Incepand cu anul 1938, economia Romaniei a intrat in ultima etapa a dezvoltarii sale. In aceasta etapa, care a durat pana la sfarsitul anului 1939, dezvoltarea economiei a atins punctul ei culminant. Cu exceptia industriei petroliere, a industriei alimentare si a altor sectoare ale industriei usoare, celelalte ramuri industriale au inregistrat progrese considerabile. (2, pagin 315) Aceste progrese s-au oglindit mai ales in cresterea investitiilor si a productiei industriale globale al carei indice general se ridicase in 1938 pana la 155% in comparatie cu anul 1927. In cursul acestui avant industrial a devenit tot mai accentuat procesul concentrarii si centralizarii capitalului. El se dezvolta cu rapiditate, mai ales in sectorul industrial. Treptat marile monopoluri industrile si bancare au capatat pozitii din ce in ce mai solide in economia Romaniei, ajungand chiar sa domine unele ramuri intregi de productie. Prin impletirea mereu mai stransa a capitalului industrial cu cel bancar, s-a ajuns la cresterea puterii oligarhiei financiare in frunte cu regele Carol al II – lea. Cautand sa-si apere proprile lor interese economice si politice, grupurile oligarhiei financiare in care dominau magnati ca: Malaxa, Auschmit, Gigurtu, Mociornita si altii au determinat guvernele din aceasta perioada sa ia masuri prin care statul sa intervina in economia tarii. Interventia statului in viata economica a luat forma acordarii de avantaje industriei mari, prin efectuarea de comenzi, achizitionarea de marfuri destinate in special armatei si exportului, ca si prin lansarea unor imprumuturi in favoarea marilor societati industriale si bancare.
De altfel dirijarea vietii economice romanesti ca si orientarea intregii politici economice a statului au fost incredintate “Consiliului Superior Economic” care fusese infiintat in 1938 si care prin intreaga sa activitate a adus servicii deosebite marilor capitalisti.
Avantul activitatii industriale si bancare n-a exercitat o influenta favorabila asupra agriculturii care a ramas mai departe ramura de productie cea mai putin dezvoltata a economiei romanesti.
Necesitatile economice interne si conjunctura internationala au dus la o crestere considerabila a exportului de cereale, petrol si alte produse ale economiei romanesti, desi preturile acestor produse pe piata mondiala erau in continua scadere. Spre sfarsitul anului 1939, economia tarii noasre a inceput sa manifeste semnele unei vizibile inrautatiri. Finantele statului deveneau din ce in ce mai subrede, iar circulatia monetara prezenta simtomele unei grave inflatii. Incercarile guvernelor de a restabili echilibrul financiar al tarii au ramas zadarnice.
Instaurarea regimului monarhiei autoritare a fost pregatita de intreaga politica dusa de Carol al II-lea dupa revenirea lui in tara, in iunie 1939, politica ce a urmarit slabirea pricipalelor partide politice: Partidul National Liberal si Partidul National Taranesc prin sprijinirea disensiunilor dintre liderii politici si a disidentelor. Pentru acesta a numit guverne de uniune nationale (Guvernul N. Iorga si A.C. Cuza in 1931-1932) a incalcat uzantele constitutionale numind in fruntea guvernelor nu pe liderii partidelor ci adepti ai monarhiei ca Alexadru Vaida-Voivod in 1932 si Gheorghe Tatarascu in 1934, sporind astfel divergentele dintre liderii partidelor Liberal si National Taranesc.
Prin legile din aprilie si iunie 1934 date de Guvernul Gh. Tatarescu a fost introdusa practica guvernarii prin decrete-legi.
Aceste fenomene precum si implicarea “camarilei regale” in masura tot mai mare, ca centru de decizie politica au dus la rezultatele nefavorabile la alegerile parlamentare de la sfirsitul 1937. Astfel, regele a putut insarcina cu formarea guvernului pe O. Goga, seful Partidului Nationalist Crestin, un partid fara reprezentare guvernamentala (doar 9,15% din voturi) si deci lipsit de autoritate. Aducand la conducere un partid slab, Carol al II-lea a urmarit sa castige timp pentru pregatirea ultimilor actiuni, inainte de instaurarea regimului personal. (3, pagina 321)
Incapacitatea fortelor democratice de a actiona unitar pentru pastrarea regimului democrat, in contestul cresterii curentului nationalist si a inrautatirii relatiilor dintre Carol al II-lea si C. Z. Codreanu a dus la schimbarea regimului politic din Romania.
Astfel in 10 februarie 1937, Guvernul O. Goga a fost demis si in aceeasi noapte noul prim-ministru numit de rege, in persoana Patriahului Miron Cristea, a constituit noul guvern in care intrau: gruparea centrista desprinsa din Partidul National Taranesc in frunte cu Armand Calinescu, gruparea liberala a lui Gh. Tatarescu si vechi fideli a lui Carol al -II-lea.
