ILIE DORIN
Mediator Autorizat
0757.398.923
www.mediatoru.ro

Medierea reprezintă una
dintre metodele cele mai utilizate în ceea ce privește soluțiile alternative la
instanțele de judecată. Ca și proces,
medierea oferă un dialog generos în ceea ce privește soluțiile
posibile la un conflict. În ultimele două decenii medierea a luat un avânt
considerabil în Europa și în România, pe fondul dezvoltării sociale, pe fondul
aglomerării instentelor de judecată cu sute de dosare pe cap de judecător, pe
fondul dezvoltării unei noi concepții privind menagemntul corespunzător al
conflictelor. Vom vedea în paginile ce urmează trendul ascendent al medierii în
Europa, evoluția politicilor europene în domeniu, precum și perspectivele
medierii pe termen mediu și lung.

Scurt istoric al medierii
    Medierea este o metodă relativ nouă[1] de
solutionare a conflictelor/litigiilor din varii raporturi sociale publice sau
private. Institutionalizarea medierii ca procedură de solutionare a unui
litigiu se concretizeaza in SUA[2],
in a doua jumatate a secolului XX. Institutionalizarea a constat in 
consolidarea anumitor etape si tehnici caracteristici de procedură și anumitor cerințe
și capabilitați din partea terței persoane – mediatorul – ca persoana aptă sa
conducă procesul de mediere spre eficiența maximă, solutionarea litigiului prin
gasirea unei soluții cat mai avantajoase pentru fiecare parte din conflict.
  Din punct de vedere istoric, am putea spune
ca medierea a preexistat sistemelor judiciare, aceasta deoarece sistemele judiciare
au existat abia dupa o anumita organizare de tip communal/statal/imperial.
Inainte de aceste forme de organizare, patriarhatul ori organizarea tribala
erau modurile de conviețuire ale oamenilor.
Inerența conflictelor in
raporturile sociale de orice tip și in orice timp este de netăgăduit la orice
nivel. Fie la nivel intrafamilial, fie la nivel interfamilial, fie in diverite
grupuri sociale, conflictele apar sub diverse grade și forme. Prin prisma
acestor considerații oamenii au fost parți in conflicte din cele mai vechi
timpuri. Neexistand si neputand incă exista un sistem judiciar, liderii
grupurilor ori triburilor, ori bătranii dintr-o comunitate era considerati cei
care dețineau principiile unei echități si in baza lor soluționau conflictele.
Putem spune ca aceștia practicau medierea de vreme ce nu avea loc o judecată in
sensul ințeles azi, nu existau principii de drept penal ori civil, ci persoana
ori persoanele indreptățite sa solutioneze astfel de conflicte le solutionau
prin prezentarea de catre parți a punctelor lor de vedere asupra conflictului
si dupa aceasta etapă, căutand si analizand cauzele si efectele faptelor,
prezentau o solutie echitabilă, luand in considerare si precedentele soluționări.
Ulterior cu aparitia
comunei, statului ori imperiului, datorita sporirii conflictelor s-a impus
crearea unui sistem de judecare si soluționare a lor. A aparut astfel dreptul,
ca un intreg sistem ce s-a perfectat in timp, sistem ce s-a concretizat si consolidat
cel mai mult in imperiul roman, sistem de drept ce este esenta si radacina
sistemelor de drept actuale.
Odata cu aparitia acestui sistem
de drept, medierea conflictelor ori soluționarea amiabilă a disparut in plan
secund, oamenii fiind mai dornici de o dreptate impusa de judecator, mai
dornici de o judecata, statele luand in considerare doar aceasta metoda de
judecata prin prisma binomilui adevarat sau fals, vinovat sau nevinovat,
pedepsibil ori nepedepsibil.
Problemele sistemului de
drept clasic, care faceau ca si inexstente metodele de solutionare amiabila a
conflictelor, au inceput sa se iveasca odată cu dezvoltarea tehnică si
tehnologică, atunci  cand raporturile
sociale au luat o ampoare deosebită, sistemele judiciare incepand sa se
aglomereze cu noi si noi probleme ori conflicte a caror număr crestea
vertiginos. Instantele de judecată nu mai puteau face fata numarului mare de
litigii, calitatea actului de justitie era pusa la indoiala, timpii judiciari
de solutionare a unui caz erau foarte mari, munca depusa de fiecare judecator
era suprasolicitantă.
In aceste conditii se ivise
nevoia de metode alternative de solutionare a conflictelor. Desi concilierea
ori medierea existau ca si metode in forme tradiționale, nu exista cadrul
procedural și material necesar pentru activarea acestor metode. In secolul XX
medierea in special a captat atenția judecatorilor si avocaților din SUA, care
in mod egal au depus eforturi si diligențele necesare pentru consolidarea unui
cadru de mediere, cadru normativ si procedural, pentru a concretiza o metodă cu
eficacitate maximă in solutionarea conflictelor/litigiilor. O astfel de metodă,
medierea, apare prin anii 1970 cand au loc primele astfel de procese de
mediere, organizate de catre avocați[3]. Ulterior
un numar consistent de avocați participa la cursuri de consolidare a acestei
proceduri, in fiecare stat din SUA promovandu-se aceasta procedura care incepea
sa dea roadele cuvenite. Foarte multe litigii care intrau in procesul de
mediere se soluționau prin aceasta metoda. Dupa unii aproape 60-80% din
conflictele mediate se soluționau prin gasirea unei soluții agreate de parțile
din conflict[4].
In Europa, medierea isi face
