Funcţia de divertisment.

Răspunzând dorinţei de relaxare a omului stresat de solicitările profesionale, dar şi setei de evadare într-un univers imaginar, funcţia de divertisment a invadat până într-atât conţinutul mass-media, încât tinde să devină o a doua natură a acestora. Industria divertismentului mediatic, pentru că atrage publicul şi deci publicitatea, s-a impus peste tot în lume. În această zonă, televiziunea deţine, deocamdată, cu lejeritate, prim-planul, datorită posibilităţilor sale de a crea „mărcile” de divertisment cele mai complete şi mai căutate (gustate) de public. Actualmente, cele trei domenii clasice ale televiziunii: domeniul informaţiei jurnalistice, domeniul publicităţii şi cel al divertismentului tind să fuzioneze într-unul singur, în care limbajul publicităţii este dominant, chiar dacă nu întotdeauna şi cel mai important. Cu alte cuvinte, adeseori, calitatea informaţiei sau consistenţa produsului audiovizual de divertisment depinde de volumul de vânzare al publicităţii. Lect. univ. dr. Ion Stavre, autorul unui foarte interesant studiu ştiinţific despre televiziune, se întreabă şi ne întreabă: „Timp de două secole, al XIX-lea şi al XX-lea, omenirea a exploatat sălbatic speciile animale şi vegetale, resursele naturale astfel încât astăzi ne confruntăm cu o criză a resurselor şi cu fenomenul încălzirii globale a planetei. Şi diversitatea culturală poate dispărea, ireversibil, cu efecte greu de evaluat în acest moment. Marea miză a secolului al XX1-lea va fi bătălia între comerţ şi cultură. Va putea, oare, supravieţui civilizaţia umană dacă cultura se va transforma în întregime în comerţ?” [Ion Stavre, Reconstrucţia societăţii româneşti prin auiovizual, Bucureşti, Nemira, 2004, p. 19]. „Problema esenţială nu este aceea că televiziunea ne oferă divertisment, ci că ea tratează toate subiectele în forma divertismentului. (…) Altfel zis, divertismentul devine supra-ideologia oricărui discurs al televizunii” (Neil Postman)