Publicat pe vechiul blog pe 1 martie 2014
Pentru toți liderii ruşi din Imperiului Țarist, Uniunea Sovietică sau Rusia post-sovietică, regiunea Transnistriei a reprezentat un cap de pod-cheie care oferea accesul spre Balcani, delta Dunării, Marea Neagră. Păstrarea Tiraspolului căpăta o semnificație strategică crucială pentru Rusia al cărei pierderi ar echivala cu pierderea capului de pod rusesc în Europa de sud-est și reculul liniei sale strategice.
În 1924 regimul sovietic de la Moscova a organizat politic regiunea de stângă a Nistrului ca Republica Autonomă Moldovenească (RSSAM) în cadrul republicii Sovietice Socialiste Ucrainene în timp în care restul teritoriul Republicii Moldova făcea parte din România Mare. URSS a trimis României la 26 iunie 1940 o notă ultimativă prin care propune cedarea în 24 de ore a Basarabiei și Bucovinei de Nord, urmată de a doua, în noaptea de 27/28 iunie 1940 prin care se cerea evacuarea în 4 zile a Basarabiei și Bucovinei de Nord. Acordul sovieto-român din 28 iunie 1940 reprezintă de fapt răspunsul guvernului român la a doua nota ultimativă sovietică prin care acestea au declarat că pentru a evita recurgerea la forță și la deschiderea ostilităților este nevoit să accepte condițiile de evacuare. URSS a ocupat total din teritoriul României suprafața de 50762 km și o populație de 3, 34 milioane locuitori iar 53% erau români.
La 2 august 1940 regiunea transnitreană, fără a cuprinde și cele câteva raoiane ucrainene care intrau în componența RSSAM a fost proclamată RSS. Moldovenească ca stat component al URSS. În perioada sovietică la Odesa a fost instalat comandamentul Armatei a XIV-a trupă de elită care acoperea flancul de sud-vest european al URSS și care avea ca misiune de a înainta în caz de ,, agresiune militară,, în regiunea balcanică. După destrămarea URSS și proclamarea independenței Ucrainei în 1991, comandamentul Armatei a XIV-a a fost trasnferat la Tiraspol, îndeplinind astfel planul strategic al Ecaterinei a II-a care decisese instalarea unui avanpost militar al forțelor rusești în Transnistria acum două secole.
În decursul anilor 1989-1992, Azerbaidjaul, Georgia, Armenia şi Moldova a avut parte de un conflict intern întreținut de Moscova, Nagorno-Karabah din Azerbaijan, Osetia de Sud şi Abhazia din Georgia, în Moldova Transinstria a devenit unul din punctele nevralgice ale spațiului post sovietic. Summitul CSI de la Minsk de la 14 februarie 1992 Mircea Snegur a condamnat prezența Armatei a XIV-a pe teritoriul republicii Moldova al cărei statut era pentru președintele republicii de armată străină pe teritoriul unei stat suveran. Conflictul din Transnistria s-a încadrat în logica menținerii republicii Moldova în sfera de influența rusească și a împiedicării realizării unirii cu România după modelul celor două Germanii. Neavând ieșire la Marea Neagră nu prezintă nici valoarea geostrategică a Georgiei, la fel nu dispune nici de rezervele energetice ale Azerbaidjanului mai mult Moldova a primit o lovitură energetică, fiind un stat fără resurse naturale este dependentă de resursele energetice rusești care militează pentru recunoașterea neutralității permanente, stipulată de altfel în Constituție din 1994, autoritățile de la Chișinău au urmărit să sublinieze că raporturile Republicii Moldova cu NATO sunt subordonate principiului constituțional de neutralitate permanetă al țării care rămâne a fi punctul central al sistemului de securitate al Republicii Moldova.
