Conventia de arbitraj vizeaza nu numai modalitatea de solutionare, pe cale arbitrala a litigiului dintre parti, ci si alte elemente cum sunt cele privitoare la: constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea si inlocuirea arbitrilor, termenul si locul arbitrajului, normele de procedura pe care tribunalul arbitral trebuie sa le urmeze in judecarea litigiului, inclusiv procedura unei eventuale concilieri prealabile, repartizarea intre parti a cheltuielilor arbitrale, continutul si forma hotararii arbitrale. Modul de redactare si deci implicit continutul conventiei de arbitraj este in general diferit in functie de felul arbitrajului- ad-hoc sau institutionalizat- avut in vedere de parti.Astfel, atunci cand partile opteaza pentru un arbitraj institutionalizat ele trimit, in cuprinsul clauzei compromisorii, la Regulamentul acelei institutii, utilizand o formula de tipul “orice litigii care se vor naste in legatura cu acest contract vor fi solutionate definitiv conform Regulamentului Curtii de Arbitraj Comercial International din Bucuresti”.
Dar, o atare formula pe cat de simpla, pe atat de cuprinzatoare, comporta inconveniente si riscuri pentru neutralizarea carora este necesara precizarea de catre parti a anumitor elemente, cum sunt:
1. Exprimarea de catre parti a optiunii pentru solutionarea litigiilor respective de un tribunal arbitral format din trei arbitrii si desemnarea a cate unui arbitru de fiecare partener contractual si de comun acord a supraarbitrului. Se creaza astfel premisa ca sentinta arbitrala sa poata fi pronuntata cu majoritate de doi la unu in cazul in care nu va putea fi data in unanimitate. Pentru cazul cand fiecare din cei trei arbitrii ar exprima o opinie divergenta cu a celorlalti, partile ar trebui sa confere supraarbitrului puterea de a da opiniei sale valoarea de solutie a litigiului respectiv.
2. Fixarea unui termen limita pentru desemnarea arbitrilor. In cazul depasirii acestui termen facultatea de a desemna pe membrii completului de arbitrii nenominalizati inauntrul termenului prestabilit sa revina institutiei de arbitraj.
3. Determinarea structurii instantei arbitrale competente. In acest sens partile pot decide ca solutionarea litigiului sa fie facuta de un arbitru unic desemnat de ele de comun acord sau de un complet de arbitrii alcatuit, in functie de complexitatea pricinii din trei sau cinci membrii; in acest din urma caz fiecare parte va desemna cate doi arbitrii, care la randul lor, de comun acord vor desemna un supraarbitru, iar daca intre ei exista diferente cu privire la persoana supraarbitrului vor decide tot partile prin consens.
4. Precizarea puterilor arbitrilor. Partile pot limita aceste puteri la o simpla incercare de conciliere prealabila. Ele pot conferi arbitrilor facultatea de a realiza un arbitraj de echitate (ex aequo et bono) definind parametrii acestui mod de arbitrare. Totodata partile pot reglementa posibilitatea extinderii puterilor arbitrilor in raport cu gradul de complexitate a problemelor pe care le implica executarea contractului, precum si posibilitatea adaptarii procedurii la imperativele solutionarii corecte a litigiului. De asemenea ele(partile) pot conferii arbitrilor puterea de a colmata lacunele contractului sau de a-l completa numai cu privire la o anumita chestiune, precum si de a statua in drept asupra executarii si interpretarii contractului. In fine, arbitrilor li se pot da puteri de a adapta contractul, chiar in absenta unei clauze de hardship, la noile imprejurari survenite pe parcursul executarii sale.
5. Instituirea posibilitatii de a se recurge la o expertiza tehnica prealabila. Oastfel de expertiza prezinta mare utilitate pentru rezolvarea contestatiilor tehnice, si pentru supravegherea si verificarea unor lucrari ce formeaza obiectul contractelor de cooperare economica internationala, sau a contractelor de lucrari publice.
6. Stabilirea locului unde urmeaza sa se tina arbitrajul. Locul arbitrajului prezinta importanta pentru validitatea procedurii in sine, dreptul procesual al forului putand influenta recunoasterii si executarii sentintei arbitrale. Este important ca partile sa verifice daca intre tarile ai caror resortisanti sunt, exista sau nu acorduri in ce priveste recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale straine. In lipsa unor asemenea acorduri este oportun ca locul arbitrajului sa fie fixat in tara paratului sau intr-o tara unde acesta poseda bunuri susceptibile de urmarire.
