În dreptul roman, concepţia asupra nulităţii era cristalizată în două adagii: qui contra legem agit nihil agit precum şi quod nullum est nullum producit efectum. De aici rezultă că nulitatea era totală şi iremediabilă sau, altfel spus, actul juridic era nimicit în totalitate, neexistând posibilitatea menţinerii lui parţiale cu înlăturarea clauzelor prin care s-a încălcat legea.
În concepţia clasică, care se afla încă sub influenţa dreptului roman, nulitatea era asimilată cu ineficacitatea actului juridic, în totalitatea sa, fiind tratat ca o stare organică a acestuia, deoarece s-a încheiat cu nesocotirea dispoziţiilor legale. Nulitatea avea ca efect desfiinţarea actului juridic în întregime şi ca o consecinţă, nimicirea tuturor efectelor sale. Deci nulitatea era totală şi iremediabilă, ca şi în dreptul roman.
În concepţia modernă s-a formulat teoria proporţionalităţii efectelor nulităţii în raport cu cauzele care au determinat-o, urmările nulităţii trebuind să se mărginească numai la cele efecte care contravin legii, celelalte efecte ale actului menţinându-se. În această concepţie, nulitatea este în principiu parţială şi remediabilă. Finalitatea nulităţii în această concepţie este apărarea actului juridic prin menţiunea lui, după ce s-au înlăturat efectele care contravin legii.
Concepţia dreptului român contemporan asupra nulităţii actului juridic este aceea a unei nulităţi în principiu parţiale şi remediabile, nulitatea actului juridic având menirea de a suprima numai efectele care contravin dispoziţiilor legale încălcate la încheierea actului, lăsându-se neatinse celelalte efecte.
În această concepţie nulitatea totală intervine numai atunci când clauzele care contravin legii au constituit cauza principală şi determinantă a încheierii actului juridic.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