simțita prezența prepoderent dupa anii 1990, tot ca un  remediu la sistemele judiciare clasice care
deveneau tot mai sufocate de numarul mare de dosare care afectau calitatea
justiției[5].
Totodată, avand déjà exemplul SUA in care medierea nu numai ca reflecta
solutionarea și stingerea conflictelor[6],
insa se observase și un efect secundar al medierii,  anume deschiderea oamenilor spre dialog si
remedierea raporturilor sociale. Odata cu deschiderea canalelor comunicarii
dintre parti, “medierea stabileste comportamentele viitoare si mentine
relatiile dintre acestea”[7]. Bunavointa
si bunacredinta intre oameni prindea din nou radacini tocmai datorita
dialogului din cadrul procesului de mediere, dialog in care mediatorul genera
impreuna cu partile discutii privind strict analiza de conflict ( cauze,
istoric, efecte, soluții), si exclusiv pentru o solutie extinctivă la conflict.
“Comunicarea este un instrument al actiunii umane, oamenii se servesc de ea
pentru a actiona asupra semenilor si a situatiilor”[8].
Astfel procedura de mediere este importată si in statele europene, in special
Franta, Marea Britanie, Germania, Olanda, Spania, Belgia etc, unde incepe sa
fie activă si foarte prolifică. Promovarea medierii de catre state si actorii
judiciari (avocați, judecatori, procurori, juriști) si incetațenirea medierii
ca metodă de solutionare a unei situații conflictuale a dus la cresterea
increderii in mediere, dar mai ales in mediatori, ca persoane apte sa intervină
eficient in conflict.
In Romania, (si in general
in statele fost comuniste), medierea apare mai tarziu cu un deceniu, discuțiile
despre o lege a medierii incepand dupa anul 2000. Printre condițiile de aderare
a Romaniei la Uniunea Europeana, a fost si conceperea si legiferarea medierii
ca o procedura apta sa capteze si solutioneze multe din litigiile de pe rolul
instantelor pentru a evita supraglomerarea acestora și a creste calitatea
actului de justiție. Apare astfel in 2006 legea nr 192 privind medierea si
organizarea profesiei de mediator, lege care a avut si are incă imbunatatiri
permanente din partea legiuitorului roman.
Politicile europene privind medierea pană la Directiva 52/2008
Uniunea Europeană a
constientizat beneficiile medierii pentru societate in general și pentru oameni
in mod particular. Medierea propune soluționarea conflictelor pe cale amiabilă
prin metoda dialogului structurat. Promovarea medierii nu insemna decat
promovarea dialogului si a discutiilor pașnice spre gasirea unei solutii
amiabile. Beneficiile pentru societatea constau in cladirea unui climat mai
pacifist intre membrii societății, promovarea unui cadru de amiabilitate;
deasemenea creșterea calității actului de justiție prin scăderea numarului de
dosare pe cap de judecator era un indicator primar in politica europeana privind
medierea. Pentru fiecare cetațean aflat in conflict medierea aduce economii
considerabile de bani si timp, creaza condițiile reconcilierii, unei armonii
sociale. Deasemenea este un liant intre raporturile sociale, iar in unele
tipuri de conflicte precum cele de familie și cele ce privesc raporturi de
vecinătate, un adevarat remediu dialogal. In raporturile de drept penal, unde
gradul de pericol social este unul scazut , medierea este nu doar posibilă ci
si incurajata in noile sisteme de drept penal, luandu-se in considerare
politicile justiției penale restaurative[9],
politici ce pun accent pe restaurarea făptuitorului in cadrul social, reintegrarea
acestuia, mai degrabă decat blamarea si pedepsirea lui penală, ce s-au dovedit
a fi fara folos si fară rol integrativ. Toare acestea au fost luate in
considerare de catre liderii politicilor europene si astfel au fost emise o
serie de reglementări cu rol consultativ si orientativ, sub forma unor Recomandări
in domeniul medierii, in natura civilă si comercială, in material raporturilor
de familie, in raporturile administrative, in materie penală. Toate aceste
recomandari aveau rolul expres de a dirigui statele in legiferarile privind
medierea, aveau asadar un rol principial in dezvoltarea si promovarea medierii.
Recomandarile europene in domeniu sunt:
Recomandarea nr.  1 din 1998 privind medierea familială, Recomandarea nr. 19 din 1999 privind
medierea în materie penală
, Recomandarea nr. 9 din 2001
privind căile alternative de soluţionare a litigiilor dintre autorităţile
administrative şi persoanele private
, Recomandarea
nr. 10 din 2002 privind medierea în materie civilă
. Vom expune
succint fiecare din aceste Recomandari Europene si cadrul social carora erau
adresate.
Medierea familiala priveste conflictele
intrafamiliale legate de despartirea parintilor in drept (divort) ori in fapt
(separarea lor dupa perioada in care au locuit impreuna fara a fi casatoriti) ,
conflictele legate de custodia comuna a copiilor, conflictele legate de
partajul bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei, alte conflicte intre
soti/fosti soti. Una din valorile fundamentale europene, recunoscute si
protejate chiar prin Conventia Eurpeana a drepturilor omului este familia[10],
considerata nu numai celula de baza a societati ci si element de coezeiune si
incluziune in societate. Medierea conflictelor izvorate din raporturile
familiale are ca obiective, asa cum preambulul Recomandarii de care face
amintire prevede:

să îmbunătăţească comunicarea între membrii familiei;

să reducă proporţiile conflictului dintre părţile aflate în litigiu;

să conducă la o rezolvare amiabilă;

să asigure continuitatea legăturilor dintre părinţi şi copii;
 – să contribuie la reducerea costurilor
economice şi sociale produse de separare sau divorţ, atât pentru părţi, cât şi
pentru State;

să reducă perioada de timp necesară soluţionării conflictului;
Recomandarea
Consilului de Ministri considera medierea ca factor facilitator al
re-consolidarii raporturilor familiale. Internationalizarea casatoriilor,
migratia intraeuropeana a sotilor si a familiilor, cresterea numarului de
astfel de conflicte, suportul necesar copiilor pentru dezvoltarea lor
psihosociala normala chiar si dupa despartirea ori divortul parintilor sunt
factorii determinanti ai reglementarii medierii. Unele state precum Franta[11]
ori Marea Britanie, vazand beneficiile medierii in raporturile familiale au
reglementat aceasta procedura ca etapa prealabila obligatorie, inaintea
apelului la instanta de judecata. Acest trend este urmat indeaproape si de alte
state, nu numai in litigiile familiale ci si in alte litigii, asa cum vom vedea
in partea finala a acestui material.
     Conform aceleiasi Recomandari, in ceea ce
priveste promovarea, accesarea si participarea la medierea familiaia, masurile
posibile sunt: a.        Statele
trebuie să promoveze dezvoltarea medierii familiale, îndeosebi prin programe de
informare a publicului, pentru o mai bună înţelegere a acestui mijloc de
soluţionare amiabilă a litigiilor familiale.
b.         Statele
sunt libere să stabilească, în cazuri specifice, metodele adecvate de informare
cu privire la mediere ca proces alternativ de soluţionare a litigiilor
familiale (de exemplu, prevăzând o întâlnire între părţi şi mediator), şi
permiţând prin aceasta părţilor să hotărască dacă este posibil şi indicat
pentru ele să recurgă la mediere asupra chestiunilor care fac obiectul
litigiului.
c.         De
asemenea, statele trebuie să se străduiască să ia măsurile necesare pentru a
permite accesul la medierea familială, inclusiv la medierea internaţională şi
să contribuie astfel la răspândirea acestui mijloc de soluţionare în mod
amiabil a litigiilor familiale.
Medierea
in domeniul penal este legata de politicile restaurative ale mediului penal,
politici ce pun accent in special pe incluziunea sociala a faptuitorului,
reabilitatea lui in fata societatii, accentuarea aspectului nonpunitiv al unei
fapte cu un grad de pericol social redus, si deasemeni pe solutionarea amiabila
a conflictului prin repararea pagubelor faptei. Activarea puterii procesuale a
victimei si introducerea ei in derularea procesului penal este mai complexa in
noua viziune penala. In majoritatea statelor europene medierea penala este
posibila si este folosita in cazul infractiunilor cu un grad de pericol social
redus, in general cele in care raspunderea penala a fpatuitorului, faptuitorilor
este inlaturata prin impacarea cu partea vatamata ori prin retragerea plangerii
prealabile. In general aceste infractiuni au ca si caracteristici anumite
raporturi intre faptuitor si victima, un grad de pericol social redus, ori
circumstante care fac fapta penala sa nu poata fi considerata infractiune.
Conditiile
care au dus la crearea mediului medierii penale au fost legate de introducerea
victimei in primul plan al solutionarii conflictului, dreptul acesteia la scuze
si reparatii in mod si timp echitabil, principiile de reintegrare si reinsertie
sociala a faptuitorului. Cu alte cuvinte, s-a ajuns la concluzia ca detentia
persoanei nu rezolva si problema postdetentie, referitoare la integrarea in
societate dupa perioada de detentie, ci dimpotriva amplifica caracterul penal
al faptuitorului si in consecinta sistemul punitiv opresiv aduce daune
societatii[12].
Recomandarea
medierii penale impune crearea unui fundament juridic stabil pentru derularea
procedurilor de mediere. Etica medierii penale va trebui spusa partilor din