7. Determinarea legii aplicabile contractului. Dreptul aplicabil, in baza caruia se va solutiona litigiul, prezinta o importanta deosebita pentru rezolvarea litigiului dintre parti. Alegerea acestui drept constituie o facultate a partilor, dar acestea sunt libere sa confere arbitrilor puterea de a determina legea aplicabila. Oatare libertate a primit consacrare legala atat prin prevederile art. 7 din Conventia Europeana asupra Arbitrajului Comercial International(Geneva 1961), cat si prin dispozitiile art. 3 alin. 3 din Regulamentul Curtii de Arbitraj a Camerei de Comert International din Paris. In aceasta ultima ipoteza riscurile asumate de parti sunt majore, deoarece o alegere neinspirata a legii aplicabile ar putea genera serioase dificultati in ceea ce priveste executarea contractului. Este motivul pentru care partile trebuie sa priveasca circumspect solutia abilitarii arbitrilor pentru alegerea dreptului aplicabil si sa recurga la aceasta solutie numai cand au o incredere deosebita in acestia.
8. Determinarea limbii in care urmeaza sa se desfasoare procedura in fata arbitrajului. In lipsa unui acord, procedura de arbitraj se va desfasura in limba in care a fost redactat contractul. Este insa preferabil ca limba procedurii de arbitrare sa fie aceea in care este scris dreptul aplicabil spre a se evita dificultati suplimentare de intelegere si interpretare a acestuia.
9. Angajamentul formal al partilor de a duce la indeplinire sentinta pronuntata de arbitru. Un astfel de angajament este necesar sa fie asumat chiar atuncu cand litigiul fiind incredintat spre solutionare unei institutii de arbitraj permanent, obligatia privind executarea sentintei arbitrale de catre impricinati este inscrisa explicit in regulamentul acelei institutii.Partile au dreptul sa fixeze un termen in care arbitrii urmeaza sa finalizeze procedura si sa pronunte sentinta. Este important ca ele sa prevada si posibilitatea prelungirii acestui termen, ori sa confere aceasta facultate unui tert, unei personalitati sau unei institutii.De asemenea, la latitudinea partilor ramane si stabilirea unui termen de finalizare a procedurii si de pronuntare a sentintei,precum si posibilitatea prelungirii acestui termen.
10. Procedura arbitrala.Libertatea partilor de a alege procedura arbitrala e mai mare in cazul arbitrajului ad-hoc,avand o singura limita-ordinea publica.In cazul arbitrajului institutionalizat el desfasurandu-se intr-un cadru prestabilit,partile accepta competenta institutiei respective si procedura stabilita de acea instanta prin regulamentele ei de functionare.
Conventia de la Geneva din 1916 recomanda partilor sa prevada in conventialor de arbitraj cel putin locul unde urmeaza sa se tina arbitrajul, precum si modul de arbitrare(ad-hoc sau institutionalizat).Astfel,se consacra principiul libertatii partilor,fie:
a) de a supune litigiul unei instante permanente de arbitraj.astfel,regulamentul acestei institutii guverneaza procedura de arbitraj.
b) de a supune litigiul unui arbitraj ad-ho.Partile au dreptul de a desemna arbitrii, de a fixa locul arbitrajului si regulile de procedura.Acestea sunt cazurile cand partile care s-au decis asupra unui arbitraj institutionalizat sau cand nu s-au putut pune de acord nici macar asupra modului de arbitraj,daca s-au decis asupra unui ad-hoc dar nu au stabilit numele arbitrilor sau modul lor de numire,nu au fixat locul arbitrajului.Toate acestea fac necesara interventia unei autoritati exterioare.
Mai mult,in sistemul arbitrajului prevazut de Codul de procedura civila partile pot stabili si “orice alte norme privind buna desfasurare a arbitrajului”.
Astfel, singura limita in stabilirea activitatii arbitrajului si a regulilor de urmat este aceea a “respectarii ordinii publice sau a bunelor moravuri,precum si a dispozitiilor imperative ale legii”(art.341,alineatul 1,Codul de procedura civila).
Daca partile nu convin asupra celor enumerate mai sus,tribunalul arbitral va reglementa procedura de urmat,cum considera mai potrivit.Cand nici acesta nu determina asemenea norme se aplica dispozitiile Codului de procedura civila din domeniul arbitrajului privat(art.343,alineatul4,Codul de procedura civila).
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