Folosindu-se de cresterea puterii economice, a oligamiei financiare, de slabiciunea si lipsa de autoritate a partidelor politice burgheze, de nemultumirea maselor populare si a cercurilor politice interne fata de guvernul Goga – Cuza si de gravele dezordini pe care le comiteau gruparile fasciste cu prilejul campaniei electorale de la inceputul anului 1938, Carol al II- lea a instaurat la 10 februarie 1938 dictatura sa personala, la care aspira inca din 1930 cand a devenit rege.
In locul cabinetului Goga-Cuza a fost numit un guvern in frunte cu patriahul Miron Cristea. Membrii noului guvern apartineau celor mai diferite orientari politice burgheze. Ei au fost recrutati in marea lor majoritate, din randul personalitatilor politice care candva indeplinise functia de presedinte al consiliului de ministri. In perioada dictaturii regale, adica din februarie 1938 si pana in septebrie 1940, au avut loc o serie de schimbari si remanieri ale guvernelor. Astfel, in acest interval de timp s-au perindat la carma tarii 6 guverne prezidate de: Miron Cristea, Armand Calinescu, Gh. Tatarascu si Ion Gigurtu. Guvernele din timpul dictaturii regale, fiind exponente ale marelui Capital, au luat o serie de masuri care ingustau sfera libertatilor si drepturilor democratice, dar in acelasi timp avantajau marea burghezie, comerciala, industriala si bancara. (2, pagina 143)
Prin diferite metode, dar mai ales prin stimularea interventiei statului in viata economica si prin adoptarea unui sistem vamal protectionist, ele au venit in intampinarea intereselor financiare ale marilor monopoluri si au protejat implicit economia nationala in fata perturbatiilor adanci care aveau loc in economia mondiala din ajunul si din primii ani ai razboiului.
Noile norme ale vietii politice si economice din timpul dictaturii personale a regelui Carol nu erau compatibile cu constitutia adoptata in 1923. De aceea, ca un prim act de guvernamant, regimul dictaturii carliste a abolit vechea Constitutie si a adoptat in februarie 1938, o Constitutie noua, care fara sa fie aprobata de popor, consfintea dreptul regelui de a conduce tara, restrangea in mare masura libertatile cetatenesti, mentinea parlamentul ca organ legislativ, dar supus vointei monarhului, desfiinta votul universal atribuia regelui intreaga putere executiva in stat, precum si dreptul de a fi conducatorul suprem al armatei.(4, pag 215)
Decretele legi au capatat prioritate, datorita concentrarii intregii puteri in mana regelui. Cu timpul acestea au constituit singura cale de legiferare si nu au mai fost supuse nici unui control din partea altui organ al statului. (1, pagina 126)
In Constitutia din 1938 articolul 46, se arata ca regele “poate in timpul cand adunarile legiuitoare sant dizolvate si in intervalul dintre sesiuni, sa faca in orice privinta decrete cu putere de lege care urmeaza a fi supuse adunarilor spre ratificare la cea mai apropiata a lor sesiune”. In privinta contractului ca izvor al dreptului, in cadrul Constitutiei din 1938 se specifica ca regele poate incheia tratate politice si militare cu alte state straine, fara a se impune ratificarea catre Parlament. Din punct de vedere constitutional, regele poate avea, astfel, mana libera pentru a subordona tara unor puteri din afara, fara a-si supune hotararea discutiei altui organ al statului. (1, pagina 126)
In Constitutia din februarie 1938 putem distinge anumite trasaturi fundamentale: fuziunea puterilor statului in persoana regelui si primatul executivului asupra legislativului, drepturile si libertatile democratice au fost fie sever limitate, fie lichidate complet, aceeasi soarta avand-o si institutiile corespunzatoare ale regimului parlamentar. Centralismul birocratic si autoritar in administratia de stat a introdus principii constitutionale imprumutate din legislatia corporatismului fascist italian.
In aceasta etapa, pe langa o intensa activitate de legiferare care a mers pana la elaborarea unor proiecte de coduri s-au mentinut si s-au aplicat vechile legi care au corespuns cu politica promovata de regele dictator. S-au mentinut si vechi principii, cum ar fi principiul suveranitatii nationale si al apararii proprietatii particulare capitaliste sau monarhia ereditara.
In aceasta perioada, conform Constitutiei din 1938, pricipalele organe de stat au fost: regele, parlamentul si guvernul.
Regele: Constitutia din 1938 il declara pe rege “cap al statului”, fiind singurul organ de conducere din stat, toate celelalte fiindu-i subordonate. In aceasta conjunctura, la articolul 31, se specifica urmatoarele: ”Puterea legislativa se exercita de catre rege prin Reprezentanta Nationala”. In articolul 32 se prevede ca ”Puterea executiva este incredintata regelui care o exercita prin guvernul sau” In legatura cu activitatea judecatoreasca, hotararile pronuntate in numele legii “se executau in numele regelui”
Prin instaurarea unui regim de dictatura autoritara, regele avea in competenta sa urmatoarele elemente: initiativa legilor, sanctionarea si promulgarea legilor, putand sa refuze sanctionarea acestora, dreptul de a face “decrete cu putere de lege” in intervalul dintre sesiuni si cand adunarile legiuitoare erau dizolvate, dreptul de a avea singur initiativa de revizuire a Constitutiei cu consultarea prealabila a Parlamentului, dreptul de a “dizolva ambele adunari deodata, sau numai una dintre ele”.