conflict, precum si drepturile si rolurile lor in mediere, deasemeni si
efectele unei medieri. Formarea si calitatea mediatorilro care practica in
domeniul penal va trebui supravegheata de un organism competent. Conform
Recomandarii,
mediatorii ar trebui să primească o
formare iniţială înainte de a fi numiţi în funcţie, precum şi o formare
continuă pe parcursul activităţii lor. Formarea lor ar trebui să privească
asigurarea unui nivel de competenţă ridicat, ţinând cont de aptitudinile de a soluţiona
conflictele, de exigenţele specifice pe care le implică munca cu victimele şi
infractorii, de cunoştinţele de bază ale sistemului judiciar penal.
Conditiile
acestei Recomandari sunt legate de apropierea autoritatilor administrative de
cetateni, solutionarea mai rapida a conflictelor administrative, de-solicitarea
instantelor de judecata de anumite cauze care sunt apte a fi solutionate pe
cale amiabila, reducerea costurilor si reducerea timpilor de solutionare,
recurgerea si la principiul echitatii si nu doar la litera legii.
Conform
Recomandarii, reglementarea căilor alternative trebuie:    a. să asigure părţilor o informare adecvată
referitoare la posibilitatea de a recurge la căile alternative; b. să asigure
independenţa şi imparţialitatea conciliatorilor, a mediatorilor şi a
arbitrilor; c.           să garanteze
proceduri echitabile care să asigure respectarea drepturilor părţilor şi a
principiului egalităţii; d. să garanteze, cât mai mult posibil, transparenţa în
folosirea căilor alternative şi un anumit grad de discreţie;
e.  să asigure executarea soluţiilor găsite prin
recurgerea la căile alternative
Concilierea şi medierea pot fi iniţiate de
părţile implicate, de către un judecător sau pot fi declarate obligatorii prin
lege, deasemeni conciliatorii şi mediatorii trebuie să stabilească întâlniri
separate cu fiecare parte sau simultan, cu scopul de a găsi o soluţie;
conciliatorii şi mediatorii pot invita autoritatea administrativă să anuleze,
să retragă sau să modifice actul administrativ, pe motive de oportunitate sau
de legalitate.
Medierea
in materie civila are cea mai posibilitate de dezvoltare datorita diversitatii
si multitudinii de conflicte civile. Toate raporturile sociale sunt
conflictogene prin ele insele. Medierea civila presupune orice conflict din
orice ramura de activitate, conflicte de munca, conflicte comerciale, conflicte
de proprietate, conflicte privind posesia/granituirea, conflicte de creanta,
etc. Medierea civila isi doreste scaderea numarului de litigii de pe rolul
instantelor, si astfel cresterea calitatii actului de justitie. Captarea si
solutionarea unor conflicte prin medierea civila este salutara si pentru
persoanele din conflict care vor fi astfel educate intr-un mod eficace de gestionare
si prevenire a eventualelor conflicte care vor surveni.
Toata
politicile europene in domeniul medierii civile ofera deschiderea spre o noua
viziune a gestiunii si managemntului avantajos al conflictului prin explorarea
de solutii de catre parti in mod direct ori cu ajutorul unui mediator.
In
procesul de dezvoltarea medierii
Statele
ar trebui să decidă dacă şi în ce măsură clauzele privitoare la mediere pot să
restrângă dreptul părţilor de a apela la justiţie. Mediatorul ar trebui să
acţioneze de o manieră imparţială şi independentă şi să vegheze la respectarea
principiului egalităţii armelor în timpul medierii. Mediatorul nu poate impune
o soluţie părţilor. Informaţiile din timpul medierii sunt confidenţiale şi nu
pot fi folosite ulterior, decât cu acordul părţilor sau în cazurile permise de
dreptul naţional. În procesul de desfăşurare a medierii ar trebui să fie lăsat
părţilor suficient timp pentru a examina problemele ridicate şi pentru a găsi o
eventuală soluţie în litigiu.
Pentru promovarea medieri Statele ar
trebui să furnizeze publicului şi persoanelor implicate în litigiile civile o
informare generală asupra medierii. Statele ar trebui să grupeze şi să