Rusia a pregătit o nouă schemă de soluționare a conflictelor înghețate în Georgia și Republica Moldova, reintegrarea teritorială cu prețul acceptării de către acestea a federalismului pe plan intern, cu republicile secesioniste și a menținerii neutralității permanente pe plan extern. În noiembrie 2003 președintele Republicii Moldova a fost pe punctul de a semna Memorandumul Kozac propusă Republicii Moldova de către Moscova ce prezenta un plan de reglementare a chestiunii transnistrene prin reintegrarea acesteia cu Republica Moldova. Confrom acestuia, Republica Moldova urma să ia forma unui stat federal compus dintr-un teritoriu federal și două subiecte, Transnistria și Găgăuzia în cadrul căreia fiecare subiect ar fi beneficiat de o constituție și simboluri de stat, organe legislative, executive, juridice și fiscale proprii, precum și atribute de politică externă. Prin investirea cu dreptul de a semna tratate internaționale și de a avea o participare individuală în cadrul organizațiilor internaționale, ba chiar cu reprezentare în alte state, fără a avea misiuni diplomatice sau consulare subiectele federale obțineau astfel atribute specifice unei structuri de stat consolidate. Pe plan extern, statul federal moldovenesc trebuia să promoveze doctrina de neutralitate permanentă ccea ce presupune demilitarizarea sa și interdicția de a participa la alianțe sau blocuri militare , fără a preciza în schimb termenul de evacuare a trupelor ruse de pe malul stâng a Nistrului.
La 8 mai 2008 în parlamentul Republicii Moldova a adoptat Concepția de Securitate Națională conform acestui act, problemele de geopolitică internă ale Repuplicii Moldova sunt direct conectate la evoluția contextului regional, precizând că reglementarea conflictului din Transnistria care a încetat să mai fie o problemă internă a Republicii Moldova, fiind o problemă de securitatea regionlă a cărei soluții cere implicarea factorilor externi ca UE și SUA.
Sprijinul rusesc pentru republicile separatiste Abhazia și Osetia de Sud, precum și intervenția militară din august 2008 au avut scopul de a pedepsi Georgia pentru atitudinea ostentativă pro-occidentală și anti-rusă și a spulbera pe termen scurt orice vis al georgienilor de integrare în structurile euroatalentice. Chiar dacă Rusia și-a justificat intervenția prin necesitatea de a-și proteja cetățenii în Osetia de Sud, este evident că rațiunea a fost de a oferi o lecție republicilor ex-sovietice recalcitrante al căror comportament este în contradicție cu vectorul rusesc la nivel regional și global. O lecţie prost învăţată de ucraineni având problema Peninsulei Crimeea (oferită Ucrainei în 1954 de către Sovietul) aici se adaugă și problema Mării Azov deși practic, ea este un lac de doar 38 000 km pătrați, procuparea Moscovei este că delimitarea bazinului mării între Rusia și Ucraina va atrage pericolul cu navele NATO să se furișeze și să amenințe centrul Rusiei. Republica Moldova nu reprezintă nici o amenințare pentru nimeni și nimeni nu are nevoie, în mod special de el, un stat care nu are reprezentarea sentimentală pentru Rusia ca și Ucraina, spre exemplu nu este leagănul statalității slave, cum spunea Brzesinki, o Rusie fără Ucraina își pierde calitatea de imperiu euroasiatic, și devine un stat Asiatic, o Ucraină care la moment se zbate între fragmentare și impunerea democrației – sub influența Occidentului.
Refuzul de la Tbilisi de a fi o ţară neutră, precum și insistența de a continua demersurile privind aderarea Georgiei la NATO a precipitat confruntarea militară din august 2008 din Osetia de Sud. Moscova exercită o influență deosebită asupra Moldovei prin întreținerea conflicului din Transnistria interesul relativ al NATO și UE pentru Republica Moldova complică foarte mult lucrurile. Moldova şi-a propus a fi un stat europeană însă acest obiectiv va fi irealizabil până cind locuitorii Republicii Moldova nu le vor percepe ca viitoare elemente de confort personal: salarii mari, infrastructura, calitate in sanatate, educatie, justitie, dezvoltare economica si securitate nationala. Reformele sunt necesare pentru a schimba în totalitate ordinea socială şi pe cea a instituţiilor. Realităţile actuale impun perfecţionarea metodelor, instumentelor, strategiilor de care dispune Republica Moldova, pentru a face faţă provocărilor şi riscurilor şi pentru stabilirea unor direcţii de acţiune precise clare în domenii precum: domeniul politico-administrativ, în domeniul social, în domeniul educaţiei, cercetării şi culturii, în domeniul siguranţei naţionale şi ordinii publice, în domeniul polticii externe.
Join Us On Telegram @rubyskynews
Apply any time of year for Internships/ Scholarships