Aceste adunari trebuiau convocate de cel putin o data pe an, iar in cazul amanarii lor de catre rege, trebuia ca ele sa se intalneasca la un an de la data amanarii.
Regele avea in stat importante atributii: numea si revoca ministri, numirea si confirmarea in functiile publice, regele era capul armatei, avand dreptul de a declara razboi si de a incheia pace. A avut dreptul de a conferi decoratiile romane, de a acredita ambasadori si ministri plenipotentiari pe langa sefii statelor straine, a avut dreptul de a bate moneda, de a cere urmarirea ministrilor si trimiterea lor in fata Inaltei Curti de Justitie si Casatie.
Prin articolul 44 din Constitutia din 1938 regele era scutit de raspundere, el fiind declarat inviolabil, raspundere cazand pe ministrul competent care contrasemnand actul regelui “prin acesta insasi devine raspunzator”.
Parlamentul: In Constitutia din 1938 era inscris faptul ca “Toate puterile statului emana de la natiunea romana aceasta neputand fi exercitate decat prin delegatie si dupa regulile constitutionale. Se mentine institutia traditionala a democratiei burgheze si anume aceea a structurii bicamerale: Adunarea Deputatilor si Senatul. Astfel, Adunarea Deputatilor a fost constituita din deputatii alesi de cetatenii romani care au varsta de 32 ani impliniti si practica efectiv o indeletnicire, intrand in vreuna din urmatoarele trei categorii: agricultura si munca manuala, comertul si industria, ocupatii intelectuale.
Dreptul la vot il aveau doar persoanele care faceau parte din categoriile constituite pe profesii, circumscriptiile electorale fiind constituite in asa fel incat “sa asigure reprezentarea felului de indeletnicire a alegatorilor”. Prin Legea electorala pentru Adunarea Deputatilor si Senat, din 9 mai 1939, se acorda drept de vot pentru alegerea deputatilor si femeilor, precizandu-se insa ca: “femeile nu sant eligibile in Adunarea Deputatilor”.
Senatul: Era compus din senatori numiti, senatori de drept si senatori alesi. Senatorii numiti erau stabiliti de catre rege dupa bunul sau plac, deoarece nici constitutia nici Legea electorala nu stabilisera un criteriu pentru numitrea lor. In ultimul aliniat al articolului 63 se preciza ca senatorii numiti vor fi jumatate in raport cu cei alesi. Totusi Legea electorala din 1939, a stabilit faptul ca ”numarul lor este 88, adica egal cu acela al senatorilor alesi “.
Senatorii de drept: erau principii familiei regale, regele asigurandu-si majoritatea in Senat prin cele doua categorii de senatori, cei alesi.
Senatorii facand parte din cea de-a treia categorie erau alesi dupa acelasi criteriu ca si deputatii. La vot puteu veni “numai acei cetateni care erau membri in organele de con ducere ale corpurilor constituite in stat dintre cele trei categorii de indeletniciri prevazute de Constitutie”. Totusi prin articolul 10 si 11 din Legea electorala, femeile puteau alege si puteau fi alese din Senat.
Activitatea legislativa urma a se exercita de catre rege prin intermediul Parlamentului, ducand la transformarea acestuia din urma numai intr-un organ de discutare si de votare a proiectelor propuse de executiv si, implicit de catre rege.
Guvernul din 1938 a abandonat regula dupa care ministrii trebuiau sa fie recrutati din randul majoritatii parlamentare si sa se bucure de sprijinul Parlamentului in activitatea lor “Ministrii exercita puterea executiva in numele regelui in raspundere” adica ministrii erau numiti si demisi de catre rege dupa bunul sau plac, devenind functionari ai acestuia. Se preciza ca: ministrii au raspundere politica numai fata de rege “pe linia conceptiei dictaturii autoritare s-a stabilit ca “nu poate fi ministru decat cel care este roman de cel putin trei generatii” (1. pagina 129)
Cele o suta de articole ale Constitutiei din 1938 sunt sistematizate in opt titluri si anume: Despre teritoriul Romaniei, Despre datoriile si drepturile romanilor, Despre puterile statului, Despre finante, Despre ostire, Dispozitii generale, Revizuirea Constitutiei, Dispozitii tranzitorii si finale.
Titlul I, intitulat Despre indatoririle si drepturile romanilor, cuprinde 2 capitole si 25 de articole. Capitolul 1 este intitulat Despre datoriile romanilor si in cuprinsul celor 6 articole pe care le contine mai precis de la articolul 6 pana la articolul 9 arata ca: “toti romanii fara deosebire de origine etnica si credinta religioasa sunt datori sa socoteasca Patria cel mai de seama temei al rostului lor in viata” . Apoi articolul 5 arata ca toti cetatenii romani fara deosebire de origine etnica si credinta religioasa sunt egali inaintea legii. De asemenea este mentionat faptul ca nu exista deosebire de clasa sociala si nu este ingaduit nici unui roman sa propovaduiasca prin viu grai sau in scris schimbarea formei de guvernamant al statului, impartirea ori distribuirea averii altora, scutirea de impozite sau lupta de clase.
