Războaiele ruso-austro-turcice din sec. al XVIII-lea şi consecinţele lor pentru sud-estul european

In nordul Marii Negre, armata rusa condusa de Petru cel Mare a desfasurat actiuni antiotomane. Pacea semnata la 26 ianuarie 1699 la Karlowitz stabilea o noua harta politica in Europa. Polonia recupera Pocutia, Podolia, precum si o parte a Ucrainei, fiind obligata sa evacueze Moldova. Venetia dobandea Morenia. Austria era principala beneficiara a modificarilor teritoriale. Sub autoritatea Vienei trecea cea mai mare parte a Ungariei, o buna parte a Croatiei, precum si Transilvania (fara Banat pe care habsburgii l-au anexat mai tarziu, in anul 1718). Debuta astfel procesul restrangerii teritoriale a Imperiului otoman in plan european, promotoare a unei politici de expansiune pe directia teritoriului supus inca sultanilor, au fost Austria si mai cu seama Rusia. Intr-o prima faza, Austria a urmarit o expansiune in partile central-vestice ale Peninsulei Balcanice, pe directia Salonic. In cursul secolului al XVIII-lea Austria a purtat impotriva turcilor trei razboaie: (1716-1718) incheiat cu pacea de la Pasarovitz, (1736-1739) incheiat cu pacea de la Belgrad si (1787-1791) incheiat cu pacea de la Sistov. Frontiera dintre cele doua imperii, stabilita in 1739, excluzand anexarea Bucovinei in 1775, si Moldova integrata Imperiului otoman, a ramas neschimbata pana la congresul de la Berlin din 1878 cand habsburgii au dobandit Bosnia-Hertegovina. Actiunea Rusiei in epoca moderna a urmarit, incepand cu Petru cel Mare, ca prim obiectiv, incorporarea tinuturilor nord-pontice de la poalele Caucazului si pana la Nistru si chiar la Dunare. Ulterior tarii Rusiei si-au propus expansiunea spre spatiul balcanic pe care doreau sa il incorporeze in imperiul lor, inclusiv tinuturile locuite de romani. Astfel, in cursul veacurilor XVIII si XIX au fost purtate de catre imperiul tarist nu mai putin de opt razboaie impotriva Imperiului Otoman, toate acestea desfasurandu-se pe perioade mai lungi sau mai scurte si in spatiul romanesc. Astfel s-a desfasurat razboiul din anii 1710-1713 in care se incadreaza si campania ruso-moldoveneasca de la Prut din 1711 cu participarea tarului Petru cel Mare si a voevodului moldovean Dimitrie Cantemir. Esecul de la Prut nu a dus la incetarea ostilitatilor ruso-otomane ce au incetat doar dupa doi ani, cand tratatul de la Adrianopol inregistra un vremelnic si mediocru succes al turcilor si un esec, de altfel, de scurta durata al politicii pontice rusesti. Ofensiva ruseasca a fost reluata de catre urmasii lui Petru cel Mare, mai ales de catre tarina Ecaterina cea Mare (1762-1796). Trei razboaie succesive desfasurate intre anii 1735-1739, 1768-1774 si 1786-1792 au adus frontierele imperiului de la Nipru la Nistru si pana in zona Cubanului. Operatiunile au fost purtate si in spatiul romanesc ocupat ani in sir de catre trupele rusesti ce aveau clar intentia, marturisita, de altfel, chiar si oficial de a anexa definitiv tinuturile pana la Dunare si chiar mai departe. Asa-numitul protectorat rusesc asupra romanilor, initiat prin pacea de la Kuciuc-Kainargi din 1774 si amplificat prin tratatul de la Adrianopol din 1829, constituia in fapt o semidominatie ruseasca menita a preceda si pregati anexarea totala a spatiului romanesc extracarpatic. Aceasta intentie a Rusiei tariste a capatat o realizare partiala in primul dintre cele patru razboaie purtate de imperiul tarist impotriva Imperiului Otoman in secolul al XIX-lea.