În sens sociologic şi aparent tautologic, puterea desemnează ansamblul sau sistemul relaţiilor de putere constituite într-o societate istoriceşte determinată, exprimând autoritatea pe care un individ sau un grup de indivizi o are asupra altora pentru realizarea unui scop comun, asumat de membrii colectivităţii sau impus acestora de către cei care exercită puterea.1
Această definiţie implică următoarele precizări:
Puterea nu este o simplă posibilitate a omului în raport cu lumea exterioară lui, ea nu este o simplă relaţie între om şi om, între om şi un obiect sau fenomen. O astfel de relaţie poate exprima, cel mult, putinţa omului de a întreprinde ceva în ambianţa sa, nu însă autoritatea lui în raport cu alţii;
Autoritatea exprimă atât ideea de forţă, puterea de a comanda, de a dispune şi de a impune, cât şi cadrul instituţional prin care această idee se materializează, se obiectivează;
Puterea este un fenomen relaţional: dezvăluirea esenţei puterii nu este posibilă dacă facem abstracţie de subiectul puterii ( guvernanţii ), de obiectul ei ( guvernaţii ) şi de mijloacele sau metodele întrebuinţate pentru realizarea puterii, adică de raportul existenţei între constrângere şi convingere. Aşadar, puterea este o forţă care preexistă formelor de manifestare, ea este o energie socială în stare latentă. “ Sesizarea ” puterii şi a esenţei ei devin posibile numai ca urmare a exteriorizării acesteia într-un cadru relaţional;
Scopul puterii poate fi deliberat, asumat de către cei asupra cărora se exercită puterea sau dimpotrivă, unul impus, resimţit ca presiune exterioară, ca formă alienată a idealului social. După caz, scopul puterii asigură stabilitatea raportului dintre guvernanţi şi guvernaţi sau, dimpotrivă, determină sau întreţine tensionarea lui. În fine, explică mijloacele la care recurge puterea pentru a se înfăptui. El explică, de asemenea, starea existentă în interiorul societăţii: complementaritatea dintre putere şi voinţa grupului sau neutralismul lor static şi potenţial exploziv:
În general prin conceptul de putere se desemnează capacitatea de a impune propria voinţă ori de a o exercita faţă de alţii.
Ca raport de dominaţie puterea se instituţionalizează mai întâi în familie (pater familias), într-o instituţie ori organizaţie (consilii de administraţie), în şcoală (profesorul), în societate (autorităţile puterii statale parlament-guvern etc.).
Aşadar puterea este mijlocul prin care se menţine ordinea, intervine pentru a respecta proporţiile sociale, pentru asigurarea “binelui comun”.
Iată de ce Alexandru Vlăhuţă în “Gânduri” scria că “adevărata măsură după care se judecă orice putere: cât bine a adus pe lume, nu cât zgomot a făcut”.
Din punctul nostru de vedere, interesează puterea la nivelul macrosocial, acea putere care, în exercitarea ei, se întemeiază pe identificarea realităţilor, cunoaşterea şi promovarea unor valori şi ajutorul cetăţenilor care o acceptă şi recunosc în vederea asigurării interesului general.
În concepţia profesorului I. Deleanu “ puterea desemnează ansamblul său, sistemul relaţiilor de putere constituie într-o societate istoriceşte determinată, exprimând autoritatea pe care un individ sau un grup de indivizi o are asupra altora pentru realizarea unui scop comun, asumat de membrii colectivităţii sau impus acestora de către cei care exercită puterea ”.
Cunoscutul autor francez G. Burdeau, prezenta puterea ca fiind “o forţă în serviciul unei idei, o forţă născută din conştiinţa socială, destinată să conducă grupul în căutarea “binelui comun” şi capabilă, la nevoie, de a impune membrilor atitudinea pe care ea o comandă”.
Profesorul I. Deleanu surprinde următoarele aspecte legate de putere:
Puterea reprezintă nu numai “ideea de forţă, puterea de a comanda, de a dispune şi de a impune”, dar şi “cadrul instituţional prin care această idee se materializează”;
Puterea se exercită pentru realizarea unui scop comun ori pentru exercitarea unuia impus de guvernanţi. Scopul puterii aşadar, determină, ori statornicia relaţiei guvernanţi-guvernaţi sau dimpotrivă, încordarea ori amplificarea acestuia. În funcţie de raportul în care se află subiecţii puterii se explică şi mijloacele folosite pentru exercitarea ei;
Aspectul social al puterii este determinat de faptul că puterea se exercită numai în cadrul relaţiilor sociale “în lipsa puterii societatea este un corp inert, ea este incapabilă să-şi satisfacă raţiunea de a fi”, puterea este deci “o condiţie a ordinii sociale şi a apropierii idealului comun, libertatea şi binele nu sunt posibile decât într-o asemenea ordine”.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
