Epoca domniilor regulamentare a început prin eludarea fagrantă a uneia dintre prevederile enţiale ale legiuirii, pe care Poarta o recunoscuse prin Convenţia de la Sankt-Petersburg, din 17/29 ianuarie 1834. Cei doi domnitori ai Principatelor au fost numiţi, nu aleşi. Încălcarea urma să slujească Rusiei pentru a-şi consolida poziţiile cîştigate în timpul îndelungatei ocupaţii militare. Întîmpinînd sub controlul atent al Puterii protectoare, ai căror consuli intreţineau tensiunea internă aplicând formula divide et impera, cîrmuirea şefilor puterii executive nu putea să dea rezultate spectaculoase. Cu toare acestea, dezvoltarea şi organizarea societăţii moderne, a spiritului şi a mişcării naţionale au cunoscut progrese care au făcut din perioada regulamentară una dintre etapele cele mai importante ale istoriei moderne a românilor. Anexată de Rusia în 1812, Basarabia a fost supusă iniţial, în primele decenii, unei perioade de tranziţie în vederea treptatei ei integrări în Rusia. Aflîndu-se la marginea Imperiului, la confluenţa economică şi strategică cu Austria şi Poarta, autorităţile ţariste au desfăşurat, la început, cel puţin, o politică moderată, respectând specificul etnic al provinciei, limba, tradiţiile şi obiceiurile locale, drepturile şi privilegiile stărilor sociale. Basarabiei i s-a acordat titlul de oblastie, fiindu-i respectat caracterul etnic, de asemenea, a fost păstrată împărţirea administrativă anterioară anexării în cele 12 ţinuturi, сu ocoalele corespunzătoare. Mai mult chiar, structura administraţiei moldovene a fost introdusă şi în teritoriul fostelor raiale turceşti, anexate şi ele. Conducerea provinciei a fost încredinţată unui guvern provizoriu. În fruntea administraţiei fusese pus, pentru o vreme, Scarlat Sturdza, boier moldovean care intrase în serviciul Rusiei, obţinând gradul de general, precum şi boierul Matei Crupenschi. Administraţia civilă fusese supusă autorităţii guvernatorului general militar, cu reşedinţa la Tighina şi, apoi, la Chişinău, după ce, prin ucazul din 1818, oraşului i se acordase rangul de capitală. Ispravnicii ţinuturilor erau numiţi de guvernator din rândul boierilor credincioşi noii stăpâniri. În 1818 Aşezământul obrazovaniei oblastiei Basarabiei, promulgat la Chişinău de către ţar exprimase, de asemenea, intenţia de a se respecta autonomia provinciei şi guvernarea aceşteia_în conformitate_cu obiceiurile vechi. Aşezământul din 1818 a fost un adevărat statut fundamental, larg şi liberal, care situa Basarabia (în cuprinsul Imperiului) alături de Polonia, Finlanda şi Georgia, care primiseră reglementări similare. In postul de guvernator militar al Basarabiei, generalului Bahmatiev, înlocuit pentru corupţie, i-au urmat generalii Inzov, iar apoi, cu începere din 1823, prinţul Voronţov, fost guvernator militar al Odessei. Dar moartea ţarului Alexandru I a pus capăt „erei liberale” în istoria Basarabiei. Sub domnia noului ţar, Nicolae I, inaugurată în 1825, a fost impus un regim de aspre restricţii politice, de opresiune şi chiar de exterminare naţională. În anul 1828, Aşezământul obrazovaniei oblastiei Basarabiei а fost abrogat, fiind înlocuit cu aşa-zisul Regulament al lui Voronţov, sancţionat de ţar la 29 ianuarie/10 februarie 1829. Autonomia Basarabiei a fost desfiinţată. Întreaga putere a trecut în mâna guvernatorului general. Deţinerea slujbelor în administraţie a fost condiţionată de cunoaşterea limbii ruse, iar limba română a fost înlăturată din efectuarea actelor publice. Nu întâmplător, probabil, lichidarea regimului românesc din Basarabia a coincis cu instaurarea în Principate a protectoratului Rusiei ţariste. Basarabia avea să fie administrată, în continuare, la fel ca guberniile Rusiei. După anexare, urmărind deznaţionalizarea şi dislocarea populaţiei autohtone şi integrarea regiunii în cuprinsul Imperiului, ţarismul a practicat o sistematică politică de colonizare. În primul rând, în târguri şi oraşe au fost stabilite garnizoane ruseşri, un mare număr de funcrionari, de negustori şi meşteşugari evrei, categorii de populaţie care, practic, au contribuit la dislocarea omogenităţii etnice a românilor.