În această perioadă în Maced, situaţia haotică şi violentă provocată de acţiunile bandelor şi de tulburările din rîndul populaţiei depăşea capacitatea de control a otomanilor. Marile puteri au făcut în mod repetat presiuni asupra Porţii în vederea introducerii reformelor în zonă, pornind de la premise falsă că motivul esenţial al tensiunilor erau condiţiile economice şi politice. Tragedia Maced. consta şi în faptul că problemele fundamentale aveau un caracter atît de grav, încît puteau realmente duce la declanşarea unui război între naţiunile din Balcani. Întreaga chestiune era şi mai mult complicată nu numai de controversele privind împărţirea populaţiei, ci şi de faptul că naţionalităţile nu locuiau în districte compacte, asa cum ar fi fost convenabil. Cel puţin 8 populaţii diferite locuiau în Maced. :turci, bulgarii, greci, sîrbi, albanezi, vlahi, evrei şi ţigani. Pe lîngă acestea, fără îndoială că unii dintre locuitori se considerau în primul rînd macedoneni. Au fost organizate mici cete înarmate pe tot cuprinsul Maced, alcătuite mai ales din luptători de gherilă care apelau la forţă şi la teroare. Ei atacau atît forţele otomane, cît şi pe rivalii lor din cadru celorlalte organizaţii naţionale. Prima organizaţie importantă pune accent pe propaganda culturală. Bulgarii au înfiinţat în 1884 Societatea Chiri şi Metodiu; sîrbii leau urmat exemplu în 1886 fondînd Soc. Sf. Sava. Mult mai eficiente decît acestea aveau să fie însă organizaţiile militare, alcătuite de obicei din fanatici devotaţi cauzei, care apelau la metode directe şi violente. Cea mai cunoscută era Organizaţia Revoluţională Macedoniană Internă (ORMI) fondată în 1893 la Salonic. Activitatea de bază era pregătirea unei mari rebeliuni macedoniene, organizaţia fiind un stat în cadru statului Maced, principalul scop era scoaterea regiunii de sub controlul otoman sau fie cel puţin provocarea unei intervenţii străine. Însă întraga acţiune a fost extreme de prost organizată. Cel mai capabil lider al al ORMI, Golţe Delcev, a fost prins şi executat înainte de declanşarea rebeliunii. Cu toate acestea, organizaţia a reuşit, să provoace în august 1903 o revoltă masivă. Revolta de Ilindent (ziua Sf.Ilie) a obţinut iniţial unele succese. Cea mai mare parte a vilaetului Bitola se va afla peste putin timp sub controlul revoluţionarilor. După aceea situaţia sa inversat, iar prin decembrie armata otomană a înăbuşit mişcarea. O parte dintre liderii interpretaseră în mod greşit situaţia internaţ. şi nu prevăzuseră ezitarea marilor puteri de a se implica. Guvernul bulgar fusese şi el luat pe neaşteptate, fiind gata sa acţioneze. După acest eşec, ORMI sa divizat în două facţiuni rivale. Speranţa ORMI întro intervenţie din afară era sa se îndeplinească întro oarecare măsură. Franz Ioseph şi Nicolae II sau întîlnit la Murzsteg în oct. 1903 şi au aprobat un program p/t Macedonia, care pe lîngă alte reforme, prevedea apelarea la consilieri străini şi instituirea unei jandarmerii aflate sub controlul marilor puteri. El conţine de asemenea o clauză care stabilea ca Maced să fie împărţită în districte pe criterii entice. Această stipulare a dus la alte conflicte între grupările armate, fiecare din ele încercînd să obţină controlul asupra unei anumite zone. Cu mari ezitări, Poarta a fost de acord în 1905 cu instituirea unei supravegheri internaţ. a finanţelor Maced. Reforma nu constituie deci o rezolvare a problemei, ca şi represiunea armată. Astfel a. 1903 aduce pe tapet “problema macedoniană”, prin izbucnirea acestei puternice răscoale, sprijinite deschis de către Bulgaria, Serbia şi Grecia, şi înăbuşită în mod sălbatic de unităţile otomane. La această răscoală au participat mulţi aromâni stabiliţi în Macedonia, iar republica proclamată în localitatea Kruşevo era locuită în mare majoritate de aromâni. Puterile centrale caută să contracareze influienţa rusă, franceză şi engleză în Balcani, caută să aplaneze conflictele între statele din această zonă a Europei, ca ele în bloc să fie fidele Triplei Alianţe.