Avionul este unul din marile realizări ştiinţifice ale secolului XX. Inginerii s-au inspirat din studierea zburătorilor naturii – păsările. Omul a dezvoltat multe tehnologii noi de când a început să zboare. Primele tentative de zbor au avut de cele mai multe ori un sfârşit tragic. Unii dintre piloţii cu spirit de aventură şi-au legat aripi de braţe, dând din ele cu îndârjire, pentru a se înălţa în aer. Nici una din aceste încercări nu a dat rezultat, fiindcă „piloţii” nu şi-au dat seama că atât forma, cât şi mişcarea aripii unei păsări are un rol important în zbor. În secolul al XIX-lea mulţi dintre pionierii zborului s-au folosit de numeroase principii pentru proiectarea avioanelor primitive. Sir George Gayley, numit tatăl al aviaţiei, a construit primul planor în 1853, cu care a şi zburat. Mai târziu, prin anii ’90 ai secolului trecut, fraţii americani Wright au construit aripi, cu care avioanele puteau fi ghidate în anumite direcţii. Secţiunea transversală a aripii separate de fuselaj aminteşte de imaginea unei picături de apă care se scurge pe o suprafaţă plană. În faţă, la „bordul de atac” aripa este mai groasă şi rotunjită, în spate însă, la „bordul de scurgere” se subţiază complet. Această formă se numeşte profil. Pe lângă forţa de ascensiune, la ridicarea aripii avionului contribuie şi turbulenţa aerului. Aerul care trece deasupra aripii la părăsirea bordului de scurgere se întoarce şi se produce turbionarea aerului, la fel ca în cazul apei care se scurge într-o gaură. Fenomenul se numeşte turbulenţă iniţială, care la rândul ei produce o altă turbulenţă: contraturbulenţă. Aceasta este la fel de puternică, ca şi turbulenţa iniţială, dar se roteşte în direcţie opusă, astfel că atunci când va trece pe sub aripă, în direcţie opusă, se va întâlni curentul de aer principal, pe care îl va încetini. Contraturbulenţa se va deplasa mai departe, iar bordul de atac al aripii se va deplasa în sus, alăturându-se curentului principal. Din acest motiv curentul de aer inferior încetineşte, iar cel superior, deasupra aripii, accelerează. Astfel, presiunea va scădea în partea de sus, şi va creşte în partea de jos, ceea ce urmăreşte forţa de ascensiune.
Mişcarea în aer a avionului este ghidată de aripi şi plăcile situate pe bordul de scurgere a amperajului orizontal şi vertical. Cele trei suprafeţe de direcţionare întorc avionul în jurul celor trei axe: axul de înclinare laterală, axul de înclinare faţă-spate şi axul de rotaţie. Aceste funcţii sunt manevrate din cabină (carlingă), cu ajutorul manşei şi a palonierului. Prin intermediul manşei se pot poziţiona eleroanele aflate pe aripi. Unul dintre ele va fi coborât, pentru a mări forţa dinamică ascensională, iar celălalt va fi ridicat, pentru a scădea forţa ascensională. Manşa orientează plăcile de direcţie a ampenajului orizontal ceea ce determină o înclinare în faţă sau în spate a axului longitudinal al avionului. Cu ajutorul palonierului se poate vira la stânga sau la dreapta. La o întoarcere normală se utilizează însă concomitent înclinarea laterală şi rotaţia. După decolare roţile pe care a pornit avionul de pe rol mai pot fi văzute pentru câteva clipe. Roţile vor fi retrase mai târziu şi vor rămâne în această poziţie pe toată durata zborului. Atunci când avionul zboară cu o viteză constantă, forţele sunt în echilibru. Forţa de ascensiune care acţionează asupra aripilor este egală cu greutatea avionului, iar forţa de propulsie cu forţa de rezistenţă a aerului. Pilotul aeroplanului manevrează cu flapsurile de altitudine. La decolare şi înălţare le ridică, la coborâre le acţionează în direcţie opusă, iar la aterizare le ridică din nou, crescând astfel forţa de ascensiune.
În etapa de oprire a avionului vor fi coborâte roţile ceea ce măreşte în continuare forţa de frecare. La început avionul va atinge solul cu roţile trenului de aterizare principal. Profundoarele vor fi coborâte, pentru ca botul să coboare şi roţile trenului frontal să atingă solul. Aparatul a aterizat complet. Flapsurile sunt coborâte complet, pentru a mări cât mai mult forţa de frecare. Sunt acţionate frânele de roată, iar aparatul se opreşte în final.
Putem spune că avionul este unul din cele mai realizări ştiinţifice ale secolului XX, el fiind întrebuinţat în numeroase scopuri.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
