Perioada ce-a urmat primei conflagraţii mondiale a fost una a competiţiei dintre învinşi şi învingători pentru supremaţie pe scena vieţii internaţionale. Răsturnările în raporturile de putere de pe continentul european, ca şi creionarea a două blocuri politico-militare rivale, au făcut ca timpul scurs pînă la izbucnirea celei de-a doua conflagraţii mondiale să fie extrem de scurt. Practic, crizele şi conflictele dintre state au constituit preludiul declanşării Celui de-al Doilea Război Mondial şi sînt acţiuni în forţă ale statelor care doreau să răstoarne ordinea instituită, în 1919-1920, prin Pacea de la Paris-Versailles. În 1931 Japonia atacă China şi ocupă Manciuria. Marile puteri occidentale ca şi Liga Naţiunilor n-au fost pregătite pentru a gestiona acestă criză şi au dat cîştig de cauză Japoniei.439 Patru ani mai tîrziu, încurajată de “succesul” Japoniei, Italia fascistă invadează şi cucereşte Abisinia (Etiopia). Evenimentele se precipită şi în Europa, unde Germania invadează Austria(1938)440, iar ulterior, printr-o lovitură de graţie, a pus capăt definitiv existenţei Cehoslovaciei( 15 martie 1939), ţara fiind transformată în „Protectorat al Boemiei şi Moraviei“, satelit al Reich-ului. Distrugerea Cehoslovaciei n-a avut efecte geopolitice, ci mai mult psihologice. Cel de-al Doilea Război Mondial nu mai putea fi evitat, după ce Germania nazistă şi Uniunea Sovietică şi-au împărtit sferele de influienţă pe continental European.
Al doilea război mondial. Scânteia care a aprins vâlvătăile Celui de-al Doilea Război Mondial a fost un „incident“ la frontier germano-polonă, petrecut în toamna anului 1939. Cauzele, însă, se găsesc în evoluţiile politice, economice şi în frustrările care au traversat începutul de secol XX în istoria Europei. Asupra locului, rolului şi a importanţei unora dintre aceste cauze în declanşarea conflictului, istoricii şi specialiştii în polemologie n-au căzut de acord, istoriografia oferind din această cauză mai multe puncte de vedere. Pentru generaţia de după război, marcată profund de traumele luptelor şi ale sacrificiilor de tot felul, cea mai simplă explicaţie asupra genezei celei de-a doua conflagraţii a fost tendinţa spre revanşă şi expansiune a Germaniei naţional-socialiste conduse de Adolf Hitler. Tratatul de pace de la Paris-Versailles, dictat Germaniei la sfârşitulprimului război mondial de către puterile învingătoare, conţinea elemente de răzbunare şi umilire pe care germanii n-au putut să le accepte. Păcii de la Paris i-a lipsit de la început validitatea morală442. Nu numai pentru învinşi, dar chiar şi pentru minţile lucide din tabăra învingătorilor, condiţiile impuse Germaniei conţineau sâmburele revanşei. Potrivit afirmaţiilor fostului premier britanic, Winston Churchill, mareşalul francez F. Foch, când a auzit că s-a semnat Tratatul de Pace şi a luat cunoştinţă de clauzele acestuia, ar fi exclamat: „Asta nu e pace. E un armistiţiu pe douăzeci de ani“443. În aceste condiţii, în Germania au luat naştere, în anii imediat următori încheierii primului război mondial, numeroase formaţiuni animate de spiritul revanşard. Printre acestea, „prin pretenţiile sale expansioniste, s-a evidenţiat Partidul Naţional-Socialist“. Obiectivele politicii externe ale naziştilor au fost expuse de liderul partidului, Adolf Hitler, în lucrarea „Mein Kampf“ (Lupta mea), devenită ulterior carte de căpătâi a nazismului. Din aceste considerente, unii oameni politici şi istorici au atribuit întreaga responsabilitate- sau aproapepentru declanşarea războiului, Germaniei hitleriste.
Reputatul istoric A.J.P. Taylor constată că în „tabără“ celor care cred că Germania este vinovată de declanşarea războiului sunt două curente. Unii consideră că Hitler „a dorit un mare război, de dragul războiului. A dorit un război pentru a face din Germania o Mare Putere, iar el să devină un cuceritor de felul lui Alexandru cel Mare sau Napoleon. A fost un nihilist, un maniac, un al doilea Atila. Alţii l-au considerat pe Hitler mai raţional. El a acţionat după un plan care prevedea instaurarea unui imperiu pentru o mie de ani în Europa Centrală şi de Sud-Est.“444. Se afirmă că Hitler a făcut ceea ce politicienii au presupus că va face, respectiv a apărat drepturile statului său. Ei afirmă că, în fond, Hitler nu era mai „ticălos ca alţi oameni de stat europeni ai epocii şi că raţionamentele şi calculele sale erau la fel de logice ca acelea ale celorlalţi lideri occidentali“445. A.P.J.Taylor consideră că despre originile Celui de-al Doilea Război Mondial sunt destule legende şi „Distrugerea legendelor nu înseamnă justificarea lui Hitler“446
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