Capitolul 2 este intitulat Despre drepturile romanilor si cuprinde 18 articole in care sunt redate in mod amanuntit drepturile romanilor intre care cele mai importante sunt: Romanii se bucura de libertatea constiintei, de libertatea muncii, de libertatea invatamantului, de libertatea presei, de libertatea intrunirilor si de toate libertatile din care decurg drepturi in conditiunile statornicite prin lege. (4, pagina 231)
In acest capitol mai sunt mentionate si alte hotarari importante precum faptul ca: libertatea individuala este garantata, domiciliul este inviolabil, proprietatea de orice natura, precum si creantele atat asupra particularilor cat si asupra statului sunt inviolabile si garantate ca atare, zacamintele miniere precum si bogatiile de orice natura ale subsolului sunt proprietatea statului. Mai este mentionat faptul ca libertatea constiintei este absoluta, precum si faptul ca invatamantul este liber in conditiile stabilite prin legi speciale.
Articolul 25 specifica faptul ca oricine are dreptul de a se adresa prin petitiuni, subscrise de una sau mai multe persoane, la autoritatile publice, insa numai in numele celor subscrisi.
Ultimele doua articole ale acestui capitol relateaza faptul ca cetatenii romani au dreptul a se asocia, conformandu-se legilor, precum si faptul ca numai cetatenii romani sunt admisibili in functile si demnitatile publice, civile si militare.
Titlul III se intituleaza: Despre puterile statului. Acesta cuprinde 6 capitole structurate la randul lor pe sectiuni de-a lungul carora sunt relatate hotarari amanuntite referitoare la componenta si indatorirle puterilor statului.
Primul articol al acestui titlu este articolul 29 conform caruia: toate puterile statului emana de la natiunea romana. Acestea insa nu se pot exercita decat prin delegatiune si numai dupa principiile si regulile asezate in Constitutia de fata. De asemenea regele este capul statului iar Puterea Legislativa se exercita de catre rege prin Reprezentatiunea Nationala care se imparte in doua adunari: Senatul si Adunarea Deputatilor. Important de stiut este si faptul ca Regele sanctioneaza si promulga legile.
Capitolul 1 este intitulat Despre Rege si vorbeste despre importantul rol jucat de seful statului in acea perioada si prezinta indatoririle de ordin primordial si drepturile acestuia acestuia si anume: “Puterile constitutionale ale Regelui sunt ereditare in linie coboratoare directa si legitima a Majestatii Sale Regelui Carol 1 de Hohenzollern Sigmaringen, din barbat in barbat prin ordinul de primogenitura si cu excluziunea perpetua a femeilor si coboritorilor lor. Coboritorii Majestatii Sale vor fi crescuti in religiunea ortodoxa a Rasaritului”, apoi in caz de vacanta a Tronului , “ambele Adunari se intrunesc de indata intr-o singura Adunare chiar fara convocare si, cel mai tarziu pana in opt zile de la intrunirea lor, aleg un Rege dintr-o dinastie suverana din Europa occidentala.” Tot de mare importanta este si faptul ca de la data mortii Regelui si pana la depunerea juramantului succesorului sau la Tron, puterile constitutionale ale Regelui sunt exercitate in numele Natiunii Romane de Ministrii intruniti in consiliu si sub a lor responsabilitate. Regele este major la varsta de 18 ani impliniti. Tot aici sunt mentionate urmatoarele: “Nici o modificare nu se poate face Constitutiei in timpul Regentei, persoana Regelui este inviolabila, Ministrii lui sunt raspunzatori, Regele convoaca Adunarile Legiuitoare cel putin o data pe an, deschizand sesiunea prin mesaj, la care adunarile prezinta raspunsul lor. El are dreptul de a dizolva ambele adunari deodata sau numai una din ele. Actul de dizolvare trebuie sa contina convacarea alegatorilor si a noilor Adunari. Regele numeste si revoaca pe ministrii sai. El are dreptul de a ierta sau micsora pedepsele in materii criminale, afara de ceea ce se statorniceste in privinta Ministrilor. El nu poate suspenda cursul urmaririi sau judecarii, nici a interveni prin nici un mod in administrarea justitiei. El numeste sau confirma in functiunile publice potrivit legilor. El nu poate crea o noua functiune fara o lege speciala. El face regulamentele necesare pentru executarea legilor, fara sa poata modifica legile si scuti pe cineva de executarea lor. El poate in timpul cand Adunarile Legiuitoare sunt dizolvate si in intervalul dintre sesiuni, sa faca orice privinta Decrete cu putere de lege. El este Capul Ostirii, el are dreptul de a declara razboiul si de a incheia pacea, el confera gradele militare in conformitate cu legea, el confera decoratiunile romane, el acrediteaza Ambasadorii si Ministrii Plenipotentiali pe langa Sefii Statelor Sraine, el are dreptul de a bate moneda, conform unei legi speciale, el incheie cu Statele Straine, tratatele politice si militare. Conventiunile necesare pentru comert, navigatiune si altele asemenea de El incheiate, pentru a avea putere de lege in interior trebuie sa fie insa supuse Adunarilor Legiuitoare si aprobate de ele. Dupa cum bine se poate observa toate atributiunile de ordin major erau efectuate de catre rege, acesta avand o mare putere de decizii in foarte multe privinte.
