Caracteristica generală a domniei. Domnia lui Ştefan cel Mare (1457-1504) a fost perioada cea mai glorioasă din istoria medievală a românilor, punctul culminant al luptei lor pentru independenţă şi afirmare în contextul civilizaţiei europene în secolul al XV-iea. Reuşind să instaureze în ţară un echilibru social, marele domnitor a pus capăt luptelor dintre fracţiunile boiereşti şi a creat o bază socială pentru consolidarea puterii domneşti, care întrunea boierimea dregătoare, slujitorii (curtenn, vitejii etc.), ţăranii chemaţi la oaste, orăşenii. în politica sa externă Ştefan Vodă a demonstrat înalte calităţi de diplomat, evitând să aibă concomitent doi inamici puternici. Aceasta i-a permis să păstreze independenţa ţării, alternând relaţiile paşnice cu conflictele militare cu puternicile state vecine, aflate în ascensiune – Ungaria, Polonia şi Imperiul otoman. Când relaţiile cu aceste ţări aduceau la războaie, Ştefan a ştiut să utilizeze pe deplin metode specifice de luptă (pusteirea teritoriului în calea duşmanului, hărţuirea în continuu pe măsura înaintării lui în interiorul ţării, folosirea cu iscusinţă a avantajului reliefului etc.), care minimalizau superioritatea numerică a inamicului. Disproporţia sau asimetria dintre forţele moldovene şi duşmane nu numai că nu asigura victoria invadatorilor, ci dimpotrivă, darorită iscusinţei domnitorului se termina aproape întotdeauna cu înfrângerea lor.
Victoriile repurtate de domnitor au permis Moldovei să devină un factor politic şi militar de un prestigiu extern incontestabil. Pilda de vitejie, înţelepciune, profundă credinţă a marelui domnitor a rămas întruchipată în folclor, în opere scrise şi de artă.
Lunga domnie a lui Ştefan cel Mare cunoaşte câteva etape. Prima etapă: 1457-1473 – corespunde consolidării domniei în plan intern şi extern prin impunerea independenţei ţării în relaţiile cu Polonia şi Ungaria; a doua etapă: 1473-1486 -perioada marilor confruntări cu Imperiul otoman; şi a treia etapă: 1486-1904 – noua orientare a Moldovei (după “răscumpărarea păcii” cu turcii prin plata tributului), spre un sistem de alianţe (în primul rând cu Ungaria), menit să contracareze tendinţele de dominaţie ale Poloniei asupra statului moldovenesc şi să bareze expansiunea otomană în Europa.
Politica internă. Ştefan cel Mare, fiul lui Bogdan al Il-lea (1449-1451) şi al Măriei (sau Oltea), fiică de boier din neamul Basarabilor, nepotul lui Alexandru cel Bun (1400-1432), vine la domnie în primăvara anului 1457 fiind susţinut de un corp de oaste, pus la dispoziţia lui de Vlad Ţepeş. Reuşeşte să-i înlăture de la domnie pe Petru Aron şi este uns ca domn “la locul ce se cheamă Direptate” pe Şiret, la 14 aprilie 1457 în prezenţa Mitroplitului, boierilor şi oştenilor.
Politica internă a noului domn s-a deosebit de la bun început de cea a predecesorilor săi, prin faptul că el a chemat la colaborare boierii din anturajul fostului domn, înzestrându-i cu proprietăţi funciare şi acordându-le înalte dregătorii. Boierii care urmase pe domnul pribeag Petru Aron în Polonia s-au întors în ţară. O altă măsură întreprinsa de domn a fost întărirea instituţiilor centrale ale statului: Sfatul domnesc, administraţia locală, oastea şi sistemul de apărare a ţării.
în Sfatul domnesc Ştefan a numit numai boieri cu dregătorii, înlăturând pe cei care erau incluşi în acest organ numai în calitate de mari deţinători de domenii; Sfatul
a fost micşorat de la 30 la 16 membri, în fruntea cetăţilor a numit pârcălabi din rândurile boierilor lui de încredere, a creat dregătoria portarului de Suceava, coman­dantul oştirii.
Domnitorul a refăcut domeniul domnesc, cumpărând sau confiscând de la boierii care se dovedeau trădători proprietăţi funciare. Cu aceste moşii era înzestrată biserica şi cei care se dovedeau credincioşi în lupta împotriva duşmanilor. Ştefan ridica la rang de “viteji” oşteni care se distingeau în luptă, acrodându-le proprietăţi
funciare şi privilegii.
Domnul a acordat, de asemenea, privilegii oraşelor, a apărat interesele negus­torilor locali în ţară şi peste hotarele ei, a protejat căile comerciale internaţionale care treceau prin teritoriul Moldovei, aducându-i venituri considerabile.
