La 28 iunie 1914, printul austriac Frant-Ferdinand efectua o vizita oficiala la Sarajevo. A fost asasinat, impreuna cu sotia sa, de catre Gavrilo Princip, un student sarb. O luna mai tarziu Austro-Ungaria declara razboi Serbiei, acuzata ca ar fi pregatit atentatul. Atentatul de la Sarajevo a fost doar pretextul razboiului. Cauzele acestui prim conflict mondial au fost mult mai adanci: concurenta economica, imperialismul si nationalismul. Una din principalele cauze inceperii primului razboi mondial este dorinta Germaniei si Italiei de a-si intari pozitiile, prin toate mijloacele posibile, fata de Rusia, Franta, Marea Britanie, Imperiul Austro-Ungar din centrul Europei si Imperiul Otoman-in decadere. Tarile mici au ramas neutre. Tendinta Germaniei de a deveni cea mai mare putere militara a Europei si de a sparge suprematia navala a Marii Britanii a produs tensiuni mari intre cele doua tari. Imperiul Austro-Ungar era caracterizat de nemultumirea si agitatia nationalitatilor, tinute cu greu intr-un stat unitar. Marile puteri s-au organizat in doua tabere opuse:  1.Tripla Alianta din care faceau parte Germania, Austro-Ungaria si Italia, 2.Antanta compusa din Franta, Rusia si Anglia. Antanta a intrat in razboi de partea Serbiei. In urma acestei situatii s-au angajat in razboi si alte state, urmarindu-si propriile obiective. Astfel, Bulgaria a intrat in lupta alaturi de Tripla Alianta. Italia s-a declarat neutra, astfel incat Tripla Alianta nu a mai existat, legatura dintre Germania si Austro-Ungaria mentinandu-se. Alianta dintre aceste doua mari puteri s-a numit Puterile Centrale. In perioada 17-30 iulie 1914 reprezentantii Antantei fac cunoscut guvernului roman acordul tarilor lor privind unirea Transilvaniei cu Romania, in schimbul participarii Romaniei la razboi impotriva Puterilor Centrale. In acelasi timp, regele Carol I primeste un mesaj al imparatului Germaniei, Wihelm al II-lea, prin care i se cerea Romaniei indeplinirea obligatiilor fata de Puterile Centrale. Desi regele Romaniei, Carol I era german prin origine, opinia publica romaneasca si clasa politica in marea ei majoritate era de partea Antantei. Totusi, considerand ca tara nu este pregatita pentru o astfel de conflagratie, Consiliul de coroana intrunit la Sinaia –21 iulie 1914- la care au participat, pe langa membrii guvernului, si o serie de oameni politici din opozitie, a hotarat, in conditiile in care si Italia facea la fel, ca Romania sa adopte o politica de neutralitate armata, respingand astfel cererea regelui Carol I de a intra in razboi de partea Puterilor Centrale. In urma asasinatului de la Sarajevo, Austro-Ungaria ataca pe 28 iulie Regatul Sarb. Dupa doua zile, Rusia mobilizeaza in ajutorul sarbilor o armata de 1,2 milioane de militari. Germania someaza Rusia sa-si retraga fortele in 24 de ore. In caz contrar ii declara razboi. Rusia refuza ultimatumul, iar Germania se tine de promisiune. Franta primeste si ea declaratia de razboi a Germaniei in data de 30 august, ea fiind aliata Rusiei. Conform planului Schlieffen, Franta trebuia invadata inainte ca Rusia sa fie gata de razboi, altfel Germania trebuia sa lupte pe doua fronturi, atat in vest, cat si in est. Linia fortificata de pe granita franceza se putea ocoli prin Belgia. Dar cum ea se declarase neutra, si nu permitea trecerea trupelor germane pe teritoriul sau, in 4 august este invadata de Germania. Deoarece Marea Britanie apara neutralitatea Belgiei, ea declara razboi in aceeasi zi Germaniei. Nu trecusera nici cinci saptamani de la atentat si toata Europa se afla in razboi. In noiembrie Turcia intra in razboi de partea Puterilor Centrale. In 1915 Italia intra in razboi de partea Antantei. In Romania, in perioada 13-29 iunie 1916 au loc demonstratii antirazboinice. Astfel, intre 4-17 august se semneaza la Bucuresti Tratatul de alianta intre Romania si Antanta. Printre conditiile