Pericle/Perikles (c. 490-429 î.Hr.), om politic atenian. Fiu al generalului Xantip (învingătorul de la Mycale) şi al Agaristei (nepoata lui Clistene) din familia Alcmeonizilor. Pericle apare în 472 în calitate de choreg la premiera piesei Perşii a lui Eschil. În 463 se afirmă în viaţa politică a cetăţii ca acuzator în procesul intentat lui Cimon, liderul partidei aristocratice, mărturie a apartenenţei sale la tabăra democrată. După asasinarea lui Efialte (461), Pericle devine,, pentru trei decenii, conducătorul democraţilor radicali, realizând întregul program politic al acestuia, democraţia ateniană cunoscând în această epocă apogeul înfloririi ei. Pericle iniţiază construcţia zidurilor lungi dintre Atena şi porturile Pireu şi Faleron (462-445), luptă împotriva Spartei şi a Persiei (sprijinind printr-un corp expediţionar atenian, încercarea Egiptului de a se emancipa de sub dominaţia ahemenidă), participă ca strateg la bătălia de la Tanagra (457) şi continuă
consolidarea ligii delioatice, transformând-o treptat într-un adevărat imperiu atenian. Tezaurul ligii este transferat de la Delos la Atena, tributul datorat de fiecare polis membru al ligii este fixat de atenieni o dată la 4 ani, tot aceştia hotărând modul de folosire a lui; clehurii ateniene sunt create în numeroase părţi ale Mării Egee şi Helespontului. Încercările membrilor ligii de a se retrage din imperiul atenian sunt reprimate prin forţa armelor (Eubeea în 446, Samosul este cucerit de Pericle după un asediu de 9 luni în 439). Prin ,,pacea lui Callias” (449/448) sunt încheiate oficial războaiele medice, Atena obţinând recunoaşterea de către Persia a ligii sale. Planul lui Pericle de a convoca la Atena un congres panelenic, în anul următor, eşuează însă datorită opoziţiei Spartei. Sprijinul acordat de Sparta ligii beoţiene declanşează, în anii 447-446, un conflict militar cu Atena, încheiat în 446/445 printr-o pace ,,de 30 de ani”. După această dată, Pericle încearcă să consolideze prin mijloace paşnice puterea ateniană şi iniţiază un vast program de construcţii. În 443 opoziţia conservatoare este înfrântă prin exilarea liderului ei Tucidide, fiul lui Melesias de la această dată, Pericle este ales, până în 430, an de an, strateg, exercitând puterea necontestată în stat.
În 448/447 Fidias inaugurează construcţia Parthenonului, în 437/436 încep lucrările la Propylee, în 442 se încheie înălţarea Odeonului, pe Agora este zidit Thesaionul. Cercul format în jurul lui Pericle include figuri dintre cele mai reprezentative ale epocii: Sofocle, Herodot, Fidias, Anaxagoras, Protagora, Damon. O dată cu accentuarea contradicţiilor dintre cele două mari simahii ale lumii greceşti, cea peloponesiacă şi cea atică, Pericle îşi îndreaptă atenţia spre lumea elenă apuseană, încheind alianţe cu oraşele Rhegion din sudul Italiei şi Leontinoi din Sicilia, apoi intervine în favoarea Corcirei în conflictul acesteia cu Corintul (aliat statornic al Spartei). Prevăzând cu luciditate inevitabila ciocnire cu Sparta, Pericle alege el momentul declanşării acestei confruntări care se va transforma în războiul peloponesiac (431-404). În ultimii ani ai vieţii, este asaltat de frontul comun al opozanţilor săi; Tucidide, liderul aristocraţilor, revenit din exil în 433, se aproprie de Cleon, conducătorul păturilor democrate extremiste, şi de cercurile religioase, conservatoare, nemulţumite de ,,iluminismul” sofist al lui Pericle. În urma unor procese publice iniţiate de duş anii politici ai lui Pericle, Fidias şi Anaxagoras sunt obligaţi să părăsească Atena, numai cu mari eforturi reuşeşte Pericle s-o salveze de aceeaşi soartă pe Aspasia, soţia sa. El însuşi cade în 430, victimă unui proces, dar este reaoilitat în anul următor. Moare de ciumă câteva luni mai târziu, într-un moment dintre cele mai critice pentru cetatea sa. Personalitate multilaterală, cel mai strălucit orator al epocii, de o ţinută etică ireproşabilă, Pericle a ridicat Atena, în timpul guvernării sale, la apogeul dezvoltării ei economice, politice şi culturale.