Negocierea.

Negocierea este un proces bilateral sau multilateral in care partile, avand diferende asupra unei anumite probleme, incearca sa ajunga la o intelegere, un acord (acesta este termenul consacrat) asupra acelui subiect, prin comunicare. Negocierea poate fi realizata direct de catre parti, sau prin intermediar (negociator). Negociatorul are doua categorii de abilitati: este profesionist în domeniul problemei negociate si stapîneste tehnica negocierii. El se implica substantial în sugerarea si structurarea solutiei, spre deosebire de mediator, de exemplu, care se mentine neutru (unul din motive consta în absenta expertizei în domeniul problemei). Medierea presupune cu necesitate interventia tertei parti; este un proces voluntar prin care partile preiau controlul asupra rezultatului (medierea pura), dar cînd medierea include imixtiuni pozitive sau negative din partea mediatorului, se numeste medierea cu muschi. Rolul mediatorului este doar procedural, de creare a conditiilor si de îndrumare a partilor, care îsi gasesc singure solutia la problema (motiv pentru care unii o numesc si negociere asistata). Si totusi, daca partile întîmpina dificultati în a gasi solutii, mediatorul poate sugera mai multe variante de rezolvare, fara a impune, însa, o solutie. Arbitrarea. Proces de rezolvare a conflictului printr-o terta parte, a carei autoritate este si va fi recunoscuta si dupa arbitrare. Disputa este prezentata unei sau mai multor persoane pentru a lua o decizie necontestata si finala. Partile trebuie sa-si dovedeasca „adevarurile” în fata arbitrului, care ia decizia. Arbitrarea se foloseste îndeosebi în conflictele dintre organizatii. Med-arb. Este o mixtura între mediere si arbitraj: aceeasi persoana poate îndeplini succesiv ambele roluri, de mediator si de arbitru, sau rolurile pot fi atribuite unor persoane diferite. Mini-procesul este un proces de tatonare, de pre-testare, în care juristii care reprezinta partile în conflict prezinta cazul în fata unui judecator, fara martori, pentru a obtine perspectiva judecatorului asupra cazului. Daca ulterior cazul merge în instanta, partea care a cerut acest lucru va plati cheltuielile de judecata, daca hotarîrea curtii este identica cu cea din mini-proces. Rezolvarea de probleme poate avea ca obiect probleme obiective, nonrelationale, caz în care vorbim despre rezolvarea propriu-zisa de probleme, sau poate avea ca obiect probleme, dispute transpersonale, sociale, caz în care suntem în fata unui conflict. În rezolvarea de probleme emotia este relativ scazuta, iar demersul rezolutiv are multe elemente de descoperire si creativitate. Nu orice problema este un conflict, dar toate conflictele au de rezolvat probleme.

Acordul /aranjamentul /întelegerea conflictului (Conflict settlement) este o întelegere

între parti, care consfinteste încetarea conflictului. Termenul este utilizat atît în conflictele armate, cît si în negociere, mediere si celelalte forme de rezolvare alternativa a conflictului. Acordul contine o serie de itemi cu rol de memento pentru sarcinile fiecarei parti, conditiile de implementare a sarcinilor si comportamentelor asumate de fiecare (termene, sanctiuni pentru nerespectare etc.). Concilierea. Proces similar medierii, singura deosebire fiind aceea ca partile nu se întîlnesc, iar terta parte recurge la un gen de “diplomatie naveta” (shuttle diplomacy). Conciliatorul, impartial sau neutru (o terta parte), transporta informatia, asistînd partile în mod separat, de regula prin telefon sau e-mail. Concilierea functioneaza cînd ambele parti doresc un acord, dar nu reusesc sa se înteleaga reciproc si sa comunice. Un termen derutant de asemanator, dar cu semnificatie total diferita, este reconcilierea. Reconcilierea este un proces care se încadreaza în etapa post-conflict. Reconcilierea este un concept nou în domeniul rezolvarii conflictelor, fiind utilizat pentru prima data într-o carte scrisa de Charles Hauss, în 1995. Ea cauta sa-i determine pe oameni sa-si reconsidere adversarii istorici. Este un proces laborios, pentru ca nu se poate induce pe scara larga, ci  treptat, la un numar limitat de indivizi. John Paul Lederach i-a identificat 4 componente importante: încrederea, dreptatea, mila (îndurarea) si pacea. bunele oficii Charta ONU in art.33 nu enumera expres bunele oficii, enumerarea din acest articol nu este exhaustiva, intrucit se precizeaza ca partile pot recurge si la orice alte mijloace pasnice la alegerea lor. In practica diplomatica, ca si in tratate, bunele oficii sunt uneori diferentiate de mediere, alteori confundate.Se deosebesc de negociere prin faptul ca presupun participarea unui tert, dar numai in scopul aproprierii partilor la diferend, pentru derularea negocierilor directe. Prin urmare, tertul care-si ofera bunele oficii nu are decat un rol premergator solutionarii diferendului, el neavand dreptul sa participe la tratative.Bunele oficii reprezinta astfel demersul intreprins pe langa statele parti la un litigiu de catre un tert – stat sau organizatie internationala -, din proprie initiativa sau la cererea partilor, cu scopul de a convinge statele litigante sa il rezolve pe calea negocierilor diplomatice. Rezulta ca rolul tertului inceteaza imediat ce incep negocierile directe.Desi au un caracter facultativ, bunele oficii pot fi folosite cu succes in rezolvarea unor situatii posibil conflictuale, ceea ce a determinat Conferinta de pace de la Haga din anul 1907 ca, prin Conventia I adoptata cu aceasta ocazie, sa constate ca partile “socotesc util si de dorit ca una sau mai multe puteri straine conflictului sa ofere din proprie initiativa, pe cat imprejurarile permit, bunele oficii sau mediatiunea lor statelor in conflict.” (art.3). Bunele oficii constituie modalitati de a impulsiona si duce la bun sfarsit negocierile. Trasaturile si functiile lor sunt astfel similare cu cele ale negocierilor, inscriindu-le in aceeasi categorie de metode diplomatice, neformale si nejurisdisctionale. Sub aspectul scopului, bunele oficii urmaresc urmaresc numai inceperea sau reluarea negocierilor, ele se incheie in momentul cand partile se aseaza la masa trativelor, bunele oficii apar ca avand caracter procedural, nu privesc fondul litigiului