intrarii Romaniei in razboi contra Puterilor Centrale se stipula si satisfacerea dezinteratului unirii cu Romania a teritoriilor romanesti din Austro-Ungaria. Primul Razboi Mondial a durat pana in 11 noiembrie 1918, cand a intrat in vigoare armistitiul cerut de Germania pe data de 31 octombrie 1918. La tratativele de pace din iunie 1919, puterile invingatoare au impus conditii aspre invinsilor. Razboiul menit sa “puna capat oricarui razboi” se sfarsise cu cei mai multi morti de pana atunci de partea ambelor tabere. Romania in primul razboi mondial Războiul României declarat în vara anului 1916 , pentru eliberarea provinciilor istorice româneşti – Ardealul, Banatul, Crişana, Maramureşul şi Bucovina – de sub cotropirea monarhiei dualiste austro – ungare, ca război just, naţional, a fost purtat de întregul popor român. Mobilizarea decretată în seara zilei de 14/27 august 1916, cînd s-a trimis la Viena declaraţia de război a româniei către Austro – Ungaria, a fost însoţită de un entuziasm de nedescris. Chiar în noaptea decretării mobilizării, conform planului de operaţiuni, dinainte stabilit, trupele române de acoperire au trecut Munţii Carpaţ, înaintînd pe toată întinderea zonei muntoase de la Dorna şi pînă la Orşova. În scurt timp de la intrarea României în război , armatele române au izgonit armatele austro-ungare din Braşov, Făgăraş, Sfîntu Gheorghe şi din alte localităţi ajungînd pînă în apropierea Sibiului şi Sighişoarei. Planul de operaţiuni, aprobat de conducătorii statului romîn, îşi fixa ca obiectiv strategic al forţelor armate române zdrobirea forţelor de rezistenţă austro-ungare în Transilvania şi înaintea rapidă în Cîmpia ungară, ceea ce permitea o scurtare simţitoare a frontului romînesc, iniţial pe toţi Carpaţii, o joncţiune cu armatele ruse, cu repercusiuni dintre cele mai grave pentruarmatele Puterilor Centrale. Declaraţia de război a României neaşteptată de către Puterile Centrale, ca şi înaintea fulgerătoare a armatelor sale în Transilvania a constituit un ajutor de mare preţ francezilor, unde la Verdun armatele germane erau într-o puternică ofensivă. Neputînd rezista singure împotriva trupelor române, unităţile austro-ungare pe frontul din Transilvania au fost întăritecu puternice divizii garmane, aproape 40, scoase de pe frontul de ves. Dar ofensiva victorioasă a armatelor române a fost oprită. Aceasta din cauza aliaţilor României – Marile Puteri, Rusia, Franţa, Anglia şi Italia, care nu şi-au respectat obligaţiile asumate cu ocazia încheieri, în august 1916, a convenţiei militare cu guvernul român. În primul rînd, în profida obligaţiilor semnate şi de şeful Statului Major al armatelor imperiale ruse, Alexeev, ofensiva pe frontul rusesc a armatelor ţariste conduse de generalul Brussilov nu a continuat cu vigoare, ceea ce a avut urmări dintre cele mai negative. Multe din unităţile militare ale Puterilor Centrale rămînînd disponibile, de pe acest front, au fost aduse pe frontul român. Starea populaţiei din teritoriul ocupat de către Puterile Centrale era deosebit de grea. Comandamentul german a organizat jefuirea sistemativă a bogăţiilor ţării şi a populaţiei. Autorităţile de ocupaţie au achiziţionat întreaga producţie de cereale, toate produsele alimentare şi petrolifere. Numai pe căile ferate au fost scoase din ţară 1 768 552 de tone produse petrolifere, 1 400 000 de capete de bovine, 4 600 000 de ovine etc. La toate acestea se adaugă produse textile, piei ş.a. În întreprinderile industriale, are fuseseră militarizate, s-a introdus un adevărat regim de muncă forţată, iar ţăranii erau jefuiţi de cereale, vite, erau siliţi să lucreze pe moşii în favoarea ocupanţilor; în timp ce populaţia primea, pe bază de cartelă, raţii de hrană cu totul neîndestulătoare, produsele jefuite erau transportate în Germania. Împotriva populaţiei au fost folosite metode teroriste : multe sate şi oraşe