1.1. Problema gestiunii apei a dobîndit noi dimensiuni în ultimii ani, odată cu lansarea şi acreditarea ideii că apa reprezintă un patrimoniu natural mondial, şi în această calitate, trebuie supusă unui juridic internaţional special.
Astfel, T.Mayor susţine că ,,această resursă rară, esenţială pentru viaţă, trebuie să fie considerată ca un tezaur natural care face parte din moştenirea comună a omenirii”.
Personalităţi ştiinţifice şi culturale unite în ,,Grupul de la Lisabona” au iniţiat o mişcare internaţională de opinie în favoarea elaborării şi aplicării unui ,,contract al apei”. Acest document ar promova principiul că accesul la apa potabilă constituie un drept economic şi social al oricărei personae, cît şi un drept colectiv al întregii comunităţi umane. El ar facilita accesul la apă a peste 1,4 miliarde de oameni, care în prezent sînt privaţi de acest drept.
În 1977, Declaraţia Conferinţei O.N.U. de la Mar del Plata proclama că ,,toată lumea are dreptul de a accede la apă potabilă în cantitate şi calitate egale pentru nevoile sale esenţiale”.
În 1997, Conferinţa specială O.N.U. pentru apă recomanda să se acorde ,,prioritate absolută gravelor probleme ale apei dulci, cu care se confruntă numeroase regiuni ale lumii, precum şi elaborarea unei strategii de utilizare durabilă a acesteia, în scopuri sociale şi economice”.
Cu regret, asemenea iniţiative cunosc rezonanţe mai mult în lumea teoretico-ştiinţifică şi mai puţin în cea a acţiunii practice.
1.2. Reglementările legale consacră un regim special de protecţie a apei, din ce în ce mai mult ameninţată de poluare şi supusă unei cereri tot mai mari şi diversificate de folosinţă.
Principalul act normativ ce reglementează regimul juridic al fondului acvatic al Republicii Moldova este Codul apelor (CA) al Republicii Moldova Nr.1532-XII din 22.06.93 // în MO RM nr.10/287 din 30.10.1993, adoptat în vederea:
a) asigurării folosirii raţionale a apelor pentru necesităţile populaţiei şi ale economiei naţionale;
b) protecţiei apelor împotriva poluării, impurificării şi epuizării;
c) prevenirii şi lichidării efectelor distructive ale apelor;
d) ameliorării stării obiectelor acvatice şi păstrării lor pentru generaţiile prezente şi viitoare;
e) protejării drepturilor persoanelor juridice şi fizice;
f) consolidării legalităţii în relaţiile din domeniul apelor.
Fondul apelor – totalitatea obiectivelor acvatice în graniţele teritoriului Republicii Moldova, incluse sau care urmează a fi incluse în cadastrul apelor.
Fondul apelor include toate obiectivele acvatice naturale şi artificiale de pe teritoriul Republicii Moldova. (art.2 CA)
Obiectiv acvatic – concentraţia de apă la suprafaţă în formele reliefului terenului sau în subsol, care are graniţe, volum şi caracteristici de regim al apelor.
Obiectivele acvatice în Republica Moldova pot aparţine:
– cu drept de proprietate publică, statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, ori
– cu drept de proprietate privată, persoanelor juridice sau fizice. (art.1/1 CA)
Obiectivele acvatice proprietate publică se atribuie exclusiv în folosinţă. Atribuirea în folosinţă a obiectivelor acvatice proprietate publică se face, în funcţie de importanţa lor, de către Guvern sau de către autorităţile administraţiei publice locale. Ele nu se pot afla concomitent în proprietatea mai multor subiecţi ai dreptului de proprietate publică.
