Necesitatea aderării României la Uniunea Europeană

La 1 februarie 1995 a intrat în vigoare Acordul European ce instituia o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre pe de altă parte. Prevederile acestui acord stipulează faptul că România a devenit membru asociat şi sunt puse bazele pentru viitoarea aderare, recunoscându-se că obiectivul final urmărit de ţara noastră este de a deveni membru cu drepturi depline a U.E. şi că asocierea are ca scop să ajute România să realizeze acest deziderat.
România a avut contacte şi înţelegeri cu U.E. încă din deceniile sase şi şapte, când au fost încheiate acorduri comerciale şi tehnice şi acorduri prin care beneficia de preferinţe vamale comunitare. De abia în anul 1990 a fost semnat Acordul comerţ, cooperare comercială şi economică între România şi U.E., iar din 1991 România a devenit beneficiară a asistenţei financiare acordată prin Programul PHARE.
Negocierile privind asocierea României la U.E. au început în anul 1992 şi s-au finalizat în acelaşi an prin parafarea Acordului de la Bruxelles. Parlamentul României a ratificat Acordul European de asociere la U.E. în 1993.
Asocierea României la U.E. înseamnă pe plan economic crearea unei zone de liber schimb, cooperarea economică şi financiară, în sprijinul restructurării economiei romaneşti, iar în plan politic crearea unui cadru instituţional pentru realizarea unui dialog politic permanent între părţi. În cadrul acordului sunt precizate o serie de principii care au în vedere:
 stabilirea unei perioade de tranziţie de maximum 10 ani, împărţită în două etape, trecerea la cea de a doua făcându-se în urma examinării Consiliului de asociere a aplicării pană în acel moment a prevederilor Acordului;
 asimetria în acordarea de către parţi a concesiilor concretizate prin faptul că, în timp ce Uniunea îşi va realiza angajamentul în prima etapă, România şi-l va pune în aplicare în a doua ;
 angajamentul părţilor de a se abţine de la introducerea de reglementări care să vină în contradicţie cu prevederile Acordului până la intrarea în vigoare;
 disponibilitatea părţilor ca pe perioada de tranziţie să procedeze de comun acord, în funcţie de conjunctura existentă în sectoarele vizate, la reducerea periodică şi analizarea concesiilor reciproce, inclusiv la accelerarea calendarului în aplicarea acestora.
Acordul European de asociere a României la U.E. cuprinde prevederi pentru fiecare sector principal de activitate:
 în domeniul schimburilor comerciale bilaterale se prevede crearea între părţi a unei zone de comerţ liber care se va concretiza prin eliminarea treptată a obstacolelor tarifare şi netarifare existente în acest moment în relaţiile comerciale dintre România şi U.E.. Acestea privesc produsele industriale, cu excepţia celor textile şi siderurgice, dar şi produsele agricole de bază (neprelucrate sau cu grad redus de prelucrare şi prelucrate). Zona de comerţ liber va fi realizată în perioada de tranziţie de maximum 10 ani, în mod gradual. Perioada de tranziţie este asimetrică în ceea ce priveşte ritmul reducerii şi eliminării taxelor de către România, oferindu-se astfel ţării noastre o perioada mai lungă de timp pentru deschiderea pieţei sale la importurile din U.E. Dacă U.E. se obligă să elimine toate taxele vamale şi îngrădirile cantitative pană la sfârşitul primei etape a perioadei, România va face acest lucru la sfârşitul celei de-a doua etape. Pentru o serie de produse considerate sensibile, acordul cuprinde aranjamente speciale:
 aderarea României la U.E. necesită un cadru economic care să fie compatibil cu funcţionarea U.E. şi cu mecanismele comunitare. Ca urmare, s-a impus grăbirea descentralizării sectorului de stat şi crearea unui puternic nucleu de întreprinderi mici şi mijlocii, alinierea tuturor standardelor romaneşti la normele comunitare, legarea cursului leului de EURO, precum şi realizarea unei modificări de structură a populaţiei ocupate în economie, pentru a ne apropia de nivelul ţarilor din U.E. ( 10% în agricultură, 30% în industrie şi peste 60% în servicii ). România va trebui să aplice acele căi şi mijloace care să ducă la relansarea puternică a producţiei, la stimularea investiţiilor, la creşterea competitivităţii produselor, accelerarea procesului de reformă, la restructurare şi privatizare, de modernizare în vederea asigurării unei macrostabilizări durabile şi eliminării actualelor dezechilibre fundamentale din economie. Trebuie acordată mai multă atenţie valorificării superioare a resurselor, inclusiv cele umane, creşterii productivităţii muncii, evoluării şi folosirii eficiente a potenţialului competitiv şi creativ al firmelor autohtone.