au fost incendiate  şi devastate, locuitorii au fost arestaţi şi, după un simulacru de judecată, au fost deportaţi în Germania, unii fiind executaţi. În vara anului 1917, în cadrul planului general de ofensivă a Antantei, armatele române, refăcute şi înzestrate cu aportul tehnic şi militar al Franţei şi Angliei, au pornit de pe frontul din Moldova, împreună cu armatele ruse, o contraofensivă puternică, menită să împiedice încercarea comandamentului armatei germane de a sparge frontul româno-rus, de a ocupa întreaga Moldovă şi de a-şi croi drum spre Ucraina. Luptele din vara anului 1917 s-au încheiat cu înfrîngerea trupelor Puterilor Centrale pe frontul din Moldova. Principalul factor în obţinerea acestei victorii i-a constituit vitejia soldaţilor români, care au luptat cu eroism, animaţi de dorinţa de a împiedica ocuparea întregului teritoriu al ţării, de a-şi elibera căminele cotropite. României i-a fost impus de către Puterile Centrale le 28 noiembrie/ 9decembrie 1917 un armistiţiu provizoriu. Găsindu-se cu armatele sale singură în “triunghiul morţii”, întrucît de jur împrejurul ţării care mai rămăsese liberă, în Moldova, se aflau unităţi ale Puterilor Centrale, forţe armate deosebit de puternice şi fiind părăsită de aliaţii săi din Antantă, cu care încheiase tratate, România a fost pusă în împosibilitate să facă altceva decît să trateze forţat cu inamicul şi să semneze le 20 februarie / 8 martie 1918 la Buftea un tratat preliminar de pace, care a stat la baza tratatului înrobitor de la Buftea – Bucureşti din 24 aprilie / 7 mai 1918, tratat imperialist, prin care nu numai că i se răpea împortante teritorii şi i se nega independenţa , dar Germania, mai ales, tindea să facă din România o colonie a sa. Se încerca să se anuleze toate drepturile poporului român incluse în tratatele internaţionale de la 1393 şi pînă la Congresul de la Berlin din 1878. Lucrările Congresului au fost conduse de patriotul român Iancu Flondor, fost deputat român în parlamentul de la Viena. El a propus moţiunea prin care se hotăra: “Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare… cu regatul României” . Această moţiune a fost sprijinită de reprezentanţii Consiliilor minorităţilor naţionale din această provincie. În ultimele luni ale anului 1918 cei peste 3 milioane de români din părţile Ardealului, Banatului, Crişanei şi Maramureşului , sub conducerea Consiliului Naţional Central Român de la Arad, hotărăsc a ţine o mare adunare naţională cu caracter plebiscitar, constituat, la Alba Iulia, pe ziua de 1 decembrie 1918. Adunarea de la Alba Iulia, ca semn al marelui act de reunire a ţărilor române, sub Mihai Viteazul, este bine pregătită. În toate localităţile Transilvaniei, românii se întrunesc şi îşi aleg împuterniciţii delegaţi pe care îi învestesc cu acte semnate de obştea satelor, pentru a se face clar şi hotărît cunoscută tuturor dorinţa lor nestrămutată de a se uni cu ţara mumă. În acest fel la Alba Iulia, în ziua de 1 decembrie 1918, la marea adunare naţională constituantă sosesc 1 228 de delegaţi cu drept de vot deliberativ pe lîngă o masă de peste 100 000 de români veniţi din toate  colţurile Transilvaniei pentru a întări actul de unire. De remarcat că din cei 1 228 de delegaţi, 150 erau reprezentanţi de drept ai muncitorimii române, iar din cei peste 100 000de participanţi, peste 10 000 o formau muncitorii, care au venit cu pancarde şi steaguri roşii de panglici tricolore, dovadă a înaltului patriotism de care a fost animată dintotdeauna clasa noastră muncitoare. În cadrul Marii Adunări Constituante de la 1 decembrie 1918 s-a adoptat istorica “Declaraţia de la Alba Iulia”. Astfel, prin lupta hotărîtoare a întregului nostru popor de pe ambele versante ale Carpaţilor s-a înfăptuit dorinţa cea mai arzătoare milenară  UNIREA.

Join Us On Telegram @rubyskynews

Apply any time of year for Internships/ Scholarships