Modelul fundamental al comunicării.

Elementele fundamentale ale procesului de comunicare sunt: emiţătorul, canalul, mesajul (informaţia) şi receptorul. Transmiterea sau transferul informaţiei de la un participant (emitentul) la altul (receptorul) are loc prin intermediul unui canal de comunicare (hârtia, pentru presa scrisă, ori undele, pentru radio). În procesul de comunicare urmărim patru scopuri esenţiale: a) să fim receptaţi (auziţi sau citiţi); b) să fim înţeleşi; c) să fim acceptaţi; d) să provocăm o reacţie – o schimbare de comportament sau de atitudine. Dacă nu reuşim să fructificăm nici unul dintre obiectivele propuse, putem considera că am ratat procesul de comunicare. Dacă receptarea informaţiei provoacă o reacţie, adică influenţează comportamentul sau atitudinile receptorilor, se poate vorbi de un efect al comunicării şi astfel schema fundamentală a comunicării capătă forma:

Informaţie Informaţie

Emiţător Canal Receptor Efect

Aşadar, considerând că emitentul are, de la bun început, intenţia de a provoca recptorului un oarecare efect, putem defini comunicarea drept un proces prin care un emiţător transmite informaţie receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce receptorului anumite efecte (J.J. Van Cuilenburg, Ştiinţa comunicării, Bucureşti, Humanitas, 1998, p. 24). Fiecare dintre noi este un interpret unic al lumii sale înconjurătoare şi de aceea apare cu necesitate adoptarea unui „cod” prin care emiţătorul şi receptorul atribuie aceleaşi semnificaţii (înţelesuri) câmpului de simboluri (semne şi semnale) cu care operează.