Capitolul 2 este numit Despre Reprezentarea Nationala si stabileste rolul pe care acesta il joaca in conducerea tarii si bineinteles in componenta acesteia. Astfel membrii Adunarilor Legiuitoare reprezinta Natiunea si nu-si exercita mandatul decat dupa depunerea legiuitului juramant. Fiecare Adunare determina prin regulamentul sau modul dupa care se constituie si isi exercita atributiunile. “Nimeni nu poate fi totodata membru al uneia si al celeilalte Adunari, de asemenea Deputatii si Senatorii, numiti de puterea executiva intr-o functiune salariata pe care o primesc, pierd deplin drept mandatul lor de reprezentati ai Natiunii. Membrii Adunarilor legiutoare nu pot apara interese particulare impotrva Statului: ei nu pot face parte din Consiliile de administratie ale intreprinderilor care au contractat cu Statul, Judetele sau Comunele. Nici unul din membrii uneia sau celelaite Adunari nu poate fi urmarit pentru opiniunile si voturile de el emise in cursul exercitiului mandatului.” Important de stiut este si faptul ca : “Politia Adunarilor se exercita de Presedintele fiecareia din ele care, singur, dupa incuviintarea Adunarii poate da ordine garzii respective”.
Sectiunea I a Capitolului 2 din Titlul III este intitulata Despre Adunarea Deputatilor care se compune din deputati alesi de cetatenii romani, care au varsta de 30 ani impliniti si practica efectiv o indeletnicire, intrand invreuna din urmatoarele trei categorii: 1. Agricultura si munca manuala, 2. Comertul si indrustia, 3. Ocupatiuni intelectuale. “Alegerea se face cu vot secret, obligator si exprimat prin scrutin uninominal, pe circumscriptii care sa asigure reprezenterea felului de indeletnicire a alegatorilor.” Tot aici sant mentionate si conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca cel care vrea sa faca parte din Adunarea Deputatilor astfel: spre a fi eligibil in Adunarea Deputatilor se cere: a fi cetaten roman, a avea exercitiul drepturilor civile si politice si a practica efectiv indeletnicirea respectiva a uneia din cele trei categorii aratate in articolul precedent, pe a carei alegatori urmeaza a-i reprezenta, a avea varsta de 30 ani impliniti, a avea domiciliul in Romania. Incapacitatile, decaderile temporare ori definitive si incompabilitatile se vor stabili prin legea electorala.
Sectiunea a II – a a Capitolului 2 din Titlui III este intitulata Despre Senat iar aici este prezentata componenta Senatului. Senatul este compus din Senatori numiti de Rege, din Senatori de drept si din Senatori alesi cu vot obligator, secret si exprimat prin scrutin uninominal de membrii corpurilor constituite in Stat, in numarul si conditiunile, pentru alegatorii si eligibilii, barbati si femei, ce se vor stabili prin legea electorala. Proportia Senatorilor numiti in raport cu cei alesi este de jumatate. Sunt de drept membri ai Senatului, in virtutea inaltei lor situatiuni in Stat: Mostenitorul Tronului de la 18 ani impliniti, toti Pricipii Familiei Regale majori, Patriarhul si Mitropolitul Tarii, episcopii eparhioti ai bisericilor ortodoxe romane si greco-catolice, intrucat vor fi alesi conform legilor Tarii, capii confesiunilor alese de Stat, cate unul din fiecare confesiune, intrucat sunt alesi sau numiti conform legilor Tarii si reprezinta un numar de peste 200.000 de credinciosi, actualii Senatori de drept recunoscuti pana la data promulgarii prezentei Constitutii. Mandatul senatorilor de drept, enumerati de paragrafele a-e inclusiv, inceteaza odata cu calitatea sau demnitatea in virtutea carea in detin. Durata mandatelor Senatorilor numiti si alesi va fi de 9 ani. Mandatele Senatorilor alesi se reinoiesc din trei in trei ani de la data depunerii juramantului prevazut de Articolul 48 din Constitutie, in proportie de o treime.
