Periodizarea istoriei moderne universale.

P/t prima dată noţiunea de istorie moderna a apărut la umaniştii din sec XV-XVI în perioada renaşterii. Iniţial ea a fost denumită Historia nova (ist nouă) şi propaga ideile: 1.dezvoltarea spiritului laic 2.intensificarea luptei pt elberarea personală dar şi a sociatăţii în ansamblu de sub dominaţia bisericii. Biserica dominantă era cea catolică. 3.dezv stiinţei şi tehnicii 4.reanimarea tradiţiilor şi obiceiurilor vechi. A aparut în a 2 jum a sec 17 , autor fiindui un umanist german, Cristofor Cheler, (Celarius),care considera că ist universală se divizează în 3 părţi: a)ist antica pînă la căderea imp Roman de vest 1476 b)ist medievala pînă la căderea Constantinopolului 1453 c)ist modernă după 1453. În sec XIX sa încetenit punctul de vedere al literaturii americane şi în unele lucrări ale Europei epoca modernă este legată de 1492 (descoperirea Americii) care are la baza criteriul geografic şi geopolitic. Începutul epocii moderne se crede a fi la mij sec XVII şi sf. acestei perioade odată cu încheierea I RMşi constituirea sistemului de tratate internaţionale (de la Versailles şi Washington 1918 şi 1923). Unii consideră această perioadă atlantica fiindcă a parut initial în partea vestica a oceanului, în ţările europene şi apoi pe continentul American în partea de est, unii ii găsesc puncte de tangenţă cu a)1453 b)apariţia umanismului şi a reformei c)marile descoperiri geografice d)răzb. ţărănesc din Germania etc.. Însăşi epoca moderna cunoaste 3 perioade: 1.perioada anilor 1640-1815, în această perioadă relaţiile capitaliste s-au impus complet doar într-o parte a Europei şi într-o anumită măsură în America de Nord. În SUA forma principală a industriei o constituiau manufacturile . Din anii 60 ai sec XVIII, la început în Anglia iar spre sf. sec XVIII încep sec XIX şi în Franţa a început revoluţia industrială. A început procesul de formare a proletariatului, antipodal burgheziei. În această perioadă în Franţa şi Anglia sau dezv. statele mononationale, centralizate iar în Europa de Est şi de centru sau format state multinaţionale (Imp Ţarist ,Imp Habsburgic). 2 perioadă de la 1815 pană la sf. anilor 60-70 ai sec 19 ( unificarea Italiei, Germaniei, se extind rel. capitaliste) au loc un şir de revoluţii care deschid această cale. Infrîngerea rev de la 1848-49 a reprezentat inceputul unei perioade de reacţiune in maj statelor europene. Cu toate acestea,”primavara popoarelor ” a lasat o amprentă adîncă in consştiinţa societăţilor, si cu timpula dus la triumful ideilor naţşionale şi promovarea unor politici liberale.Naţionalismul domină opinia publică europeană, iar procesele de unificare naţională a Germaniei, Italiei şi Principatelor Romîne sunt o expresie practică a acestei realităţi.In economie, poziţia dominantă este ocupată de Anglia, supranumită “atelierul lumii”.Alte state intră in faza finală a rev industriale si in scurt timp vor face o concurenţă dură britanicilor.Aceeaşi concurenţăp o au şi SUA, care se vor confrunta cu gravele prob şi consecinţe ale unui răzb civil.A 3 perioadă -de la inceputul anilor 70 ai sec XIX şi anii 1918-1923.are trasaturi specifice care o deosebesc de celelate perioade şi o definesc ca o „tranziţie spre contemporanietate.” In domeniul evoluţiei pol revoluţiile şi războaiele pt unificare naţională sunt succedate de o cale evolutivă a dezvoltării. Evoluţia social-econmică se caracterizează prin consolidarea rel capitaliste in Eur Occidentală şi extinderea acestora pe intregul continent. Indusrtrializarea şi avîntul economic determină o explozie demografică şi modoficarea componenţei sociale ale statelor dezvoltate.Majoritatea ţărilor au fost antrenate în sistemul relaţiilor capitaliste.