Moneda internaţională este o monedă cu ridicată putere liberatoare care circulă înafara graniţelor ţării emitente, servind ca mijloc de plată şi rezervă pe piaţa internaţională. Există două categorii de monede internaţionale:
1. monedele naţionale ale unor ţări care îndeplinesc rolul de plată şi de rezervă pe piaţa internaţională datorită unor conjuncturi favorabile cu totul deosebite,
2. monede emise de instituţiile specializate ca instrument monetar şi unităţi de cont: DST, ECU, ASEAN- Assian Monetary Unit.
Orice monedă naţională, pentru a putea fi considerată monedă internaţională îndeplineşte trei funcţii:
– etalon de măsură,
– instrument de schimb,
– valoare de rezervă.
Ca etalon al preţurilor, ea trebuie să fie folosită în cotarea materiilor prime, a altor categorii de produse pe plan internaţional.
Ca instrument de schimb, moneda respectivă trebuie să fie utilizată ca monedă de facturare a mărfurilor în operaţiile comerciale internaţionale – plăţile se realizează în acea monedă.
Ca instrument de rezervă, această funcţie se reflectă în prezenţa monedei respective în componenţa rezervelor bancare şi în volumul emisiunilor de titluri valutare pe termen mediu şi lung.
Devize
Devizele sunt o categorie largă şi cuprind toate titlurile de credit exprimate în valută, pe termen scurt.
Ele reprezintă cel mai important instrument de plată pe piaţa internaţională.
Aici includem categorii diferite de instrumente de plată: cambii, cecuri, bilete la ordin, acţiuni, obligaţiuni, bonuri de tezaur, warrant-uri.
Titlurile de credit sunt documente cu formă şi conţinut standardizat şi reprezintă obligaţia unui debitor de a plăti la scadenţă unui beneficiar o sumă de bani cu dobânda aferentă.
Titlurile pot fi negociate, adică pot fi vândute şi cumpărate înainte de scadenţă, au o valoare nominală înscrisă pe document şi o valoare de piaţă rezultată în urma negocierii.
Operaţia care permite obţinerea sumei de bani pe un titlu de credit se numeşte scontare.
Scontarea este o modalitate de finanţare pe termen scurt 30,60,90 zile, o formă tradiţională de mobilizare a creditelor prin cedarea drepturilor din creanţă încorporate în cambie sau biletul la ordin.
Cel ce deţine o cambie cu o scadenţă la un anumit termen poate obţine imediat lichidităţi prin vânzarea cambiei către o bancă. Suma care se reţine o reprezintă taxa de scont şi comisionul bancar.
În cazul scontării banca care realizează această operaţie nu preia şi riscul de neplată de la vânzător. Ultimul posesor al titlului rămâne solidar la plata cambiei respective, asta înseamnă că în caz de regres, adică în caz de refuz la plată, banca se va îndrepta împotriva ultimului posesor.
Forfetarea este o tehnică de finanţare pe termen scurt ce constă în transmiterea creanţelor din operaţiile de comerţ exterior către instituţii financiare specializate care plătesc imediat urmând să recupereze suma de la traşi.
Caracteristica principală a forfetării este aceea că o dată cu instrumentele de plată (titlul de credit) banca preia şi toate riscurile de neplată.
Operaţia nu dă drept băncii de recurs împotriva vânzătorilor. Forfetarea este mai scumpă decât scontarea. Atât forfetarea cât şi scontarea se referă atât la cambie cât şi la alte titluri de credit.
Pe piaţa primară se emit titlurile de credit, iar pe piaţa secundară acestea se negociază.
Elementele de bază ale acestor instrumente de plată, ale acestor devize sunt următoarele:
– acestea au o formă tipizată, sunt standardizate şi reprezintă construcţii foarte precise în care se formulează în termeni foarte exacţi cei ce au obligaţii şi cei ce au drepturi prin titlurile respective, care sunt drept beneficiari şi modul în care se transmite creanţa,
– documentul respectiv cuprinde foarte clar condiţiile care dau putere titlului de credit,
– din momentul în care sunt emise, ele au o viaţă independentă.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