 pe plan instituţional, organismele centrale precum Banca Naţională, Curtea de Justiţie etc. vor trebui să aibă aceleaşi atribuţii cu acelea din ţările comunitare;
 în domeniul legislativ vor trebui adoptate acte normative cu caracter economic şi pentru alte sectoare, prin consultarea obligatorie a legislaţiei existente în U.E., fiecare proiect de lege adoptat trebuind să cuprindă o precizare, potrivit căreia legea este conformă cu legislaţia comunitară.
În cadrul cooperării financiare dintre România şi U.E., România va beneficia de asistenţa financiară din partea U.E., sub forma de donaţii şi împrumuturi, inclusiv împrumuturi de la Banca Europeană de Investiţii, pentru accelerarea şi susţinerea proiectului de transformare economică a ţării şi pentru a sprijini reajustarea structurală. O destinaţie importantă a împrumuturilor o reprezintă diminuarea consecinţelor economice şi sociale, a costurilor sociale ale tranziţiei la economia de piaţă.
Asistenţa financiară va fi acoperită din doua surse: programul PHARE, în cadrul căruia fondurile alocate sunt nerambursabile potrivit Reglementării Consiliului U.E.; împrumuturile acordate de Banca Europeană de Investiţii până la expirarea valabilităţii acestora.
În Acord se stipulează faptul că asistenţa financiară din partea U.E. va fi evaluată periodic în funcţie de priorităţile stabilite, de capacitatea de absorbţie a economiei României, de posibilitatea de rambursare a creditelor, de progresul înregistrat pe linia economiei de piaţă şi în ce priveşte restructurarea economică. Pentru a se realiza o utilizare optimă a acestor credite se va realiza o coordonare între contribuţiile U.E. şi cele din alte surse, cum ar fi: finanţarea din partea statelor membre, alte ţări din G-24, F.M.I., Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Acordarea creditelor în cadrul asistenţei financiare se va face numai pe baza unor documentaţii prezentate de România, din care să rezulte oportunitatea, modul de derulare a investiţiei, eficienţa economică şi efectele sociale defalcate pe diferite etape ale derulării investiţiei.
Toate aceste principii ale asocierii trebuie însă transpuse în practică în concordanţă cu interesele naţionale ale României. Asocierea şi aderarea trebuie să servească promovării interesului naţional şi dezvoltării potenţialului economic şi patrimoniului cultural românesc.
În ceea ce priveşte aderarea României la U.E., cererea oficială a fost depusă în anul 1995, fiind a treia ţară din cele 10 care şi-au depus oficial cererea de aderare : Ungaria, Polonia, Slovacia, Letonia, Estonia, Lituania, Bulgaria, Cehia, şi Slovacia.
Împreună cu această cerere de aderare, ţara noastră a mai depus două documente de susţinere a cererii :
 Strategia naţională de pregătire a aderării României la U.E.;
 Declaraţia de la Snagov, semnată de şefii tuturor partidelor parlamentare.