Capitolul 3 este intitulat Despre Guvern si Ministri si evident prezinta Componenta Guvernului si indatoririle Ministrilor. Guvernul se compune din Ministri si Subsecretari de Stat. Ministrii alesi alcatuiesc Consiliul de Ministri, care este prezidat de acel care a fost insarcinat de Rege cu formarea Guvernului si care poarta titlul de Presedinte al Consiliului de Ministri. Nu poate fi ministru decat cel care este roman de cel putin trei generatii. Se excepteaza acei care au fost Ministri pana acum; membrii Familiei Regale nu pot fi Ministri. Este important de stiut si faptul ca Regele si fiecare din Adunari poate cere urmarirea Ministrilor si trimiterea lor in judecata Inaltei Curti de Casatie si Justitie care, singura, in sectiuni unite, este in drept a-I judeca. In ceea ce priveste exercitiul actiunii civile a partii vatamate si in ceea ce priveste crimele si delictele comise de ei afara de exercitiul functiunii lor, sunt supusi regulilor de drept comun. Acuzarea inaintea Inaltei Curti de Casatie si Justitie se va sustine in Ministerul Public. Ministrii de Justitie iesiti din functiune nu pot exercita profesiunea de avocat timp de un an de la data iesirii. Ministrii iesiti din functiune nu pot face parte din consilile de administratie ale intreprinderii cu care au incheiat contracte in cei trei ani urmatori. Si de asemenea orice parte vatamata in drepturile sale printr-un decret sau dispozitiune semnata de un ministru, cu violarea unui text expres al Constitutiei ori legilor in vigoare, poate cere Statului despagubiri banesti pentru paguba suferita, conform dreptului comun.
Capitolul 4 este intitulat Despre Consiliul Legislativ si cuprinde un singur articol si anume articolul 72. Aici este prezentata importanta Consiliului Legislativ. Consiliul Legislativ functioneaza pe baza legii sale organice. Consultarea Consiliului Legislativ este obligatorie pentru toate proiectele de legi, atat inainte cat si dupa amendarea lor in comisiuni, afara de cele care privesc creditele bugetare. Nici un regulament pentru aplicarea legilor nu se poate face fara consultarea prealabila a Consiliului Legislativ, afara in cazul prevazut la aliniatul urmator pentru proiectele de legi. Adunarile Legiuitoare pot preceda la discutarea proiectelor de legi fara a mai astepta aprobarea Consiliului Legislativ, daca acesta nu-l da in termenul fixat de legea sa organica.
Capitolul 5 este intitulat Despre Puterea Judecatoreasca si pe parcursul celor sase articole discuta atributiile puterii judecatoresti. Cele mai importante articole dintre cele sase sunt: Articolul 73 care sustine faptul ca “nici o jurisdictiune nu se poate infiinta decat in puterea unei legi”. Un grad ridicat de importanta prezinta si urmatoarele in care se mentioneaza ca: “Pentru intreg Statul Roman exista o singura Curte de Casatie si Justitie. Numai Curtea de Casatie si Justitie in sectiuni unite are dreptul de a judeca canstitutionalita-tea legilor si a declara inaplicabile pe acelea care sunt potrivnice Constitutiei”. “Judeacta inconstitutionalitatii legilor se margineste numai la cazul judecat. Judecatorii sunt inamovibili. Inamovibilitatea se va statornici pintr-o lege speciala care va interveni mai tarziu in termen de sase luni de la promulgarea prezentei Constitutii. In acest rastimp sanctiunile disciplinare se vor aplicaprin Decret Regal”. Deasemenea trebuie stiut faptul ca Justitia militara se organizeaza prin lege, iar Contenciosul administrativ este in caderea puterii judecatoresti, potrivit legii speciale. Puterea judecatoreasca nu are cadere sa judece actele de guvernamant precum si actele de comandament cu caracter militar.
Capitolul 6 este intitulat Despre Institutiunile Judetene si Comunale si cuprinde un singur articol si anume 79, care sustine ca institutile administrative sunt statornice prin legi.
Titlul IV este intitulat Despre Finante si cuprinde 8 articole in care sunt prezentate diferite dispozitii in legatura cu partea de finante a Romaniei. Astfel este mentionat faptul ca nici un impozit de orice natura nu se poate stabili si percepe decat pe baza unei legi. Nu se pot infiinta monopoluri decat prin lege si numai in folosul Statului, Judetelor si Comunelor de asemenea fonduri de pensiuni sau gratificatiuni in sarcina tezaurului public nu se pot infiinta decat in virtutea unei legi. In fiecare an Adunarile Legiuitoare incheie socotelile si voteaza bugetul fara a putea spori cheltuielile propuse. Toate veniturile si cheltuielile Statului trebuiesc trecute in buget si socoteli. Apoi controlul preventiv si cel de gestiune al tuturor veniturilor si cheltuielilor Statului se va exercita de Inalta Curte de Conturi, care va supune in fiecare an Adunarilor Legiuitoare un raport general asupra conturilor de gestiune ale bugetului trecut, semnaland neregulile ce ar fi savarsite de Ministri in aplicarea lui. Important de stiut mai este si faptul ca toate fondurile provenite de la Case Speciale, de care Guvernul dispune sub diferite titluri trebuiesc cuprinse in bugetul general al veniturilor Statului. Pentru toata Romania exista o singura Curte de Conturi. Delapidarea de bani publici se califica crima si se pedepseste ca atare.
