John Adams al doilea pesedinte al Statelor Unite, s-a nascut în satul Braintree (Quincy) statul Massachussetts la 30 octombrie (pe stil vechi 19 octombrie) 1735. Parinţii şi stămoşii săi au fost cetăţeni onorabili ai comunităţii încă de la întemeierea ei. Tatăl său, John Adams, era o persoana influentă în lumea afacerilor, fiind şi ofiţer în miliţia locală; mama sa, Suzanna Boylston Adams, era cunoscută pentru devotamentul ei pentru familie şi biserică. Familia Adams a venit din Anglia pe la 1640 şi s-au stabilit pe pământul pe care urmaşii lor încă îl mai cultivau în vremea copilăriei lui John.
Pe lăngă instruirea informală căpătată în satul său natal, Adams a fregventat şi şcoala latină. În ciuda dorinţei sale de a deveni fermier, anii de scoală l-au pegătit pentru universitate şi pentru o cariereră de profesor de religie. Cu puţina pregătire în latină deprinsă de la Joseph Marsh, un om de ştiinţă local, John a luat examenul de admitere la Harvard College în 1751 şi şi-a început cei patru ani de studii univesitare care î-i incitau imaginaţia. La absolvire în 1755 a acceptat postul de profesor la Worcester.
Cariera publică timpurie
Cariera de profesor nu-l satisfacea pe Adams, elevi deabia ştiau ABC-ul şi observaseră că profesorul lor era preocupat de alte probleme. Poziţia lui, totuşi, i-a dat posibilitatea să-i cunoască pe intelectualii din Worcester, inclusiv pe James Putnam, un distins jurist. În final Adams decide să facă o carieră în drept şi î-şi face ucenicia cu Putnam.
Juristul Adams şi-a început cariera în Braintree scriind testamente şi acte de interes local. Pe 25 octombrie 1764 se căsătoreşte cu Abigail, fiica reverndului William Smith cu care traieşte foate multi ani.
Adams şi-a exprimat concepţiile politice când a formulat protestul locuitorilor din Braintree împotriva Legii Timbrului (Stamp Act) care a devenit un model pentru demonstraţii similare în toată Noua Anglie. El a considerat taxa de timbru ca o povară inutilă pe spinarea poporului şi un act neconstituţional. Prin aceste idei a devenit cunoscut în Massachsetts. Braintree la recunoscut ca pe un fruntaş al comuniti şi la ales în comitetul director al localitătii, dar activitatea sa de jurist îl obliga să strea mai mult la Boston drept care a renunţat la amintita funcţie şi s-a mutat la Boston în 1768. Deşi Adams era pregătit pentru a afirma năzuinţa sa de libertate, şi-a menţinut independenţa politică şi şi-a oferit serviciile oricui avea probleme. Cazul cel mai dramatic a apărut în 1770 când el şi Josiah Quincy i-au apărat pe soldaţii britanici acuzaţi de crimă în masacrul de la Boston. Deoarece a preluat acest caz Adams a fost atacat de ziarele patriotice dar în particular a fost felicitat pentru că a câştigat acest caz în favoarea libertăţii.
Din mai 1770 Adams a devenit reprezentantul de Boston în legislativ (General Court). În 1771 se decide însă să părăsească viaţa politică dar numai după 16 luni de semire-tragere revine la Boston.
Ascensiunea la putere
In mai 1773 radicali l-au ales în Consiliul Guvernatorului (Governor’s Council) fiind implicat în unele manevre patriotice şi s-a bucurat cănd bostonienii au aruncat ceaiul în mare in celebra “Partidă de ceai de la Boston” din 1773. În acest fel a revenit la peteneriatul cu radicalii şi a devenit delegat al primului Congres Continental în 1774.
În următorii trei ani la Philadelphia, Adams a forţat congresul să ia măsuri hotărâte care urmau să separe coloniile de Anglia. El a impus cu succes numirea lui George Washington în calite de comandant al forţelor Coloniale şi creearea unei forţe navale care să concureze supremaţia Angliei pe mare. În comitet şi Congres el a pus bazele principiilor de politică externă şi a ajutat la scrierea rezoluţiilor din 10 mai 1776 care declarau America independentă; de asemenea, a apărat Declaraţia de Independenţă în timpul dezbaterilor din Congres.
În calitate de preşedinte al Comitetului pentru Război şi Armament timp de un an (1776-1777), Adams a încercat să echipeze armata. Impotant pentru cauza revoluţionară a fost şi corespondenţa extinsă precum şi srierile publicate. Lucrarile sale Novanglus (1774-1775) şi Găndul despre Guvern (1776) subliniau principiile libertăţii şi ordinii pentru Americani.