O deosebită atenţie a acordat Ştefan organizării militare a ţării. El a întărit “oastea cea mică” (10.000-15.000 ostaşi), mărind rolul gărzii domneşti şi a curtenilor în componenţa ei, s-a preocupat de pregătirea “oastei mari a ţării” (30.000 ostaşi), în care se înrolau ţăranii, echipaţi cu armamentul lor propriu. Cavaleria şi arcaşii mol­doveni s-au ridicat la nivelul celor mai bune oştiri ale vremii. Domnul a întărit şi înzestrat cu artilerie cetăţile ţării: Suceava, Neamţ, Hotin, Chilia, Cetatea Albă, Orhei, Soroca (fortificaţie anterioară celei actuale). Politica internă activă şi chibzuită a lui Ştefan cel Mare a servit drept bază pentru impunerea Ţării Moldovei pe plan extern ca un stat puternic şi prosper. Concentrarea puterii de stat în mâinile domnitorului i-a permis să opună cu succes rezistenţă expansiunii ţărilor vecine.
Politica externă în perioada 1457-1473. Obiectivul principal al politicii externe în primii ani de domnie a lui Ştefan cel Mare a fost normalizarea relaţiilor cu Polonia şi neutralizarea pretenţiilor de suzeranitate ale Ungariei asupra Moldovei. Cele preconizate de voievodul moldovean aveau sorţi de izbândă datorită faptului că regele polonez era angajat în conflictul îndelungat cu cavalerii teutoni, iar regele maghiar -în lupta pentru obţinerea coroanei sale, la care pretindea împăratul Frideric al III-lea de Habsburg.
Cu scopul de a impune Polonia să nu dea azil lui Petru Aron, Ştefan în 1458 întreprinde o incursiune în regiunea sudică a acestei ţări. Regele Cazimir al IV-lea este nevoit să înceapă tratative cu Moldova. Prin tratatul de la Overchelăuţi (pe Nistru) el îl recunoaşte pe Ştefan domn şi interzice lui Petru Aron de a se apropia de hotarele Moldovei. Domnul moldovean, la rândul său, recunoaşte formal suzeranitatea regelui polon, în 1463 Ştefan se căsătoreşte cu Eudochia, fiica cneazului Kievului Simion Olelcovici. Deoarece Ucraina se afla atunci în componenţa Poloniei, această căsătorie a apropiat şi mai mult pe domn de regatul polon.
în aceeaşi perioadă se încordase relaţiile moldo-ungare. Regele maghiar pretindea să fie recunoscut ca suzeran al domnului Moldovei. La curtea lui Matei Corvin se retrage din Polonia Petru Aron. Ungaria continuă să ocupe cetatea Chilia. După încercarea nereuşită din 1462, la 1465 Ştefan ocupă Chilia, fiind sprijinit de locuitorii ei. Drept răspuns Matei Corvin hotărăşte să-i scoată pe Ştefan din domnie.
în 1467, în fruntea unei armate de 40.000 oameni Matei Corvin pătrunde în Moldova. La Baia, în noaptea de 14 spre 15 decembrie, tabăra regelui este atacată de oastea lui Ştefan. Cu pierderi mari, rănit, regele se retrage. Numai un act de trădare a vornicului Crasnăş i-a permis lui Mateas să scape cu viaţă.
Victoria de la Baia a consolidat poziţiile lui Ştefan în interiorul ţării şi şi-a ridicat prestigiul său în relaţiile cu alte state.
în 1469, în urma unei incursiuni în Transilvania, Ştefan îl prinde acolo pe Petru Aron şi îl pedepseşte pentru uciderea tatălui său Bogdan al Il-lea.
în anul următor, la Lipnic Ştefan atacă o oaste tătărească, care săvârşise o incursiune la nordul Moldovei. Tătarii sunt măcilăriţi, iar domnul ia măsuri de întărire a hotarelor răsăritene ale ţării, fortificând şi cetatea Orheiului.
Marile războaie de apărare duse de” Ştefan cel Mare împotriva Imperiului otoman, în anii 70 ai secolului al XV-lea începe o nouă perioadă în domnia lui Ştefan cel Mare, care se cracterizează prin organizarea rezistenţei în faţa agresiunii otomane şi afirmarea Ţării Moldovei în politica europeană.
Un preludiu al marilor confruntări armate cu otomanii au fost încercările lui Ştefan de a instaura pe tronul Ţării Româneşti un domn ostil turcilor.
La începutul anilor 70 teritoriul Ţării Româneşti devine teatru de război între oastea moldovenească şi turcii, care îl susţineau pe domnul favorabil sultanului, în 1473 Ştefan înlătură de la tronul muntean pe Radu cel Frumos şi aduce la domnie pe Laiota Basarab. Domnul Moldovei încetează de a mai plăti turcilor tribut (primul a plătit tribut turcilor Petru Aron, la 1456).
Acţiunile domnului moldovean erau dictate de situaţia internaţională favorabilă luptei antiotomane. începând cu anul 1472 sultanul era angajat în războiul din Asia cu statul turcmen Akkoyunlu, care era în alianţă cu o coaliţie antiotomană din Europa, condusă de Veneţia. Ştefan se alătură coaliţiei. Dar încercarea lui de a se întări la Dunărea de Jos nu reuşeşte. Laiota Basarab trece de partea turcilor. Ştefan înscăunează un alt domn – Basarab cel Tânăr, dar pentru o scurtă durată de timp.