Titlul V este intitulat Despre Ostire si pe parcursul celor 4 articole pe care le cuprinde prezinta obligatiile cetatenilor romani fata de armata. Astfel toti cetatenii romani sunt datori a face parte din unul din elementele ostirei, conform legilor. Iar gradele, decoratiunile si pensiunile militare nu pot fi retrase decat in virtutea unei sentinte judecatoresti.
Titlul VI poarta denumirea de Dispozitiuni Generale si cuprinde 5 articole in cuprinsul carora sunt mentionate urmatoatele: culorile drapelului Romaniei sunt albasrtu, galben, rosu asezate vertical, apoi este mentionat faptul ca resedinta Guvernului era in capitala tarii, limba romana era limba oficiala a statuilui. Cel mai important lucru mentionat in acest titlu este insa faptul ca aceasta Constitutie nu putea fi suspendata nici in total nici in parte. Dar cu toate acestea in caz de pericol de stat se poate institui starea de asediu generala sau partiala.
Titlul VII se intituleaza Revizuirea Constitutiei si contine un singur articol si anume articolul 97 in care sunt mentionate urmatoarele: “Constitutia de fata nu poate fi revizuita in total sau in parte decat din initiativa regelui si cu consultarea prealabila a Corpurrilor Legiuitoare care urmeaza a indica si textele de revizuit. Consultarea Adunarilor Legiutoare se face prin mesaj regal si se exprima cu majoritate de doua treimi ale adunarilor intrunite intr-una singura sub presedentia presedintelui Senatului. Rezultatul consultatiunii se aduce la cunostinta Regelui de presedintii celor doua adunari insotiti de o comisiune speciala. Textele noi, urmand a inlocui pe cele revizuite. Se voteaza cu majoritate de doua treimi, de fiecare adunare in parte.
Tittlul VIII este intitulat Dispozitiuni tranzitorii si finale. Cuprinde trei articole, respectiv 98, 99 si 100 in care se trateaza mai multe probleme. “Toate pamanturile exproprriate si distribuite pe baza legii pentru reforma agrara a Vechiului Regat din 17 iulie 1921, a legii pentru reforma agrara din Basarabia din 13 martie 1920, a legii pentru reforma agrara din Transilvania, Banat, Crisana si Maramures din 13 Iunie 1921 si a legii pentru reforma agrara din Bucovina din 30 Iulie 1921, sunt respectate ca drepturi castigate si vor fi carmuite, pentru orice litigii relative la ele in prezent si pe viitor, de acele legi”. Dispozitiunile acestor legi introduse in Art. 131 din Constitutia de la 1923 raman cu caracter constitutional. Toate drepturile politice dobandite in virtutea decretelor-legi ratificate prin Art. 133 al Constitutiei din 1923, se respecta.
„Toate codicele si legile in vigoare se vor revizui in vederea unificarii legislatiei, punandu-se in armonie cu principiile actualei Constitutii. Pana atunci ele raman in vigoare. Din ziua promulgarii Constitutiei de fata sunt desfiintate acele dispozitii din legi, decrete, regulamente si orice alte acte care sunt contrarii celor inscrise in aceasta Constitutie”.
„Se abroga de asemenea din ziua promulgarii prezentei Constitutii, Constitutia promulgata cu Decretul Regal Nr. 1.360 din 28 Martie 1923”.
„Juriul in materie criminala va mai functiona pana la punerea Codului Penal Carol al II-lea si al Procedurii Penale in acord cu principiul statornicit in Art. 73 al Constitutiei de fata”.
Pana la convocarea Adunarilor Legiuitoare toate decretele au putere de lege fara a mai fi nevoie de ratificarea lor.
„Statutul Familiei Regale are caracter Constitutional si nu se poate modifica decat cu procedura pentru revizuirea Constitutiei.”
Foarte important este si faptul ca “pentru alegerea Adunarilor Legiuttoare ce urmeaza a fiinta pe baza prezentei Constitutii, un Decret Regal cu puterre de lege, in conditiile articolului 98, va fixa conditiunile cerute pentru a fi alegtor si ales in Camera si Senat, circumscriptiile electorale, numarul deputatilor si senatorilor si normele dupa care urmeaza a se face alegerea. Acest decret are un caracter constitutional si nu se poate modifica decat cu majoritate de doua treimi”.
Ultimul articol al Constitutiei este articolul 100, conform caruia prezenta Constittutie, dupa ce va fi edictata de Rege, va fi supusa natiunii romane spre bunastiinta si invoire. De asemenea, un decret regal va fixa procedure dupa cere se va urma in acest scop, iar dupa terminarea acestei operatiuni si a aducerii rezultatului ei la conostinta Regelui de catre Presedintele Consiliului de Ministri, Constitutia de fata va fi prromulgata si va intra in vigoare.
