Franţa în perioada războiului rece.

În perioada anilor 1946-1958 a ,,existat’’ a IV-a republică Franceză. Calea politicii franceze în războiul rece s-a văzut din anul 1947 când partidul comunist a fost scos înafara legii, şi era clar că v-a urma o politică mai mult avantajoasă SUA decât URSS-ului. Inclusiv şi datorită acestei politici ,,anticomuniste’’ pe parcursul anilor1946-1952 conform planului Marshall, Franţa a primit circa 2,7mlrd$. În anul 1947 zona franceză din Germania împreună cu Bizonia(zona SUA+UK) formează Trizonia. În problema Germaniei, Franţa nu s-a opus hotărârilor SUA când a avut loc criza germană din 1948 şi1961. În 1951 Franţa împreună cu alte 5 state fondează CECO. A urmat să devină membru fondator al CEE şi Euratom la 25 martie 1957. Pe lângă această alianţă a Europei de vest, Franţa mai era şi membră fondatoare a NATO(1949). Sub egida ONU, trupele franceze au luptat ajutându-le pe cele americane în rezolvarea diferendului din Coreea. În pofida întării sale, Franţa a urmat să piardă colonii importante, astfel va pierde Indochina şi Tunisia în 1954 iar Marocul în 1955. Revoltele din Algeria au stârnit în anul 1958 o criză de guvern . Incapacitatea de a rezolva criza din Algeria, parte integrantă a Franţei în acea perioadă, a dus la dizolvarea republicii odată cu editarea constituţiei celei de a V-a republici sub îndrumarea generalului Charles de Gaulle. Charles de Gaulle devine preşedinte-n 1958. Sub conducerea lui, problema Algeriană se rezolvă în favoarea africanilor, aceştia proclamându-şi independenţa-n martie 1962. În politica externă Charles de Gaulle s-a apropiat de Germania de Vest, îmbunătăţind relaţiile cu aceasta(1962). În cel de-al doilea său mandat el refuză să folosească $ ca monedă în diverse operaţii sau tranzacţii, iar apoi în anul 1966 iese din structurile militare NATO. În 1964 se duc relaţii diplomatice cu China iar în 1966 a avut loc o vizită la Moscova după care au urmat îmbunătăţirea relaţiilor cu România şi Polonia. În urma referendumului respins Charles de Gaulle a demesionat. A urmat Georges Pompidou, acesta a permis intrarea Marii Britanii în CEE. La fel el a continuat cursul relaţiilor bune cu URSS având întrevederi cu Brejnev în 1970 şi 1971. În 1974 preşedinte devine Valéry Giscard d’Estaing în prima jumătatea a mandatului său s-au obţinut succese în economie. Pe plan extern, el se îndrepta din nou spre NATO susţinând amplasarea rachetelor de undă medie în Europa. Din 1981 Mitterrand devine preşedinte, acesta era şeful partidului socialist şi a pus accentul pe protecţia socială.