În proprietatea publică a statului se află:
a) obiectivele acvatice de suprafaţă situate pe teritoriul a două sau mai multor raioane;
b) apele subterane;
c) obiectivele acvatice situate pe teritoriul unui raion, destinate satisfacerii necesităţilor apărării, sistemului energetic, domeniului transporturilor, obiectivelor de telecomunicaţii, serviciului meteorologic şi altor sisteme de stat;
d) obiectivele acvatice de frontieră;
e) obiectivele acvatice declarate ca arii naturale protejate de stat;
f) obiectivele acvatice parte a staţiunilor balneare de importanţă naţională. (art.2/2 CA)
În proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale se află:
obiectivele acvatice care sînt situate integral în limitele unităţii administrativ-teritoriale respective, ale căror construcţii hidrotehnice se află la balanţa primăriilor şi care nu sînt atribuite în proprietatea publică a statului şi nici nu constituie obiect al proprietăţii private a persoanelor juridice sau fizice. (art.2/3 CA)
Proprietatea privată asupra obiectivelor acvatice.
În cazul construcţiei de obiective acvatice pe terenurile proprietate privată a persoanelor juridice sau fizice, acestea devin obiecte ale proprietăţii private, cu excepţia apei care se atribuie în folosinţă conform legislaţiei în vigoare.
Proprietate privată a persoanelor juridice sau fizice pot fi obiectivele acvatice separate (închise), precum şi obiectivele acvatice care sînt amplasate pe pîraie şi nu au o legătură hidraulică cu alte obiective acvatice de suprafaţă. (art.2/4 CA)
1.3. Clasificarea apelor supuse ocrotirii.
În natură apa există sub următoarele forme:
a) ape de suprafaţă (fluvii, rîuri, lacuri, mări, oceane);
b) ape subterane (staturi acvifere, izvoare).
Din punct de vedere al regimului ocrotirii şi situării lor, apele pot fi:
a) ape internaţionale, adică acele ape faţă de care un stat este riveran împreună cu alte state, cele care intră sau trec prin graniţele unei ţări, precum şi apele cu privire la care interesele unor state străine au fost recunoscute şi garantate prin acorduri internaţionale;
b) ape teritoriale, respectiv apele cuprinse în porţiunea de la ţărmul unui stat spre larg, a căror întindere se stabileşte prin lege, conform convenţiilor internaţionale în materie;
c) ape naţionale, care cuprind fluviile, rîurile, canalele şi lacurile navigabile interioare, precum şi apele fluviilor şi rîurilor de frontieră, de la mal pînă la linia de frontieră stabilită prin tratate internaţionale.
După criteriul situării obiective şi destinaţiei, apele se grupează în :
a) resurse de apă dulce – resurse alcătuite din apele de suprafaţă (rîuri, lacuri) şi apele subterane, cu excepţia apelor minerale geotermale şi apa plată;
b) apă pentru populaţie – apa dulce necesară vieţii şi mediului aşezărilor umane, care susţine funcţiuni şi utilităţi variate şi multiple legate de nevoi gospodăreşti, creşterea animalelor, activităţi publice, industrie ş.a.;
c) apă potabilă – orice apă de suprafaţă sau subterană, care, natural sau după o tratare adecvată fizico-chimică sau/şi micro-biologică, poate fi consumată fără pericol pentru sănătate;
d) apă uzată menajeră – apa uzată provenită din satisfacerea nevoilor de apă gospodăreşti, igienico-sanitare şi social-administrative ale diverselor tipuri de unităţi industriale;
e) apă pentru industrie – apă dulce brută sau tratată, utilizată de agenţi economici cu activitate industrială;
f) apă uzată industrial – apă uzată provenită din satisfacereanevoilor de apă în procesele tehnologice ale unităţilor industriale şi din alte activităţi asemănătoare (construcţii, transporturi ş.a.);
g) apă pentru irigaţii – apa dulce necesară irigării culturilor agricole, asigurată cu preponderenţă din sursele de apă de suprafaţă;
h) apă de desecare-drenaj – apa în exces din amenajările de desecare-drenaj, evacuată în reţeaua hidrografică.
Din punctul de vedere al calităţii şi în raport cu domeniile de utilizare, pot fi distinse ape de următoarele categorii:
a) categoria I – cursurile de apă care pot fi utilizate în toate sectoarele de activitate;
b) categoria II – cursurile de apă care pot fi utilizate în industrie, irigaţii, în scopuri urbanistice şi de agrement;
c) categoria III – cursurile de apă care pot fi utilizate la irigaţii, răcirea motoarelor, staţii de spălare, în hidrocentrale;
d) ape degradate, care nu pot fi utilizate în nici un domeniu de activitate.