Constitutia din 1938 se incheie cu un act de constatare al voturilor date de poporul roman asupra plebiscitului prropus la 20 februarie 1938. In acest act sunt cuprinsi toti participantii printre care Alexandru N. Gane – Primpresedintele Consiliului Legislativ, Nicolae Badescu Rosiori – Consilier la Inalta Curte de Casatie, Eugeniu P. Banescu, consilier la Inalta Curte de Casatie, Gheorghe Dramba – consilier la Inalta Curte si Casatie. Acestia aveau menirea de a cerceta votul dat de poporul roman asupra plebiscitului ce s-a propus de Majestatea sa prin proclamatiunea de la 20 febrruarie 1938.
Acest act din finalul Constitutiei se incheie cu o nota in care este subliniat faptul ca aceasta Constittutie a fost facuta publica prin intermediul Monitorului Oficial.
Ideile prezente in articolele Constitutiei de la 1938 sunt preluate din constutiile de la 1866 si 1923, acestea fiind folosite ca model noii legi fundamentale.
Constitutia din 1866 includea un nou sistem electoral bazat pe vot cenzitar. Pentru Adunarea Deputatilor erau stabilite, dupa criteriul averii patru colegii: primele doua cuprindeau proprietarii funciari, iar al treilea burghezia, liberproesionistii, ofiterii in retragere, etc, votul fiind direct. In al patrulea colegiu, unde votau taranii, votul era indirect. Pentru Senat existau doua colegii in care isi exprimau optiunea proprietarii funciari si de imobile.
Constitutia din 1866 a fost perceputa pe plan extern ca o manifestare a independentei. Ea prevedea ereditatea domniei si atributiile unui domn suveran, depasind statutul de autonomie reunoscut prin tratatele internationale. In acelasi timp, legea fundamentala a Romaniei nu amintea nimic de suzeranitatea otomana si de garantia colectiva a puterilor europene.
Constitutia din 1923 are un caracter democratic si raspundea unei reale necesitati istorice. Pastreaza in cele 8 titluri si 138 de articole principiile esentiale stabilite in 1866 privind puterile statului.
In primul rand a fost mentinut principiul democratic al separarii puterilor in stat: puterea legislativa, executiva si judecatoreasca.
Se renunta insa la sistemul de vot cenzitar. Dreptul de vot apartine acum tuturor cetatenilor romani majori (care implinisera varsta de 21 de ani); votul era universal, direct, secret si obligatoriu.
La Senat era mentinuta limita inferioara de de varsta de 40 de ania candidatilor. Senatorii erau alesi de patru categorii de corpuri electorale. Alaturi de senatorii alesi in Parlament intrau si senatorii de drept.
In sistemul politic romanesc Parlamentul avea rolul principal. Adunarea Deputatilor si Senatul exercitau puterea legislativa si controlau puterea executiva. Puterea executiva era incredintata regelui care o exercita prin intermediul Guvernului, format din ministri, acestia avand o tripla raspundere: politica, civila si penala.
Prerogativele regelui erau cele din 1866, dar in realitate erau diminuate, ca urmare a cresterii rolului Parlamentului ales prin vot universal.
Prin prevederile sale Constitutia din 1923 a dus la cresterea rolului statului, legea fundamentala introducand ideea ca proprietatea devine o functie sociala si interesele colectivitatii trebuie sa primeze asupra celor individuale.
Conform noii constitutii pe care a impus-o in februarie 1938, regele devenea un factor politic activ; el participa efectiv si legal la activitatea de guvernare. Cele mai multe articole erau identice cu cele ale Constitutiei din 1923. S-a mentinut principiul conform caruia puterile emana de la natiune, precum si acela privind separarea puterilor in stat. Prevederile Constitutiei referitoare la atributiile regelui il puneau pe rege intr-o pozitie superioara fata de acela acordate de Constitutia din 1923.
“Sistemul politic instaurat dupa 10 februarie 1938 avea un caracter antidemocratic, hibrid, in care regele era figura ominanta, intervenind efectiv in activitatea de guvernare. El poate fi numit regim de autoritate monarhica, sau al monarhiei active. Nu a fost insa un regim de autentica dictatura, in care regele, proclamat “capul statului” decide, iar ministrii executa.” (4, pagina 243)
Incepand cu anul 1938, pe plan extern asistam la o incordare a relatiilor internationale, la contradictiile dintre state si la frecvente acte de agresiune, iar in viata interrna a Romaniei se obesrva un avant industrial fara precedent. Regele desfiinteaza partidele politice, iar prin dictatul de la Viena dat in 30 august 1940, Romania este obligata sa cedeze Ungariei partea de nord a Transilvaniei. In septembrie 1940, Regele este obligat sa abdice in favoarea fiului sau. Constitutia este suspendata, corpurile legiuitoare sunt dizolvate, se reduc prerogativele regale si este investit cu puteri depline presedintele Consiliului de Ministri. (2, pagina 311)
Incepand cu anul 1938, economia Romaniei a intrat in ultima etapa a dezvoltarii sale. In septembrrie 1940, Regele este obligat sa abdice in favoarea fiului sau. Constitutia este suspendata, corpurile legiuitoare sunt dizolvate, se reduc prerogativele regale si este investit cu puteri depline presedintele Consiliului de Ministri.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