Serviciul diplomatic
În 1778, Adams a fost trimis să-l înlocuiască pe Silas Deane, unul din agenţii diplomatici la Paris, pentru negocieri în vederea unei alianţe comerciale şi militare cu Franţa. Înainte ca el să ajungă acolo negociatorii Americani terminaseră negocierile cu succes. Adams s-a întors la Boston unde a fost ales menbru al convenţiei costituţionale din Massachusetts; a formulat cele mai multe articole ale Constituţiei acceptată de Convenţia din 1780.
Activitatea lui Adams de reprezentant al statului a fost completă cănd a fost numit ministru plenipotenţial în vederea negocierilor de pace cu Marea Britanie. La Paris în timp ce aştepta începerea negocierilor era e asteptat să fie calm şi insipid, rol nepotrivit cu temperamentul lui nervos şi pasional. Deşi sfătuit fără ocolişuri de toată lumea, Adams i-a enervat pe oficialii francezi amestecăndu-se în probleme de politică şi l-a mâniat şi pe Benjamin Franklin prin comentarii la adresa comportamentului sau. În final dând frâu liber ostilităţilor el s-a retras în Olanda unde s-a asigurat de recunoaşterea independenţei Americii şi a negociat un împrumut şi tratatul de amiciţie şi comerţ.
Întorcându-se al Paris în octombrie 1782, Adams s-a alăturat lui John Jay şi lui Franklin în discuţiile pentru pace. La aceste întruniri Adams a insistat pentru extinderea teritoriului American căt mai spre V posibil. Tratatul de la Paris care a pus capăt Războiului de Independenţă s-a semnat pe 3 septembrie 1783. În vreme ce tratatul de pace era ratificat de Congres, Adams şi fiul său, John Quincy Adams făceau turul Angliei. În 1784-1784 Adams a negociat împrumuturi pentru SUA în Olanda şi tratatele comerciale în Franţa. În 1785 a fost numit primul ambasador al statelor unite în Marea Britanie. Cei trei ani petrecuţi la Londra n-au dat roade semnificative în ceea ce priveşte obţinerea unor concesii comerciale sau în punerea relaţiilor Anglo-americane pe o bază amicală. Adams a folosit timpul bine, totuşi, cunoscăndu-l mai de aproape pe Thomas Jefferson şi scriind “Apărarea Constituţiei Guvernului Statelor Unite” (3 vol., 1787). Ulterior a renunţat la postul neproductiv de la Londra şi s-a întors la Braintree să studieze, să scrie şi să grădinărească. În cursul anului, la primele alegeri ţinute sub noua constituţiei, a fost ales vice-preşedinte al SUA, confirmăndu-i-se poziţia naţională de al doilea om după preşedintele Washington.
Primul vice-preşedinte
În 1792 a fost reales şi iar a acceptat resposabilităţile de vice-preşedinte cu energie şi seriozitate. Adams a prezidat Senatul SUA şi adeseori a avut votul decisiv pentru măsuri care să sporească puterile guvernului naţional, în general, sau acelea ale preşedinţiei în particular. Adams a conferenţiat în senat despre îndatoririle acestuia. A publicat o serie de eseuri Discursuri despre Davila (1791) care comentau în mare dezordinea civilă cu referinţă specială la revoluţia franceză. Spre deosebire de Washington, Adams avea rivali la preşedenţie şi ar fi trebuit să fie mai flexibil. În schimb, el ia pemis lui Alexander Hamilton să-şi asume conducerea partidului federaslist în vreme ce încerca să se retragă din politica partizană asociindu-se chiar cu critici ai partidului. În timpul campaniei prezidenţiale din 1796 Hamilton a incercat în secret să-l substituie pe Thomas Pinckney lui Adams şi astfel a divizat partidul. Ca rezultat alegerea era extrem de aproape: Adams a căştigat preşedinţia cu trei voturi electorale (71 la 68) asupra republicanului Jefferson care în cadrul sistemului electoral pe atunci în uz, a devenit vice-preşedinte.
Preşedinţia
Adams şi-a început mandatul pe 4 martie 1797. Foarte conştient de victoria lui fragilă, el a căutat să instaureze armonia politică. În cuvântul inaugural, urmărind evoluţia naţiunii, a afirmat credinţa lui în republicanism şi a chemat oamenii să pună capăt politicii partizane. El a încercat să ajungă la un acord cu Jefferson, să-i concilieze pe adepţii lui Hamilton şi să dea un curs paşnic controverselor cu Franţa asupra tratatului lui Jay. Dar a întâmpinat mari greutăţi.
