se intelege “dreptul de a indeplini o actiune, implicit de a face legile, si de a exercita celelalte drepturi atasate functiei guvernamentale”.
In esenta, este vorba despre dreptul si capacitatea guvernantilor de a guverna.
Acest fapt se realizeaza in principiu pe doua cai:
a) prin convingere
b) prin constrangere.
a) Stabilitatea, functionalitatea societatii este legata in mod direct de autoritatea politica. Practica social-istorica a demonstrat ca autoritatea politica este cu mult mai mare cand aceasta se realizeaza prin convingere, cand ea se bazeaza pe forta argumentelor.
Aceasta relatie presupune o concordanta intre obiectivele puterii si cele ale majoritatii. In aceste conditii, autoritatea politica se defineste drept capacitatea de a obtine ascultare in absenta constrangerii. Ea se bazeaza pe consensul majoritatii.
Autoritatea politica realizata prin convingere este caracteristica societatii democratice.
Dupa cum remarca si sociologul Robert Bierstedt “intr-un sens mai larg societatea este sinonima cu ordinea – iar autoritatea serveste drept fundament pentru o mare parte din ordinea pe care o societate o manifesta”.
b) Autoritatea politica obtinuta prin constrangere are la baza argumentul fortei. De regula ea se afla in minoritate cu societatea, cu interesele majoritatii.
Practica societatii politice obtinuta pe calea constrangerii, isi pierde treptat din forta, fapt ce duce la declinul si pierderea ei. Ea este caracteristica societatilor totalitare nedemocratice.