Pentru Poartă teritoriul Moldovei avea o mare importanţă strategică, mai ales datorită cetăţilor Chilia şi Cetatea Albă, care nu permiteau turcilor de a preface Marea Neagră în “lac turcesc” şi a stabili controlul lor asupra regiunii Dunării de Jos. Turcii doreau să pună stăpânire pe căile comerciale, care treceau prin Moldova, să acapa­reze bogăţiile acestei ţări.
In iarna anilor 1474-1475 o mare armată otomană de 100.000-120.000 ostaşi, condusă de Soliman Paşa, favoritul sultanului Mehmed al Il-lea, pătrunde în Moldova. Ştefan aplică tactica “pământului pârjolit” pe tot drumul parcurs de duşman, în fruntea “oastei mari” a ţării (40.000 ostaşi moldoveni, 5.000 secui şi 2.000 polonezi) Ştefan aşteaptă pe paşa la sud de Vaslui într-o vale îngustă a râului Bârlad, cu dealuri apropiate unul de altul, ce excludea desfăşurarea trupelor inamice. 58
în dimineaţa ceţoasă de 10 ianuarie 1475 oastea otomană s-a ciocnit cu pedestrimea moldovenească. Semnalul din trâmbiţele moldovenilor din partea opusă i-a făcut pe turci să creadă că sunt încercuiţi. Turcii trec Bârladul pe la Podul înalt, dar sunt atacaţi din spate de cavaleria moldovenească. Ştefan obţine o strălucită victorie, iar Soliman scapă prin fugă.
Vestea izbânzii lui Ştefan Vodă a avut un mare răsunet la curţile europene. Papa Sixt al IV-lea i-a atribuit lui Ştefan titlul de “atlet al lui Hrist”.
Victoria de la Vaslui a spulberat speranţele sultanului de a supune rapid Ţara Moldovei. Era clar că ofensiva otomană în direcţia Moldovei va fi reluată. Dar, ca şi în cazul lui lancu de Hunedoara, forţele europene, ocupate cu războaie între ele, rămân indiferente faţă de lupta cu turcii. Unica reuşită a lui Ştefan este încheierea în iulie 1475 a unui tratat de alianţă cu Ungaria. Domnul Moldovei a acceptat suzeranitatea formală a regelui maghiar.
Între timp otomanii ocupă portul Caffa din Crimeea, iar un an mai înainte ocupase principatul Mangup de acolo (domnul moldovean era căsătorit, după decesul Eudochiei, cu Măria, sora cârmuitorilor Mangupului). Sultanul impune şi pe hanul Crimeii să-i devină vasal. Tătarii devin un pericol permanent pentru hotarele de vest ale Moldovei. Ca urmare, echilibrul de forţe din bazinul nordic al Mării Negre se schimbă în favoarea otomanilor.
în vara lui 1476, însuşi sultanul Mehmed al Il-lea în fruntea unei oaste de 100.000-150.000 oameni pătrunde în Moldova. Dinspre răsărit Ţara Moldovei este atacată de tătari – noii vasali ai sultanului, care jefuiau populaţia. Ştefan Vodă este nevoit să permită oştenilor – ţărani chemaţi la “oastea mare” – să se întoarcă la satele lor şi să le apere de tătari. Voievodul rămâne numai cu “oastea mică”. El utilizează tactica “pământului pârjolit”, creând mari dificultăţi în aprovizionarea oastei otomane. Ştefan încearcă să-i oprească pe sultan, dând la 26 iulie 1476 bătălia de la Valea Albă (numită apoi Războeni) lângă Neamţ. Cu tot eroismul de care au dat dovadă ostenii Moldovei, Ştefan a fost nevoit să se retragă în munţi. Acolo el cheamă ” oastea mare”. Turcii ard împrejurimile cetăţilor Suceava, Neamţ, Hotin, dar nu le pot cuceri. Oastea otomană, slăbită de lipsuri şi hărţuită în continuu de moldoveni, a început să se retragă, părăsind Moldova “fără ispravă”, după cum afirma cronicarul Grigore Ureche. Campania otomană s-a soldat, astfel, cu un eşec politic al sultanului. Dorind să obţină răgaz, în 1476 Ştefan încheie pace cu turcii, în anii care au urmat Ştefan îşi caută aliaţi. El trimite la Veneţia o solie, care avea drept scop să demonstreze rolul strategic al Moldovei de avanpost al lumii creştine în faţa expansiunii otomane şi să avertizeze că viitorul atac al turcilor va fi asupra cetăţilor Chilia şi Cetatea Albă. Dar apelurile lui Ştefan au rămas fără răspuns, în 1479 veneţienii, iar în 1483 Matei Corvin încheie pace cu Poarta.
De situaţia internaţională favorabilă pentru turci profită sultanul Baiazid al Il-lea (1481-1512), care în 1484 cucereşte cetăţile Chilia şi Cetatea Albă. Astfel, Marea Neagră se transformă în lac turcesc, iar Moldova devine permanent ameninţată şi supravegheată de otomani. Ştefan Vodă nu s-a putut resemna cu pierderea acestor principale bastioane de rezistenţă ale Moldovei, “cheile” drumurilor comerciale de la mare spre centrul Europei.

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships