Termenul „orbire” are o serie de semnificaţii de la absenţa totală a percepţiei luminii în ambii ochi, la vederea strict limitată. Însă termenul este aplicat persoanelor cu probleme de vedere atât de grave încât le afectează modul de viaţă şi capacitatea normală de muncă.Doar aproximativ 5% dintre persoanele calificate drept oarbe nu văd absolut nimic. Restul au o vedere parţială, adică pot vedea într-o măsură mai mică sau mai mare. De exemplu, unele persoane pot desluşi numărul de înmatriculare al unei maşini de la o distanţă de aproximativ 1 metru şi pot citi scrisori de pe un grafic ce testează vederea; alţii pot fi capabili să distingă lumina, umbra sau mişcarea. Altora vederea le permite să zărească doar imaginea pe care am vedea-o dacă am privi printr-un tub îngust; imaginea fiind înconjurată de întuneric. Toţi aceşti oameni au un lucru în comun: problemelor de vedere le afectează capacitatea de a face faţă vieţii zilnice.
Orbirea şi vederea slabă pot avea foarte multe cauze. Ochiul este un organ de simţ foarte complex, prin urmare se deteriorează mai uşor decât multe alte organe. Unii copii se nasc orbi – majoritatea datorită cataractelor, când cristalinul ochiului, în mod normal clar şi transparent, este opac, iar lumina nu poate pătrunde prin acesta. Un copil se poate naşte cu cataractă în cazul în care mama sa se îmbolnăveşte de pojar (rubeolă) în primele stadii ale sarcinii. O altă cauză de orbire în rândul copiilor este toxoplasmoza, o boală datorată consumului de carne infectată sau, probabil, contactului cu pisici infectate. Din nou, copilul este afectat doar dacă mama sa contactează boala în timpul sarcinii. În unele cazuri rare, copiii se nasc fără ochi, afecţiune cunoscută sub numele de anoftalmie. Aceasta poate fi datorată fie unei deficienţe genetice prezentă la părinţi sau se poate declanşa dacă mama contactează o infecţie virală sau este expusă pesticidelor în timpul sarcinii. Infecţiile ce provoacă orbirea sunt rare în ţările dezvoltate, dar sunt cauza cea mai frecventă de orbire în lumea în curs de dezvoltare. Tracomul, o boală virală ce inflamează membrana care căptuşeşte partea anterioară a ochiului, a lăsat mii de oameni orbi, în special în zonele calde şi uscate. În aceste ţări copii orbesc dacă sunt infectaţi de viermele parazit toxocara canis , ce poate fi contacta din excrementele de câini. Unii copii suferă de o formă rară de cancer – retinoblastom – când se formează o tumoare pe retină. Alţii suferă de retinis pigmentosa, o boală ereditară, caracterizată prin formarea de pigment pe retină. Un prim simptom al acesteia este dificultatea de a vedea pe întuneric. Dacă boala nu este detectată în copilărie, vederea se va deteriora treptat, ducând la vedere limitată şi orbire. Accidente şi boli O persoană poate orbi la un ochi dacă retina se detaşează de globul ocular. Acesta este de obicei rezultatul unei lovituri în ochi; ochiul afectat îşi pierde imediat vederea ca şi cum o cortină s-ar interpune între el şi restul lumii. Se poate executa o operaţie pentru reataşarea retinei, dar în cazul în care aceasta este deteriorată sau spartă lichidul din ochi se poate prelinge printre ea şi ochi, îngreunând în locuirea acesteia. Orbirea bruscă a unui ochi poate avea loc dacă se formează un cheag de sânge în artera care alimentează cu sânge retina. Nu există tratament, dar tratarea afecţiunii interne responsabile se orbire poate preveni orbirea celuilalt ochi. Dacă se formează un cheag în vena ce pleacă de la retină, vederea va dispărea imediat, dar vederea poate reveni treptat. Este necesar tratament medical pentru ca acest lucru să nu se repete. Diabetul, insuficienţa renală şi tensiunea arterială ridicată pot duce la deteriorarea retinei, când se sparg vasele de sangvine mici sau proteinele pătrund în retină. Deşi nu există tratament propriu-zis, vederea poate fi îmbunătăţită cu ajutorul razelor laser care închid zonele afectate, astfel restul retinei poate funcţiona. Anumite afecţiuni, cum ar fi diabetul, pot duce la cataracte la persoanele mai în vârstă – deşi cataractele pot un simplu efect al procesului de îmbătrânire sau pot fi datorate unor răni ale cristalinului. Deoarece numai cristalinul este afectat, în unele cazuri poate fi scos şi înlocuit cu un cristalin artificial. Chiar dacă un cristalin artificial nu se potriveşte, vederea poate fi îmbunătăţită cu ajutorul lentilelor de contact sau a unor ochelari speciali. Alte forme de orbire pot fi rezultatul deteriorării sau presiunii asupra nervului optic – numită deseori glaucom. Nervul se inflamează datorită unei infecţii virale, sau a unei otrăvi precum chinina, plumbul, arsenicul şi chiar tutunul în cantităţi prea mari. Acesta poate fi afectat şi de scleroze multiple. Presiunea poate fi exercitată de o tumoare, hemoragie sau un vas de sânge dilatat. La tineri cauza glaucomului poate fi rănirea sau infecţia ochiului.Îmbătrânirea ochilor La persoanele în vârstă, glaucomul se datorează adesea creşterii presiunii lichidului din ochi, care se comprimă şi deteriorează nervul optic – nervul care transportă imaginile vizuale spre creier. În cazurile acute, creşterea presiunii are loc brusc, iar ochiul devine roşu şi dureros. În glaucomul cronic, creşterea presiunii este lentă şi treptată, deci nu există simptome clare. Atât în cazurile acute cât şi în cele cronice, vederea dispare treptat, rămânând doar vederea prin tunel”. Glaucomul nu poate fi vindecat, însă chirurgia şi tratamentul medicamentos pot fi de ajutor.Adaptări Deoarece multe cazuri de orbire nu au tratament, persoanele afectate trebuie să se adapteze pentru a putea trăi fără probleme. Copii născuţi orbi se adaptează natural afecţiunii de care suferă; persoanele care îşi pierd vederea în cursul vieţii consideră dificilă această adaptare. Persoanele oarbe se bazează în principal pe pipăit, memorie, miros şi sunet, iar aceste simţuri tind să se accentueze pentru a compensa lisa vederii. Alţii se descurcă ajutaţi de alte persoane sau de un câine-ghid, în timp ce alţii trebuie plasaţi în locuri speciale.Multe persoane oarbe sau cu o vedere parţială pot „citi” folosind alfabetul Braille. Sistemul a fost inventat cu aproape 100 de ani în urmă de francezul Louis Braille, la rândul său orb de la vârsta de trei ani. Simbolurile sunt variaţii pe un model de bază cu şase puncte, fiecare grup simbolizând o literă, cifră sau semn de punctuaţie. Simbolurile Braille pot fi folosite pe diferite sticle, unelte, instrumente şi hărţi.SurzeniaPuţini oameni sunt complet surzi, dar există multe grade de pierdere a auzului, provocate de infecţii, boli, ereditate sau poluare fonică. Problemele de auz pot fi tratate.Auzul este unul dintre cele mai importante simţuri ale omului; are rol important în ferirea corpului de vătămări şi în comunicare. Astfel pierderea auzului –sau surzenia – poate să fie un handicap. Din fericire, surzenia totală este relativ rară şi în majoritatea cazurilor pierderea auzului este parţială. Surzenia poate fi urmarea unei infecţii,boli, leziuni ,a unei tulburări genetice sau pur şi simplu al procesului de îmbătrânire.Surzenia poate să afecteze una dintre urechi sau pe amândouă şi instalarea sa poate să fie bruscă sau treptată, pe o perioadă lungă de timp. În mod normal, undele sonore se deplasează prin are prin urechea externă la timpan, unde sunt transformate în vibraţii ale oaselor din urechea mijlocie. De aici ele se deplasează la lichidul din organul auditiv, sau cohlee, al urechii interne şi sunt transformate de celule senzoriale în impulsuri nervoase care se transmit la creier.Surzenia este de două categorii. În cazul surzeniei conductive, sunetul este împiedicat fizic să pătrundă în urechea internă. Surzenia perceptivă apare în cazul în care semnalele de la urechea internă sunt incapabile să ajungă la creier. În majoritatea cazurilor surzenia intră într-una dintre aceste două categorii. Este posibilă o combinaţie dintre surzenia conductivă şi cea perceptivă.Surzenia conductivă este de obicei parţială şi nu totală, şi este destul de frecventă, mai ales la copii. Cauza poate fi foarte simplă, ca de exemplu aglomerarea de ceară din urechea externă. Ceara poate fi înlăturată prin înmuierea sa în ulei şi/sau introducerea de apă caldă în ureche cu ajutorul unei seringi. Surzenia conductivă poate fi provocată şi de introducerea în ureche a unui mic obiect străin. Cu timpul urechea poate deveni dureroasă şi se poate forma puroi. Corpul străin trebuie înlăturat cu grijă, iar eventualele infecţii sunt tratate cu antibiotice.Înlăturarea inadecvată a corpului străin se poate solda cu perforarea timpanului, o altă cauză a surzeniei. Perforarea poate fi provocată şi de un şoc brusc, produs de o explozie, o lovitură la cap, sau chiar o palmă peste ureche. Ea poate să aibă ca rezultat ameţeli şi surzenie şi pacientul poate să aibă tinnitus (sunet în ureche). Tratamentul poate consta în administrarea de antibiotice; auzul revine încet pe măsură ce se vindecă perforaţia.O altă formă de surzenie conductivă este provocată de fuzionarea oaselor micuţe din urechea mijlocie, o afecţiune numită otoscleroză. Aceasta apare de obicei la adulţii tineri –în principal la femei – şi adesea este ereditară. Surzenia se înrăutăţeşte treptat şi poate fi însoţită de tinnitus. Tratamentul constă din înlăturarea pe cale chirurgicală a scăriţei şi înlocuirea sa cu un dispozitiv artificial. Operaţia este de obicei eficientă, deşi se poate să fie nevoie de un aparat pentru auz.Surzenia perceptivă apare ca un rezultat al vătămării urechii interne sau a nervului auditiv. În boala lui Ménière presiunea din cohlee creşte , cauzând ameţeli, zgomot în ureche, vărsături şi surditate treptată. Tratamentul constă în administrarea medicamentelor de reducere a presiunii lichidului. Cazurile grave necesită intervenţie chirurgicală.Această formă de surzenie este frecventă la vârstnici. Deteriorarea celulelor senzoriale ale urechii interne duce la pierderea treptată a auzului. Aparatul auditiv ajută la amplificarea sunetului care ajunge la urechea internă, cu ajutorul unei căşti. Problemele pot să aspră dacă aparatul auditiv amplifică zgomotele de fond. Aparatele auditive care amplifică doar anumite lungimi de undă atenuează această problemă. Se poate învăţa citirea buzelor, recepţionarea mesajelor vorbite prin privirea buzelor, fălcilor, limbii şi a expresiei faciale.Surzenia perceptivă poate să apară dacă o infecţie bacteriană ajunge să afecteze cohleea. Unele virusuri atacă nervul auditiv, care transportă impulsurile nervoase de la ureche la creier. Surzenia de acest tip poate să apară ca o complicaţie a unor boli cum ar fi pojarul, oreionul, meningita sau, în cazuri foarte rare, sifilisul. Surzenia este mai degrabă progresivă decât bruscă; iar pentru că ţesutul nervos este ireversibil deteriorat, nu există vindecare.Vătămarea nervului auditiv sau a celulelor senzoriale din cohlee poate fi rezultatul zgomotelor foarte puternice ,precum cele produse de explozii, muzică foarte tare şi avioane. Expunerea repetată la sunete mai puternice de 90 decibeli poate afecta auzul.Doze mari din anumite medicamente, precum streptomicina, chinina sau aspirina, pot afecta nervii auditivi. Se poate întâmpla ca o tumoare dezvoltată pe un nerv, pe măsură ce creşte să provoace surditate progresivă.Surzenia congenitală produce de obicei surditate extremă sau totală din naştere. Surzenia poate să fie conductivă ,caz în care este provocată de dezvoltarea anormală a aparatului auditiv. Surzenia congenitală perceptivă poate să apară ca rezultat al unor leziuni ale nervilor. Acestea pot fi provocate de lipsa de oxigen în momentul naşterii ,rubeola din timpul sarcinii sau de sifilisul congenital.Teste de auzCa în multe afecţiuni, diagnosticarea timpurie a surzeniei oferă tratamentului ulterior o mai mare şansă de reuşită. Surzenia poate fi diagnosticată mai uşor, stabilindu-se ce poate să audă o persoană. Cineva cu auz normal poate să audă foarte uşor cuvinte sau numere şoptite încet de la o distanţă de aproximativ 1,5 m. o persoană puţin surdă nu aude cele mai multe cuvinte şoptite de la această distanţă, iar o persoană foarte surdă nu aude cuvinte rostite normal de la o distanţă de 15 cm de la ureche. Testele vocale detectează capacitatea de a auzi sunete. Capacitatea auditivă pentru diferite note se testează cu diapazonul. Pacientul care aude cel mai bine atunci când baza unui diapazon este lipită de osul din spatele urechii, suferă de surzenie conductivă.Cea mai ştiinţifică metodă pentru evaluarea precisă a auzului adulţilor este prin utilizarea unui instrument numit audiometru. Acesta este un aparat care emite note standard, al căror volum poate fi variat şi măsurat.Simptomele surzeniei pot să apară şi în timpul unei răceli, dar acest lucru este normal şi doar temporar. Virusul care provoacă răceala invadează şi urechea mijlocie, provocând inflamaţie şi producerea de mucus, sau catar. Acesta blochează trompa lui Eustachio, care eliberează în mod normal presiunea din ureche, iar bolnavul îşi simte urechea înfundată şi capacitatea sa de a auzi este redusă. Surzenia temporară poate să apară şi în avion, în timpul decolării. În acest caz presiunea din aerul înconjurător scade, determinând dilatarea aerului aflat în urechea mijlocie. Timpanul iese în afară, mutând oasele urechii mijlocii într-o poziţie în care transmiterea sunetului este redusă. Căscatul sau înghiţirea (sau suptul unei bomboane) rezolvă de obicei problema, deoarece astfel pătrunde aer în jos pe trompa lui Eustachio în spatele faringelui, echilibrându-se astfel presiunea.Efectul invers are loc în momentul în aterizării. Presiunea din exteriorul urechii creşte, împingând timpanul spre înăuntru.
Orbirea şi vederea slabă pot avea foarte multe cauze. Ochiul este un organ de simţ foarte complex, prin urmare se deteriorează mai uşor decât multe alte organe. Unii copii se nasc orbi – majoritatea datorită cataractelor, când cristalinul ochiului, în mod normal clar şi transparent, este opac, iar lumina nu poate pătrunde prin acesta. Un copil se poate naşte cu cataractă în cazul în care mama sa se îmbolnăveşte de pojar (rubeolă) în primele stadii ale sarcinii. O altă cauză de orbire în rândul copiilor este toxoplasmoza, o boală datorată consumului de carne infectată sau, probabil, contactului cu pisici infectate. Din nou, copilul este afectat doar dacă mama sa contactează boala în timpul sarcinii. În unele cazuri rare, copiii se nasc fără ochi, afecţiune cunoscută sub numele de anoftalmie. Aceasta poate fi datorată fie unei deficienţe genetice prezentă la părinţi sau se poate declanşa dacă mama contactează o infecţie virală sau este expusă pesticidelor în timpul sarcinii. Infecţiile ce provoacă orbirea sunt rare în ţările dezvoltate, dar sunt cauza cea mai frecventă de orbire în lumea în curs de dezvoltare. Tracomul, o boală virală ce inflamează membrana care căptuşeşte partea anterioară a ochiului, a lăsat mii de oameni orbi, în special în zonele calde şi uscate. În aceste ţări copii orbesc dacă sunt infectaţi de viermele parazit toxocara canis , ce poate fi contacta din excrementele de câini. Unii copii suferă de o formă rară de cancer – retinoblastom – când se formează o tumoare pe retină. Alţii suferă de retinis pigmentosa, o boală ereditară, caracterizată prin formarea de pigment pe retină. Un prim simptom al acesteia este dificultatea de a vedea pe întuneric. Dacă boala nu este detectată în copilărie, vederea se va deteriora treptat, ducând la vedere limitată şi orbire. Accidente şi boli O persoană poate orbi la un ochi dacă retina se detaşează de globul ocular. Acesta este de obicei rezultatul unei lovituri în ochi; ochiul afectat îşi pierde imediat vederea ca şi cum o cortină s-ar interpune între el şi restul lumii. Se poate executa o operaţie pentru reataşarea retinei, dar în cazul în care aceasta este deteriorată sau spartă lichidul din ochi se poate prelinge printre ea şi ochi, îngreunând în locuirea acesteia. Orbirea bruscă a unui ochi poate avea loc dacă se formează un cheag de sânge în artera care alimentează cu sânge retina. Nu există tratament, dar tratarea afecţiunii interne responsabile se orbire poate preveni orbirea celuilalt ochi. Dacă se formează un cheag în vena ce pleacă de la retină, vederea va dispărea imediat, dar vederea poate reveni treptat. Este necesar tratament medical pentru ca acest lucru să nu se repete. Diabetul, insuficienţa renală şi tensiunea arterială ridicată pot duce la deteriorarea retinei, când se sparg vasele de sangvine mici sau proteinele pătrund în retină. Deşi nu există tratament propriu-zis, vederea poate fi îmbunătăţită cu ajutorul razelor laser care închid zonele afectate, astfel restul retinei poate funcţiona. Anumite afecţiuni, cum ar fi diabetul, pot duce la cataracte la persoanele mai în vârstă – deşi cataractele pot un simplu efect al procesului de îmbătrânire sau pot fi datorate unor răni ale cristalinului. Deoarece numai cristalinul este afectat, în unele cazuri poate fi scos şi înlocuit cu un cristalin artificial. Chiar dacă un cristalin artificial nu se potriveşte, vederea poate fi îmbunătăţită cu ajutorul lentilelor de contact sau a unor ochelari speciali. Alte forme de orbire pot fi rezultatul deteriorării sau presiunii asupra nervului optic – numită deseori glaucom. Nervul se inflamează datorită unei infecţii virale, sau a unei otrăvi precum chinina, plumbul, arsenicul şi chiar tutunul în cantităţi prea mari. Acesta poate fi afectat şi de scleroze multiple. Presiunea poate fi exercitată de o tumoare, hemoragie sau un vas de sânge dilatat. La tineri cauza glaucomului poate fi rănirea sau infecţia ochiului.Îmbătrânirea ochilor La persoanele în vârstă, glaucomul se datorează adesea creşterii presiunii lichidului din ochi, care se comprimă şi deteriorează nervul optic – nervul care transportă imaginile vizuale spre creier. În cazurile acute, creşterea presiunii are loc brusc, iar ochiul devine roşu şi dureros. În glaucomul cronic, creşterea presiunii este lentă şi treptată, deci nu există simptome clare. Atât în cazurile acute cât şi în cele cronice, vederea dispare treptat, rămânând doar vederea prin tunel”. Glaucomul nu poate fi vindecat, însă chirurgia şi tratamentul medicamentos pot fi de ajutor.Adaptări Deoarece multe cazuri de orbire nu au tratament, persoanele afectate trebuie să se adapteze pentru a putea trăi fără probleme. Copii născuţi orbi se adaptează natural afecţiunii de care suferă; persoanele care îşi pierd vederea în cursul vieţii consideră dificilă această adaptare. Persoanele oarbe se bazează în principal pe pipăit, memorie, miros şi sunet, iar aceste simţuri tind să se accentueze pentru a compensa lisa vederii. Alţii se descurcă ajutaţi de alte persoane sau de un câine-ghid, în timp ce alţii trebuie plasaţi în locuri speciale.Multe persoane oarbe sau cu o vedere parţială pot „citi” folosind alfabetul Braille. Sistemul a fost inventat cu aproape 100 de ani în urmă de francezul Louis Braille, la rândul său orb de la vârsta de trei ani. Simbolurile sunt variaţii pe un model de bază cu şase puncte, fiecare grup simbolizând o literă, cifră sau semn de punctuaţie. Simbolurile Braille pot fi folosite pe diferite sticle, unelte, instrumente şi hărţi.SurzeniaPuţini oameni sunt complet surzi, dar există multe grade de pierdere a auzului, provocate de infecţii, boli, ereditate sau poluare fonică. Problemele de auz pot fi tratate.Auzul este unul dintre cele mai importante simţuri ale omului; are rol important în ferirea corpului de vătămări şi în comunicare. Astfel pierderea auzului –sau surzenia – poate să fie un handicap. Din fericire, surzenia totală este relativ rară şi în majoritatea cazurilor pierderea auzului este parţială. Surzenia poate fi urmarea unei infecţii,boli, leziuni ,a unei tulburări genetice sau pur şi simplu al procesului de îmbătrânire.Surzenia poate să afecteze una dintre urechi sau pe amândouă şi instalarea sa poate să fie bruscă sau treptată, pe o perioadă lungă de timp. În mod normal, undele sonore se deplasează prin are prin urechea externă la timpan, unde sunt transformate în vibraţii ale oaselor din urechea mijlocie. De aici ele se deplasează la lichidul din organul auditiv, sau cohlee, al urechii interne şi sunt transformate de celule senzoriale în impulsuri nervoase care se transmit la creier.Surzenia este de două categorii. În cazul surzeniei conductive, sunetul este împiedicat fizic să pătrundă în urechea internă. Surzenia perceptivă apare în cazul în care semnalele de la urechea internă sunt incapabile să ajungă la creier. În majoritatea cazurilor surzenia intră într-una dintre aceste două categorii. Este posibilă o combinaţie dintre surzenia conductivă şi cea perceptivă.Surzenia conductivă este de obicei parţială şi nu totală, şi este destul de frecventă, mai ales la copii. Cauza poate fi foarte simplă, ca de exemplu aglomerarea de ceară din urechea externă. Ceara poate fi înlăturată prin înmuierea sa în ulei şi/sau introducerea de apă caldă în ureche cu ajutorul unei seringi. Surzenia conductivă poate fi provocată şi de introducerea în ureche a unui mic obiect străin. Cu timpul urechea poate deveni dureroasă şi se poate forma puroi. Corpul străin trebuie înlăturat cu grijă, iar eventualele infecţii sunt tratate cu antibiotice.Înlăturarea inadecvată a corpului străin se poate solda cu perforarea timpanului, o altă cauză a surzeniei. Perforarea poate fi provocată şi de un şoc brusc, produs de o explozie, o lovitură la cap, sau chiar o palmă peste ureche. Ea poate să aibă ca rezultat ameţeli şi surzenie şi pacientul poate să aibă tinnitus (sunet în ureche). Tratamentul poate consta în administrarea de antibiotice; auzul revine încet pe măsură ce se vindecă perforaţia.O altă formă de surzenie conductivă este provocată de fuzionarea oaselor micuţe din urechea mijlocie, o afecţiune numită otoscleroză. Aceasta apare de obicei la adulţii tineri –în principal la femei – şi adesea este ereditară. Surzenia se înrăutăţeşte treptat şi poate fi însoţită de tinnitus. Tratamentul constă din înlăturarea pe cale chirurgicală a scăriţei şi înlocuirea sa cu un dispozitiv artificial. Operaţia este de obicei eficientă, deşi se poate să fie nevoie de un aparat pentru auz.Surzenia perceptivă apare ca un rezultat al vătămării urechii interne sau a nervului auditiv. În boala lui Ménière presiunea din cohlee creşte , cauzând ameţeli, zgomot în ureche, vărsături şi surditate treptată. Tratamentul constă în administrarea medicamentelor de reducere a presiunii lichidului. Cazurile grave necesită intervenţie chirurgicală.Această formă de surzenie este frecventă la vârstnici. Deteriorarea celulelor senzoriale ale urechii interne duce la pierderea treptată a auzului. Aparatul