Politica externă a SUA în perioada interbelică.

Secolul XX a fost uneori numit “Secolul American” din cauza influenţei exercitată de către această ţară asupra întregii lumi. Influenţa sa relativă a fost în special mare deoarece Europa, care anterior a fost cel mai important centru de influenţă, a suferit grav în ambele războaie mondiale. Statele Unite a luptat în Primului Război Mondial şi Al doilea Război Mondial de partea Aliaţilor.La sfârşitul primului război mondial „Europa capătă un caracter diferit de acela pe care ea îl avusese înainte de 1914.Atunci Marile Puteri erau Franţa, Germania, Italia, Austro-Ungaria şi Rusia, cu Marea Britanie doar pe jumătate implicată.Centrul Europei era la Berlin.Acum Marile Puteri erau Franţa, Germania şi Marea Britanie, Italia fiind inclusă doar din curtoazie, iar S.U.A.ocupând fosta poziţie britanică de la periferie”. În perioada interbelică, cel mai important eveniment a fost Marea Depresie (1929 – 1939), efectul căreia a fost intensificat de Dust bowl, o secetă gravă. Ca şi restul lumii dezvoltate, SUA a ieşit din această criză economică în urma mobilizării pentru Al doilea Război Mondial. În primii doi ani de război, timp în care Europa era devastată de confruntări sângeroase, S.U.A s-a declarat neutră. Însă în anul 1917 S.U.A. intră în război alături de Aliaţi împotriva Puterilor Centrale. Preşedintele S.U.A , Woodrow Wilson , a rostit cu 10 lunii înainte de încheierea războiului, un discurs care a rămas memorabil în istorie şi care a influenţat în mod categoric politica internaţională interbelică , şi anume ”Cele 14 puncte”.”Wilson a propus întemeierea păcii pe principiul siguranţei colective.”Wilson era adeptul conceptului că „securitatea lumii nu reclamă apărarea interesului naţional , ci în calitate de concept consfinţit prin lege.”²Astfel preşedintele american propune înfiinţarea Ligii Naţiunilor .Altfel spus, organismul internaţional care s-a ocupat în perioada interbelică de menţinerea păcii între ţările europene şi nu numai a fost un concept american.
Obiectivele Statelor Unite ale Americii , sub conducerea lui W.Wilson , în Primul Război Mondial, au luat fiinţă in „Cele 14 puncte”.Cele 14 puncte au devenit baza termenilor capitulării Germaniei , aşa cum a fost negociat la Conferinţa de pace de la Paris , şi cum s-a legiferat ulterior la Versailles.În final doar patru puncte au fost adoptate complet în reconstrucţia postbelică a Europei , iar S.U.A. au refuzat să ratifice Tratatul de la Versailles. In politica externa SUA se observa 2 directii- traditionala (izolationista) si noua, adeptii careia se numeau internationalisti. Prima consta in refuzul de la implicarea automata in chestiunile europene si prudenta in ceea ce tine de luarea asupra sa a obligatiilor internationale. A doua directie (interventionista) facea accent pe misiunea istorica a SUA drept primul stat liber din lume, leaganul democratiei, care are misiunea de a duce liberalismul in popoare si tari. Pentru aceasta internationalistiii sustineau ca se pot aduce si jertve. Ambele directii convietuiau, dar predominau internationalistii, din cauza carora la timpul sau Senatul nu a ratificat Acordul de la Versailles si statutul Ligii Natiunilor. Intre timp rolul SUA crestea. Practitc nici o problema majora europeana, atit politica, cit si economica, nu putea fi solutionata fara amestecul SUA. Izolationismul in politica se combina cu preyenta relatiilor economico-financiare si comerciale strinse intre SUA si Europa. In anii 20 SUA face pe contul Europei aroximativ 1 mlrd dolari. Astfel SUA din debitor se transforma in creditor, alocind capital in Europa inca pasnica.