Napoleon I Bonaparte (1769-1821), general si om politic din timpul revolutiei franceze, proclamat imparat al Frantei (1804-1814 si 1815). Napoleon s-a nascut la Ajaccio, in Corsica, in familia unui nobil saracit. Intre 1779 si 1785 a urmat scoala militara din Brienne si Scoala superioara militara din Paris. Preocupat de principalele probleme politice si ideologice ale timpului, el si-a insusit ideile marilor filozofi si literati ai secolului al XVIII-lea. In timpul revolutiei burgheze (1789-1794) s-a remarcat la sediul Toulonului (septembrie-decembrie 1793), ocupat de englezi, dupa recucerirea caruia a fost avansat la gradul de general de brigada. Cazut in dizgratie dupa lovitura contrarevolutionara de la 9 termidor (27 iulie) 1794 din cauza legaturilor pe care le avusese cu Robespierre, s-a ridicat din nou, in urma reprimarii rascoalei regaliste din 1795, fiind numit general de divizie, general-sef al armatei din interior si apoi comanadant al armatei din Italia (1796). Campania din Italia (1796-1797), in timpul careia a repurtat victoriile de la Montenotte, Lodi, Arcole, Rivoli, i-a pus in evidenta marile sale calitati de comandant militar, iar pacea incheiata de el la Campo Fermio (1797), pe cele de om politic. Directoratul caruia ambitiile politice ale lui Napoleon ii primejduiau pozitia, a aprobat planurile acesteia de a ataca Anglia in colonii sau de a-i taia drumurile la ele, printr-o campanie in Egipt. Din timpul acestei campanii (1798-1801) a ramas celebra batalia de la piramide, in care armata franceza a infrant armata mamelucilor. Afland de criza politica a Directoratului, Napoleon a revenit in graba in Franta (1799) si a organizat lovitura de stat de la 9 noiembrie (18 brumar) 1799, instaurand un regim de dictatura militara in folosul marii burghezii, intai sub forma Consulatului, iar de la 18 mai 1804 sub forma Imperiului. Regimul constituit de Napoleon a mentinut si a consolidat cuceririle revolutiei, care consacrau puterea politica si economica a burgheziei; drepturile si libertatile democratice au fost insa mult limitate prin ingradirea libertatii presei, a libertatii cuvantului si intrunirilor. Napoleon a stimulat dezvoltarea industriei franceze, a comertului si a finantelor (prin crearea in 1800 a Bancii Frantei, instituirea de tarife protectioniste etc.). Sub directa lui indrumare s-au redactat codurile civil (1804) si penal (1810), care consfinteau baza juridica a noilor relatii, burgheze, din Franta, inlocuind inegalitatea dupa origine prin inegaliatatea dupa avere. Acestea au fost luate ca model de legislatia multor tari in care au triumfat revolutiile burgheze. Politica externa a lui Napoleon a fost un sir neintrerupt de razboaie pentru hegemonie in Europa si pentru dominatie in colonii, impotriva coalitiilor initiate, organizate si finantate de Marea Britanie. In general, razboaiele purtate de Napoleon au avut scopuri de cotropire; in mod obiectiv insa, ele loveau in relatiile feudale din Europa. Dupa a doua campanie victorioasa din Italia (1800) si dupa incheierea pacilor de la Luneville (1801) cu Austria si de la Amiena (1802) cu Anglia, a fost numit consul pe viata spre tronul Frantei. In 1804 s-a proclamat “imparat al francezilor”. In 1805 a infrant, in bataliile de la Ulm (20 octombrie 1805) si Austerlitz ( 12 decembrie 1805), a treia coalitie, iar in 1806, in bataliile de la Jena si Auerstedt impotriva prusienilor, cea de-a patra coalitie. Dupa bataliile de la Eylau si Friedland (1807), prin care Europa a fost impartita in doua zone de influenta: franceza si rusa. Prin pacea de la Tilsit, Rusia adera la sistemul de masuri economice organizat de Napoleon, in 1806, impotriva Angliei si cunoscut sub denumirea de Blocada continentala. In 1808 Napoleon a inceput un lung razboi impotriva Spaniei, pe care n-a reusit niciodata s-o stapaneasca in mod efectiv, datorita luptei de rezistenta a poporului spaniol. In 1809, dupa o campanie fulgeratoare, a infrant Austria, din nou, la Wagram, impunandu-i pacea de la Viena (1809). In acelasi an, dorind sa-si consolideze prestigiul in fata Europei feudale prin alianta cu Casa de Habsburg, Napoleon s-a casatorit cu arhiducesa de Austria, Maria-Luiza. Sub pretextul nerespectarii clauzelor pacii de la Tilsit cu privire la Blocul continental, Napoleon a organizat, in 1812, campania din Rusia, menita sa zdrobeasca ultimul rival continental. Dupa batalia de la Borodino si dupa ocuparea Moscovei, armata franceza, expusa unui razboi de hartuiala, a fost decimata; campania s-a soldat astfel cu un mare dezastru; “Marea armata” a pierit aproape in intregime. Infrangerea din Rusia a constituit prilejul ridicarii tuturor statelor supuse de Napoleon impotriva Frantei napoleoneene. Dupa bataliile victorioase de la Lutzen si Bautzen, armata franceza a fost infranta la Leipzig (1813), in batalia denumita “a natiunilor”, de fortele coalizate ale Rusiei, Prusiei si Austriei. In aprilie 1814, armatele aliate au intrat in Paris, iar Napoleon a fost silit sa abdice. Deportat in insula Elba, Napoleon a profitat de politica nepopulara a Bourbonilor restaurati pe tronul Frantei si s-a reintors in 1815, inaugurand perioada numita in istorie “Cele 100 de zile”. Invins insa definitiv la Waterloo (1815) de armatele coalitiei europene, conduse de generalul englez Wellington, a fost silit sa abdice si a fost deportat pe insula Sfanta Elena, unde a si murit in 1821. Napoleon a fost si un stralucit comandant de osti. El a dezvoltat tactica si strategia, punand bazele teoriei militare din secolul al XIX-lea. Preluand si dezvoltand toate inovatiile militare din cursul razboaielor revolutionare (1792-1794), el si-a bazat tactica pe cooperarea actiunilor infanteriei, cavaleriei si artileriei in timpul bataliei.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