auditiv ajută la amplificarea sunetului care ajunge la urechea internă, cu ajutorul unei căşti. Problemele pot să aspră dacă aparatul auditiv amplifică zgomotele de fond. Aparatele auditive care amplifică doar anumite lungimi de undă atenuează această problemă. Se poate învăţa citirea buzelor, recepţionarea mesajelor vorbite prin privirea buzelor, fălcilor, limbii şi a expresiei faciale.Surzenia perceptivă poate să apară dacă o infecţie bacteriană ajunge să afecteze cohleea. Unele virusuri atacă nervul auditiv, care transportă impulsurile nervoase de la ureche la creier. Surzenia de acest tip poate să apară ca o complicaţie a unor boli cum ar fi pojarul, oreionul, meningita sau, în cazuri foarte rare, sifilisul. Surzenia este mai degrabă progresivă decât bruscă; iar pentru că ţesutul nervos este ireversibil deteriorat, nu există vindecare.Vătămarea nervului auditiv sau a celulelor senzoriale din cohlee poate fi rezultatul zgomotelor foarte puternice ,precum cele produse de explozii, muzică foarte tare şi avioane. Expunerea repetată la sunete mai puternice de 90 decibeli poate afecta auzul.Doze mari din anumite medicamente, precum streptomicina, chinina sau aspirina, pot afecta nervii auditivi. Se poate întâmpla ca o tumoare dezvoltată pe un nerv, pe măsură ce creşte să provoace surditate progresivă.Surzenia congenitală produce de obicei surditate extremă sau totală din naştere. Surzenia poate să fie conductivă ,caz în care este provocată de dezvoltarea anormală a aparatului auditiv. Surzenia congenitală perceptivă poate să apară ca rezultat al unor leziuni ale nervilor. Acestea pot fi provocate de lipsa de oxigen în momentul naşterii ,rubeola din timpul sarcinii sau de sifilisul congenital.Teste de auzCa în multe afecţiuni, diagnosticarea timpurie a surzeniei oferă tratamentului ulterior o mai mare şansă de reuşită. Surzenia poate fi diagnosticată mai uşor, stabilindu-se ce poate să audă o persoană. Cineva cu auz normal poate să audă foarte uşor cuvinte sau numere şoptite încet de la o distanţă de aproximativ 1,5 m. o persoană puţin surdă nu aude cele mai multe cuvinte şoptite de la această distanţă, iar o persoană foarte surdă nu aude cuvinte rostite normal de la o distanţă de 15 cm de la ureche. Testele vocale detectează capacitatea de a auzi sunete. Capacitatea auditivă pentru diferite note se testează cu diapazonul. Pacientul care aude cel mai bine atunci când baza unui diapazon este lipită de osul din spatele urechii, suferă de surzenie conductivă.Cea mai ştiinţifică metodă pentru evaluarea precisă a auzului adulţilor este prin utilizarea unui instrument numit audiometru. Acesta este un aparat care emite note standard, al căror volum poate fi variat şi măsurat.Simptomele surzeniei pot să apară şi în timpul unei răceli, dar acest lucru este normal şi doar temporar. Virusul care provoacă răceala invadează şi urechea mijlocie, provocând inflamaţie şi producerea de mucus, sau catar. Acesta blochează trompa lui Eustachio, care eliberează în mod normal presiunea din ureche, iar bolnavul îşi simte urechea înfundată şi capacitatea sa de a auzi este redusă. Surzenia temporară poate să apară şi în avion, în timpul decolării. În acest caz presiunea din aerul înconjurător scade, determinând dilatarea aerului aflat în urechea mijlocie. Timpanul iese în afară, mutând oasele urechii mijlocii într-o poziţie în care transmiterea sunetului este redusă. Căscatul sau înghiţirea (sau suptul unei bomboane) rezolvă de obicei problema, deoarece astfel pătrunde aer în jos pe trompa lui Eustachio în spatele faringelui, echilibrându-se astfel presiunea.Efectul invers are loc în momentul în aterizării. Presiunea din exteriorul urechii creşte, împingând timpanul spre înăuntru.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