distribuie informaţii detaliate asupra medierii în materie civilă, inclusiv cu
privire la costurile şi eficienţa medierii. Ar trebui să fie luate măsuri
conform practicii şi dreptului naţional pentru a crea o reţea de centre
regionale şi/sau locale, unde particularii să poată obţine o părere imparţială
şi informaţii despre procedura medierii, chiar prin telefon, prin scrisoare sau
prin e-mail.Statele ar trebui să informeze profesioniştii implicaţi în
funcţionarea justiţiei, asupra medierii în materie civilă.
Directiva Europeana 52/2008 privind medierea in materie civilă si
comercială
Toate Recomandarile de mai
sus,  impreuna cu toate discuțiile si
proiectele incepand cu anii 2000, au conclus la nevoia unei directive in
domeniul medierii conflictelor. Acest lucru a fost posibil si datorită faptului
ca majoritatea statelor europene aveau déjà un cadru ori o lege a medierii mai
mult sau mai putin functional/ă, ceea ce Directiva aducea nou fiind o nota de
principialitate a medierii si uniformizare a cadrului de implementare si
promovare a acestei proceduri.
Asadar cadrul legislativ era
pregatit, cadrul social deasemeni. Instantele din statele europene erau aproape
sufocate de numarul mare de litigii ce au crescut foarte mult si pe
considerentul crizei economice, si necesitatea reglementarii si activarii sistemului
de solutionare alternativa s-a impus de la sine, pentru a evita un blocaj
judiciar. Cand ne referim l-a blocaj judiciar nu vizam strict imposibilitatea
fizica de judecare a dosarelor de pe rol ci a timpilor enormi de judecare. Daca
un termen de judecata este dat la 12 luni de la inregistrarea cererii de
judecata este in fapt, din punctul nostru de vedere, o dovada de blocaj
judiciar. Directiva dorea un cadru judiciar mai aerisit prin utilizarea
medierii in cauzele cu un grad mare de mediabilitate. Astfel, pentru medierea unor
astfel de litigii, directiva impunea statelor membre sa promoveze medierea prin
programe nationale, prin informarea publicului larg, dar mai ales prin
practicienii dreptului. Oferirea de stimulente finaniciare partilor care vor
utilize medierea era deasemeni un punct important din Directiva, menit sa
stimuleze apelul la aceasta metoda.
Experienta statelor vestice
in fenomenul medierii si reusita unei astfel de proceduri a incurajat Uniunea
Europeana in reglementarea cadrului si principiilor ei. Succesul de care
incepea medierea sa se bucure era unul considerabil. Directiva isi dorea
marirea numarului de cauze mediate, solutionate amiabila a cator mai multe
litigii si aerisirea sistemului judiciar. Statele puteau impune o anumita
modalitate de a apela la mediere inaintea sau dupa derularea unui proces
judiciar, ca si obligativitate pre-procesuala.
Crearea unui filtru al
litigiilor care ajung in instanta este inca preocuparea institutiilor europene.
Multitudinea de dosare de pe rolul instantelor, timpul mare de judecare a unui
dosar, au facut ca politicile europene in domeniul ADR (Alternitive Dispute
Resolution) dar mai ales in domeniul medierii sa fie mai dinamice, mai prompte
si mai concrete.
 Conform art 5 din preambulul Directivei, „obiectivul
de a asigura un acces mai bun la justiție, ca parte a politicii Uniunii
Europene de instituire a unui spațiu de libertate, securitate și justiție, ar
trebui să includă accesul la metode de soluționare a litigiilor atât pe cale
judiciară, cât și extrajudiciară. Prezenta directivă ar trebui să contribuie la
buna funcționare a pieței interne, în special în ceea ce privește
disponibilitatea serviciilor de mediere”.
In
ceea ce priveste medierea familiala, Directiva face trimitere la Regulamentul
CE NR 2201/2003 AL Consiliului din 27 noiembrie 2003, care stipuleaza la art 55
litera e : statele ar trebuie sa lupte pentru „facilitarea incheierii de
acorduri intre titularii raspunderii parintesti recurgand la mediere sau la
alte mijloace, si facilitarea in acest scop a copperarii transfrontaliere”.
Directiva
contine si mentiuni cadru pentru asigurarea unui control al activitii de