În calitatea sa de prim preşedinte care a urmat unui altuia, Adams nu avea experienţă în a organizarea cabinetul aşa că a decis să păstreze cabinetul mediocru al lui Whashington, parţial pentru că dorea să-i reconcilieze pe federalişti şi pentu că ştia cât de greu este să găseşti oameni buni care să facă servicii. Cabinetul era federalist şi chiar mai mult Hamiltonian în ceea ce priveşte loialitatea. Adams nu şi-a dat seama pe deplin de pericolele inerente ale acestei situaţii pănă în 1799 când cabinetul şi-a violat încrederea lucrând împotriva politiciilor lui Adams.
Cum relaţiile cu Franţa se înrăutăţeau a trebuit sa recomande pregătiri pentru apărare în timp ce negocierile pentru pace continuau. Desi i-a iritat pe replubicani el şi-a menţinut politica de pace şi de pregătire chiar dupa ce Directoratul Francez i-a insultat pe trimişii Americani şi a început să reţină vasele americane. În ianuarie 1798 el a propus crearea unui departament naval şi a cerut fonduri pentru a pune armata pe picior de război.
Reprimarea de către Adams a capturării de către francezi a navelor Americane a fost populară o perioadă şi federaliştii au căştigat alegerile pentu Congres in 1798. Deşi Congresul nu a declarat război Adams şi-a continuat pregătirile militare, alegăndu-i pe Washington, Henry Knox, Charles C. Pinckney şi Hamilton să fie generalii armatei. Dar în timp ce Adams vizita Quincy cabinetul a decis să-l facă pe Hamilton al doilea la comandă după Washington. Adams şi-a dat seama de semnificaţia acestei manevre, el a realizat că controlul armatei trecea în subordinea lui Hamilton (mai ales pentru ca Washington nu era asteptat sa mai participe la vreo bătălie) şi, mai mult decăt acum, a văzut spectrul militarismului.
În timp ce Adams şi dădea seama complet de ceea ce se întămpla, a primit vesti din Europa că Franţa intenţionează să reia negocierile. În februarie 1799 la nominalizat brusc pe William Vans Maurray ca trimis special spre stupefacţia adepţilor lui Hamilton. Dezbaterea asupra acestei acţiuni a fost dură şi Adams a făcut un compromis acceptând să numească o comisie în loc de un singur delegat dar a rezistat presiunilor lui Hamiltom, ambasadorului britanic şi ai unor membri din cabinet. În cele din urmă comisia a încheiat un tratat cu Franţa pe 30 septembrie 1800. Adams reuşise să preîntâmpine un război cu Franţa şi să păstreze neutralitate ţării.
Negocierile tratatului au divizat partidul şi federaliştii au considerat efectul acestor divizări în alegerile din 1800. Când doi membri ai cabinetului şi-au arătat neloialitatea faţă de Adams el le-a forţat demisia fără nici o delicateţe politică. Acţiunea sa dură i-a înfuriat pe Hamiltonieni care şi-au clamat sentimentele în public alăturânduse comportamentului nediplomatic al preşedintelui. Republicanii conduşi de Jefferson şi Aaron Burr s-au bucurat de acestă situaţie dificilă a federaliştilor. Adams a fost incapabil să-şi asume reseponsabilităţile de şef de patid. Rezultatele alegerilor au reflectat această slăbiciune. Federaliştii au piertdut preşedinţia în favoarea lui Jeferson şi a republicaniilor cu opt voturi electorale (73 la 65) şi deasemenea au pierdut Congresul.
Ultimi ani
Adams a pierdut presedinţia în favoarea vieţii private în Quincy; şi-a regăsit simţul umorului şi şi-a servit ţara într-un alt mod. A devenit preşedinte al societaţii de arte şi ştiinţe din Massachusetts, al societăţii pentru promovarea agriculturii etc.
Corespondenţa sa cu Jefferson şi Benjamin Rush sunt monumente de erudiţie care dezvoltă o personalitate încăntătoare care putes fi şi militantă şi drăgăstoasă în câteva zeci de rănduri vioaie.
John Adams a murit la Quincy pe 4 iulie 1926 la a 50-a aniversarea a Declaraţiei de Independenţă. Jeffeson a murit în aceeaşi zi.
John Adams a fost toată viaţa lui un tiran, cu un temperament exploziv, niciodată multumit, niciodată satisfăcut cu ce i se oferea deşi nici el nu ştia exact ce vrea. Scrierile lui (scrisori, cărţi, jurnale) au oferit importante date despre viaţa politică din acea vreme, dar în special arată o minte bine organiată, logică , în acelaşi timp un visător, un dornic de joacă dar foarte inteligent om. Se spune de el că nu a rămas în istorie ca un mare preşedinte pentru că nici un eveniment important nu s-a petrecut în vremea sa, dar cariera lui de politician a fost stralucită, chiar dacă mai enerva uneori pe oficialii străini. De fapt ce putea să facă un al doilea preşedinte, abia pus la conducerea unei naţiuni noi, fară să aiba pe mai mulţi în faţă de unde să tragă învătăminte.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