Pentru pregătirea condiţiilor şi derularea procesului de aderare a fost necesară crearea unui cadru organizatoric :
a) crearea Comitetului Interministerial de Integrare Europeană, condus de şeful guvernului, a Departamentului pentru Integrare Europeană din cadrul guvernului, precum şi a compartimentelor corespunzătoare specializate la nivelul ministerului şi instituţiilor administraţiei publice locale;
b) constituirea Comisiei comune pentru integrare economică a celor două Camere ale Parlamentului şi crearea unui departament specializat pentru armonizarea legislativă în cadrul Consiliului Legislativ, care veghează la îndeplinirea Programului Naţional de armonizare a legislaţiei româneşti cu legislaţia comunitară;
c) desfăşurarea dialogului cu ţările membre U.E. şi cu instituţiile U.E. structurat pe două domenii de activitate, ceea ce va permite să se abordeze aprofundat toate aspectele majore ale procesului de integrare în U.E.;
d) înfiinţarea de centre de informare şi documentare în problemele U.E.;
e) realizarea Programului Naţional de pregătire a specialiştilor în domeniul integrării şi a strategiei de imagine a procesului de pregătire a aderării României la U.E., destinată opiniei publice autohtone şi europene.
Factorii de conducere şi decizie în ţara noastră trebuie să precizeze şi să arate în modul cel mai transparent că România doreşte şi urmăreşte să se integreze cu cei care vor să coopereze pe baze egale, democratice, şi nicidecum cu cei care vor să-i subordoneze pe alţii.
Pornind de la stadiul dezvoltării economiei româneşti ar fi necesară o perioadă de timp în care ţara noastră să beneficieze de un statut preferenţial, perioadă în care să fie sprijinită pentru a atinge standardele europene corespunzătoare. România nu trebuie să admită, sub pretextul europenismului, subordonarea interesului naţional faţă de cei puternici, care ar crea o serie de probleme pentru dezvoltarea şi suveranitatea naţională. Integrarea europeană trebuie să fie concepută de ţara noastră cu respectarea suveranităţii naţionale, a demnităţii şi drepturilor omului.
Concepţia modernă pe care trebuie să se bazeze România în procesul integrării economice presupune:
a) constituirea sistemului de legi şi reglementări ce definesc drepturile şi obligaţiile, fixând cadrul fundamental în care se pot dezvolta relaţiile economice între parteneri;
b) înlocuirea instituţiilor specifice unei economii de comandă cu cele specifice de economie de piaţa liberă;
c) asigurarea factorilor care să favorizeze funcţionarea profitabilă a pieţelor prin punerea în valoare a factorilor de producţie şi a capacităţii întreprinzătorului;
d) realizarea unei interdependente normale între politicile macroeconomice şi cele structurale, pe baza extinderii liberei iniţiative;
e) conceperea modelelor de cooperare economică şi etapizarea procesului de integrare economică internaţională, care nu trebuie să se reducă doar la o asimilare economică.
Obiectivul fundamental al Programului Economic de Dezvoltare pe termen mediu (1997 – 2000) îl constituie obţinerea unei creşteri economice durabile, care pe termen mediu – lung să reducă decalajul de dezvoltare economică a României faţă de Uniunea Europeană. Din acest obiectiv fundamental decurg obiectivele specifice, cum sunt: valorificarea resurselor proprii şi a potenţialului economic existent, în condiţiile unei ajustări ample a producţiei industriale, evidenţierea condiţionării lor cauzale dintre ramuri şi a posibilităţii de creştere a producţiei fiecăruia, în condiţiile volumului de resurse previzibile în acest moment; stimularea proceselor de privatizare şi restructurare cu precădere către ramurile şi sub ramurile pentru care dezvoltare este direct condiţionată de aportul capitalului străin, de noi pieţe şi de modificarea ofertei şi a structurii de proprietăţi. Toate aceste obiective specifice vizează trecerea cat mai rapidă a României la economia de piaţă.
Efectele integrării României în U.E. vor fi resimţite atât în perioada de pre-aderare, cat şi după aceea, în domeniile politic, economic, administrativ juridic, precum şi prin preluarea obligaţiilor pe care le presupune calitatea de membru al U.E..