mediere.Statele membre încurajează,
prin orice mijloace pe care le consideră potrivite, elaborarea unor coduri
voluntare de conduită si acceptarea acestora de către mediatori si
organizatiile care furnizează servicii de mediere, precum si a altor mecanisme
eficace de control al calitătii privind furnizarea serviciilor de mediere”.
Referitor
la revizuirea si analizarea efectelor Directivei, „nu mai târziu de 21 mai 2016, Comisia prezintă Parlamentului
European, Consiliului si Comitetului Economic si Social European un raport
privind aplicarea prezentei directive. Acest raport analizează evolutia
medierii în Uniunea
Europeană si impactul prezentei directive în statele membre. Dacă este necesar,
raportul este însotit de propuneri în vederea adaptării prezentei directive” .
Directiva
a fost aplicata cu succes in statele membre ale Uniunii Europene, unele
amplificand procesul de mediere in sistemul judiciar intern.
Promovarea
unei prime sedinte de mediere inainte de apelul la instanta de judecata pare sa
fie cea mai rodnica procedura de pana acum, legiferare ce este inca in vigoare
in Italia pana in anul 2017. Si in alte state obligativitatea unei sedinte la
mediator inaintea derularii unui proces judiciar a fost reglementata pentru
unele tipuri de litigii.
In
Italia, in perioada in care medierea a fost obligatorie s-au inregistrat
aproximativ 200.000 de litigii solutionare prin mediere, spre deosebire de alte
state europene unde in total abia au fost solutionate prin mediere un numar de
500 litigii[13].
In
Romania, Primul Consiliu de Mediere s-a constituit in 2008, legea medierii nr
192/2006 suferind imbunatatiri an de an. Numarul mediatorilor a crescut in tot
acest timp, iar progresul legislativ s-a facut treptat, ajungand in acest
moment la introducerea obligativitatii unei sedinte la mediator inaintea unui
proces judiciar prin legea nr 115/2012, lege care sanctiona partile din
conflict pentru nerespectarea acestei obligativitati cu inadmisibilitatea
cererii de chemare in judecata, sanctiune juridica foarte drastica. Cum obligativitatea
impreuna cu sanctiunea a intrat in vigoare incepand cu data de 01.08.2013,
rezultatele legiferarii se vor putea cuantifica abia peste 1-2-3 ani.
In ianuarie 2014, in cadrul Comisiei pentru Afaceri Juridice a
Parlamentului European a fost prezentat studiul de impact cu titlul ”Redemararea” directivei privind medierea:
evaluarea impactului limitat al implementarii sale si propunerea  de
masuri pentru cresterea numarului de medieri in UE.
Pentru cresterea
semnificativa a numarului celor care recurg la mediere in Uniunea Europeana,
propunerea de ansamblu care rezulta din studiu este urmatoarea: interventie
legislativa care sa introduca, nu doar sa permita, un model minimal de mediere
obligatorie, cel putin pentru anumite categorii de cazuri.
Mai multe tari, cum este cazul Bulgariei,
Letoniei, Lituaniei, Romaniei sau Spaniei ofera unele stimulente celor care
apeleaza la mediere, totusi nici acestea nu au inregistrat o crestere a
numarului celor care apeleaza la aceasta forma alternativa de solutionare a
conflictelor. In cazul Romaniei ne putem gandi in primul rand la reducerea cu
50% a taxei de timbru care s-ar datora in cazul litigiilor privind transferul
dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unuia ori mai multor
bunuri imobile sau partaje, in cazul in care conflictul s-a solutionat prin
mediere. Un astfel de stimulent ar fi un element important in conditiile crizei
economice, dar nu poate fi considerat in mod singular ca element generator de
medieri[14].
Analiza cadrului legal al medierii in cele 28
de State membre UE arata variatii semnificative in implementarea directivei. De
exemplu, mai multe state au optat pentru aplicarea directivei doar pentru
conflictele transfrontaliere, instituind astfel un regim de reglementare dual,
in timp ce altele au aplicat prevederile directivei si in cazul conflictelor
interne.
Masurile non-legislative propuse de Raport sunt
urmatoarele[15]:

– Instituirea unui program de promovare si
educare cu privire la mediere in facultatile de drept;

– Dezvoltarea si implementarea de proiecte
pilot;

– Dezvoltarea unui program la nivel european
“Saptamana Acordului”;

– Crearea la nivel european a unui “angajament
al medierii” pentru membrii anumitor industrii;

– Desemnarea la nivel national a campionilor sau
a ambasadorilor medierii;

– Crearea unei Agentii UE pentru Solutionarea
Alternativa a Conflictelor in vederea promovarii medierii;

– Crearea unui sistem uniform de certificare a
mediatorilor la nivelul UE.
In sedinta Parlamentului European din data de 11 decembrie 2012[16], s-au dezbatut aspecte
privind medierea si implementarea acesteia in statele membre. Europarlamentarul
britanic doamna Arlene McCARTHY a explicat ca este nevoie de o relatie de
echilibru si cooperare intre mediere si justitia judiciara clasica, ca in
continuare este nevoie de o facilitare a accesului justitiabilului catre
mediere si alte metode extrajudiciare de solutionare a litigiului.
Europarlamentarul roman domnul Cristian Busoi a explicat faptul ca insuccesul
medierii se datoreaza lipsei de informare a cetatenilor in ceea ce priveste
medierea, procedura medierii si beneficiile reale pe care aceasta le poate avea
in cazul lor.
Comisarul european pentru justitie doamna Viviane Reding a explicat ca este
nevoie de timp pentru ca Directiva nr. 52/2008 privind medierea in cauzele
civile si comerciale sa poata fi analizata din punct de vedere al efectelor,
dar si faptul ca medierea este de un real folos pentru cetateni dar si pentru
justitia clasica. De asemenea, a precizat fapul ca in acest moment se colecteaza
informatii din fiecare stat membru al Uniunii Europene pentru a se vedea in mod
exact pasii care s-au facut in ceea ce priveste implementarea medierii si modul
in care aceasta functioneaza in fiecare stat. In acest sens, in 2013 se va face
in cadrul Comisiei un Raport European privind stadiul Medierii in Uniune,
pentru ca de la acel Raport sa se faca urmatorii pasi necesari in promovarea si
incurajarea folosirii medierii in statele membre. In 2016 se va face o analiza
si mai ampla, urmand a se vedea daca este nevoie de modificarea sau amendarea
acestei Directivei, pentru ca medierea sa poata functiona, mai ales in cauzele
privind raporturile de vecinitate, de munca ori de familie.
Urmatoare data pentru analiza efectelor
directivei in spatiul european este fixata pentru anul 2016, an in care se va
evalua si posibilitatea adaptarii directivei, in sensul uniformizarii unor
proceduri la nivel european, atat in ceea ce priveste solutionarea prin mediere
a anumitor tipuri de conflicte ( de familie, de raporturi de vecinatate) prin
impunerea unei sedinte preliminare obligatorii, cat si modul de evalauarea,
certificare si autorizare a mediatorilor, pentru ca actul de mediere si
serviciile de mediere sa fie de o calitate neindoielnica.
La nivelul fiecarei tari medierea a intampinat
dificulatti mai ales din partea practicienilor dreptului.  In toate statele unde medierea fost
implementata prin centre pilot, primii care au fost retincenti au fost avocatii
care nu priveau cu ochi buni medierea. Teama si reticenta de nou a fost si este
unul din motivele  pentru care mediere
inca se implementeaza si nu si-a castigat inca locul in managementul
conflictelor.
Concluzii
Politicile europene in domeniul medierii
evolueaza, insa pasii facuti nu sunt cu rapiditatea pe care o cere sistemul
judiciar si realitatea sociala.  In
Romania,  an de an numarul conflictelor
este in crestere, fapt aratat si de raportul CSM[17];
problema este una la nivelul fiecarui stat european. In conditiile in care
medierea are capabilitatea de a capta un anumit tip si numar de conflicte,  promovarea medierii si facilitarea accesului
justitiabililor la aceasta metoda prin oferire de stimulente financiare, apar
ca lucruri importante si necesare pentru strategiile sistemului judiciar ce
vizeaza perioada 2014-2020.
Uniunea Europeana  promoveaza medierea si
metodele alternative de solutionare a litigiilor, insa ramane de datoria
fiecarui stat ce politici interne adopta in domeniu, ce stimulente pentru
justitiabili, ce calitate a serviciilor de mediere garanteaza.  Exemplul Italiei, care introducand medierea
obligatorie, a ajuns la un numar considerabil de conflicte mediate si
solutionate – 200.000, ar trebui sa fie un precedent favorabil implementarii
unei forme de obligativitate a unui cadru amiabil de discutii, inainte de
depunerea cererii de chemare in judecata, si deschiderea procesului judiciar.
Doar astfel medierea se va impune pe piata mangementului avantajos si corespunzator
al conflictelor.
Perspectivele unei forme obligatorii de medieri
ar putea face obiectul unei reglementari unitare in statele europene, prin
imiplicarea punctelor de vedere a justitiabililor, avocatilor, judecatorilor si
mediatorilor.
Implemnetarea culturii dialogului si a medierii
a evoulat considerabil, insa apelul la solutionarea diferendelor prin mediere
are inca un nivel scazut datorat reticentei la nou, obisnuintei cu cadrele
vechi, lipsei de viziune a factorilor implicati in legiferarea metodelor de
mediere.
Oferirea de stimulente financiare va fi in
continuare cel mai bun si cel mai atractiv stimulent pentru justitiabili,
pentru apelul la aceasta alternativa. Fie sub forma scutirii de taxe de timbru
la incuviintarea Acordurilor de Mediere, fie sub forma ajutorului public
nejudiciar (initiative in acest sens exitand in acest moment in Romania[18])
, decontarea onorariilor de mediere atunci cand medierea nu are ca rezoluat o
solutie extinctiva la conflict sunt forme de ajutor finanicar pentru partile
care incearca solutionarea prin mediere a conflictului. Deasemeni  sanctionarea partilor care refuza nemotivat
medierea (practica existenta in Hong Kong[19])
ar putea fi un element in planificarea unui cadru de mediere obligatorie.
Bibliografie
1.    
Anches  Diana-Ionela, Medierea in viata social-politica, editura Universitara,
Bucuresti 2010
2.    
Stoica Constantin Anca, Conflictul interpersonal, Polirom 2004
3.      
Alex
Muchielli, Arta de a Comunica, Polirom 2005
Pagini WEB


