Criza Orientală şi congresul de la Berlin.

Criza orientală a fost o sintagmă apărută în timpul războiului Crimeii din 1853-1856 dintre Rusia şi Imperiul otoman, Anglia şi Franţa. Înfrântă, Rusia urmărea să-şi ia revanşa, ceea ce şi face în 1875. Atunci începe un nou episod al chestiunii orientale care a rămas nerezolvată pînă la sfîrşitul primului război mondial. Tensiunile cresc şi în 1877 Rusia declară război Imperiului otoman. Clasa politică română simte că aceasta este ocazia de a proclama independenţa şi, în urma unei înţelegeri cu Rusia semnată în iarna anului 1877, permite trecerea prin România a armatelor ţariste. În operaţiunile militare din vara anului 1877 şi în primele luni ale lui 1878, România participă cu o armată de aproximativ 100.000 de oameni. Capitularea Plevnei, centrul statului major al armatei turce comandate de Osman Pasa, a făcut ca Imperiul să ceară pacea. Armistiţiul semnat la San Stefano, lîngă Constantinopol, a pus capat ostilităţilor, a reglementat situaţia militară şi anunţa direcţiile principale pe care Rusia le va urmări în cadrul viitorului congres de pace. Reprezentantul român nu a fost primit la tratative şi nu a avut vreun cuvînt de spus şi acesta a însemnat un puternic semnal pentru clasa politică română. Faptul că armata rusă staţiona pe teritoriul României şi nu mai dorea să-l părăsească, faptul că Franţa, aliata traditională a României îşi pierduse controlul asupra Europei după anul 1871, i-a făcut pe politicieniii români să-şi îndrepte atenţia spre Germania. Aceasta, ca mare putere a Europei, s-a implicat în încheierea păcii care a avut loc la Berlin, între datele de 1/13 iunie si 1/13 iulie 1878. Congresul avea menirea de a revizui prevederile păcii de la San Stefano care întariseră poziţia Rusiei în sud-estul Europei. La acest congres au participat cele şapte mari puteri europene (Germania, Anglia, Austro-Ungaria, Franţa, Imperiul Otoman, Italia şi Rusia), iar cel care a dat dovadă de abilitate diplomatică deosebită şi care a influenţat decisiv luarea hotărîrilor a fost cancelarul german Otto von Bismarck. Tratatul de pace de la Berlin recunoştea independenţa Romaniei, avînd în vedere ca toţi participanţii luaserş în considerare aportul ei pe plan militar, la cîştigarea războiului din 1877-1878. Din păcate, recunoaşterea independenţei României era condiţionată şi de cedarea către Rusia a sudului Basarabiei, deşi aceasta se obligase să respecte integritatea teritorială a ţării încă înainte de declanşarea războiului. Faţă de această situaţie, delegaţia româna, formată din primul ministru, Ion C. Bratianu, şi din ministrul de externe, Mihail Kogalniceanu, a protestat, în timpul lucrărilor Congresului de la Berlin, arătînd justeţea faptului că se recunoştea independenţa României şi că Dobrogea şi Delta Dunării reveneau ţării-mamă, dar arătau ca şi cele trei judeţe din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail şi Bolgrad) trebuia să rămînă în componenţa României. Dar, delegaţia română nu a fost ascultată şi tratatul de pace de la Berlin consfinţea ca sudul Basarabiei, stravechi pamînt românesc, trecea în stăpînirea Rusiei.