[1] Ne referim la
mediere ca institutie anexa sistemului modern de drept. Medierea ca fenomen a
existat din cele mai vechi timpuri, in diferite forme si cadre traditionale
[2]Anches  Diana-Ionela, Medierea in viata
social-politica, editura Universitara, Bucuresti 2010, pag 102
[3] Idem, pag
103-104
[4] Alina Gorghiu,
“La nivel mondial medierea re o sansa de 60-80% de reusita”, in rubrica Piata
de Capital, http://www.bursa.ro/piata-de-capital/la-nivel-mondial-medierea-are-o-sansa-de-reusita-de-60-procente-80-procente-198416&articol=198416.html
[5] Anches Diana –
Ionela, Idem, pag 113
[6] Dorin Ilie, Efectele medierii in SUA, material disponibil la adresa http://www.juridice.ro/280558/efectele-medierii-in-sua.html
[7] Stoica
Constantin Anca, Conflictul interpersonal, Polirom 2004, pag 278
[8] Alex
Muchielli, Arta de a Comunica, Polirom 2005, pag 246
[9]  Cadrele justitiei restaurative pot fi
analizate si din documentele prezente pe http://www.restorativejustice.org/university-classroom/04restorative%20justice%20theory.
Dialogul restaurativ propriu medierii penale este unul din instrumentele noilor
sisteme de drept penal care muta accentual de pe punibilitate si opresivitate,
pe reintegrare, educare si preintampinarea atitudinii si faptelor penale.
[10] Titlul I ART 8
din Conventie “Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si
de familie, a domiciliului sau si a corespondentei”. Pentru o lectura asupra
analizei acestui articol, Georgescu Violeta ELENA – Respectarea dreptului la
viata familiala in unele situatii speciale in jurisprudenta Curtii EUROPENE A
DREPTURILOR OMULUI – , material disponbil la adresa http://fs.legaladviser.ro/4caa2a7a9cfd670527e9d32483d0dc2a.pdf
[11] Corina Costea,
Experiment in dreptul civil francez – medierea familiala obligatorie, material
disponibil la adresa http://www.medierenet.ro/2013/08/23/experiment-in-dreptul-civil-francez-medierea-obligatorie-in-domeniul-familial/#.Uu6Fwz2Szpw
[12] Nicolae
Zecheru, Medierea unor conflicte de natura penala – alternativa pentru
modernizarea sistemului judiciar, material disponibil la adresa
http://www.editura.mai.gov.ro/documente/biblioteca/2013/Medierea/medierea.pdf
[13] Trascu Diana,
“Bilantul medierii: sub 1% din toate cazurile din UE”, material disponibil la
adresa http://www.juridice.ro/304477/bilantul-medierii-sub-1-din-toate-cazurile-din-uniunea-europeana.html
[14] Ibidem
[15] Ibidem
[16] Dorin Ilie,
“Uniunea Europeana sprijina si promoveaza medierea”, material disponibil la
adresa http://www.juridice.ro/238521/uniunea-europeana-sprijina-si-promoveaza-medierea.html
[17] Raport CSM disponibil la adresa http://curieruljudiciar.ro/2012/04/03/csm-a-publicat-raportul-privind-starea-justitiei/
[18] Alina Gorghiu,
Ordonanta privind ajutorul public judiciar ar trebui sa prevada si beneficierea
de asitenta in mediere, material disponibil la adresa
http://www.medierenet.ro/2013/10/31/alina-gorghiu-ajutorul-public-judiciar-ar-trebui-sa-prevada-si-beneficierea-de-asistenta-cadrul-procedurii-de-mediere/#.Uu6QSj2Szpw
[19] Medierea pe
glob, forme diverse – probleme commune, disponibil la adresa
http://www.clubmediatori.ro/2014/01/09/medierea-pe-glob-forme-diverse-probleme-comune/?lang=ro
Autor : ILIE DORIN
Mediator Autorizat
0757.398.923
www.mediatoru.ro 

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships